E mereu cu zâmbetul pe buze. Atentă, implicată, umană și extrem de… răbdătoare. ”Trebuie să ai răbdarea suficientă să spui un lucru de 30, 40 sau poate de 100 de ori”, spune ea cu înțelegerea omului care face acest lucru în fiecare zi, astfel încât a devenit o normalitate. Și asta pentru că are în grijă pacienți speciali și… interesanți. Atât de interesanți încât ar putea umple volume întregi cu experiențele pe care viața le-a făcut cadou. Diana Drăguș este medic la Asociația Smiles și medic medicină generală la Centrul de reintegrare socială-cămin pentru vârstnici – Episcopia, Oradea. Are și ea, la rândul său, o mulțime de povești și experiențe trăite alături de cei pe care îi numește, cu drag, bunici. În a doua zi a Crăciunului lui 2020, vă invităm să citiți despre viața alături de 40 de bunici, despre experiența trecerii prin COVID, despre rugăciunile bunicii de 100 de ani și sărbătorile în pandemie, într-un interviu acordat BihorJust de medicul Diana Drăguș.
Scurtă introducere:
Diana Drăguș este născută în județul Satu Mare, pe 22 iulie 1978. Copilăria și-a petrecut-o în Satu Mare, unde a urmat școala generală și Liceul Teoretic ”Ioan Slavici”, secția Chimie-Biologie. La 18 ani s-a mutat la Oradea, unde a urmat Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea. În 2009 a terminat Masterul în Management European de Sănătate Publică din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Oradea urmat de Rezidențiat – medicină de familie. În 2016 a urmat un curs de tehnician nutriționist, iar în prezent urmează un al doilea rezidențiat, specializare – Psihiatrie.
Experiență profesională:
- 2002-2003 – stagiatură – Spitalul Județean Oradea
- 2005-2007 – director marketing clinică medicală
- 2007-2009 – administrator la firma de pictură manuală pe sticlă
- 2009-2014 – Rezidențiat medicină de familie (diplomă medic specialist Medicină de Familie)
- 2014 până în prezent – medic medicină generală la Centrul de reintegrare socială-cămin pentru vârstnici – Episcopia, Oradea și Centrul rezidențial de îngrijire și asistență persoane dependente – Tileagd, Bihor
Pasiuni:
Medicina nu este singura sa pasiune. Pictura este un alt talent al Dianei, pe care, în timpul liber, încă îl mai practică. Talentul la pictură l-a descoperit pe vremea când lucra ca medic voluntar și ajuta copii cu probleme sociale. Așa i-a venit ideea de a vinde tablouri pe sticlă, iar jumătate din banii obținuți îi dona către diferite cauze.
O altă pasiune de care vorbește cu drag este cea legată de mașini. Îi plac cursele de mașini și nu doar atât. A câștigat locul al treilea la o cursă unde erau prezenți și cei doi copii ai săi. Aceștia își doresc să calce pe urmele mamei și urmează și ei ore de karting.
”M-am pomenit cu 8 bunici care mi-au fost prezentați ca pacienții mei”
Reporter: Când ați decis că doriți să deveniți medic?
Dr. Diana Drăguș: Cred că din totdeauna am avut dorința de a ajuta oamenii din jur. Părinții mei au fost cei care au observat asta, mi-au sugerat o orientare către medicină și asta am și făcut, dar a fost greu până când m-am apucat efectiv de această meserie. Chiar dacă am terminat Facultatea de Medicină, a fost o perioadă din viața mea în care nu am fost compatibilă cu această meserie. Am decis să mă dedic câțiva ani familiei și copiilor.
Acum, pot să spun că dacă ar fi să o iau de la capăt de 100 de ori, tot medicina aș alege-o.
Reporter: Cum a fost prima zi ca și medic la un centru de bătrâni?
Dr. Diana Drăguș: Prima zi a fost interesantă. Era octombrie 2014 și m-am pomenit în centrul de vârstnici proaspăt deschis, cu 8 bunici pe care atunci i-am cunoscut și care mi-au fost prezentați ca și ”pacienții mei”.
Țin minte că a fost o perioadă în care îmi duceam dosarele pacienților acasă zilnic și le citeam analizele, ieșirile din spital și tot ce ținea de ei. Făceam tot posibilul să fiu la curent cu starea lor pentru ca, mai apoi, să îi pot ajuta cu maximul ce ține de mine.
A fost o experiență interesantă și grea în același timp.
