Jurisprudență | Aspecte de nelegalitate privind probele administrate şi valorificate într-o cauză penală soluţionată, invocate pe cale principală, într-o acțiune civilă

Dispoziţiile din Codul civil nu pot reprezenta temei juridic al unei acţiuni separate, în condiţiile în care demersul judiciar tinde la înlăturarea, printr-o altă cale procedurală decât cea oferită de legiuitor, a unor probe judiciare care au fundamentat soluţia penală, definitivă, de condamnare a apelantului reclamant la pedeapsa închisorii.

Sancţiunea nulităţii absolute a unor mijloace de probă, întemeiată pe nerespectarea dispoziţiilor legale în materie precum şi a normelor de procedură penală putea fi invocată, exclusiv, în cadrul procesului penal în care au fost administrate, până la finalizarea acestuia prin hotărâre definitivă.
Constatarea nulităţii absolute a rapoartelor de expertiză administrate într-o cauză penală, ce au fundamentat soluţia de condamnare a apelantului reclamant ar echivala cu o exercitare indirectă a unui control de legalitate distinct faţă de cel efectuat de instanţa penală asupra mijloacelor de probă, dar şi cu încălcarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi al securității raporturilor juridice.”

(Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia civilă nr. (…)/A din data de 28.02.2022)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secţia a III-a civilă, reclamantul B.T. a solicitat să se constate nulitatea absolută a raportului de expertiza nr. __/28.07.2015, a procedurii de prelevare probe biologice efectuate de către Serviciul Biocriminalistica al Institutul Naţional de Criminalistică; constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiza nr. __/19.10.2015, a procedurii de prelevare probe biologice de către Serviciul Biocriminalistică al Institutul Naţional de Criminalistică; constatarea inexistenţei dreptului Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauză în raport de dispoziţiile Legii nr. 76/2008 şi anexei; constatarea inexistentei dreptului Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauza având ca domeniu specific – stabilirea paternităţii, în raport de dispoziţiile legale; constatarea inexistentei dreptului I.N.CR, de utilizare a procedurii prelevării probelor raportat la infracţiunea reţinută, precum şi a procedurii comparaţiei rezultatelor diferite, obţinute din cele doua probe cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că, în fapt, în cadrul dosarului nr. __ al Judecătoriei Târgu Secuiesc având ca obiect stabilirea paternităţii, instanţa a dispus efectuarea expertizei pentru stabilirea relaţiei de înrudire biologică între minora C.L.M. şi reclamantul B.T.I.

Astfel, la data de 16.05.2011, în cadrul Laboratorului de Genetică al I.N.M.L. „Mina Minovici,, București, cu respectarea dispoziţiilor legale, părţilor le-au fost prelevate probe A.D.N., ulterior analizate şi întocmit raportul de expertiză medico-legale – examen ADN nr. __, raport avizat de către Comisia Superioară de Medicină Legală a I.N.M.L. „Mina Minovici” la solicitarea instanţei de judecată. (Tribunalul Covasna).

Expertiza a fost efectuată de către medicii legişti specialişti în genetică medicală şi biochimie, precum şi cu participarea expertului parte încuviinţat numitei C.M., de către instanţa de judecată.
Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că, analiza comparativă a profilelor A.D.N ale celor trei părţi exclude paternitatea numitului B.T.I. privind minora C.L.M. espectiva expertiză a fost avizată şi de către Comisia Superioară de Medicină Legală, la solicitarea instanţei de judecată.

Faţă de soluţionarea cauzei civile prin respingerea cererii acesteia şi validarea expertizei medico-legale executate de către specialiştii I.N.M.L., numita C.M., magistrat-procuror în Municipiul București, a iniţiat plângere penală sesizând organele de urmărire penală cu infracţiunea de fals şi uz de fals, precum şi denunţ calomnios, invocând faptul că reclamantul şi experţii din LN.M.L. au întocmit un raport de expertiză favorabil petentului.

