Invitatul săptămânii: Dacian Palladi

Care este părerea dvs. despre situația actuală și despre pandemie?

A venit de nicăieri, pe fondul unei evidente lipse de educație a celor mai mulți oameni, cât privește riscurile reale cu privire la omenire și comportamentul în astfel de situații excepționale. Deci, a venit de niciunde, pe un fond al unei slabe educații, să nu zic al unei inexistente educații a marii majorități a oamenilor, cât privește riscurile reale ale omenirii și comportamentul în astfel de situații. Dacă ar fi avut educația potrivită, ar fi realizat și ar fi știut de ani de zile că pandemiile și epidemiile erau pe primul loc de risc cât privește omenirea.

Cum afectează contextual actual afacerile? Care sunt previziunile economice referitor la acest context?

Afacerile sunt afectate în mod diferit, în raport de domeniul de activitate, în raport de stadiul în care se afla afacerea la momentul declanșării pandemiei și cred că viitorul va suna diferit pentru încă o bună perioadă pentru companii, subliniez, în raport de domeniul de activitate, de starea financiară și managerială a companiilor. Dar, cred că, mai devreme sau mai târziu, toate business-urile vor fi afectate de mutațiile presupuse de pandemie.

Referitor la previziunile economice, sunt câțiva actori importanți. Primii actori importanți sunt guvernele țărilor, care au în față, pare-se, câteva provocări majore. În primul rând, o atitudine extrem de prudentă a consumatorilor, care vor măsura de două ori înainte de a face anumite cheltuieli sau își vor reprioritiza cheltuielile, ceea ce va însemna o schimbare a comportamentului de consum. În același timp, guvernele vor fi interesate și au declarat, chiar și structurile internaționale financiar – bancare că vor pompa lichidități suficiente ca să susțină încrederea oamenilor că lucrurile vor fi depășite și nu au de ce să-și facă griji și să consume în continuare. Pe de o altă parte, rămâne o provocare importantă șomajul. Este de văzut câți oameni și-au pierdut definitiv sau vor urma să-și piardă locurile de muncă, din cauza reducerii consumului sau a altor limitări induse de pandemie.

Ceilalți actori sunt companiile și oamenii; cum am spus, companiile afectate în măsuri diferite, dar cred că odată cu trecerea timpului, nu va scăpa niciuna să nu fie afectată, iar oamenii vor trece prin acest stadiu de prudență, de contracție și își vor adapta comportamentul în raport de cât de clar vor vedea sau nu luminița de la capătul tunelului al acestei situații cu mare incertitudine. Deci, ca atare, viitorul este, să zicem, prudent.

În același timp, cred că va mai conta în tot acest tablou, riscurile de volatilitate geosocială, politică și strategică, care este posibil să apară din ce în ce mai des la nivel global. Lumea cred că va fi mai predispusă la tot felul de bombițe și surprize locale, regionale sau  naționale, cu risc de inflamare. Eu cred că la orizont se arată vremuri de risc, de incertitudine, în care prudența va fi însoțită de o categorie importantă a speculatorilor, a oportuniștilor și a strategilor care știu că în asemenea vremuri este loc de reașezări. De văzut. Dacă nu ar fi cu viață și cu moarte, ar fi chiar interesant.

Cum privim criza actuală din punct de vedere al comunității creștine?

Nici comunitățile creștine nu au scăpat neatinse din ceea ce s-a întâmplat până acum și nu cred că vor scăpa neatinse de ceea ce se va întâmpla de acum încolo, dacă Dumnezeu va îngădui. Și, mai cred că vor da câteva examene importante. Constat, deocamdată, că marea majoritate a comunităților creștine au picat sau au trecut cu greu primul examen al primei impresii și al năucirii provocate de declanșarea brutală și abruptă a acestei situații și nu au reușit sau au ratat ocazia de a aduce în atenția societății românești principii, valori și comportamente inspirate de învățătura creștină. Sper că această lecție să se fi învățat, sper ca comunitățile creștine să se replieze rapid, inteligent și sigur din perspectiva învățăturii creștine și sper să joace un rol de orientare, pro stabilitate și înțelepciune în societatea românească.

Din perspectiva dvs., cum s-au schimbat relațiile interumane în perioada de izolare?