Reporter: Care a fost cel mai greu moment în cariera dumneavoastră? Ați avut un caz mai dificil?
Dr. Diana Drăguș: Este greu sa vorbesc despre un singur caz dificil. Eu cred că sunt foarte multe momente grele în cariera unui medic și în cariera mea când de fiecare dată cel mai greu moment este cel trăit atunci, în momentul acela.
Momentul în care ajungi neputincios și nu mai ai ce să faci pentru pacientul vârstnic cu patologii multiple, ăla este cel mai greu. Momentul în care ai făcut tot și restul nu mai depinde de tine.
”Cel mai potrivit loc de muncă în cea mai dificilă perioadă din viața mea”
Reporter: De ce medic într-un centru de bătrâni?
Dr. Diana Drăguș: Este o poveste frumoasă… A fost cel mai potrivit loc de muncă în cea mai dificilă perioadă din viața mea. Faptul că mi-am ocupat atunci timpul cu meseria asta frumoasă mi-a fost de mare ajutor. M-am simțit utilă, am simțit că fac ce trebuie și că fac mult bine, și am primit afecțiune în schimb.
Pur și simplu am ajuns la locul potrivit în momentul potrivit. Cred că este o onoare pentru un medic să lucreze cu oameni vârstnici chiar dacă mulți nu spun asta. Este ultima perioadă din viața lor la care tu ca medic participi și îi ajuți ca să treacă ușor prin perioada asta. Este foarte important pentru ei să le fie cineva în alături, să îi ajute, să le vorbească frumos și să le zâmbească. Toate trec mai ușor așa.
Reporter: Ce înseamnă să lucrezi cu persoane vârstnice și ce presupune asta?
Dr. Diana Drăguș: Presupune multă, multă, multă răbdare în primul rând. Trebuie să înțelegi că sunt patologii multiple și în mare parte se lucrează cu oameni cu demență. Demența este o boala foarte grea și foarte dificil de gestionat dacă nu ești suficient de răbdător și de înțelegător ca și om, respectiv ca și medic.
Trebuie să ai răbdarea suficientă să spui un lucru de 30, 40 sau poate de 100 de ori. Dacă pacientul îți intră în cabinet și te întreabă un lucru și tu îi răspunzi, iar în următoarele minute, mai vine de 3-4 ori să te întrebe fix același lucru, nu are nici o vină că până ajunge la ușă a uitat ce a întrebat.
Tu trebuie să îi răspunzi la fel de frumos ca și prima dată și să nu uiți că este un om care are nevoie de ajutor iar rolul tău ca și medic este să îl ajuți indiferent dacă te enervează sau nu, indiferent dacă ești obosit sau nu. Ai nevoie de o răbdare de fier, dar și de o inimă de aur ca să faci asta.
Reporter: Cum este să fii medic în vreme de pandemie?
Dr. Diana Drăguș: Asta este o întrebare la care găsesc foarte greu un răspuns prin care să scot în evidență toate emoțiile și toate trăirile pe care le-am avut începând din luna martie.
Este o perioada grea care presupune multă suferință, gestionare de multiple situații apărute inopinat, oboseală cruntă acumulată după multe nopți nedormite, mai ales atunci când familiile bunicilor îți spun:”Vă rog nu îl trimiteți în spital! Vă rog frumos să faceți tot posibilul să fie bine.”.
În perioada asta a fost foarte greu, dar am reușit ajutată de o echipă incredibilă.
Perioada infectării cu SARS-CoV-2: M-am încăpățânat să stau acasă și să nu merg în spital
Reporter: Știu că ați fost prima diagnosticată cu COVID-19. Ce simptome ați avut și în cât timp v-ați revenit?
Dr. Diana Drăguș: Da, din Centrul Episcopia eu am fost prima diagnosticată, iar la o săptămână după mine a urmat o infirmieră.
Simptomele au apărut într-o dimineață de luni în care am mers, ca de obicei, pe ora 8 la muncă. Am simțit o ușoară oboseală care o puneam pe seama faptului că am muncit mult în weekend. Pe la ora 12 aveam deja simptome destul de bine inițiate, dureri de gât, o tuse seacă și dureri musculare crunte.
Mi-am dat seama că am toate șansele să fiu infectată și am mers acasă. Am chemat ambulanța pentru testare, rezultatul a ieșit pozitiv, iar eu am rămas în casă timp de 14 zile. Pot să spun că în primele 10 zile a fost mai greu, mi-am pierdut gustul și mirosul, aveam o stare generală alterată, migrenă continuă, am avut câteva zile în care nici nu am putut să mă dau jos din pat atât de rău mi-a fost.
