20 ianuarie 2014 rămâne una dintre zilele negre ale aviației din România. În acea după-amiaza, un avion care transporta o echipă de medici de la București la Oradea, pentru o operație de prelevare de organe, s-a prăbușit pe o culme înzăpezită a Apusenilor. Învăluiți de frig, zăpadă și întuneric, șapte oameni s-au luptau să supraviețuiască, în timp ce o țară întreagă urmărea cu sufletul la gură acțiunile de salvare. Au fost găsiți după cinci ore de căutări disperate, dar pentru doi dintre ei a fost prea târziu. Pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion au sfârșit lângă epava avionului.
Printre cei care au supraviețuit prăbușirii s-a aflat și medicul orădean Sorin Ianceu, un chirurg care făcea parte de ani buni din echipa de prelevare. Deși au trecut ani de la cumplitul episod care i-a marcat viața, emoția îi gâtuie vocea ori de câte ori povestește despre accidentul din Apuseni și colegii care s-au stins. ”Am auzit trosnind crengile copacilor care loveau fuselajul avionului. A urmat, într-un final, prăbușirea avionului printre copaci și… o liniște mormântală”, își amintește chirurgul. Într-un interviu acordat BihorJust în săptămâna în care s-au împlinit 7 ani de la accidentul aviatic, doctorul Sorin Ianceu a rememorat ce s-a întâmplat în acea zi de ianuarie. E convins că supraviețuirea sa, a medicilor Radu Zamfir, Valentin Calu și Cătălin Pivniceru și a copilotului Răzvan Petrescu este o adevărată minune și că prezența lui Adrian Iovan la manșa avionului a făcut ca numărul victimelor să nu fie mai mare.
Dr. Sorin Ianceu – scurtă prezentare
Sorin Ianceu s-a născut pe 12 decembrie 1976, la Oradea. A absolvit Liceul ”Emanuil Gojdu”, profil matematică-informatică, și facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, promoția 2001. Specialist în chirurgie, a făcut parte din echipele de prelevare ale programului național de prelevare și transplant de organe. În prezent, își desfășoară activitatea la Spitalul Municipal din Beiuș. Are doi copii, un băiat și o fată.
Condiții care nu prevesteau nimic rău și fotografia in avion
Reporter: 20 ianuarie 2014 – o zi care nu anunța nimic deosebit. Cum a început pentru dumneavoastră acea zi? Unde vă aflați atunci?
Dr. Sorin Ianceu: În acea zi eram în București. Era dimineață, la raportul de gardă, la spitalul Fundeni. Atunci am aflat că mergem la Oradea, unde aveam o prelevare pentru o pacientă care era internată la Fundeni și care urma să beneficieze de un transplant hepatic. Am fost anunțat de doctorul Radu Zamfir, care era coordonatorul echipei de prelevare, că plecăm spre Oradea în jurul orelor 11-12. Mi-a spus că vom decola de pe aeroportul Băneasa și că voi fi sunat de cei de la aeroport să le dau datele personale, care țineau de securitatea zborului.
La aeroport ne-am întâlnit cu pilotul Adrian Iovan. Îl știam de ceva vreme. Zburasem cu el înainte cu 6 zile, pe data de 14 ianuarie, când m-am dus de la Oradea la București, tot așa, după o prelevare. Atunci a fost un zbor fără nicio problemă. Iar pe 20 ne-a spus că există șanse să ne întoarcem a doua zi, pentru că s-ar putea să nu ne permită condițiile meteo să revenim cu avionul în aceeași zi.
Reporter: Erau condiții vitrege, dificile, la zborul spre Oradea?
Dr. Sorin Ianceu: Da, am avut și o fereastră mică în care am putut decola de la București. Am plecat în jurul orei 12:30. Condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune pentru zbor, dar erau condiții care permiteau decolarea și care, în principiu, nu prevesteau ceea ce urma să se întâmple. În București erau până în 8 grade, cam așa.
