În cadrul întâlnirii președinților șefi de secție din cadrul ÎCCJ și Curților de Apel, București 15-16 noiembrie 2023, s-a pus problema referitoare la interpretarea art. 68 alin. 2^2 din Legea nr.46/2008, conform căruia „sunt supuse confiscării mijloacele de transport, materialele
lemnoase şi orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.68
alin.2^1 din Legea nr.46/2008”, în sensul dacă sunt aplicabile prevederile art.112 alin.2 Cod penal, respectiv confiscarea prin echivalent bănesc a mijlocului de transport folosit la transportul de material lemnos în situaţia în care valoarea mijlocului de transport folosit la săvârşirea infracţiunii prev. de art.68 alin.2^1 din Legea nr.46/2008 este vădit disproporţionată faţă de valoarea materialului lemnos transportat, în condiţiile în care Legea nr.46/2008 nu prevede posibilitatea confiscării prin echivalent.
Deși unitatea de parchet care a ridicat problema de drept anterior menționată nu a indicat nici un exemplu concret de practică neunitară în această materie, în raport de obiectul său, INM apreciază că este necesară soluționarea acesteia.
Așadar, în opinia INM , ca şi în cazul prevăzut de art.68 alin.2^1 din Legea nr.46/2008 sunt aplicabile dispoziţiile generale ale art. 112 C.pen.
În acest sens, prin decizia nr. 18/2005 (RIL), aplicabilă şi în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu privire la modul de interpretare al art. 118 lit. b) C.pen. din 1969 și ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (în prezent, art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000), privind confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracțiunii de trafic de droguri, că măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune, în temeiul art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b teza I C.pen. din 1969, numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile
normative ale infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum și în
cazul în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat
în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiuni.
În mod evident, la pronunţarea soluţiei anterior menţionate, Înalta Curte a pornit de la premisa că dispoziţiile speciale cu privire la confiscare din cuprinsul Legii nr. 143/2000 se completează cu dispoziţiile generale privitoare la confiscare din cuprinsul Codului penal din 1969.
În cuprinsul deciziei, Înalta Curte a arătat expres că prevederile art. 118 din partea generală a Codului penal din 1969 sunt aplicabile, conform art. 362 din același cod, și faptelor sancționate penal prin legi speciale. În prezent, dispoziţii identice cu cele ale articolului 362 C.pen. din 1969 se regăsesc în cuprinsul art. 236 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, care prevede că dispoziţiile părţii
generale a Codului penal, precum şi dispoziţiile generale ale Legii nr. 187/2012 se aplică
şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, în afară de cazul în care legea dispune
altfel.
Drept urmare, nu există nici un motiv ca în cazul confiscării reglementate de art.68 alin.21 din Legea nr.46/2008, această dispoziţie legală să nu se completeze cu normele generale aplicabile în materia confiscării speciale.
Implicit, vor fi aplicabile atât dispoziţiile art. 112 alin. 5 C.pen. privind confiscarea prin echivalent dacă mijlocul de transport nu poate fi găsit, precum şi disp. art. 112 alin. 2 C.pen. privind disproporţia dintre valoarea bunului suspus confiscării şi gravitatea faptei.