Infracţiunile au fost clasate. Împotriva soluţiei de clasare, numita C.M. a introdus plângere, cauza penală fiind trimisă pentru completarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor sesizate.
Ulterior, organele de urmărire penală stabilesc o nouă încadrare, respectiv infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării mediate la mărturie mincinoasă, ca apoi, în cursul cercetărilor pentru infracţiunea de mai sus, să extindă şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

În cadrul urmăririi penale privind infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării la mărturie mincinoasă, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei noi expertize de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R. conform Ordonanţei cu nr. __ din data de 19.05.2015.

La data de 17.07.2015, în biroul magistratului – procuror V.C. experţi biochimişti din cadrul I.N.C.R. – S.B. au prelevat probe biologice – celule epiteliale ale reclamantului (unele alterate) în condiţii de coerciţie aplicate acestuia de către lucrătorii S.A.S (în condiţiile în care aceştia nu erau menţionaţi în procesul verbal şi ordonanţa  procurorului de caz ) şi lucrători ai I.G.P.R.

La data de 23.07.2015, în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, s-a procedat la analiza genetică a probelor în prezenţa experţilor desemnaţi ai institutului şi a expertului parte al numitei C.M., probele analizate constând în „două probe de salivă recoltate de la numita C.M., două probe salivă ale minorei şi două probe biologice constând în celule epiteliale (unele alterate) recoltate de la reclamant, din transpiraţie, în condiţii nelegale.

Astfel la data de 19.10.2015 se întocmeşte raportul de expertiza nr. __ de către I.N.C.R.- Serviciul de Biocriminalistică București, de către experţi biochimişti şi expertul parte al numitei C.M., prin care se concluzionează că analiza probelor biologice prelevate de I.N.M.L denotă un profil genetic diferit de cel relevat de probele prelevate de către experţii LN.C.R. – S.B., probe prelevate în biroul procurorului de caz, la sediul Parchetului Curţii de Apel București, şi analizate după alte criterii şi supuse unei comparaţii după o tehnologie diferită.

În acest sens, pornind de la legislaţia indicată de către I.N.C.R. – S.B. ca fiind incidentă în cauză, învederează că pârâtul nu avea competenţă de a efectua o expertiza de specialitate în raport de infracţiunea reţinută reclamantului având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (3) lit. d) din Legea 76/ 08.04.2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2).

În privinţa infracţiunilor cuprinse în anexă şi faţă de care pârâtul ar fi avut competenţa de a efectua o investigaţie, nu conţine infracţiunea reţinută reclamantului, respectiv, infracţiunea de participaţie improprie la instigare la mărturia mincinoasă, ataşând prezentei şi dovada infracţiunilor ce pot determina o astfel de expertiză din partea laboratorului I.N.C.R. – S.B. din cadrul I.G.R.R.

Prin urmare, incompetenţa I.N.C.R, este absolută, orice solicitare ele efectuare expertiză având posibilitatea de declinare a competenţei în favoarea instituţiilor specializate, prin acceptarea efectuării expertizelor ce nu fac obiectul competenţei sale materiale, pârâtul a încălcat în mod responsabil dispoziţiile legale speciale.

Infracţiunea reţinută şi pentru care reclamantul a fost condamnat, nu există în cuprinsul anexei prevăzute de Legea nr. 76/2008, expertizele efectuate de către prezentul institut fiind strict rezumate la infracţiunile prevăzute de legea anterior menţionată.

Totodată, pentru a sublinia aplicabilitatea prevederilor prezentei legi, precum şi competenţa de a efectua expertize a institutului pârât, legiuitorul a înţeles să stabilească în conţinutul art. 3 ca „Infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”

Cu privire la persoanele cărora le este aplicată prezenta reglementare legală, invocată de către pârât ca fiind legislaţia ce ii justifică competenţa „legală”, prevederile: art. 4 alin. (l) lit. a) menţionează „suspecţi – persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracţiunilor cuprinse în anexă”.

Cu privire la procedura prelevării probelor biologice, învederează următoarele aspecte de nelegalitate, aspecte prevăzute de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea 76/2008:
„(2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) se face conform art. 190 din C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător”.

Astfel, pe lângă faptul că, infracţiunea reclamantului nu face parte din cele prevăzute în anexă, institutul pârât nu face aplicarea dispoziţiilor art. 190 C. proc. pen. la care face referire în susţinerea competenţei serviciului, text de lege care dispune că: „(1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă şi internă a corpului acesteia, precum şi prelevarea de mostre biologice, organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimţământul scris şi persoanei care urmează a fi examinată”.