Reporter: Ați simțit vreun moment că era ceva în neregulă? Care era atmosfera în avion?
Dr. Sorin Ianceu: Atmosfera era liniștită în avion. A fost un moment în care, să zic așa, nu neapărat că am avut strângeri de inimă – aveam mare încredere în Adrian Iovan și susțin și acum că dacă nu era el, erau mai multe victime – în momentul în care am traversat Carpații Meridionali. Acolo am văzut că, din punct de vedere meteo, condițiile nu sunt tocmai bune. Dar am trecut cu bine. După Meridionali, când am ajuns în Transilvania, era chiar cer senin. Am și făcut niște poze, la un moment dat, din avion. Ulterior am identificat localitatea pe care o fotografiasem: era Bradu, unde pe drumul dintre Sibiu și Făgăraș.
Reporter: De obicei, când mergeați la o intervenție, discutați în timpul călătoriei cum veți proceda în cazul prelevării sau era o atmosferă tăcută, fiecare cu gândurile lui?
Dr. Sorin Ianceu: În 2014 aveam deja 6 ani de când activam cu toții în echipă. Știam fiecare ce aveam de făcut. Dacă aveam discuții, erau prietenești. Nu era obligatoriu să facem un plan. Eram o echipă închegată și ne știam fiecare locul, rolul și tot ce aveam de făcut.
Trosnetul crengilor care loveau fuselajul și o liniște mormântală
Reporter: Ce s-a întâmplat în momentul prăbușirii? Care sunt ultimele lucruri pe care vi le amintiți din acele clipe?
Dr. Sorin Ianceu: Au fost destul de lungi momentele dinaintea prăbușirii. La un moment dat, pilotul a cerut zbor la vedere. Atunci am intrat într-o zonă cu ceață și piloții au început să facă eforturi să degivreze avionul și motoarele care erau cu depuneri de gheață. Când am ieșit din ceață, a apărut în fața noastră muntele. Am înțeles că o aterizare forțată, în pădure, pe munte este iminentă. În consecință, ne-am luat pozițiile de siguranță și am așteptat să vedem cum ieșim din toată situația. N-a fost panică generală, să se urle sau… nu.
Reporter: La ce vă gândeați în acele momente? Se spune că în astfel de situații, îți trece toată viața prin fața ochilor.
Dr. Sorin Ianceu: În momentul respectiv mă gândeam să îmi găsesc o poziție cât mai sigură și bănuiam că probabilitatea este mare să se încheie totul acolo. Dar n-a fost așa. A fost o mare minune și cred în continuare că faptul că am reușit să supraviețuim 5 oameni din 7 într-un accident aviatic a fost mai mult decât o întâmplare.
Revenind la acele clipe – era în jurul orei 16 -, după ce ne-am așezat în poziții de siguranță și piloții au reușit să ridice avionul peste creasta muntelui, am auzit trosnind crengile copacilor care loveau fuselajul avionului. A urmat, într-un final, prăbușirea avionului printre copaci și… o liniște mormântală.
Reporter: Frig, întuneric, zăpadă – avionul se prăbușise în munți, departe de orice așezare umană. Ce s-a întâmplat când v-ați revenit din șocul impactului?
Dr. Sorin Ianceu: În momentul în care eu am deschis ochii, nimeni nu mișca. Am pus mâna pe Adrian Iovan și a început să geamă. Printr-o spărtură a fuselajului l-am văzut pe Radu Zamfir lângă avion. Era ieșit deja, încerca să își revină și el. Am început să-i scoatem pe ceilalți din avion. Doctorul Valentin Calu și doctorul Cătălin Pivniceru erau întinși pe banchetă. Aura Ion era proiectată din spatele avionului, undeva, pe bancheta din spatele meu. Pe copilot nu l-am văzut, cred că a fost proiectat afară din avion la impactul cu solul și era pe partea cealaltă a avionului. Adrian Iovan era prins sub bord, între fiarele contorsionate ale avionului. El s-a stins la o oră și jumătate de la prăbușire. Aura a supraviețuit 5 ore.