De voie, de nevoie, s-au scos la suprafață și s-au accentuat, de multe ori în forme triste, nu zic dramatice deocamdată, ci triste, mecanismul neîncrederii între noi. Și nu spun asta din punct de vedere spiritual, moral. Imaginează-ți că după toată nebunia asta urmează să te întâlnești cu prietenul cel mai bun, prietena cea mai bună, cu familiile lor și, dacă ești sincer cu tine însuți, întemeiat te întrebi oare cu cine s-au întâlnit? oare pe unde au umblat? și posibil să se întrebe și ei când te întâlnesc pe tine și pe familia ta. Deci, rezumând, a afectat și ne afectează pentru că a însămânțat sau a subliniat în noi neîncrederea și chestiunea asta va rămâne atâta timp cât riscul epidemiologic va exista.

Pe de o altă parte, ne-a obligat la virtualizare, de voie, de nevoie, ne place sau nu ne place și suntem nevoiți, forțați, obligați să experimentăm situația. Sunt chestii stranii, ne vedem online, iar a doua zi pe stradă cu măști și nu ne mai recunoaștem. Sau vătămările profunde pe care le provoacă această situație în special generațiilor tinere, elevi, studenți, în contextul în care, mai mult ca sigur, o bună perioadă de timp, școala nu se va desfășura cum s-a desfășurat până acum și dacă stau jumătate din clasă, în varianta optimistă.

Deci, sunt afectate profund relațiile sociale și va fi nevoie de timp pentru convalescență și vindecare, asta abia după ce vom fi depășit riscul epidemiologic care, atenție, nu avem nicio speranță în viitorul apropiat. Logic, în viitorul apropiat, ar trebui să apară restricții și limitări în zonele în care va fi un nr. mare de infectări. Probabil nu va fi la nivel de România, dar te poți aștepta la o localitate, la un municipiu, la un județ. Încă, luminița de la capătul tunelului nu se vede clar, dar, pe de o altă parte, să fim onești, nu avem de-a face cu un comportament social civic responsabil. E stare de alertă, dar totuși parcă nu e. Nimănui nu îi pasă de nimic și toți încearcă să se întoarcă în viteză la tot ceea ce a fost, cu tot felul de teorii conspiraționale, nu are rost să mai detaliez.

Care sunt învățăturile extrase în urma perioadei de izolare?

Prima, să nu ne lăsăm furați că suntem în secolul XXI și oamenii știu și pot totul. Nu știm totul și nu putem totul. Este foarte ușor să fim surprinși și, chiar dacă nu ne convine, încă multe nu știm. Deci, cred că în toată chestiunea asta, ați pricepe deocamdată condiția și limitele este o chestiune de mare învățătură, o chestie care era valabilă și înainte de pandemie. Dar, oamenii sub impactul, oarecum de înțeles, al ultimelor revoluții fizice și tehnologice din ultimii 200 de ani, au crezut că stăpânesc și controlează lumea și viața. Nu e așa. Cred că treaba asta trebuie să ne-o reamintim. Ea induce un anumit tip de smerenie, un anumit tip de înțelepciune.

Al doilea lucru este să constatăm cât de needucați suntem cu privire la riscurile și dinamica riscurilor cât privește omenirea. Școala nu s-a ocupat de chestiunea asta. Și, dincolo de faptul că nu am știut de asemenea situații sau am crezut că se pot întâmpla doar în istorie și în vremuri străvechi, cred că trebuie să punem mâna pe o carte și să reconfigurăm niște programe, niște curricule, pentru ca mai apoi sau în același context să avem, nu doar o cultură cât privește comportamentul în situații excepționale, comportamentul  individual sau de grup, ci să avem chiar exerciții de practică, unde clar că suntem și needucați și, iată, și neexersați.

O altă chestiune, probabil, economisește și pune ceva pentru zile negre, nu se știe când vine racheta, de unde vine și cu ce stări și cu ce senzații.

Referitor la cărți, care considerați că sunt cele esențiale pentru cultura generală, determinante pentru dezvoltare sau pentru evoluția personală și profesională?

Înainte de toate aș vrea să menționez câte ceva. Cred că oamenii se maturizează mai târziu sau poate niciodată, pentru că școala, în general, nu își face treaba și ignoră una dintre materiile importante care ar trebui aduse în prim plan, respectiv istoria. Trecutul omenirii este un bagaj de experiențe și de învățături. Acum, câteva titluri de cărți care îți pot economisi timp din viață, ani de viață.