Este evident că institutul pârât nu a obţinut un consimţământ scris şi nici nu a respectat normele legale ce stabilesc condiţiile obţinerii acestui consimţământ, precum şi cele privind obţinerea unor probe în lipsa acestuia, aspect ce determină nulitatea lucrării executate prin încălcarea dispoziţiilor legale procedurale prevăzute în cauză.

Mai mult, în situaţia în care se va peste lipsa consimţământului, element esenţial în dispunerea unor investigaţii de natură biologică, genetică sau de orice natură, legiuitorul a stabilit procedura prelevării probelor, conform art. 5 din Legea nr. 78/2008.

În cauză, din probele ce au fost administrate, reiese fără tăgadă, că prelevarea a avut loc fără existenţa unui consimţământ chiar mai mult în condiţii de lipsire de libertate din partea forţelor de ordine, fără a dispune de o măsura de suplimentare a consimţământului, prin care puteau să dispună o astfel de expertiză corespunzător reglementarilor legale.

Reclamantul solicită a se constata efectuarea unor rapoarte de expertiză lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 953 C. civ. de la 1864, conform căruia, consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol, art. 956 C. civ. de la 1864.

Astfel, violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul cărei s-a făcut convenţia. (art. 1217 noul C. civ., art. 1204 noul C. civ.) Reclamantul solicită a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 61 noul C. civ. în sensul că:,, dreptul la integritatea fizică şi psihică are ca scop protecţia persoanei împotriva oricăror atingeri aduse integrităţii sale, atât de autorităţile statului, cât şi de alte persoane. Respectul dreptului la integritatea fizică şi psihică presupune interzicerea expresă a torturii, precum şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante”.

În conformitate cu art. 31 al Ordinului nr. 1.134/C/25.05.2000 cu anexele sale privind Normele procedurale de a efectua expertize în identificarea, analiză şi stabilirea paternităţii unui subiect, reclamantul consideră că nu au fost îndeplinite cerinţele esenţiale a existenţei competenţei personalului serviciului de biocriminalistică din cadrul I.N.C.R. de a efectua o expertiză efectuată prin procedura comparaţiei de probe A.D.N., prin procedura prevăzută de art. 31 din Ordinul nr. 1134/C/25.05.2000 şi art. 27 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din acelaşi act normativ.

Astfel, prelevarea probelor de către personalul institutului fiind efectuate în condiţii improprii, mai precis prin violenţă, fără consimţământul petentului în biroul procurorului de caz, cu intervenţia directă şi constrângerea subiectului de către forţele de ordine, fără asigurarea unui minim de condiţii de siguranţă a probelor şi mediu de prelevare.

Recoltarea probelor biologice dintre care, una în condiţii speciale de laborator (salivă) aşa cum s-a desfăşurat prelucrate la I.N.M.L. „Mina Minovici”, în condiţii de maximă securitate şi celelalte recoltate de persoana desemnată din cadrul I.G.R. – Serviciul Omoruri, în condiţii improprii, în interiorul unui birou al procurorului de caz, sub agresiune fizică şi psihică a subiectului (procedură nelegală), din alte părţi ale corpului uman – transpiraţie (celule epiteliale cu existenţa urmelor epiteliale ale celor ce au intervenit cu forţa asupra subiectului pentru a-l imobiliza), fără a fi supuse nici unui aviz / control care să evalueze, analizeze din punct de vedere ştiinţific conţinutul şi concluziile, nu poate duce la concluzii concrete, ci la unele eronate.

Prin urmare probele viciate prin alelele intervenite ca urmare a existenţei altor celule epiteliale în contact cu zona de recoltare, nu se pot compara cu un raport de expertiză A.D.N., ale cărei probe au fost recoltate în condiţii de competenţă legală, condiţii sterile de laborator, având avizul Comisei Superioare de Medicină Legală, conform art. 25 Hotărârea nr. 774/ 07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Guvern nr. 1/2000, în condiţiile în care, expertizele Serviciului de Biocriminalistică nu sunt supuse niciunui aviz al unei comisii superioare care să ateste validitatea.

