Cu o experiență de aproape 20 de ani în arhitectură, Cristian Pușcaș este, poate, cel mai cunoscut arhitect orădean. A lucrat la peste 50 de proiecte de reabilitare a unor clădiri de patrimoniu din Oradea, dar și la refacerea unor imobile de o mare importantă istorică și arhitecturală din țară și din străinătate (de exemplu, sinagoga din Debrețin) ori a unor biserici ortodoxe din Bihor și Sălaj. În interviul acordat BihorJust, arhitectul Cristian Pușcaș a vorbit despre începuturile sale în acest domeniu extrem de atrăgător, dar și solicitant, despre diversitatea arhitecturală, dar și despre situația Bihorului în ceea ce privește reabilitarea monumentelor și clădirilor istorice.
SCURTĂ PREZENTARE: Cristian Pușcaș
Cristian Pușcaș s-a născut în Oradea, pe 28 mai 1979. A absolvit Liceul Baptist ”Emanuel” din Oradea – promoția 1997 și Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca (2004). Concomitent cu derularea perioadei de stagiatură în cadrul biroului de proiectare al firmei Transilvania General Import Export SA, a parcurs și absolvit, ca șef de promoție, cursurile postuniversitare de specializare în domeniul reabilitării patrimoniului din cadrul Facultății de Istorie – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca.
În 2009 a obținut titlul de specialist atestat al Ministerului Culturii, iar în 2021 pe cel de expert și verificator al Ministerului Culturii în domeniul reabilitării patrimoniului construit.
Din același an își desfășoară activitatea didactică la Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură din cadrul Universității din Oradea, iar din 2021 deține titlul universitar de conferențiar. În 2015 a absolvit Școala Doctorală a Facultății de Arte Vizuale din Universitatea de Vest Timișoara, cu teza de doctorat ”Arta iudaică în Oradea și Bihor; tipuri de planimetrii și volumetrii sinagogale”.
Este căsătorit și tată al unui băiat de 12 ani.
Hotelul Astoria, primă experiență ca arhitect
Reporter: De ce ați ales să deveniți arhitect? Când v-ați descoperit pasiunea pentru arhitectură?
Cristian Pușcas, arhitect: Geometria a fost dintotdeauna una din pasiunile mele. Prin urmare, în clasa a X-a, chemarea spre arhitectură a venit firesc. Eram fascinat de modul în care puteam să rezolv diferite intersecții de corpuri geometrice, de modul în care acestea se pot desfășura în plan. În plus, pasiunea pentru desen mi-a permis să dau frâu liber imaginației, iar consecința acestui fapt s-a văzut în numeroasele schițe și desene pe care le realizam chiar în timpul unora dintre orele plictisitoare (pentru mine) de școală. Din clasa a X-a, știam deja că aceasta este calea pe care trebuie să o urmez.
Reporter: Ce puteți să ne spuneți despre profesia dumneavoastră, despre tipul de clienți, despre nivelul așteptărilor lor?
Cristian Pușcaș: Profesia de arhitect poate fi caracterizată în multe feluri, cu siguranță nu plictisitoare și monotonă. Nu sunt două proiecte identice, nu sunt două situații de lucru identice, nu sunt doi beneficiari identici. A fi arhitect presupune a fi și un bun psiholog. Relaționarea cu beneficiarul, relaționarea cu colaboratorii, cu constructorul în șantier, sunt aspecte la fel de importante în parcursul profesional al unui arhitect ca și talentul și competența profesională în domeniu.
În ceea ce privește așteptările lor, pot afirma că, după 18 ani de activitate, am fost martorul și părtașul deopotrivă, al unei transformări continue a modului în care potențialul beneficiar se raportează la arhitect. Observ faptul că beneficiarii au devenit mai conștienți de rolul arhitectului în realizarea visurilor lor, fapt ce îi determină pe aceștia să acorde arhitectului libertatea necesară în elaborarea și conceperea proiectului. Evident, acesta este un fapt îmbucurător. Dovedește o maturizare a beneficiarului, dar implică și o responsabilizare sporită a arhitectului.