”Dacă ne-am fi prăbușit cu 150 de metri mai jos, nu aveam deloc semnal la telefon”
Reporter: Au trecut cinci ore până ați fost găsiți. Cum a trecut acel interval de timp? Ce ați făcut: ați încercat să vă ajutați unul pe altul, să țineți legătura cu autoritățile?
Dr. Sorin Ianceu: Ne-am împărțit ad-hoc în două echipe. Radu Zamfir, fiind mai mobil, neavând leziuni atât de grave, a putut să se miște să vadă ce e cu copilotul care era pe partea cealaltă a avionului și la care nu puteam ajunge, pentru că erau trunchiuri de copaci căzute. În același timp, avea grijă de Aura, care era lângă avion, acoperită. Eu, Valentin Calu și Cătălin Pivniceru am avut grijă unul de celălalt. La un moment dat ne-am îndepărtat de avion și am făcut focul, pentru că se lăsa noaptea și începea să se facă foarte frig.
Am vorbit la telefon cu cei de la 112, comunicând pe cât puteam noi datele și locul prăbușirii. Nu le-am transmis coordonate, ci doar ceea ce ne arăta Google Maps la momentul respectiv și cât ne pricepeam noi. Ne uitam la aplicație și transmiteam între ce localități suntem și care este zona în care să ne caute.
Nu pot să apreciez cât de suficiente sau insuficiente au fost datele pe care le-am furnizat noi. Atât am putut să facem. În momentul respectiv, eram pur și simplu niște oameni răniți, cu traumatisme unii mai severe, alții mai ușoare și era greu să faci unele lucruri care țin efectiv de profesia de medic.
Reporter: Deși ați furnizat aceste informații, a durat cinci ore până ați fost găsiți. S-a purtat o serie întreagă de discuții pe marginea acțiunilor de căutare din acea seară. Considerați că s-a acționat greșit, că nu a fost organizarea necesară printre salvatori?
Dr. Sorin Ianceu: Lanțul comunicării și capacitatea de a interpreta datele pe care le-am dat noi nu le pot comenta. Dar eforturi pentru a ne găsi s-au făcut.
E clar că am fost o premieră nefericită pentru misiunile de salvare, pentru că, în cele mai multe situații, accidentele aviatice se soldează cu morți și foarte puțini supraviețuitori. În consecință, lipsa de experiență în astfel de situații și lipsa științei de a interpreta datele furnizate de victime au fost factori care au întârziat găsirea noastră.
Pe de altă parte, nu ca o scuză, trebuie să menționez ceva. Eu am fost la locul accidentului în august 2014 și, pe drum uscat, cu mașină de teren, cu om care știa drumul, am făcut de la Horea până la locul accidentului aproximativ o oră. E o zonă greu accesibilă, izolată. Am avut un mare noroc că am avut semnal la telefon. Localnicii ne spuneau că, dacă ne-am fi prăbușit cu 150 de metri mai jos, nu aveam deloc semnal la telefon. Deci intervenția a fost dificilă din foarte multe puncte de vedere: iarnă, frig, zăpadă…
”Când au apărut localnicii, m-au uitat dacă văd bine sau e din cauza traumei”
Reporter: Cum ați reacționat când i-ați văzut pe cei trei localnici ajungând în zona accidentului?
Dr. Sorin Ianceu: Nu pot uita acele momente… Radu Zamfir avea la telefon o baterie externă care avea și o lanternă. Era deja întuneric, era frig. Aura era în stop cardio-respirator, Radu efectua manevre de resuscitare și eu eram pe fir cu cei de la 112. În acel moment am văzut niște lanterne, niște lumini. Prima dată m-am uitat dacă văd bine sau e din cauza traumei. Mi-am dat seama că se apropie și sunt salvatori. Le-am spus celor de la 112 că am fost găsiți și am închis. Atunci când am văzut oamenii apropiindu-se am știut că vom fi salvați și totul va fi ok.