M-am încăpățânat să stau acasă și să nu merg în spital, considerând că sunt bolnavi mai grav care au nevoie de locul acela în spital. Problema a fost că între timp s-au îmbolnăvit și bunicii și în timp ce mă tratam eu acasă, îi tratam și pe ei prin telefon.
În a 14-a zi am ieșit din carantină, în a 15-a zi am fost la centru. Nu puteam să stau afară fără să simt că mă sufoc, nu puteam să urc până la etajul unu fără să simt că rămân fără aer. Mai trebuia să stau acasă 2 săptămâni ca să îmi revin complet, dar nu am putut. Mi se părea un gest egoist ca eu să mă gândesc la mine în condițiile în care am acolo 40 de bunici care chiar au nevoie de ajutor.
Reporter: Câți din cei care lucrează în centru au fost infectați cu coronavirus? Cum v-ați descurcat în acea perioadă?
Dr. Diana Drăguș: 6 angajați au fost infectați, infirmiere și asistenți. Am rămas cu două asistente care, timp de 14 zile, au lucrat în permanență. Lucrau o zi cu o zi, 24 de ore una, 24 de ore cealaltă, ceea ce, în condiții de COVID, este aproape imposibil.
Nu știu dacă vreo asistentă a mai lucrat altundeva, în altă instituție, 24 de ore cu atât de mulți pacienți bolnavi odată. O singură asistentă făcea și 40-50 de perfuzii pe zi, stătea cu costumul de protecție aproape toată ziua.
Nu le-am văzut niciodată atât de epuizate cum le-am văzut în perioada asta și cred că nu o să am zile suficiente să le mulțumesc pentru implicarea, dăruirea și iubirea față de bunici de care au dat dovadă.
”85% dintre bunicii din centru au trecut cu bine peste COVID”
Reporter: Câți bunici au fost infectați? Cum au fost tratați? Ați avut un tratament anume?
Dr. Diana Drăguș: Din cei 40 de bunici pe care îi aveam în acel moment în centru, 36 au fost pozitivi, alți 4 negativi, dar și aceștia au manifestat simptome. Asta nu înseamnă că toți cei 40 au manifestat simptome grave și au fost la pat. Au fost mulți care au dus boala pe picioare, se puteau deplasa și puteau mânca singuri.
Pentru fiecare pacient se administra un tratament în funcție de simptomele manifestate. Nu putea fi băgați toți în aceeași oală, pentru că la fiecare boala s-a manifestat altfel. Unii aveau nevoie de oxigen, alții nu mâncau și aveau nevoie de perfuzabile, hidratare și vitamine. Nu pot să spun că am mers pe o schemă anume.
Reporter: Care este starea de sănătate actuală a bunicilor? Au trecut cu bine peste boală?
Dr. Diana Drăguș: În acest moment se simt foarte bine. Pot să spun că 85% din ei au trecut cu bine peste această boală.
Reporter: Ați pierdut pe cineva?
Dr. Diana Drăguș: Am avut și pierderi. 4 decese au fost cauzate de COVID. Aveau vârste cuprinse între 78 și 92 de ani și aveau și alte boli asociate.
Reporter: Cum au reacționat familiile acestora când au aflat? Au dorit să fie duși la spital sau au dorit să fie îngrijiți de către dumneavoastră?
Dr. Diana Drăguș: Din 36 am avut două familii care au spus: ”Da, vă rog să chemați ambulanța.” Într-adevăr cele două persoane nu era așa de avansate în vârstă și nu sufereau de alte patologii multiple asociate, dar ceilalți ne-au rugat să îi îngrijim în centru.
Am avut și o familie care a preferat să o ducă pe bunică acasă, dar bunicuța împreună cu familia, fusese deja diagnosticată pozitiv în luna august, trecuse prin boală înainte să ajungă în centru.
S-a format o echipă foarte frumoasă și eficientă împreună cu doamna directoare și cu asistenta socială, iar situația, zic eu, a fost gestionată eficient și transparent. Există un grup pe whatsapp prin care aparținătorii erau ținuți în permanență la curent cu noutățile, iar după ce am ieșit din carantină și am putut merge să consult fiecare bunic în parte, am sunat fiecare aparținător în parte pentru a-i spune exact care este stare de sănătate a pacientului și pentru a-i asigura că facem tot ce se poate pentru acesta.
