În Primavara anului trecut, CSM i-a respins judecătorului cererea de transfer de la Tribunalul Bihor la Curtea de Apel Oradea.
“Propunerea de delegare a domnului judecător HARJA RADU-CIPRIAN în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Bihor ” e pe ordinea de zi a ședinței Secției pentru judecători a CSM din 17 decembrie. In 2018, CSM a decis, în unanimitate, “delegarea în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Bihor a domnului judecător RADU-CIPRIAN HARJA, începând cu data de 18.10.2018, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”. Judecătorul a fost, în 2019, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.La alegeri, judecătorul a fost președinte al Biroului Electoral Județean.