Invitatul săptămânii: dr. Chirea Marius

Invitatul acestei săptămâni este dr. Chirea Marius

Ați ales ramura ortopediei, ce anume v-a determinat să vă îndreptați în această direcție?

De la începutul facultății am dorit o ramură chirurgicală, nu neapărat ortopedie, însă cu timpul am început să realizez că abilitățile mele tehnice se potrivesc cu această ramură chirurgicală, așa că, în 2004, am început să descopăr tainele acestei ramuri sub îndrumarea prof. Matiuța Ioan, cu care am avut onoarea și norocul să lucrez timp de 5 ani, după care m-am mutat la Spitalul Pelican, unde mi s-au deschis orizonturile chirurgiei ortopedice moderne sub îndrumarea dr. Cacuci Ovidiu, împreună cu care am urmat foarte multe cursuri în străinătate în speranța de a implementa în Oradea tehnici chirurgicale noi, minim invazive şi revoluționare din punct de vedere tehnic, cât și dotarea spitalului cu aparatură fără de care astfel de intervenții ar fi imposibile.

Care sunt cele mai frecvente cazuri pe care le tratați?

Tratez două tipuri de patologii: una traumatică, care ține de sezon – iarna traumele genunchiului și gleznei în special ce țin de sporturile de iarnă, iar vara traumatismele de la fotbal în special și accidente de muncă (în această categorie intră meniscectomii, suturi meniscale artroscopice, transplant ligamentar de încrucişate artroscopic, transplant cartilaginos realizat artroscopic, aport de celule stem recoltate din măduva osoasă, tratamentul chirurgical al tuturor fracturilor); a doua patologie este cea degenerativă, care nu ține seama de sezon, tratez foarte multe cazuri de gonartroză, coxartroză și omartroză (artroza umărului) prin protezare de diferite tipuri, cimentate sau necimentate în funcție de caz și pe diferite aborduri, clasic sau minim invaziv, revizia protezelor de genunchi, șold sau umăr, protezarea șoldului și genunchiului în patologia tumorală (înlocuirea segmentelor mari osoase afectate de tumori prin implantarea „megaprotezelor” – înlocuim uneori un femur întreg, protezăm șoldul și genunchiul în aceeași intervenție în colaborare cu chirurgi vasculari).

Ce activități determină cele mai multe traume de natură ortopedică?

După cum spuneam, activitățile sportive ne generează pacienți tot timpul anului, la fel şi patologia degenerativă. Un vârf al fracturilor îl înregistrăm când apare înghețul, două trei zile după care scade numărul (oamenii se adaptează la condițiile meteo).

Care a fost cel mai special sau dificil caz care v-a marcat experiența profesională?

Cazuri care ne marchează și ne afectează întâlnim aproape zilnic! Cel pe care îl voi relata sigur nu-l voi uita niciodată!  În primăvara anului 2014, am operat un pacient din Marghita care suferise un accident agricol (un motocultor i-a agățat cizma și i-a întors genunchiul din spate în faţă total producându-i o fractură foarte complexă de platouri tibiale și ruptură de nerv sciatic popliteu extern) căruia i-am tratat fractura, urmând ca după consolidare, obligatoriu să-i implantez o proteză de genunchi. În august 2016 a venit momentul protezării genunchiului, i-am îndepărtat materialele de osteosinteză şi în timpul osteotomiilor necesare protezării am avut o sângerare masivă – un vas de sânge important era prins în calusul fracturii. Chirurgii vasculari din Oradea, la momentul respectiv, nu mi-au dat o soluție așa ca am transferat pacientul cu elicopterul la Timișoara la dr. Comsa, cu care am luat legătura. Eu împreună cu colegul meu dr. Coste Remus am pornit cu mașina către Timișoara (împreună şi cu soția pacientului) pentru că după ce rezolvau problema vasculară noi trebuia să stabilizăm genunchiul până la momentul finalizării protezării. La ora 2 dimineața eu şi colegul meu intram în operație!
Partea mai delicată a urmat ulterior. În octombrie după ce chirurgii vasculari și-au dat acceptul urma partea mai delicată! Pe un by-pass popliteo-tibial noi trebuia să finalizăm protezarea! Chirurgii vasculari din Oradea mi-au spus că așa ceva este imposibil, așa că la înțelegere cu dr. Comsa de la Timișoara și elicopterul pregătit pentru intervenție am mers mai departe. Dumnezeu ne-a ajutat și nu a fost necesar transferul! În momentul de față, pacientul își folosește piciorul la 80% din capacitate, din cauza rupturii de nerv sciatic popliteu extern din momentul accidentului.

