Federația Română de Judo a sesizat, luni, Inspecția Judiciară, cu privire la un magistrat din cadrul Tribunalului Brașov, pe care îl acuză de ”exercitarea funcției cu rea-credință”. Reprezentanții federației consideră că judecătoarea Mia Irina Balc, ”cu rea-credință, a ignorat cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea subscrisei” în pronunțarea unei sentințe civile prin care a dispus plata de către FR de Judo a 100.000 de euro, ca daune morale, către un antrenor concediat.
Pronunțată pe 1 iulie, sentința Tribunalului Brașov, care nu este definitivă, vizează, printre altele, acordarea sumei de 100.000 de euro, solicitată ca daune morale de antrenorul Adrian Croitoru. Acesta susținea că, prin decizia de concediere emisă de FR de Judo în octombrie 2018 și pe care o considera ”nelegală”, i-a fost afectat dreptul la imagine.
Reprezentanții federației de judo susțin că judecătoarea Mia Irina Balc a respins, ”fără motive sau explicații logice, toate solicitările de administrare a probelor prezentate de către martori sau avocatul apărării”.
În actul de sesizare a Inspecției Judiciare se arată că nu au fost luate în considerare argumentele prezentate de avocatul federației în ceea ce privește raportul de expertiză financiară și contabilă și ”nu au fost nici invocate și nici administrate probe în dovedirea existenței unui prejudiciu moral sau de imagine”. Apărătorul FRJ a formulat chiar și o cerere de recuzare, considerând că imparțialitatea membrilor completului de judecată a fost afectată, dar solicitarea a fost respinsă.
În schimb, arată reprezentanții federației de judo, ”au fost admise toate cererile formulate de către contestatorul Adrian Croitoru, fiind administrate toate mijloacele de probă solicitate de către acesta”.
Actul de sesizare al Inspecției Judiciare de către Federația Română de Judo: