Tineri, ambițioși, dedicați și cu un viitor care, vorba unei reclame, sună bine pentru ei – așa i-am putea descrie pe cei patru tineri care au pus bazele start-up-ului local Juridiq. Denis Sait, Alexandru Cartoafă, Octavian Lupu și Șenol Frățilă sunt băieții care au gândit o aplicație ce promite să eficientizeze activitatea în domeniul juridic prin funcționalități destinate managementului documentelor, al activităților și al dosarelor, accesarea jurisprudenței si generarea de rapoarte financiare si legale. Pe scurt, un ”secretar digital” dedicat specialiștilor în domeniul juridic. Ideea a fost apreciată și în cadrul competiției Innovation Labs, unde Juridiq a obținut votul publicului – ”Pitch of the year”. Despre cum au ajuns să lucreze împreună, unde se văd peste 10 ani și despre posibilitatea de a pregăti o aplicație într-un alt domeniu, am aflat detalii de la Denis Sait, CEO Juridiq, care a acordat un interviu pentru BihorJust.
”Echipa era deja formată înainte ca ideea să se nască”
Reporter: Cine sunteți voi, cei care ați creat aplicația Juridiq, și cu ce vă ocupați fiecare?
Denis Sait, CEO Juridiq (foto stânga): Echipa noastră este formată din patru oameni, toți în vârstă de 21 de ani, fiind și colegi la Universitatea din București, dar în facultăți diferite. Eu sunt student la Facultatea de Administrație și Afaceri, ocupându-mă de partea de business, cifre și planificare. Octavian este coleg cu mine la aceeași facultate, ocupându-se de partea de marketing și prezență online a companiei. Șenol este student la Facultatea de Matematică-Informatică, lucrând în același timp ca programator la o companie de software development, ocupându-se la Juridiq, evident, de partea tehnică. Alex este student la Drept și se ocupă de partea juridică, ținând legătura cu utilizatorii.
Reporter: Cum ați ajuns să lucrați împreună la această aplicație?
Denis Sait: Între noi există o relație mai veche. Eu și Șenol am copilărit împreună, Alex și Octavian sunt veri, iar Alex și cu mine am fost colegi de liceu. În martie 2021, i-am contactat pe Șenol, Alex și Octavian ca să creăm o platformă pentru freelanceri, pe care nu am finalizat-o, deoarece în noiembrie același an a apărut ideea de a crea Juridiq. Deci, echipa era deja formată înainte ca ideea să se nască.
Juriștii au nevoie de un instrument de organizare
Reporter: De ce ați ales o aplicație juridică și nu una economică, de exemplu?
Denis Sait: Am ales domeniul juridic pentru că suntem cel mai aproape de nevoile pieței, Alex fiind student la Drept, crescut într-o familie de juriști. Cred că este cel mai potrivit ca persoanele care încep un business să aibă experiență în acel domeniu sau măcar să cunoască piața și nevoile ei. Dacă am fi creat o aplicație cu profil economic, ne-am fi dat cu părerea despre ce nevoi are piața, în timp ce în domeniul juridic cunoaștem mai de aproape problemele.
Reporter: În procesul de creare a aplicației, ați cerut și opinia avocaților. Care este feedback-ul lor în ceea ce privește aplicația Juridiq?
Denis Sait: Prima dată cred că trebuie să prezint feedback-ul despre ideea în sine de a folosi o aplicație pentru organizarea activității juridice. Majoritatea celor cu care am discutat spun că au nevoie de un instrument de organizare, o mică parte spune că n-ar fi rea ideea, dar s-ar descurca și fără, iar restul zic că nu au neapărat nevoie de ajutor. În ceea ce privește aplicația, feedback-ul este unul constructiv. Testerilor noștri le place design-ul aplicației, ei dându-ne sfaturi despre ce am putea adăuga ca funcționalități sau despre ce detalii am putea modifica.
Reporter: Când va fi lansată, oficial, aplicația? Utilizarea ei va presupune un cost?
Denis Sait: Aplicația web și aplicația mobilă vor ieși în septembrie, imediat ce se termină vacanța judecătorească; vrem ca utilizatorii să aibă Juridiq încă de la începutul ,,sezonului”. Despre modelul de plată, putem spune momentan că va fi un abonament cu plată la un anumit interval de timp (lunar, trimestrial, anual), însă nu putem încă să anunțăm un preț cu exactitate, deoarece va depinde de alte costuri care urmează să apară. Totuși, formula este că prețul va fi cu siguranță mai mic decât echivalentul în bani al timpului câștigat prin folosirea aplicației.
”Vrem să creăm publicului sentimentul că se poate baza oricând pe Juridiq”
Reporter: Ce alte opțiuni doriți să adăugați în aplicație, în viitor?
Denis Sait: Modul în care am gândit dezvoltarea aplicației are trei mari piloni: pilonul de evidență dosare care este gata, pilonul de jurisprudență cu un motor de căutare eficient și pilonul de automatizare a scrisului, bazat de inteligență artificială, care va analiza textul scris într-un document și va da sugestii de articole de lege incidențe sau jurisprudență favorabilă. Cu toate acestea, structura nu este rigidă, este posibil să adăugăm și noi funcționalități între cei trei piloni, așa că așteptăm recomandările tuturor celor interesați.
Reporter: Cu ce este diferită aplicația Juridiq față de altele?
Denis Sait: Din punct de vedere tehnic, ne diferențiem prin noi funcționalități, care au în spate soluții tehnice mai complexe. Exemplific aici posibilitatea de a adăuga documente care vor fi criptate pentru o mai bunăsecuritate, accesul la dosarul electronic din aplicație pentru a vedea documente din dosar, un motor de căutare inteligent ce va ușura procesul de cercetare a jurisprudenței sau, obiectivul nostru cel mai inalt, automatizarea scrisului pe baza inteligenței artificiale. Cu toate acestea, nu cred că diferențierea tehnologică este cea mai importantă, deoarece utilizatorul nici nu ar trebui să cunoască ce procese se întâmplă în spate. Este foarte importantă și diferențierea din perspectiva experienței utilizatorului, deoarece urmărim să creăm publicului sentimentul că se poate baza oricând pe Juridiq, fiind o aplicație bine construită și de încredere. Mai mult, suntem în permanent în contact cu utilizatorii, cerând feedback, deoarece acesta este principalul mod în care putem construi o soluție care să rezolve probleme reale.
”Un val de expunere mai mare decât cel pe care-l previzionam”
Reporter: Ce reacții ați primit după ce ați fost votați ”preferații publicului” la Innovation Labs 2022?
Denis Sait: Câștigarea premiului a dus pentru noi la un val de expunere mai mare decât cel pe care-l previzionam noi. Reacțiile celor din jur au fost pozitive, am primit foarte multe încurajări atât de la cei apropiați, cât și de la persoane cu care nu ne cunoșteam, ocazie cu care le mulțumim tuturor celor care ne-au sfătuit sau ne-au felicitat. Și în ceea ce privește ofertele de colaborare, am primit până acum câteva oferte pe care urmează să le discutăm. Desigur, ușa este deschisă pentru oricine își dorește să colaborăm, noi suntem deschiși.
Reporter: Unde vă vedeți peste 10 ani?
Denis Sait: Sperăm să ajungem în punctul în care Juridiq devine regula în domeniul dreptului, nu doar la nivel de România, ci cel puțin la nivelul Uniunii Europene. Vrem ca soluția noastră să salveze în acești ani milioane de ore petrecute în organizare, timp care să fie folosit pentru lucrurile care contează cu adevărat.
În 10 ani vrem ca utilizatorii noștri să depună efort și timp doar acolo unde inteligența umană este necesară și roditoare, în timp ce Juridiq se ocupă de partea operațională.Merită menționat că misiunea noastră nu se restrânge doar asupra avocaților și a consilierilor juridici, ci ne propunem să ajutăm și celelalte profesii juridice, cum ar fi executorii judecătorești sau notarii.
Reporter: Pe viitor, vă gândiți la o eventuală aplicație în alt domeniu?
Denis Sait: Deși există multe alte domenii interesante, fiind deschiși la ele, încă nu avem în plan pe termen scurt sau mediu să ne mutăm sau să ne extindem în alt domeniu. Dacă pe viitor vor apărea oportunități în alte domenii și ni se va părea potrivit, sigur că vom face și acest pas.