Procurorul de caz nu a confirmat dacă decesul a survenit ulterior, la spital, aşa cum se arată, pe surse.
Un incident tulburător e anchetat la Paris, unde o fetiţă de 3 ani a fost găsită de tatăl său în maşina de spălat. În acest stadiu al investigaţiei, nu s-a precizat dacă victima era deja moartă sau dacă a decedat ulterior, la spital. Potrivit primelor informaţii, copila s-ar fi sufocat în maşina de spălat care nu era în funcţiune, totul în vreme ce părinţii săi mâncau cina într-o altă încăpere din casă.
Conform primelor informaţii, maşina de spălat nu ar fi fost în funcţiune, dar uşa era închisă, blocând copilul în cuva aparatului electrocasnic. Iniţial, cauza morţii a fost pusă pe seama lipsei de aer: închisă în maşina de spălat, copila s-ar fi sufocat. Pe trupul fetei nu erau vizibile urme de violenţă, dar autopsia va clarifica circumstanţele decesului tragic. În acest caz a fost deschisă o anchetă condusă de o comisie de la Protecţia Copilului.