Au venit apoi salvamontiștii, colegii de la SMURD care au reușit să urce cu o ambulanță 4X4 până aproape de locul accidentului. Când am fost găsiți, prima noastră grijă a fost să o scoatem pe Aura din locul respectiv ca să ajungă cât mai repede la un echipaj de ambulanță. Unul dintre salvatori, Gheorghe Giurgiu îl cheamă, a reușit să încropească un foc și l-am adus la căldură și pe Răzvan (Răzvan Petrescu, copilotul avionului – n.n.). I-am rugat pe salvatorii care ajunseseră deja într-un număr mare la locul accidentului să îi facă o targă lui Răzvan, pentru că el avea ambele picioare fracturate, avea nevoie de ajutor și nu putea fi cărat pe brațe până la ambulanță. Au făcut o targă din trunchiuri de copaci și o pătură pe care o aveau la ei și l-au transportat pe Răzvan. Ulterior, eu, Valentin Calu și Cătălin Pivniceru am fost scoși pe picioarele noastre, cu toate traumele pe care le aveam. Apoi am urcat în mașinile salvatorilor care reușiseră să ajungă până sus, pe platou.
Reporter: Ați fost internat până pe 3 februarie 2014 în spital. Cum a fost perioada de recuperare de după accident?
Dr. Sorin Ianceu: Am avut 11 oase rupte, din cap până în picioare, plus contuzie pulmonară. Erau multe leziuni. Perioada de recuperare a fost lungă, grea și grevată de patru intervenții chirurgicale. Am fost operat chiar în noaptea accidentului și au urmat încă trei intervenții. Până în 2015, în vară, am avut un program continuu de recuperare. Mulțumită colegilor mei de la Cluj, am scăpat fără sechele și m-am recuperat 100%.
”Adrian Iovan și-a întins capacitățile la maximum. Era în joc viața unui om”
Reporter: Au existat voci care l-au considerat vinovat pe pilotul Adrian Iovan pentru prăbușirea aeronavei. S-a făcut o anchetă, iar specialiștii au susținut că Iovan nu ar fi avut experiență în a pilota un astfel de avion. Cum vedeți dumneavoastră situația?
Dr. Sorin Ianceu: Am ascultat și eu, la momentul respectiv, raportul CIAS și toate comentariile. Dacă bine țin eu minte, raportul CIAS nu incrimina direct pilotul, ci indica o eroare de management al zborului. În situația zborurilor de acest gen, contracronometru, când știi că e în joc viața unui om, dacă ești un pilot sigur – și Adrian Iovan era, probabil, cel mai experimentat pilot român la momentul respectiv – îți asumi unele riscuri, cântărind situații. Dacă era un zbor de agrement, sunt ferm convins că nu l-ar fi continuat nici măcar 5 metri. Fiind vorba de o acțiune de salvare de vieți, cred că și-a întins capacitățile lui la maximum și s-a bazat pe experiența lui, pe orele multe de zbor pe care le avea. Faptul că, la un moment dat, condițiile meteo s-au schimbat și am ajuns în zonă cu umiditate crescută și givraj, nu cred că putea fi anticipat 100%. Cred că nu putem da vina pe pilot.
La un moment dat am survolat aeroportul de la Sibiu. Probabil că a existat o discuție referitor la posibilitatea de a ateriza la Sibiu și să continuăm drumul cu alte mijloace. Nu știu sigur, pentru că nu am asistat la o asemenea discuție, dar pot să presupun după ce am observat că am survolat aeroportul.
Reporter: Spuneați că ați reprezentat o premieră nefericită pentru serviciile de salvare din România. Credeți că, în prezent, autoritățile sunt mai pregătite pentru astfel de intervenții?