• Marea carte a inumanității. O istorie a ororilor în 100 de episoade – Matthew White, editura Humanitas – este o carte care te trezește rapid, te aduce cu picioarele pe pământ și te pune bine în logica istoriei, dacă există o logică a istoriei. Este o cărămidă esențială.
• Titani ai istoriei. Giganții care ne-au modelat lumea – Simon Sebag Montefiore – alături de prima carte, consolidează fundația pusă de Matthew White; lecturi plăcute. Să nu vă sperie nr. de pagini, ele pot fi citite ușor, sunt foarte bine structurate și susține un tonus plăcut al lecturii și sunt niște cărți de care nu vă veți mai putea despărți, legat de istoria universală.
• Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale – Samuel P. Huntington – tot referitor la istoria universală. Samuel P. Huntington, în 1994, și-a propus să previzioneze cum vor evolua lucrurile la nivel geostrategic, geomilitar și a cărui perspectivă s-a dovedit ulterior ca fiind bine gândită și bine analizată.
• Răzbunarea geografiei – Robert D. Kaplan.

Dacă citiți aceste cărți, vă economisiți zeci de ani buni din viață și luați avantajul, dacă îmi acordați o minimă încredere, că le-am amestecat și că știu ce vă spun. Desigur, legat de istoria universală, sigur o să găsiți câteva referiri și la România, dar trebuie să aveți o reprezentare a istoriei. Cât privește istoria României, vă recomand câteva titluri de Ioan Aurel Pop, care se completează foarte bine, respectiv:

• Istoria românilor pentru elevi – Ioan Aurel Pop;
• De la romani la români. Pledoarie pentru latinitate – Ioan Aurel Pop – descrie foarte bine, foarte coerent, elemente ce țin de modul în care ființa noastră internă s-a configurat și s-a mobilat;
• Istoria Transilvaniei – Ioan Aurel Pop – trebuie să o citiți în mod obligatoriu dacă sunteți din Transilvania.

Vă recomand aceste cărți și cărți despre istoria tehnologiei, dar aici e greu să nominalizez titlurile în română. Există riscul ca generațiile tinere să creadă că vremurile pe care le trăiesc ei sunt inedite, excepționale, dar ei trebuie să știe și să afle, de exemplu, că între 1920 și 1936, 80% dintre mașinile care circulau pe drumurile publice erau electrice și erau trotinete electrice încă de atunci. Aici e greu să vă dau bibliografii, nu prea sunt traduceri în română. Un capăt de fir pentru a prinde gustul pe blogul meu www.dacianpalladi.ro, am o scriere din urmă cu câțiva ani, Câte ceva despre istoria tehnologiei în transporturi.

O altă chestiune, pentru economisirea unor ani din viață, ar trebui citite niște cărți despre istoria arhitecturii urbane. Pun accent pe partea de urbanism pentru că acesta a reprezentat întotdeauna o fațetă a modului în care au sperat și și-au imaginat viitorul.

• Cum se studiază viața urbană – Jan Gehl & Brigitte Svarre;
• Orașul fericit – Charles Montgomery.

Istoria universală împreună cu istoria națională, plus istoria tehnologiei și plus istoria arhitecturii sau a vieții urbane, zic eu că pot da o consistență serioasă oricărui cetățean care trăiește pe planeta aceasta.

Dacă tot ați adus în discuție școala, ce opinie aveți despre sistemul de învățământ românesc, raportat la ce se cere pe piața muncii?

Generalizările sunt foarte riscante și la ceea ce urmează să spun, fără îndoială, sunt și excepții. Pe scurt, unu, aș da afară câțiva ”hipopotami” din Ministerul Educației Naționale, care sunt niște filtre îmbâcsite, ce au expertiză împotriva oricărei forme. Doi, nu aș mai face contracte permanente, aș scoate examenele de definitivat etc. și nu aș mai face contracte pe o durată nedeterminată cu profesorii. Trei, aș da autoritate și autonomie largă liceelor și universităților, cât privește liceele păstrând o curriculă restrânsă pentru filtrele examinărilor naționale  și atât. Școlile ar trebui să fie finanțate în raport cu nr. de elevi, iar nr. de elevi ar trebui să fie determinat de performanța managerială și de rezultatele post studii ale elevilor acelor unități de învățământ. ”Ar zbura”, probabil, vreo 80% – 90% din cadrele didactice, repet, nu ar mai avea un loc de muncă stabil; doar în condiții excepționale, școala ar putea să facă un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, școala fiind interesată să-și caute mereu cadre didactice a căror rezultate confirmă în ceea ce privește rezultatele absolvenților lor. La universitate, chestia e mai sofisticată, dar ei sunt unii dintre principalii vinovați dar, iar cu excepțiile de rigoare, nu au reușit să se cupleze la piața muncii; acolo ar trebui să ajungă mințile care au predispoziție spre meditație, conversie în practică, cercetare și cei nebuni și stranii care văd mereu lucrurile altcumva. Totodată, le-aș lega puternic cu domenii economice esențiale și strategice și aș finanța în raport de conversia abilităților lor în economie. Și de acolo ”ar zbura” marea majoritate a oamenilor și nu le-aș garanta un loc de muncă stabil.

