În conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (1) C. pen., dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (1) C. pen., instanţa dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul în care persoana condamnată nu a achitat integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar instanţa constată reaua-credinţă a persoanei condamnate în neexecutarea pedepsei amenzii, pe baza existenţei veniturilor persoanei condamnate care ar fi permis plata amenzii cel puţin în parte, a omisiunii acesteia de a formula o cerere de eşalonare a plăţii amenzii în rate lunare şi a atitudinii manifestate de persoana condamnată.
Prin sentinţa nr. 179 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, a fost admisă sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Cluj şi, în temeiul art. 63 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost înlocuită pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 lei aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa închisorii, respectiv 120 zile de închisoare. În temeiul art. 72 C. pen. raportat la art. 184 alin. (28) C. proc. pen., s-a scăzut din pedeapsa de 120 zile închisoare perioada în care condamnatul A. a fost internat nevoluntar în cadrul spitalului de psihiatrie, cu începere din 9 decembrie 2016 până în 7 ianuarie 2017.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În 3 iunie 2019, Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Cluj a formulat o sesizare prin care a solicitat a se verifica dacă sunt întrunite condiţiile de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A. S-a invocat faptul că prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019, condamnatului A. i s-a aplicat pedeapsa de 6.000 lei amendă penală (120 zile x 50 lei/zi amendă). Prin adresa emisă la data de 7 februarie 2019 i s-a pus în vedere condamnatului să achite amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz contrar urmând a se proceda la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, însă condamnatul nu a depus chitanţa doveditoarea a executării pedepsei.
Având în vedere timpul scurs de la data rămânerii definitive a sentinţei, timp în care A. nu a plătit amenda la care a fost condamnat, deşi a fost înştiinţat că are această obligaţie şi nici nu a solicitat vreo eşalonare a obligaţiei de plată, s-a solicitat analizarea oportunităţii înlocuirii pedepsei amenzii cu închisoarea potrivit art. 63 C. pen. sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii potrivit art. 64 C. pen.
Examinând sesizarea formulată, în procedura prevăzută în art. 23 din Legea nr. 253/2013, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 253/2013, pentru stabilirea motivelor care au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanţa a solicitat date privind situaţia materială a condamnatului, de la Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei B., de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi de la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.
Potrivit Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, condamnatul A. figurează în evidenţele instituţiei cu venituri aferente anului 2018 în sumă de 59.464 lei, constând din venituri din jocuri de noroc – 51.964 lei net şi venituri din pensii – 7.500 lei net. Ca atare, chiar fără a lua în considerare veniturile din pensie ale condamnatului, pe care se prezumă că le alocă traiului cotidian, curtea de apel a constatat că în cursul anului 2018 condamnatul a încasat din jocuri de noroc un venit substanţial, care îi permitea să achite amenda penală în cuantum de 6.000 lei, la plata căreia a fost obligat prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat în mod rezonabil că neplata de către condamnat a amenzii penale se datorează relei sale credinţe.
În consecinţă, s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 6.000 lei aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa închisorii, respectiv 120 zile de închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul A.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia formulată în cauză, constată că aceasta este nefondată având în vedere, în principal, următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019, condamnatului A. i s-a aplicat pedeapsa de 6.000 lei amendă penală (120 zile x 50 lei/zi amendă).
La data de 7 februarie 2019 i s-a pus în vedere condamnatului să achite amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz contrar urmând a se proceda la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, însă nici până în prezent condamnatul A. nu a achitat contravaloarea amenzii penale la care a fost condamnat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, judecătorul delegat cu executarea, constatând că persoana condamnată nu a achitat amenda, în tot sau în parte, în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) sau (2), sesizează instanța de executare, care procedează după cum urmează:
a) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunității, în afară de cazul în care persoana nu poate presta această muncă din cauza stării de sănătate, în condițiile prevăzute la art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
b) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului și acesta nu își dă consimțământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, înlocuiește amenda cu închisoarea, în condițiile art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
c)când constată neexecutarea cu rea-credință a amenzii, înlocuiește amenda cu închisoarea, în condițiile art. 63 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol în care se arată că, „pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanța va solicita date privind situația materială a condamnatului de la autoritatea administrației publice locale de la domiciliul acestuia și, dacă apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și altor autorități sau instituții publice care dețin informații cu privire la situația patrimonială a condamnatului”, instanţa de control judiciar, pentru a respecta toate drepturile contestatorului şi pentru a se asigura că toate actele de la dosarul cauzei sunt în deplină concordanţă cu cele reţinute de instanţa de fond, a efectuat adresă către Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei B., către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi către Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.
Din adresele transmise de către aceste instituţii, rezultă următoarele:
Conform adresei înaintate de către Compartimentul impozite şi taxe din cadrul unităţii administrativ-teritoriale B., numitul A. figurează în evidenţe cu un imobil de natură apartament, situat la adresa de domiciliu, în suprafaţă de 26.51 mp şi valoare impozabilă de 34.993 lei. Din adresa din 7 noiembrie 2019 transmisă de către Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj- Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, rezultă că pentru anul 2018 veniturile numitului A. sunt în cuantum de 51.964 lei, venituri din jocuri de noroc şi de 7.500 lei, venituri din pensii.
Din adresa din 12 noiembrie 2019 transmisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş rezultă că numitul A. beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, iar cuantumul net al pensiei la nivelul lunii noiembrie 2019 este de 3.046 lei.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. pen., dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
Având în vedere faptul că persoana condamnată A. nu a achitat până în prezent amenda penală în cuantum de 6.000 lei la care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a fost depăşit în mod considerabil termenul prevăzut în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 (cu aproximativ 6 luni) prin care persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să achite integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și să comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plății, în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia.
Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că neexecutarea obligaţiei impusă condamnatului A. se datorează relei sale credinţe şi nu imposibilităţii acestuia de a achita amenda. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numitul A. nu a întreprins nici cea mai mică acţiune prin care să-şi asume răspunderea pentru acţiunile sale, de fiecare dată acesta găsind alţi vinovaţi pentru situaţia în care se află: instanţa de judecată care l-a condamnat fără probe, instituţiile statului, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, întrucât, cu privire la suma încasată din jocuri de noroc, în realitate această sumă este mult mai mică. Conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, dacă persoana condamnată se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea acesteia, poate dispune eșalonarea plății amenzii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăși 2 ani.
Astfel, pentru a da dovadă de bună-credinţă, acesta ar fi putut solicita achitarea amenzii penale eşalonat, în mai multe tranşe lunare, raportat la posibilităţile sale financiare, lucru pe care acesta nu l-a întreprins.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că neplata amenzii penale se datorează relei-credinţe de care a dat dovadă condamnatul A.
Or, având în vedere ignorarea obligaţiilor impuse în sarcina condamnatului conform sentinţei penale nr. 40 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 30/A din 6 februarie 2019, precum şi informaţiile transmise de către instituţiile publice din care reiese că veniturile acestuia ar fi permis plata amenzii penale la care acesta a fost condamnat sau cel puţin plata unei părţi din aceasta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu instanţa fondului, apreciază că numitul A. a dat dovadă de rea-credinţă în ceea ce priveşte neplata amenzii penale la care acesta a fost condamnat, astfel încât se impune înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 6.000 lei aplicată condamnatului A. cu pedeapsa închisorii.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei nr. 179 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.
