Sentința este dată azi, 27 aprilie 2023 de către Curtea de Apel Timișoara.
Curtea de Apel Timioara a admis apelul declarat de judecătorii Curții de Apel Oradea, Florica Roman, Raluca Cuc, Ovidiu Galea și Denisa Vidican împotriva sentinței civile nr 290/24.11.2020 pronunțată de Tribunalul Arad în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul de Finanțe, a anulat sentința apelantă și în rejudecare, instanța respinge excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român, respinge excepția inadmisibilității acțiunii, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de cei patru judecători în contradictoriu cu Statul Român și obligă pârâtul la plata sumei de 10000 de euro cu titlu de daune morale, pentru fiecare din cei patru magistrați plus plata cheltuielilor de judecată de 10.612 lei pentru Florica Roman și câte 10.315 lei către judecătorii Cuc, Galea și Vidican.
Decizia Curții de Apel Timioara poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătoarea Adriana Stoicescu, din cadrul Tribunalului Timiș, a făcut de mai multă vremd dezvăluiri despre cazul magistraților orădeni Florica Roman, Denisa Vidican, Raluca Cuc și Ovidiu Galea, de la Curtea de Apel Oradea, cercetați într-un dosar al DNA. Judecătoarea Stoicescu a postat pe pagina sa de Facebook detalii despre investigațiile procurorilor anticorupție în cazul celor patru magistrați și arată cum s-a ajuns că aceștia să fie achitați pe motiv că ”faptele pentru care au fost cercetați de DNA timp de 5 ani, trimiși în judecată, suspendați din funcție 1 an și opt luni” nu au existat. În 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis: Judecătorii Ovidiu Galea şi Raluca Cuc, de la Tribunalul Bihor, respectiv Florica Roman şi Denisa Vidican de la Curtea de Apel Oradea, întorși la serviciu la începutul acestui an, după mai bine de 18 luni de suspendare, își vor primi salariile pentru întreaga perioadă de “stat pe tuşă”, care va constitui și vechime în magistratură.Cei patru judecători au fost trimiși în judecată în 2014 într-un dosar al procurorilor DNA Oradea în care li se imputa că ar fi emis soluţii în baza unor documente false şi au scos din închisoare un bărbat condamnat iniţial pentru tentativă de omor.