Ce sfaturi aveți pentru adolescenții care nu își cunosc abilitățile personale și sunt indeciși în ceea ce privește alegerea profesiei?

Să lucreze indiferent cât de buni sunt la școală, cel puțin două, trei luni pe an să lucreze. Dacă se poate, la McDonald`s, e un loc foarte bun de trezire. Iar, dacă cumva e student, să nu cumva să nu meargă cu programul Work&Travel.

Deci, să nu întoarcă spatele muncii efective și să termine cu ideea că ei studiază, e vrăjeală. Și să aibă curaj să încerce și să nu le fie frică dacă greșesc sau nu le ies proiectele, să nu aștepte să termine școala ca să înceapă să trăiască. Plus, la 18 ani sau după finalizarea liceului să plece de acasă, să nu mai stea cu părinții, nu contează că mergi sau nu la facultate. E important. Trebuie să pleci de acasă, iar părinții să își trimită copii de acasă. Obligatoriu.

Cum ar trebui să gestionăm schimbările bruște și eșecurile cu care avem de-a face?

Implicându-L în frământare, în înțelegerea situației și în evoluția ei, înainte de toate și în primul rând pe Dumnezeu. Rugându-te. Mergând cu problema ta, cu situația ta și cu starea ta înaintea Celui de sus, vorbindu-I cu o inimă neprefăcută, cu o inimă sinceră, mărturisindu-I neputința, starea, cerându-I ajutorul în modalități pe care nu trebuie să insiști să le înțelegi pe de-a întregul întotdeauna și să faci chestiunea asta, chiar dacă nu pricepi totul, prin mijlocirea lui Iisus Hristos. Deci roagă-te, roagă-te cu o inimă curată, sinceră, adu înaintea lui Dumnezeu situația, starea în care te afli, acceptă-I puterea peste tot, cere-I ajutorul și fă chestia asta prin intermediul Domnului Iisus, prin mijlocirea Lui. Cred că este cea mai importantă chestie pe care am spus-o astăzi. Și nu trebuie să o faci numai la necaz, trebuie să o faci și la mulțumire și pentru binecuvântările pe care le ai în fiecare zi.

De ce ați plecat din funcția de city manager?

Câteodată e mai important să fii liniștit decât să ai dreptate. Eu am ales liniștea. Nu am vrut să stric calitatea vieții în orice condiții.

Povestiți-ne o întâmplare amuzantă din cariera dvs.

Nu vă pot spune personajele, dar e adevărat. În urmă cu ani și ani de zile, aveam birou de consultanță și, nu intru în detalii, s-a potrivit să ajungă la mine o speță cu un soț și o soție mai în vârstă, care au fost arestați în județul Cluj. Nu mai țin minte pe ce canale, au considerat că opinia mea sau implicarea mea le-ar putea aduce un folos în situația regretabilă în care erau. Oamenii respectivi au ieșit din arest din Cluj și primul lucru pe care l-au făcut e să vină la mine la birou. Evident că erau afectați, nu făceau parte din categoria infractorilor de profesie, de altfel niște oameni respectabili.

S-a potrivit ca în ziua respectivă să vină în vizită, în Bihor, ministrul justiției, care era la vremea respectivă în Guvernul României. Pe o nuanță a slăbiciunilor, s-a  convenit să vină ministrul la mine la birou, dar nu știam exact ora când va veni. Astfel, au venit oamenii din arest la mine la birou, vizibil afectați, și nu au trecut 30 de minute de când am început să povestim și intră în birou și ministrul justiției. Imaginează-ți oamenii veniți din arest care văd că intră pe ușă ministrul, era ca în desenele animate, fiind ca loviți de tren, de realitate.

În concluzie, la ce ar trebui să reflectăm…

Dacă căutați cumva înțelepciune pentru viața voastră, nu uitați că începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu.

Interviu realizat de Bianca Chirilă