Hajnalka Ildiko Vig este Președinte Director General, cu rang de Secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Orădeanca este fost consilier local și registrator șef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor. Perfecționistă și tenace, Hajnalka Ildiko Vig, are o agendă extreme de încărcată. Atât zilnic, cât și pentru întreg anul 2023.
-Bihor Just: La 6 luni de la numirea în funcția de director ANCPI cum ați caracteriza activitatea din această perioadă? Care au fost obiectivele îndeplinite ?
Hajnalka Ildiko Vig : Din momentul preluării acestei funcții am știut că mă voi confrunta cu multe provocări. Așa cum știți, ANCPI gestionează Programul Național de Cadastru și CarteFunciară (PNCCF) care are scop realizarea cadastrului sistematic pentru toate imobilele din România, gratuit pentru cetățeni, instituții și persoane juridice.
Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei),dar și din fonduri externe nerambursabile, obținute prin Programul Operațional Regional (POR), în cuantum de peste 300 de milioane de euro. Proiectul major prevede cadastarea a 660 de comune. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.
În 2022, am acordat două etape de finanțare, etapa a opta și etapa a noua, pentru primarii care vor să înceapă sau continue lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale. Într-adevăr, în mandatul meu s-a înregistrat o premieră: în etapa a noua de finanțare a fost acordată cea mai mare sumă pentru realizarea cadastrului pe sectoare cadastrale: 494.008.445 de lei. Fiecare primărie a putut accesa o sumă dublă față de celelalte etape, 320.000 de lei față de 160.000 de lei. Aproape 2.000 de primării au solicitat finanțare în cadrul acestei etape iar în prezent primăriile se află în perioada în care încheie contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Pentru clarificarea și simplificarea procesului de înregistrare sistematică aproprietăților a fost modificată Legea nr. 7 a cadastrului și publicității imobiliare. De asemenea, am lucrat pentru a îmbunătăți Regulamentul de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară. Modificările urmăresc corelarea legislației secundare în domeniu cu Legea cadastrului și a publicității imobiliare, Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Codul Administrativ, Codul Silvic, Legea fondului funciar și cu Ordinul nr. 16/2019 privind aprobareatarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate. Proiectul a fost în dezbatere publică și, anul acesta, vom avea un nou Regulament.În luna iulie a anului trecut, prin Ordinul Directorului General numărul 813/2022, am extins accesul gratuit permanent la informații din cărțile funciare existente în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru primării, consilii județene, instituţii, autorităţi, avocați și alte entități care îndeplinesc servicii publice. Totodată, am început o serie de 28 de întâlniri de lucru online cu reprezentanții comunelor beneficiare de fonduri europene pentru realizarea cadastrului, cu prestatori și notari. Până în prezent au avut loc șapte sesiuni de workshop-uri cu reprezentanții primăriilor din județele Argeș, Arad, Alba, Bacău, Brașov, Bihor, Brăila,Bistrița Năsăud, Hunedoara, Satu Mare. La fiecare din aceste workshop-uri au participat în medie 50 de persoane și au fost abordate subiecte precum responsabilitățile părților implicate în procesul de înregistrare sistematică aproprietăților, identificarea problemelor și soluțiilor, precum și creșterea gradului de implicare a cetățenilor.
-BihorJust: Care este în acest moment stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților?
-Hajnalka Ildiko Vig : Prin programele derulate, ANCPI a înregistrat, până în prezent, peste 5,4 milioanede proprietăți cu suprafața totală de peste 4,7 milioane de hectare.Până la această dată sunt cadastrate integral, gratuit pentru cetățeni, 168 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Dintre acestea, în 54 de comune, lucrările au fost finanțate din fonduri europene.În acest moment procesul de înregistrare sistematică este în derulare în 2.408 UAT-uri, suprafața în lucru depășind 6,5 milioane de hectare.În 504 comune lucrările sunt finanțate din fonduri europene. Și în ceea ce privește terenurile agricole care fac obiectul subvențiilor APIA vă potspune că un procent de 71% este înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Curțile și anexele caselor de locuit înscrise în registrul agricol se intabulează pe numele deținătorilor
-BihorJust: Care sunt cele mai importante modificări ale Legii nr. 7 a cadastrului și publicității imobiliare prin Legea 377/2022 ?