Dr. Sorin Ianceu: Sper că da. În același an au mai fost două accidente aviatice. Unul în 21 noiembrie 2014, când un elicopter s-a prăbușit în județul Sibiu (accident soldat cu 8 morți – piloți, maiștri militari și un cadru medical – n.n.). În acel elicopter era echipajul care, pe 20 ianuarie, aștepta ordin să decoleze de pe platoul de la baza Luna în cazul în care eram găsiți și aveam nevoie de suport aerian. Asta o știu de la colegul de cameră al medicului care era în acel elicopter în momentul producerii accidentului de la Sibiu. Și a mai fost mult discutatul accident de la Siutghiol.
Orice accident are particularitățile lui și, după orice întâmplare de acest fel, un protocol sau modul de intervenție poate fi îmbunătățit. Nu știu dacă există vreun serviciu de salvare în lume care să fie pregătit pentru atât de multe scenarii posibile. Dar cred că serviciile de salvare – tot ce ține de SMURD și Departamentul pentru Situații de Urgență – sunt tot mai performante și se descurcă tot mai bine în diverse situații extreme.
”Sunt regrete că am pierdut doi oameni din echipă în acea zi…”
Reporter: Ați mai fost cu avionul de atunci? Dacă da, care a fost sentimentul când v-ați urcat, pentru prima dată, în avion după accident?
Dr. Sorin Ianceu: Am fost cu avionul la 10 zile după ce m-am externat din spital. A fost o situație destul de tensionată pentru mine, deși era un avion de linie. Nu trecuse nici măcar o lună de la producerea accidentului. Dar am avut încredere în tot ce înseamnă echipaj și în flota aeriană românească, până la urma urmei. Adică avioanele de linie sunt cu totul altceva față de avioanele mici care oricând pot avea probleme în timpul zborului, luând în considerare condițiile atmosferice.
Reporter: V-ați mai întâlnit cu localnicii care v-au găsit, țineți legătura cu ei? La locul accidentului ați mai urcat?
Dr. Sorin Ianceu: Da, am rămas prieteni. Ne sunăm, vorbim. Și anul acesta, în 20 ianuarie, ne-am auzit. În fiecare an ne auzim și povestim – am rămas într-o relație mai mult decât de prietenie. Am fost și la locul accidentului, fiind aproape de Oradea și de locul unde lucrez, Spitalul Municipal din Beiuș. Am făcut excursii în zonă, am dus și copiii să vadă locul accidentului. Sunt suficient de mari să înțeleagă tot ce s-a întâmplat.
Reporter: Cu ceilalți supraviețuitori ai accidentului aviatic, cu medicii și cu copilotul Răzvan Petrescu, în ce relații ați rămas?
Dr. Sorin Ianceu: La fel de bune. Am mers înainte. La Răzvan la nuntă ne-am văzut și cu o parte din localnici. Răzvan e acum tătic, Valentin Calu e tătic. După accident, și doctorul Zamfir a devenit din nou tătic.
Reporter: Au trecut 7 ani de la acel accident aviatic. Privind în urmă, ce sentimente vă încearcă?
Sentimentele sunt foarte amestecate. Pe de o parte, mulțumesc lui Dumnezeu și celor care ne-au ajutat în acele momente grele și au fost alături de noi pentru o a doua șansă. Pe de altă parte, sunt regrete că nu am putut face mai mult și am pierdut doi oameni din echipă în acea zi. Am reușit să trecem peste acele momente și asta îmi dă speranță că acolo, sus, există un plan și că mai avem multe de făcut pe acest pământ. Că trebuie să ne urmăm calea aleasă și să vedem, în primul și primul rând, bunătatea din oameni.
Chirurg în programul de prelevare, absolvent de mate-informatică și sportiv de performanță
Reporter: Sunteți medic chirurg și ani buni ați fost parte din programul de prelevare a organelor. Ce v-a îndemnat să faceți acest lucru?