Astfel, se poate constata că, în situaţia respectării dispoziţiilor legate menţionate a drepturilor petentului, drepturi stabilite prin lege, institutul – pârât în cauză nu are competenţa de a efectua expertiză în cauză.

Faţă de prezentele dispoziţii legale, solicită a se verifica legalitatea procedurii aplicate în cauză, încălcarea drepturilor reclamantului prin metodele utilizate şi să se constate nulitatea lucrărilor efectuate de către personalul Serviciului de Biocriminalistică sub nr. __ şi nr. __.

De asemenea, este de analizat şi cercetarea încălcării dispoziţiilor legale, a drepturilor subiectului asupra căruia s-a efectuat prelevarea nelegală de probe de către experţii C.O. şi C.D., aceştia având dreptul de a-şi verifica competenţa şi a se supune dispoziţiilor legale, mai precis a dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Ordinul nr. 1.134/2000, orice prelevare de probe fiind efectuată la sediul instituţiilor de medicină legală.

Normele legale în baza cărora s-au efectuat rapoartele de expertiză de către personalul Serviciului Biocriminalistic sunt Legea nr. 76/2008 şi anexa. În situaţia realizării acestei aşa zise expertize genetice, trebuiau respectate aceleaşi condiţii de legalitate, competenţa şi condiţii de prelevare legale.

În temeiul dispoziţiilor art. 4 din Ordinul 1.134/2000 „constatările şi expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie unitară stabilită de Consiliul Superior de Medicină Legală şi Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile art. 13 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală”. În acelaşi timp, comisia de expertiză se constituie în mod obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 27 alin. (l) lit. d) şi lit. g) şi art. 31 alin. (1) din acelaşi Ordin.

De asemenea având în vedere că, în baza oricărei proceduri legale s-a efectuat cea de-a doua expertiză în considerarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) având în vedere necesitatea întrunirii unei “comisii formată din 3 membri, dintre care cel puţin 2 persoane, trebuiau să aibă un grad profesional egal sau superior medicului legist care a efectuat prima expertiză fiind considerată o nouă expertiză şi legalitatea acesteia având în vedere obiectivele dispuse şi componenţa comisiei de expertizare. Dacă se are în vedere că infracţiunile pentru care I.N.C.R. are competenţa să recolteze, analizeze şi proceseze probe biologice (genetice) şi în baza normelor legal, în special, în care deţin competenţa de a infirma o expertiză medico-legală de stabilire a filiaţiei, executată de către experţi medico-legali din cadrul I.N.M.L, cu o expertiză genetică, constituind domenii diferite de comparaţie, are certitudinea unei încălcări a legii de către această instituţie.

De asemenea, I.N.C.R. – Serviciul de Biocriminalistică nu este abilitat să efectueze lucrării de medicină-legală având ca obiect filiaţia, iar expertizarea perioadei de concepţie, a potentei şi a capacităţii de procreare, expertiza comparativă antropometrică în diagnosticul filiaţiei, expertiza filiaţiei prin metoda A.D.N., cauza privind stabilirea paternităţii, este evident că pârâtul şi-a depăşit atribuţiile, iar constarea firească a acestor măsurii este nulitatea rapoartelor efectuate cu consecinţe juridice majore.

Un alt motiv de nulitate este şi cel referitor la faptul că cele două rapoarte de expertiză, s-au efectuat cu tehnologie diferită şi pe probe recoltate din zone diferite ale corpului, în condiţii diferite (unul în condiţii improprii), proceduri diferite, dar şi din material diferit saliva/ celule epiteliale alterate-transpiraţie prelucrate în mod diferit ca şi tip de tehnologie ceea ce poate conduce duce la concluzii diferite sau chiar false, pe când celălalt raport de expertiză care avea ca obiect stabilirea paternităţii s-a prelevat şi prelucrat în condiţii legale.

Mai mult, cel de-al doilea raport de expertiză este total abuziv dispus cu o încălcare flagrantă a legii, a drepturilor subiectului, a normelor privind condiţiile şi cazurile de refacere a expertizei, expertiza fiind efectuată pro cauza şi cu abuz de putere de către persoanele responsabile.