Bunica de 103 ani, din an cu Titanicul, și rugăciunile ei
Reporter: Cum decurge o zi cu ei? Ce program au zilnic?
Dr. Diana Drăguș: Fiecare bunic și bunică se trezește la o anumită oră, începând de la 5 dimineața. La ora 9 este micul dejun, între 10 și 12 jumătate se fac consultațiile și tratamentele, au program cu un kinetoterapeut și fac mișcare fie personalizată, fie în grup. La ora 14 iau masa, după care fiecare se retrage la el în cameră sau socializează, ori se plimbă prin curte când este timp frumos. După care la ora 18 este cina.
Înainte de pandemie, familiile îi puteau lua la plimbare pentru câteva ore, aveam voluntari care veneau să facă diferite activități cu ei. Totodată, organizam excursii pentru bunici, chiar ultima a fost în toamna anului trecut, când i-am dus în Băile Felix.
Pe lângă asta, în cazul în care un pacient ajunge în spital, țin legătura în permanență cu medicul care se ocupă de pacient, țin legătura cu fiecare aparținător în parte, merg în vizită să văd care este starea acestuia. Pe urmă, luat analize, dus la laborator, făcut de rețete, duc pacienții la tot felul de analize, sunt foarte multe de făcut și ai impresia că nu îți ajung 8 ore ca să termini tot ce e de făcut.
Dar ei nu se plictisesc niciodată. După aproape 7 ani de când lucrez cu ei cred că aș putea scrie o carte cu povestioare amuzante, romantice, dar și cu multe învățături primite de la ei.
Reporter: Care a fost cel mai dificil pacient și de ce? A rămas la centru?
Dr. Diana Drăguș: Pot spune că de când sunt la centru, am avut cam un pacient pe an care a fost respins. Am avut, la un moment dat, un pacient mai tânăr, de 40 și ceva de ani, cu scleroză multiplă. A durat puțin până ne-am obișnuit unul cu celălalt. Este greu de îngrijit un pacient tânăr care este total imobilizat la pat.
În cazul în care un pacient este violent cu cei din jur sau este violent față de persoana proprie, atunci nu este eligibil cu centrul nostru și, fiind în perioada de probă, rugam familiile să îl ia acasă sau să îi găsească un alt loc.
Un alt pacient dificil este acela care are asociată demența cu boala Parkinson. Este foarte greu de găsit un echilibru între tratamentele celor două boli, astfel încât să fie bine și pe partea neurologică dar și pe cea psihiatrică.
Reporter: Care a fost cel mai vârstnic pacient?
Dr. Diana Drăguș: Am avut o bunicuță care a trăit până la aproape 104 ani. Ea zicea că este din an cu Titanicul. Nu mânca până la prânz și în fiecare dimineață ne ruga să o lăsăm să se roage și rămânea singură în cameră. Se ruga pentru toți cei din jur și pentru personalul din centru. Stăteam de multe ori în ușă și ascultam cum se roagă și mă pomeneam cu lacrimi în ochi de impresionată ce eram de gestul acestei bunicuțe și de cât de frumos știa să se roage.
Înainte cu o lună să împlinească 103 ani a făcut o pneumonie severă și am crezut că o să o pierdem și țin minte cum spuneau toate angajatele centrului că s-ar bucura tare mult ca bunicuța să își revină. Până la urmă am reușit să gestionăm treaba în centru, iar bunicuța și-a revenit.
Atâtea lucruri poți să înveți de la o persoană care a trecut prin atâtea, este incredibil.
Reporter: Ce program le pregătiți bunicilor de sărbători?
Dr. Diana Drăguș: Anul acesta va fi un Crăciun cu totul și cu totul altfel … Bunicii vor trebui să se mulțumească doar cu prezența noastră spre deosebire de alți ani în care nu era zi fără activitate. Zilnic veneau în vizită ori copii, ori adulți de la biserică sau voluntari care veneau să colinde și să le aducă mici cadouri la bunici.
În acest an, centrul rămâne închis de sărbători, cu mici excepții de vizită, o dată pe lună, câteva minute. Încercăm să îi protejăm în continuare, pentru că riscul reinfectării există.
Mai sunt căutați părinții și bunicii de familii?
Reporter: În România există percepția că dacă ”îți duci bătrânul la azil este pentru a te scăpa de el”. După ce părinții/bunicii ajung la centru, mai sunt căutați de către familii?
