Un inspector din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, cu atribuții și pe raza județului Iași, a fost reținut de procurorii DNA sub acuzațiile de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite. Bărbatul este acuzat că a cerut bani, atât pentru el, cât și pentru o colaboratoare, pentru a nu consemna neregulile găsite la o firmă.
Potrivit datelor din ordonanța de reținere, inspectorul Alexandru Rebenciuc ar fi comis faptele de care este acuzat în perioada 12 mai 2021 – 30 iunie 2021. Atunci ar fi pretins și primit bani de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu-l penaliza pentru neregulile constatate cu ocazia a două controale la firma respectivă.
”Concret, inspectorul fiscal ar fi pretins pentru sine 1.500 de euro din care ar fi primit efectiv, în două tranșe, suma de 1.000 de euro, iar pentru colaboratoarea sa ar fi pretins o sumă neprecizată din care ar fi primit 500 de euro. În contextul controlului fiscal desfășurat, pentru a favoriza societatea comercială, inspectorul ar fi inserat mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu a sesizat organele competente, consecința fiind diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate statului de către societatea comercială controlată, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 de lei”, au transmis procurorii DNA.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile și urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul jandarmilor din Iași și Suceava.