Ce ne puteți spune despre inovațiile actuale în domeniul ortopediei?

În domeniul ortopediei, pe plan mondial, apar inovații zilnic, statele dezvoltate investesc foarte mult în cercetare! Pot spune că sunt norocos deoarece Spitalul Pelican îmi oferă șansa și accesul la aceste noi tendințe prin cursuri, supraspecializări și facilitarea achizițiilor acestor materiale.

Au avut loc intervenții chirurgicale pe perioada stării de urgență în spitalele private? Daca da, cum s-au desfășurat acestea?

În perioada de urgență am tratat urgențele chirurgical și conservator, în funcție de necesitate, fiind împărțiți în două echipe. Două săptămâni lucra o echipă, în timp ce ceilalți stăteau în așteptare, dacă prima echipă se infecta, intrau ei în acțiune, apoi schimbam!

Care considerați că sunt cele mai mari probleme în domeniul medicinei? Există soluții pentru depășirea acestora?

Consider că cea mai mare problemă a sistemului nostru de sănătate este resursa umană. Dotări are suficiente sistemul de stat! Problema majoră o reprezintă oamenii și nu mă refer la medici, ci de la asistente, infirmiere, la portar! Aceștia îi fac pe oameni să se simtă umiliți. Și noi în sistemul de stat aplicăm aceleași tehnici comune, nimic mai mult sau mai avansat – tot ce este la zi în lume! Diferența cred că o face OMUL!  Pacientul este în suferință și trebuie ajutat să treacă peste!

Cât și cum ar trebui să se implice CNAS-ul în decontarea costurilor unor intervenții la o clinică privată / un spital privat astfel încât și un pacient de rând să aibă șansa să acceseze servicii medicale de top?

Sistemul de stat CNAS se implică și în decontarea parțială a cheltuielilor în spitalele private care au contract cu CAS. O implicare totală, adică orice pacient care se prezintă la un spital privat să nu achite nimic nu cred că va fi posibil, deoarece CAS achită doar contravaloarea  punctului ICM (pentru o procedură chirurgicală de exemplu plătește x lei), însă nu ia în considerare cheltuielile legate de dotarea cu aparatură sau investițiile necesare în clinică sau blocul operator, pe care spitalul de stat o primește de la Ministerul Sănătății sau Consiliul Județean sau Primărie. O soluție ca toți pacienții să poată beneficia de servicii gratuite în spitalele private o reprezintă serviciile de asigurare private care sunt discret prezente în momentul de față.

În opinia dvs., ce credeți că ar opri exodul cadrelor medicale în exteriorul țării?

Cred că medicii emigrau din două motive: unul profesional, pentru că nu erau lăsați să lucreze și altul secundar, pentru că erau plătiți prost. Salariul la stat a crescut bine, deci motivul pecuniar cam dispare. Rămâne prima cauză – accesul la resurse. Până nu va dispărea „plicul” definitiv, șefii de secție nu vor da frâu liber tinerilor dornici de afirmare și capabili, supraspecializare pe segmente ale corpului.

Care sunt cele mai mari realizări în profesie?

Cele mai mari realizări în profesie cred că sunt atunci când reușești să rezolvi un caz complex, o patologie cu care pacientul se luptă de mult, iar speranța lui de vindecare a fost minimă până la acel moment.

Ați avut parte și de momente de eșec în activitatea dvs.?

Trebuie să recunosc din păcate că da! Cine spune că de-a lungul carierei, mai lungă sau mai scurtă, nu a avut și parte de eșec, eu cred că minte. În medicină eșecul poate avea cauze multiple, cauze care țin de medic, pacient sau câteodată de hazard.

Care sunt sfaturile dvs. pentru profesioniștii în domeniu?

Sfatul meu pentru profesioniștii din domeniu este să nu uite că rolul lor este de a ajuta bolnavul, de a-l trata cum pot ei mai bine și, nu în ultimul rând, să empatizeze cu pacientul. Un om în suferință are nevoie să simtă că medicul este alături de el.

Povestiți-ne o întâmplare amuzantă din carieră.

Am consultat o pacientă în vârstă, fost cadru didactic, care mi-a pus o grămadă de întrebări legate de gonartroză, de tipuri de proteze și aborduri (avea totul notat pe vreo 3 pagini). Discuția cu pacienta s-a prelungit vreo 45 minute, în condițiile în care o consultație normală durează 15 minute. La final mi-a mai pus o ultimă întrebare: „domnul doctor, oare găsesc cătină de vânzare în piața de vis-a-vis ?”

Interviu realizat de Bianca Chirilă