”Am fost anchetată pe fapte ce nu există, trimisă în judecată pe fapte ce nu există iar dosarul a fost restituit de la instanță la parchet. Pe lângă toate acestea, pe perioada urmăririi penale DNA a scurs din dosar “pe surse” informații în presă cu acuzațiile aberante la adresa mea, cum că aș fi pretins un ceas cu cuc vechi și niște pești. Acuzațiile erau de un absurd pe care numai niște minți bolnave le puteau inventa.” Sunt o parte dintre declarațiile pe care judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, le-a oferit într-un interviu acordat în exclusivitate BihorJust și pe care îl puteți citi sâmbătă dimineață, pe portalul nostru.
Magistratul a răspuns fără ocolișuri tuturor întrebărilor adresate de colega noastră Ramona Pașcu. A vorbit despre filmul celebru care a influențat-o decisiv în alegerea carierei de judecător, despre prima ședință de judecată în care ”am intrat leșinată de emoție”, dar și despre avantajele și dezavantajele profesiei de judecător: ”Pentru a nu te îmbăta de putere și a te crede un mic dumnezeu este foarte important ca judecător să fii mereu conștient că ești om și ești supus greșelii.”
Judecătoarea Florica Roman a vorbit și despre perioada în care a fost anchetată de DNA, o instituție despre care spune că a distrus oameni și ”nu a fost nici pură și nici perfectă în lupta cu corupția, ba din contră”.
Despre aceste subiecte, dar și despre reforma CSM, desființarea Secției Speciale, excepția de neconstituționalitate ridicată de completul din care a făcut parte ori criticile pe care le-a primit pentru că și-a exprimat public opiniile – aflați detalii în interviul acordat de judecătoarea Florica Roman și pe care BihorJust îl va publica sâmbătă dimineață.