Problema de drept: S-a pus problema, în practica judiciară, dacă măsura de siguranță a internării medicale se poate dispune, subsecvent unei soluții de clasare, doar față de persoana care a avut calitatea de suspect sau inculpat sau și față de o persoană care nu a dobândit această calitate. (CA Tg. Mureș)
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: art. 248 alin. (1), art. 315 alin. (2) lit. e) C.p.p.; art. 107 alin. (2), art. 110 alin. (1) C.p.
- Cuvinte cheie: internare medicală provizorie; expertiză medico-legală psihiatrică, minor
Astfel, într-o opinie, luarea unei astfel de măsuri nu este posibilă, câtă vreme dispozițiile art. 248 alin. (1) C.p.p. privind luarea măsurii în mod provizoriu se referă la suspect sau inculpat; mai mult decât atât, pentru luarea acestei măsuri este necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care, de asemenea, se poate dispune doar atunci când există îndoieli cu privire la discernământul suspectului sau inculpatului, iar nu și cu privire la o altă persoană.
Într-o altă opinie, câtă vreme potrivit art. 107 alin. (2) și art. 110 alin. (1) C.p. pentru luarea măsurii internării medicale nu este necesar ca persoana să aibă vreo calitate procesuală și nici ca în sarcina acesteia să se rețină comiterea unei infracțiuni (textele indicate se referă la ”persoană”, ”făptuitor” și ”faptă prevăzută de legea penală”), iar dispozițiile art. 246 alin. (13) C.p.p. [la care art. 248 alin. (14) C.p.p. trimite] se referă la ”persoana supusă măsurii provizorii”, iar nu la suspect sau inculpat, o astfel de calitate nu este necesară.
În motivarea punctului de vedere al INM s-a arătat, cu titlu preliminar, că o astfel de situație poate să apară în practica judiciară atunci când față de persoana bănuită de comiterea infracțiunii nu se poate dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale tocmai pentru că este lipsită de discernământ, iar afecțiunea psihică ce determină o astfel de consecință este și cea din cauza căreia persoana reprezintă un pericol pentru societate. Or, în concret, putem discuta despre o astfel de ipoteză doar în cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, bănuit de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru că acesta este prezumat a nu avea discernământ. Ca urmare, pentru a proceda la urmărirea sa penală, este necesar ca anterior să se facă dovada existenței discernământului, pe baza expertizei sus-menționate. În cazul celorlalte persoane, existența discernământului fiind prezumată, se poate dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceștia chiar în lipsa expertizei medico-legale psihiatrice, efectuarea acesteia și măsura de siguranță fiind dispuse față de suspect.
În cadrul dezbaterilor, cu privire la ipoteza identificată în opinia INM – a minorului cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, bănuit de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală – s-au conturat două opinii:
- o opinie în sensul că este posibilă efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice și în absența calității de suspect sau inculpat, cu acordul reprezentantului legal. În sprijinul acestei opinii s-a arătat că dispozițiile art. 184 alin. (1) C.p.p. au în vedere, în prima teză, ipoteza infracțiunilor comise de minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, fără mențiuni privind calitatea de suspect, prin urmare o astfel de expertiză poate fi dispusă în etapa urmăririi penale in rem.
- imposibilitatea efectuării expertizei în lipsa calității de suspect, măsurile de siguranță urmând a fi luate față de minor exclusiv pe tărâm civil.
Cu majoritate, participanții au agreat opinia INM, conform căreia nu există niciun impediment legal pentru efectuarea expertizei, ca și pentru luarea măsurii de siguranță față de o persoană care nu a avut calitatea de suspect sau inculpat în cauză.
În sprijinul acestei soluții s-a reținut că față de referirea din cuprinsul art. 315 alin. (2) lit. e) C.p.p. la luarea măsurii de siguranță de către judecătorul de cameră preliminară, iar nu doar la confirmarea, menținerea sau încetarea acesteia, precum și față de precizarea că prevederile art. 246 alin. (13) se aplică în mod corespunzător, poate exista și situația în care măsura este luată direct cu titlu definitiv, față de o persoană care nu a avut calitatea de suspect sau inculpat în cauză și, deci, nu a fost supusă măsurii provizorii în cursul urmăririi penale.
În plus, în ceea ce privește expertiza medico-legală psihiatrică, trebuie observat că doar unele dintre dispozițiile în materie se referă exclusiv la suspect sau inculpat.
Astfel, art. 184 alin. (1) C.p.p. se referă la minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, fără referire la calitatea lor procesuală, iar art. 184 alin. (3) vorbește despre obținerea consimțământului persoanei ce urmează a fi supusă expertizei. Referirile la suspect sau inculpat apar doar atunci când legea reglementează efectuarea expertizei fără acordul persoanei, aducerea cu mandat a celui care se sustrage de la expertiză ori internarea obligatorie [art. 184 alin. (4) și urm. C.p.p.].
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal, care a avut loc în perioada 16-17 mai 2019, la Curtea de Apel București.