Reporter: Care a fost prima realizare profesională și cum au perceput-o cei din jur?
Cristian Pușcaș: Mi-am început cariera de arhitect stagiar în cadrul biroului de proiectare al Transilvania General Import Export SA, fapt pentru care, în 2005, am avut șansa de a intra direct în șantierul de reabilitare al hotelului Astoria. A fost o primă experiență extrem de influentă în ceea ce privește evoluția mea profesională ulterioară. De asemenea, la finalul lucrărilor, a fost una dintre primele lucrări de reabilitare de mare anvergură din Oradea, fapt pentru care impactul asupra comunității a fost semnificativ. Am primit de-a lungul timpului destule critici pozitive, dar și unele observații cu privire la rezultatul procesului de reabilitare.
Cea mai mare provocare
Reporter: Cât de dificil este pentru un arhitect să facă arhitectură de calitate? Care sunt obstacolele de care vă loviți?
Cristian Pușcaș: Birocrația, subiectivismul și dubla măsură sunt, în opinia mea, cele mai mari obstacole în realizarea unei arhitecturi de calitate. La cererea beneficiarului, am întocmit documentația și am cerut avizele pentru demolarea unor clădiri anexe aflate în centrul istoric al localității. A fost nevoie de aproape 2 ani pentru a corecta o eroare de interpretare a documentației și a obține autorizația de demolare. Dacă la începutul demersului am putut accepta faptul că s-a produs o omisiune în parcurgerea documentației de către autorități, tot ceea ce a urmat a fost aplicarea obtuză a birocrației, subiectivismul unor funcționari publici și, nu în ultimul rând, dubla măsură aplicată preferențial de aceștia. Pe lângă banii pierduți în tot acest timp, s-au consumat energii, eforturi și nu în ultimul rând s-au erodat relații interumane.
Reporter: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o, din punct de vedere artistic?
Cristian Pușcaș: Cu siguranță, reconstituirea picturilor parietale din interiorul celor două mari sinagogi din Oradea. Șantierele de reabilitare ale Sinagogii Zion, respectiv ale Sinagogii Mari Ortodoxe, au implicat o muncă colosală privind reconstituirea tuturor modelelor pictate ale interioarelor celor două clădiri. Pentru echipa pe care o conduc, a fost deopotrivă dificil, dar și spectaculos să realizeze acest lucru.
Reporter: Dintre toate proiectele realizate până acum, de care sunteți cel mai mândru?
Cristian Pușcaș: Nu cred că pot nominaliza vreunul dintre proiecte, în detrimentul altora. Fiecare dintre ele este o provocare pentru mine, pentru echipa mea. Fiecare are particularitățile lui, provocările și problemele lui. Cu siguranță însă, proiectele mari sunt mai vizibile, mai semnificative, inclusiv la nivelul impactului pe care îl au în societate. De aceea, reabilitările celor trei sinagogi din Oradea, reabilitarea palatului Rimanoczy de pe Strada Republicii sunt printre cele mai memorabile. Pe lângă acestea însă, reabilitarea clădirii Instituției Prefectului Sălaj sau construcția sălii de sport a liceului ”Emanuel” din Oradea sunt cel puțin la fel de importante.
”Arhitectura de patrimoniu este cea care ne definește ca și comunitate”
Reporter: Din punct de vedere arhitectural, ce credeți că nu ar trebui să lipsească din nicio casă în ziua de azi?
Cristian Pușcaș: Personalitatea beneficiarului este elementul care poate face ca o construcție să devină arhitectură. În opinia mea, este esențial ca beneficiarul casei respective să își lase amprenta personalității asupra imobilului. Cu ajutorul arhitectului, acest lucru poate căpăta concretețe. O casă care împrumută din personalitatea proprietarului ei este o casă cu personalitate și este, întotdeauna, o casă valoroasă. Pentru a deveni o arhitectură identitară, în egală măsură însă, casa trebuie să preia și personalitatea arhitectului. Doar în măsura în care există o simbioză între beneficiar și arhitect, rezultatul va fi o arhitectură de calitate, o arhitectură cu identitate.
