Material realizat de Ovidiu Kalman Mureșan Silaghi – avocat partener Societatea civilă de avocați Mureșan-Silaghi
Dată fiind decizia CCR nr. 257/2017 privind neconstituționalitatea prevederilor art. 21 alin. 1 C.p.p., s-a pus problema introducerii părții responsabile civilmente în cursul judecății cauzei până la începerea cercetării judecătorești. Mai bine zis, dacă, după terminarea fazei camerei preliminare și până la începerea judecării cauzei, mai poate fi introdusă în cauză partea responsabilă civilmente.
Cererea de introducere în cauză a părții responsabile civilmente formulată la acest moment este inadmisibilă, având în vedere considerentele deciziei sus-menționate, în sensul că, procedându-se la introducerea în cauză a părții responsabile civilmente ulterior fazei camerei preliminare, s-ar încălca dreptul acesteia de a formula cereri și excepții privind legalitatea urmăririi penale.
Într-o altă opinie, cererea este admisibilă, cu condiția ca părții responsabile civilmente să îi fie ulterior comunicată încheierea prin care s-a dispus începerea judecății împotriva căreia poate formula contestație. Problema s-a aflat și pe agenda întâlnirii judecătorilor și procurorilor pentru unificarea practicii în materie penală, din mai 2018 când opinia Institutului Național al Magistraturii a fost în sensul că, față de decizia Curții Constituționale nr. 257/2017, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, introducerea se poate face cel târziu în procedura camerei preliminare. În cazul în care constituirea de parte civilă are loc direct în fața instanței însă, introducerea în cauză nu se poate face decât tot în această fază procesuală. În acest ultim caz, nu se poate discuta despre încălcarea dreptului părții responsabile civilmente de a-și face apărarea, prin neparticiparea sa la procedura camerei preliminare, câtă vreme la momentul respectiv nu existau pretenții civile față de care să se apere.
Participanții la întâlnire au fost de acord, în unanimitate, cu punctul de vedere al INM.
În legătură cu cererea formulată direct în fața instanței, de introducere în cauză a părții responsabile civilmente, s-a pus problema în ce măsură pentru soluționarea acesteia este necesară citarea persoanei ce se dorește introdusă în cauză într-o astfel de calitate.
Într-o opinie, s-a apreciat că, cererea fiind în mod vădit inadmisibilă, citarea nu este. Într-o a doua opinie, împărtășită și în cadrul INM, se impune citarea, pentru următoarele considerente:
- persoana poate să fie de acord cu introducerea sa în cauză, pentru a putea formula apărări și pe latură penală, nu doar într-o eventuală acțiune civilă introdusă împotriva sa pe cale separată;
- ca principiu, deciziile judiciare care privesc o anumită persoană nu se iau în absența acesteia;
- așa cum am arătat mai sus, cererea nu este, în mod automat, inadmisibilă, existând și păreri relevante în sens contrar.
În unanimitate, participanții la întâlnire au fost de acord cu menținerea punctului de vedere exprimat la întâlnirea anterioară, în ceea ce privește primul aspect al problemei, și au fost de acord cu punctul de vedere al INM referitor la problema citării părții responsabile civilmente.
CITIȚI de același autor: Disjungerea în faza camerei preliminare | Radar tip pistol | Vicii tehnice de utilizare | Repartizarea aleatorie a dosarelor – nulitate absolută – art. 281 alin. 1 lit. a C.p.p
Comments 2