-Hajnalka Ildiko Vig :Modificările aduse Legii nr. 7 a cadastrului și publicității imobiliare prin Legea
377/2022 au intrat în vigoare pe data de 31 decembrie 2022. În principiu, modificările clarifică și simplifică procedurile din procesul de cadastru sistematic dar și în ceea ceprivește înscrierile realizate la cererea persoanelor interesate.Noile prevederi dau posibilitatea ca terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, curtea și grădina din jurul acestora, să fie înscrise în cartea funciară în lipsa actelor de proprietate. Dreptul de proprietate asupra acestora seintabulează în favoarea actualilor deținători ai construcțiilor în baza certificatului care atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a documentațieicadastrale. În privința înregistrării sistematice a proprietăților, ANCPI poate acorda cofinanțare primăriilor care încep lucrări de cadastru sistematic sau de întocmire a planurilor parcelare cu finanțare de la bugetul local. Sumele acordate în cadrul procesului de cofinanțare nu pot depăși valoarea totală a contractelor de prestăriservicii pentru lucrările de înregistrare sistematică sau lucrări de întocmire aplanurilor parcelare, după caz.Tot în cadrul procesului de cadastru sistematic noua lege prevede că, lafinalizarea lucrărilor, în noile cărți funciare vor fi înscrise construcțiile în două condiții. Prima este înscrierea în cartea funciară pe baza actelor de proprietate. A doua este situația tehnico-juridică reflectată de documentele tehnice întocmite în urma identificării realizate, în condițiile în care acestea nu au fost contestate în perioada de afișare publică sau cererea de rectificare a acestora a fost respinsă.Potrivit noilor prevederi, construcțiile vor fi înscrise în cărțile funciare deschise la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică fie în baza actelor deproprietate, fie a situației tehnico-juridice reflectate de documentele tehnice întocmite ca urmare a identificării realizate și care nu au fost contestate în perioada de afișare publică sau pentru care cererea de rectificare a fost respinsă. Situația reflectată de documentele tehnice se prezumă a fi în concordanță cu situația tehnică și juridică reală, până la proba contrară. Pentru imobilele pentru care au fost emise titluri de proprietate și a fost identificat un posesor, se va nota posesia asupra acestora, cu înscrierea prealabilă a titlului de proprietate în partea a II-a a cărții funciare.Noua lege dă posibilitatea modificării din oficiu sau la cerere a înscrierilordin cărțile funciare deschise ca urmare a finalizării înregistrării sistematice, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente. Modificarea poate fi realizatăprin: actualizarea, îndreptarea sau rectificarea informațiilor grafice și textuale despre imobil, înscrierea actelor care nu au fost prezentate până la fin înregistrare sistematică, îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia realizării lucrărilorde înregistrare sistematică și orice alte înscrieri sau radieri care au drept scoppunerea în concordanță a situației de carte funciară cu situația juridică reală.În ceea ce privește înregistrarea sporadică a imobilelor, noua lege clarifică situația juridică a clădirilor edificate anterior datei de 1 august 2001, care se intabulează în baza certificatului de atestare fiscală și a documentației cadastrale.Certificatul de atestare fiscală emis de autoritatea administrației publice locale pe a cărei rază se află construcția trebuie să cuprindă suprafața reală a construcției și a terenului aferent.
-BihorJust: Cum decurg relațiile cu partenerii instituționali dar cu cei internaționali?