Reporter: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care la facem atunci când amenajăm o locuință?
Cristian Pușcaș: Cred că improvizația este principalul dușman al unui proiect de succes. Lipsa de viziune sau, dimpotrivă, credința în propriile capacități creative, îi determină pe beneficiari să abordeze edificarea și implementarea unui proiect pe cont propriu. Or, astăzi, în condițiile existenței pe piață a unui număr practic infinit de opțiuni, soluții și materiale, este foarte aproape imposibil să obții un rezultat satisfăcător ca profan în domeniu. De aceea, încrederea este elementul principal pe care beneficiarul trebuie să îl exerseze în relația cu arhitectul și designerul. Sigur, aceștia trebuie să răspundă încrederii acordate cu profesionalism și reciprocitate.
Reporter: Ce înseamnă, în viziunea dumneavoastră, arhitectura de patrimoniu?
Cristian Pușcaș: Arhitectura de patrimoniu este cea care ne definește ca și comunitate, ca și identitate culturală locală, regională, națională și chiar globală. Cu cât reușim să conservăm mai mult și mai bine patrimoniul, cu atât devenim mai atractivi pentru cei din afara comunității noastre. Patrimoniul în sine este moștenirea pe care avem obligația morală și umană de a-l conserva și proteja. El nu este doar al nostru, al celor care trăim cu el și prin el. El aparține întregii lumi. Modul în care îl conservăm, îl protejăm și apoi îl valorificăm este însă adevăratul nostru act de identitate.
”Diversitatea arhitecturală este cea care definește arhitectura istorică a Oradei”
Reporter: Cum s-ar putea descrie succint ceea ce conferă importanţă valorii arhitecturale din Oradea?
Cristian Pușcaș: Cred că diversitatea arhitecturală este cea care definește arhitectura istorică a orașului. Începând cu ruinele catedralei gotice din inima Cetății, Cetatea renascentistă și apoi cea barocă, arhitectura industrială (atât cât a mai rămas din ea) și, bineînțeles, bogăția și diversitatea arhitecturii civile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, unicitatea, dar mai ales originalitatea patrimoniului orădean. Dar pentru valorificarea acestuia nu este suficient doar să reabilităm clădirile emblematice ale orașului. Este important să înțelegem spiritul locului, acel genius locci care este compus din totalitatea elementelor ce alcătuiesc nucleul central al orașului: arhitectura mai puțin monumentală a clădirilor obișnuite, trama stradală, densitatea construcțiilor pe parcele, formele în plan a construcțiilor, aliniamentul la cornișă, cromatica acestora, finisajele tradiționale – toate acestea sunt esențiale în conservarea și valorificarea identității locale. În lipsa înțelegerii complexității și importanței acestor aspecte, riscăm să creăm butaforii urbane, în spatele cărora conținutul identitar și spiritual al locului să fie golit de sens și de substanță.
Reporter: Vă rog să enumeraţi câteva dintre clădirile reprezentative ale orașului Oradea.
Cristian Pușcaș: Cu siguranță, Cetatea este un reper major al Oradei. Sediul Episcopiei Romano-Catolice, de asemenea. Palatele Vulturul Negru, Ullmann, Moskovits, Stern, cele șapte sinagogi, toate sunt esențiale pentru definirea noastră ca și comunitate. Ele toate sunt exemple care ne-au construit identitatea locală.
Reporter: Cum ați caracteriza situația monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice de arhitectură din Bihor?
Cristian Pușcaș: Cred că în județ, poate mai puțin decât în Oradea, reabilitarea și conservarea patrimoniului se întâmplă cu mai puțin aplomb. Raportat la nivelul întregii țări, situația cred că se plasează în media națională. Din păcate, așa cum aminteam deja, în multe cazuri, birocrația devine de multe ori o piedică nefastă pentru destinul unor clădiri sau chiar al unor așezări întregi. Să privim doar la exemplul Băilor Herculane. Ceea ce se întâmplă acolo este o adevărată dramă, o crimă împotriva moștenirii arhitecturale naționale. Din fericire, Bihorul nu se confruntă cu astfel de situații, dar, cu siguranță, intervențiile de reabilitare a patrimoniului sunt încă departe de a fi suficiente. Să privim doar cazul bisericilor de lemn. Pe lângă faptul că, după 1989, au dispărut circa 20 dintre acestea, din cele 54 rămase doar puține au beneficiat de intervenții salvatoare. Or, perisabilitatea materialului din care sunt acestea construite ar impune necesitatea elaborării și implementării unui program județean strategic de conservare a acestora.