Dr. Diana Drăguș: Din fericire, eu zic că procentul celor care se interesează de rude este mai mare decât al celor care îi abandonează. Asta mă bucură pentru că în spatele fiecărui vârstnic este o adevărată istorie. Omul acela și-a făcut datoria față de societate și familie, iar acum consider că este perioada în care trebuie să aibă îngrijire maximă.
Mă lupt de multe ori cu familii care vin și își lasă părintele în grija noastră, dar au o mustrare de conștiință atât de mare încât trebuie mai întâi să gestionez situația cu ei și să îi pun pe ei pe linia de plutire. Sunt familii cu care vorbesc zi de zi și le explic cum este îngrijit părintele, le trimit poze si filmulețe, iar la următoare vizită când vin și văd că părintele este bine îngrijit și fericit, înțeleg că au luat decizia corectă.
De partea cealaltă, sunt și familii care, din păcate, consideră că dacă plătesc pentru bunici ei nu mai trebuie să facă nimic, nici măcar să vină în vizită. Avem o bunicuță cu 11 copii, de o altă origine. Copiii sunt în altă țară, iar ea a fost adusă la centru de către noră. Din cei 11 copii, doar nora se interesează de starea bunicuței.
Ca să înțelegeți cum văd eu lucrurile, fetița mea de 10 ani venea destul de des la centru și era prietenă cu toți bunicii și bunicuțele. În momentul în care primeam câte un telefon legat de decesul unui pacient, fiica mea suferea și plângea odată cu mine.
Am învățat-o că este o normalitate în societatea noastră să existe o instituție în care să îți duci părintele în momentul în care are o boală și te depășește. Copilul trebuie să înțeleagă că este o normalitate și nu trebuie ”să își pună viața pe stop” pentru că părintele a îmbătrânit. Eu cred că le suntem datori părinților să le găsim un centru pentru oameni cu suflet mare și în care ei sunt îngrijiți cu drag și cu iubire.
Reporter: Ce le recomandați familiilor care au grijă de părinții/bunicii lor?
Dr. Diana Drăguș: Dacă vorbim de o bunică sau un bunic care este doar vârstnic și trebuie supravegheat de la distanță, este bine ca cineva din familie să meargă o dată pe zi să se asigure că îți ia medicamentele și are toate cele necesare.
În cazul în care un pacient are nevoie de asistență permanentă, trebuie spălat, tratat, hrănit, există doar două variante. Fie îl îngrijește cineva din familie 24 din 24, fie îl duce într-un centru specializat. Dacă familia nu dorește sau poate nu își permite să interneze persoana la un centru, atunci îi sfătuiesc să se înarmeze cu multă răbdare și să știe că va trebui să se rupă complet de viața trăită până atunci.
Reporter: Ce sfaturi recomandați în timpul pandemiei de coronavirus?
Dr. Diana Drăguș: Este greu de gestionat perioada asta, dar nu imposibil. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu toate știrile și titlurile de la TV sunt adevărate.
În primul rând, le recomand să verifice orice informație din mai multe surse, să nu dea crezare oricărei știri alarmante pe care o văd sau o aud.
În al doilea rând, le recomand să nu se expună, pe cât pot, unui mediu în care există posibilitatea să fie infectați.
În cazul în care se întâmplă ca o persoană să aibă simptome, nu trebuie să intre în panică. Dacă sunt simptome mai ușoare, medicul de familie ajută foarte mult, iar persoana se poate trata acasă. Doar în cazul în care situația scapă de sub control și simptomele se agravează, atunci consider că e nevoie de mai mult.
Multumesc,din suflet,d-nei dr.Dragus si intregului personal de la centrul Smiles Tileag,pentru grija purtata tatalui meu.Craciun linistit si fericit OM minunat.
Toată stima și respectul ptr d na doctor. Un om cu suflet !
Un medic și un om extraordinar, talentata și profesionista, iar in acest centru persoanele in vârsta sunt îngrijite și monitorizate permanent cu drag și devotament!
Multumesc doamnei dr.Dragus,un om minunat,pot spune “omul potrivit,la locul potrivit”,si intregului colectiv din Centrul Episcopia.Sa aveti parte de tot binele si multa,multa sanatate,mii de multumiri pentru tot.
Dna doctor,colectivul nostru vă cunoaște de un timp relativ scurt,dar o spun cu tarie,ca,sunteti mai mult decat o mamă pentru copii dtra,mai mult ca si medic,sunteti ceea ce si-ar dori ori ce om să fie in preajma lui.Si noi ținem să vă multumim pt.dăruirea cu care sunteti alaturi de bunici,si,familii.Cu drag colectivil I M