Titlul problemei de drept: Modalitatea de interpretare a articolului 100 alin. 1 lit. c Cod Penal privind liberarea condiționată în cazul condamnaților care nu au posibilitatea de a achita obligațiile civile
- Materia: penal
- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal
- Obiectul din Ecris: liberare condiționată
- Actul normativ incident: art. 100 alin. 1 Cod penal
- Cuvinte cheie: liberare condiţionată; îndeplinire obligaţii civile; rea credinţă
Prezentarea problemei de drept
S-a constatat că în cadrul dosarelor având ca obiect contestații la liberări condiționate împotriva sentințelor penale pronunțate de Judecătoria Vaslui ca instanța de fond, majoritatea judecătorilor din cadrul Tribunalului Vaslui au acceptat drept motiv de respingere a cererii de liberare condiționată de existența unui rulaj semnificativ al sumelor de bani primite de către condamnat în cursul executării pedepsei.
Astfel, în cazul în care analiza cererii de liberare condiționată se face conform dispozițiilor actualului Cod Penal care condiționează admisibilitatea propunerii Comisiei din cadrul Penitenciarului de plata integrală a despăgubirilor civile, Judecătoria Vaslui a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cazul în care condamnații au primit sume de bani pe care le-au cheltuit conform dispozițiilor legale în cursul executării pedepsei, deşi persoanele condamnate nu figurează cu venituri proprii sau cu bunuri mobile sau imobile de valoare în proprietate.
a) Într-o primă opinie, minoritară, a judecătorilor Tribunalului Vaslui s-a apreciat că primirea de către persoana condamnată unor sume de bani în cursul executării pedepsei, pe care le-a cheltuit conform normelor de ordine interioară ale Penitenciarului Vaslui pe convorbiri telefonice sau achiziţii din magazinul aflat în incinta locului de detenţie, în cazul în care nu s-a făcut dovada că acesta deține venituri proprii sau bunuri mobile și imobile care pot servi la acoperirea laturii materiale conform sentinței penale de condamnare, cererea de liberare condiționată urmează a fi admisă sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolul 100 alin. 1 lit. c Cod Penal.
În susținerea primului punct de vedere s-a susţinut că sumele de bani primite de către condamnat de la membrii familiei sau de la diverse persoane reprezintă niște liberalități aceste sume neputând fi urmărite silit pentru plata prejudiciilor civile, iar legea prevede doar obligarea sa personală la repararea prejudiciului în măsura în care are venituri proprii sau alte bunuri de valoare.
b) Într-o altă opinie, majoritară, a fost în sensul că primirea de către persoana condamnată unor sume semnificative de bani de care a dispus legal în cursul executării pedepsei atrage respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de articolul 100 alin. 1 lit. c Cod Penal, deși condamnatul a făcut dovada că nu deține nici un venit propriu și nici un bun mobil sau imobil care poate fi valorificat.
S-a menţionat că deseori, sumele primite de către condamnaţi în cursul executării pedepsei pe o perioadă mai lungă de timp ajung la valori considerabile care echivalează sau uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin sentința penală de condamnare fiind injust ca acesta să dispună de sume mari de bani și să nu facă nici un demers pentru plata daunelor produse prin infracţiune.
Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că se impune respingerea cererilor de liberare condiţionată, urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 100 alin. 1 lit. c) Cod penal, cât timp nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite stabilirea relei-credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei imposibilități obiective a debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile.
Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
Primirea de către persoana condamnată, aflată în executarea pedepsei privative de libertate, a unor sume semnificative de bani, de care a dispus legal în cursul executării pedepsei, şi neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de articolul 100 alin. 1 lit. c) Cod penal, chiar dacă condamnatul face dovada că nu deține niciun venit propriu și niciun bun mobil sau imobil care poate fi valorificat, cât timp nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite stabilirea relei-credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Argumentele soluţiei însuşite
Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei imposibilități obiective a debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile. Or, deseori, sumele primite de către un condamnat, în cursul executării pedepsei, pe o perioadă mai lungă de timp, ajung la valori considerabile care echivalează sau uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin sentința penală de condamnare. Ar fi, inechitabil, ca persoana privată de libertate să dispună de sume mari de bani și să nu facă niciun demers pentru plata daunelor produse prin infracţiune.
Examinarea îndeplinirii condiţiei în discuţie se impune a fi făcută nu doar de instanţele de judecată (fond, eventual, contestaţie), dar şi anterior de Comisia constituită la nivelul Penitenciarului.
Această problemă de drept a fost cuprinsă în minuta întâlnirii trimestriale de practică neunitară în materie penală – trimestrul I al anului 2018 – Curtea de Apel Iași, 30 martie 2018.