Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să dezlege o chestiune de drept legată de aplicarea de penalități. Este vorba despre posibilitatea ca un creditor să solicite fixarea sumei definitive ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi şi în ipoteza în care debitorul execută obligaţia în mai puţin de 3 luni de la data comunicării încheierii.
Sesizarea prealabilă a Curții Supreme a fost formulată de Tribunalul Brăila, într-un dosar care are ca obiect daunele cominatorii. Sesizarea a fost înregistrată la ÎCCJ pe 25 martie 2021 și are ca termen de soluționare data de 7 iunie 2021.
Conținutul sesizării:
”Modul de interpretare a dispoziţiilor art.906 alin.(4) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă creditorul poate solicita fixarea sumei definitive ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi şi în ipoteza în care debitorul execută obligaţia în mai puţin de 3 luni de la data comunicării încheierii pronunţate în baza alin.(2) sau (3) a art.906 Cod proc. civ.”
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile: