Inculpatul Țirtea Marius a fost condamnat pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Inculpatul a deținut, fără drept, la adresa sa de domiciliu:
• o armă neletală tip pistol cu inscripția Kandar, model S3, calibru 5,5 mm, fără serie;
• o armă lungă neletală, fără serie de identificare și fără marcă;
• 112 proiectile din plumb.
Organele de cercetare penală au întocmit un proces-verbal din care rezultă că Țirtea Marius nu figurează înregistrat în aplicația Registrul Național al Armelor Integrat ca deținător de armă letală sau neletală.
În legătură cu proveniența acestora, inculpatul a declarat că a cumpărat muniția aferentă armelor de pe internet în urmă cu mulți ani.
Prin raportul de constatare criminalistică emis de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, reiese că arma scurtă a fost supusă unor modificări, având unele piese înlocuite. Din cauza modificărilor aduse armei, aceasta s-a transformat într-o armă de foc letală.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret, instanța reține că o martoră l-a văzut pe inculpat având asupra sa una dintre aceste arme într-un loc public, respectiv pe una dintre străzile din localitate.
Astfel, la data de 12 martie 2025, Judecătoria Beiuș l-a condamnat pe inculpatul Țirtea Marius la pedeapsa de 11 luni de închisoare