– Hajnalka Ildiko Vig : Încă de la preluare mandatului de Director General la ANCPI am considerat că relația cu partenerii instituționali este foarte importantă. Consider că este necesar undialog permanent cu toți partenerii noștri: persoane fizice sau juridice autorizate săexecute lucrări de cadastru, notari, primari. Apreciem și ne bazăm foarte mult pe sprijinul lor.De altfel, în cele șase luni au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții Uniunii Geodezilor din România (UGR), Asociația Patronală din Cadastru, Geodezie și Cartografie (APCGC), cu reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (UNNPR), ai Asociației Registratorilor de Proprietate din România, ai UniuniiNaționale a Barourilor din România (UNBR), ai Asociației Comunelor din România.Vreau să menținem acest dialog și pe viitor pentru că doar în acest fel vom reuși săavem rezultate optime ale activității comune. Pot spune, de asemenea, că și pe plan internațional ANCPI are parteneri instituționali importanți. În prezent, ANCPI asigură secretariatul Comitetului Permanent al Cadastrului în Uniunea Europeană (PCC). Suntem membrii în organizația Eurogeographics și participăm la dezvoltarea hărților panuropene în format digital.O altă organizație importantă al cărei membru este ANCPI este Asociația Europeană a Registratorilor de Proprietate (ELRA). Aceasta are o activitate susținută pentru armonizarea practicilor în materie de proprietate.Totodată, ANCPI este beneficiarul unui proiect, în valoare de 5 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată în proporție de 85%, din fonduri europene nerambursabile obținute prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European(SEE) 2014-2021, programul Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme RO –Mediu. Proiectul LAKI III vizează obținerea Modelului Digital al Terenului (MDT) și a Modelului Digital al Suprafeței (MDS) prin scanare cu sistemul LiDAR, pentru osuprafață de aproximativ 50.000 km 2 , în două zone: zona A – județele Caraș-Severin,Gorj, Mehedinți, Dolj și zona B – județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea. Datele obținute în cadrul acestui proiect vor permite României să realizeze o mai bună planificare de mediu și să dețină informații utile în prevenirea și atenuarea dezastrelor.Testăm interoperabilitatea sistemului informatic al ANCPI cu cel al administrațiilor locale.
-BihorJust: Ce obiective v-ați propus pentru anul acesta ?
-Hajnalka Ildiko Vig: Anul acesta vom menține ca obiectiv principal accelerarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților și, de aceea, eforturile noastre se vor concentra pe procedura de licitație pentru realizarea lucrărilor de cadastru în 92 decomune, cu finanțare din fonduri europene, prin POR.Vom demara etapa a zecea de finanțare acordată primăriilor pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Așa cum v-am precizat, fiecare primărie poate primi până la 320.000 de lei. Tot în 2023, vom scoate la licitație servicii de înregistrare sistematică a proprietăților la nivelul întregii unități administrativ teritoriale, cu finanțare din venituri proprii ale ANCPI.Un alt obiectiv important pentru 2023 este elaborarea unei proceduri clarepentru situațiile apărute după încheierea lucrărilor de înregistrare sistematică.Experiența ne-a arătat că sunt multe situații în care, după încheierea lucrărilor, apar documente sau informații noi și este necesară găsirea unor soluții. Dar, pentru asemenea cazuri avem nevoie de reglementări și proceduri. Continuarea procesului de digitalizare rămâne, de asemenea, printreobiectivele noastre. Am făcut pași concreți și importanți în dezvoltarea unor instrumente informatice de interoperabilitate între sistemele ANCPI și sistemele informatice ale administrației centrale și locale. Astfel, sistemele terțe pot beneficia de datele ANCPI în timp real, ajutând la transformarea digitală prin decizii bazate peacces la date și nu manipulări de fișiere PDF care trebuie citite de operatori umani. În acest moment am dezvoltat sistemele informatice, am pregătit cadrul legal și testăm funcționarea sistemelor noastre informatice în parteneriat cu ConsiliileJudețene care și-au manifestat dorința de implicare în proiect.Toate acestea au ca scop eficientizarea serviciilor oferite publicului atât deANCPI cât și de admistrația publică centrală și locală. Totodată, anul acesta punem la dispoziția facultăților de geodezie o variantă a sistemului integrat de cadastru și carte funciară în scopul pregătirii profesionale.Pentru că în cei doi ani de pandemie mobilitatea a fost destul de scăzută,intenționez să acord o atenție mai mare pregătirii profesionale a personalului instituției. De gradul de pregătire profesională depinde într-o masură importantă atât eficiența unei organizații dar și modul în care reușim să răspundem noilor provocări.Aș vrea să menționez că tot ce am realizat în cele șase luni de mandat a fost posibil datorită muncii în echipă și implicării colectivului ANCPI. De asemenea, am convingerea că și obiectivele pentru anul acesta vor putea fi atinse doar dacă vomlucra ca și până acum, împreună cu aceeași motivație și determinare.
-BihorJust: Vă mulțumim pentru timpul acordat și success în noul an.