Proiectul de refacere a centrului Beiușului e unul puternic controversat deja de mai mulți ani. O vreme a fost blocat de beiușenii care au reclamat că de pe Aleea Moților vor dispare toți copacii. Apoi a fost contestat în alte maniere, iar modul în care au început și s-au efectuat lucrările pare să fi pus capac localnicilor care nu mai găsesc apelative pentru a descrie modul cum e sluțit orașul.
<Macabrii stâlpi de iluminat străjuiesc Centrul Vechi, cu multiple monumente istorice. Într-un oraș vechi de peste 700 de ani. Stâlpi demni de o platformă industrială. Comunistă sau din zilele noastre. Două feluri de dale, unele de piatră, altele făcătură de fabrică ,într-un proiect de 2,5 milioane de euro?>, spune unul dintre cei mai vizibili activiști. Și pentru a demonstra cum au înțeles alte administrații, tot liberale, să înlocuiască stâlpii, beiușeanu a exemplicat cu stâlpii de iluminat din Buntești.
Și Bunteștiul stă mai bine