Reabilitarea Policlinicii Mari – un proiect complex și plin de provocări
Reporter: Care sunt plusurile şi minusurile reabilitărilor făcute în utlimii ani?
Cristian Pușcaș: Dintre minusuri aș aminti lipsa de experiență a primilor ani. Lipsa de experiență a noastră, a arhitecților, apoi cea a constructorilor. În al doilea rând, bugetele alocate pentru intervenții au fost un punct nevralgic în implementarea programului local de reabilitare. Dorința de a realiza lucruri durabile și de calitate cu bani puțini este o utopie în domeniul reabilitării patrimoniului. Din această cauză, fușereala a fost unul din atributele care au însoțit, pe alocuri, șantierele de reabilitare din Oradea.
Dar, desigur, există și numeroase aspecte pozitive. În primul rând subliniez faptul că multe dintre aceste șantiere pur și simplu au salvat de la dispariție anumite clădiri. Îmi amintesc cazul Sinagogii Zion. Dacă nu se intervenea în perioada anilor 2014-2015, pericolul colapsului era real și iminent.
În fine, subliniez aspectul psihologic, identitar al acestor restaurări. Odată cu reabilitările realizate, orădenii (și nu doar ei) au devenit mai conștienți de bogăția patrimonială pe care o deținem și pe care avem sarcina de a o transmite generațiilor viitoare. S-a născut un spirit identitar, comunitar, extrem de benefic în derularea continuă a procesului de conservare și valorificare a arhitecturii locale.
Reporter: Câteva cuvinte despre lucrările de reabilitare a clădirilor importante din Oradea de care v-ați ocupat?
Cristian Pușcaș: Ultimul proiect este întotdeauna cel mai dificil și cel mai plin de provocări. Chiar în această perioadă gestionez împreună cu colegii și colaboratorii noștri pe diverse specialități proiectul de conversie a fostului Palat al Finanțelor Publice (fosta Policlinică nr. 1 – foto jos) în sediu al Consiliului Județean Bihor. Proiectul este unul complex și implică intervenții de consolidare și modificare a modului de lucru al structurii, recompartimentări și optimizări ale fluxurilor interioare și, nu în ultimul rând, o atenție deosebită acordată componentelor artistice ce împodobesc clădirea. Toate acestea au ca scop salvarea și valorificarea monumentalei clădiri, dar, în același timp, și aducerea ei la standardele funcționale și de performanță energetică impuse prin standardele și legislația actuale.
În Oradea am lucrat la peste 50 de proiecte. Deși portofoliul nostru cuprinde și lucrări de arhitectură nouă, specificul biroului pe care îl conduc este definit de specializarea în reabilitarea patrimoniului construit. În această nișă a arhitecturii am avut oportunitatea de a lucra la proiecte de reabilitare a unor biserici ortodoxe din Oradea, Bihor și Sălaj, sinagogile orădene sau cea din Debrețin, diferite palate sau sedii ale unor instituții publice din Oradea, dar și diverse clădiri de patrimoniu din țară: Spitalul Militar de Urgență din Timișoara, teatrele din Botoșani, Turda sau Bacău, Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin, extinderea Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Prefectura județelor Sălaj și Sibiu și, nu în ultimul rând, Galeria de Arte din Sfântu Gheorghe, una dintre cele mai importante clădiri ale orașului din secuime.
Orașul e o selecție, nu o colecție
Reporter: După părerea dumneavoastră, avem clădiri de patrimoniu care au fost demolate în loc să fie salvate? Dacă da, care?