Dr. Sorin Ianceu: În primul rând, era un program care îți permitea să faci ceva mai mult decât activitatea cotidiană. Apoi, era ceva ce îți permitea să dai în plus unor oameni – șansa la o nouă viață. Un pacient transplantat are o șansă la o calitate a vieții mult schimbată față de cea dinainte de transplant. Astfel că, din 2008 am participat la programul de prelevări, ca membru al echipei. Au fost și cazuri în care am făcut prelevările singur și am trimis doar organul prelevat spre București.
Reporter: De ce ați ales medicina? Ce v-a îndreptat spre această profesie?
Dr. Sorin Ianceu: Să zicem că am, așa, o tradiție medicală în familie. Bunicii mei au lucrat amândoi la spital, mama a fost asistentă pe Radiologie. Probabil, undeva a fost o încărcătură genetică și nu numai care m-a îndrumat să aleg drumul acesta. Asta în condițiile în care veneam, totuși, de la un liceu cu profil real – ”Emanuil Gojdu”, din Oradea – și dintr-o clasă de informatică. Eram și sportiv de performanță, jucam baschet.
Reporter: Dacă nu ar fi fost medicina, în ce domeniu v-ar fi plăcut să profesați?
Dr. Sorin Ianceu: Probabil eram inginer, ca tata.
Pacienți care, de frica COVID, au amânat investigații și au prezentat complicații
Reporter: Nu putem să nu ne referim la cel mai arzător subiect medical, și nu numai, al momentului: pandemia de coronavirus. Cum ați trăit această perioadă?
Dr. Sorin Ianceu: Cu multă muncă, presărată cu realizări personale pe de o parte, în ce privește profesia, dar și cu o serie de frustări legate în special de percepția generală referitoare la această pandemie. Am avut cazuri în care pacienții au amânat să se adrese spitalului, ajungând în faze depășite. Din nefericire, există pacienți care, din frică, din anxietate, din diverse motive legate de această pandemie, au amânat prezentarea la medic, și-au amânat investigarea afecțiunilor și, în consecință, au prezentat complicații grave. E o frustrare, o mâhnire – în momentul în care ai un pacient, știi că puteai să faci mai mult pentru el, dar, din motive obiective, nu s-a prezentat la timp și are complicații.
Reporter: Cum vedeți 2021? Cum vi-l doriți?
Dr. Sorin Ianceu: Cum îl văd e o treabă, cum mi-l doresc – e o altă treabă. Hai să spun prima dată cum mi-l doresc: cel puțin ca 2019, în sensul să revenim la normal și să ne desfășurăm viața așa cum era. Pe de altă parte, în momentul de față, nu sunt foarte optimist pentru că, pe lângă situația medicală legată de această pandemie, rămân niște semne de întrebare legate de capacitatea economică a tuturor țărilor de a-și reveni și de a susține sistemul sanitar. Sper ca până la sfârșitul lui 2021 să revenim la o stare de normalitate sau cât mai aproape de normalitate. Sunt mulți pacienți care necesită ajutor, au nevoi medicale, dar, din motive diverse, stau și așteaptă și ajung când nu mai pot, iar, ca medic, nu mai poți să faci nimic. Din punctul acesta de vedere cred că trebuie să facem toate eforturile umane posibile ca să revenim la normal.
Fotografiile folosite pentru a ilustra acest interviu provin din următoarele surse: adevarul.ro, Digi24, fanatik.ro, someseanul.ro, Kanal D, alba24.ro, LinkedIn.
Dr. Ianceu Sorin ,a fost este și va fi un medic de o mare valoare în special pt. noi bihoreni dar pt. Tara ,un medic de f .modest dând dovadă de o mare grija fata de semeni dansului indiferent de vârstă,etnie .BUNUL DUMNEZEU SA II DEA SANATATE SI INTREGI FAM.VIATA LUNGA SA POATA SALVA PE ORICINE ARE SANSE .
Un medic de o valoare ce nu se poate exprima in cuvinte ,f. MODEST ,cu toată lumea indiferent de vârstă sau etnie.BUNUL DUMNEZEU SA II DEA SĂNĂTATE SI VIATA LUNGA .