Un bihorean de 20 de ani a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzația de tentativă de omor după ce și-a înjunghiat de mai multe ori concubina. Femeia refuzase să întrețină relații sexuale cu agresorul, Lazăr Hendre.
Incidentul s-a petrecut în dimineața de 16 august, în jurul orei 4:00, în satul Sîntelec. Hendre i-a cerut de mai multe ori concubinei sale să se culce cu el, dar femeia l-a refuzat de fiecare dată. Scos din fire de atitudinea tinerei, care i-a respins avansurile și în alte zile, bărbatul a pus mâna pe cuțit și a atacat-o.
”I-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit în zona toracică, la nivelul regiunii deltoidiene stângi și al membrului superior stâng, ce au pus în primejdie viața victimei”, a explicat procurorul Gligor Sabău, prim-procuror adjunct al Parchetului Bihor.
Deși grav rănită, femeia a reușit să scape cu viață. Arestat imediat după comiterea faptei, Lazăr Hendre a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 6 octombrie. El va fi judecat de un complet al Tribunalului Bihor sub acuzația de violență în familie cu referire la infracțiunea de tentativă de omor.