Cristian Pușcaș: Da, din păcate putem alcătui și o astfel de listă. Nu cred că această listă trebuie numerotată în funcție de importanța clădirilor care au făcut obiectul demolării. Fiecare dintre acestea aveau importanța și unicitatea lor. Totuși, în această listă aș introduce o serie de case de locuit din perimetrul centrului istoric, în locul cărora au apărut clădiri noi de locuințe și spații comerciale. Chiar dacă multe dintre aceste clădiri nu erau reprezentative din punct de vedere arhitectural, rolul lor în ansamblul centrului istoric era esențial în păstrarea și conturarea identității culturale locale. Alături de acestea amintesc clădirile aflate cândva în aliniamentul Străzii Independenței, de la podul Sfântul Ladislau până în dreptul sinagogii Zion, fosta moară Emilia de pe strada Mihai Viteazu, dar și ansamblul Duiliu Marcu din Piața Unirii, care a fost parțial compromis în urma intervenției de remodelare a pieței. Cu toate acestea, apreciez că sintagma ”orașul este o selecție, nu o colecție” este oportun a fi aplicată. Acest tip de abordare trebuie însă realizat în baza unor analize istorice și urbanistice temeinic elaborate și care trebuie să țină cont de faptul că, orice ar fi, monumentul (în sensul larg al cuvântului) primează.
Reporter: Ați avut și o lansare de carte anul acesta.
Cristian Pușcaș: Într-adevăr, ”Detalii De Demult” vine să completeze activitatea mea editorială. Alături de cele ”7 sinagogi orădene”, cartea publicată sub egida Editurii Muzeului Țării Crișurilor, prezintă și pune la dispoziția publicului portofoliul celor mai reprezentative clădiri istorice orădene la care am avut șansa de a lucra pe parcursul celor 18 ani de activitate profesională. Cartea adună între paginile sale reprezentări grafice ale celor mai frumoase detalii arhitecturale ale celor 53 de clădiri orădene la care am elaborat proiectele și documentațiile tehnice de avizare și autorizare.
Reporter: Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Ce lucrări aveți în pregătire?
Cristian Pușcaș: Biroul a cărui activitate o coordonez are în prezent destule proiecte în fază de elaborare. Cu predilecție, acestea vizează clădiri de patrimoniu din Bihor sau din țară. Aș aminti teatrele din Bacău și Turda, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, dar și sediul Consiliului Județean Bihor.
Pe de altă parte, în calitate de cadru didactic al Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură din cadrul Universității din Oradea, voi prelua din toamna anului universitar 2022-2023 rolul de director al departamentului de Arhitectură. Această stare de fapt implică o responsabilizare suplimentară, dar și oportunități cu care nu ne-am întâlnit până acum. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la începutul acestui an, Arhitectura a primit acreditarea ARACIS, fapt care deschide o serie de noi și provocatoare oportunități pentru școala orădeană de arhitectură.
În al treilea rând, în calitate de președinte desemnat al Clubului Rotary Art Nouveau în anul rotarian 2022-2023, voi continua linia directoare de concentrare a activităților din club în zona conservării și valorificării patrimoniului orădean. Amintesc faptul că Rotary Art Nouveau s-a implicat în modernizarea foaierului Teatrului Arcadia, în reabilitarea unei porți istorice, dar are în derulare și proiectul de reabilitare a orgii sinagogii Zion. În fine, unul dintre proiectele pe care le vom demara alături de Primăria Municipiului Oradea se referă la valorificarea unor piese unice din patrimoniul urban al orașului. Doresc însă să păstrez discreția cu privire la acest obiectiv, el urmând a fi anunțat public în toamna acestui an.
În fine, pe lângă toate aceste paliere profesionale, cel mai important se referă la familie. În condițiile aglomerării de zi cu zi, importanța pe care trebuie să o acordăm celor dragi, prietenilor și familiei, este esențială în păstrarea unui echilibru sănătos al vieții. De aceea, cei amintiți, dar în primul rând familia, vor continua să fie reperul meu cel mai important.
Pentru ilustrarea acestui material au fost folosite fotografii din arhiva personală Cristian Pușcaș și de pe site-ul NOVARTIS
Comments 1