În drept au fost invocate dispoziţiile, art. 62 şi următorul din noul C. civ., art. 1.217 noul C. civ., art. 1.204 şi următorul noul C. civ. şi Legea 76/2008 – Anexa, O.G. nr. 75/2000, H.G. nr. 25/2011, Ordinul 1.134/2000, Hotărârea nr. 774/ 07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a O.G. nr. 1/2000, art. 3, art. 6, art. 8, art. 17 CEDO.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. (…)/ 30.03.2021, Tribunalul București – Secţia a III-a Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul acțiunii privește pe de o parte anularea a două rapoarte de expertiză din 19.07.2015 respectiv din 19.10.2015 pe motiv de nulitate absolută invocată în legătură cu întocmirea rapoartelor de I.N.M.L. și a dosarului în cadrul căruia au fost realizate; pe de altă parte constatarea inexistenței dreptului I.N.M.L. de a efectua expertizele în dosarul penal în raport de Legea nr. 76/2008, inexistența dreptului I.N.M.L. de a efectua rapoarte privind stabilirea paternității, inexistența dreptului I.N.M.L. de a preleva probe raportat la infracțiunea cercetată.

Reclamantul urmărește anihilarea unor probe constând în rapoarte de expertiză medico-legală referitoare la stabilirea paternității în cadrul unui dosar penal în curs de cercetare.

Solicitările reclamantului nu au niciun temei din C. civ. și C. proc. civ., o instanță civilă neavând atribuția de a se pronunța pe anularea unor probe dintr-un dosar penal, nici pe modalitatea de administrare a probelor penale și nici pe competența organismelor desemnate de organele penale de a efectua probatorii, cum sunt este atribuția I.N.M.L. de a întocmi rapoarte de expertiză privind stabilirea paternității.

Toate alegațiile reclamantului referitoare la infracțiunile cercetate, modalitatea în care s-au desfășurat anumite acte de cercetare penală, modalitatea de desemnare a I.N.M.L. de a efectua rapoarte de stabilire a paternității precum și modalitatea de prelevare a probelor biologice nu pot face decât obiectul plângerilor ce pot fi formulate în cadrul aceluiași dosar penal în fața instanței de judecată penală, singura în măsură să constate intervenirea nulității absolute a probelor din dosarul penal pentru motivele invocate de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul B.T.I., prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat că a instanţa de fond, deşi a observat numeroasele argumente de natură juridică privind încălcarea dispoziţiilor legale, s-a mărginit să constate că respectiva solicitare este neîntemeiată, pe considerentul că aceasta era atribuţia dreptului penal, deşi sunt evidente încălcările de procedură şi lege ale pârâtului, în vederea atribuţiilor sale legale, motiv pentru care apelul este admisibil şi, pe cale de consecinţă este firesc să se constate nulitatea unor acte făcute de o instituţie care nu este abilitată pentru astfel de proceduri, fapt reliefat nu numai de textul de lege, dar şi în practica juridică constată în domeniul supus analizei instanţei.

Prin urmare, instanța fondului s-a mărginit doar să copieze cele susținute de reclamant, dar fără să argumenteze într-un mod logic și juridic, ce anume nu concordă din cele prezentate faţă de normele de drept invocate.

Or, este evident că intimatul pârât și-a depășit atribuțiile date prin Legea nr. 78/2008 în baza căreia funcționează, ca de altfel și în raport de competenţa institutului şi atribuțiile sale în aplicarea procedurii de prelevare de probe biologice şi întocmirea unui raport de expertiză, specializarea medico-legală.

În altă ordine de idei, era evident că trebuia verificată legalitatea procedurii de prelevare a probelor prin prisma dispozițiilor legale în materie, având în vedere că reclamantul a fost acuzat de instigare la mărturie mincinoasă, ceea ce în virtutea Legii nr. 76/2008 – anexa era interzisă prelevarea de probe genetice.

Apelantul reclamant a arătat faptul că, nici până în prezent, după peste 10 ani de cercetări, nu există un autor al presupusei fapte reținute de organul de urmărire penală.

De asemenea, așa cum a susținut și în faţa instanței de fond, în sensul că reclamantul a fost lipsit de libertate de organele de punere în aplicare a unei astfel de măsuri nelegale, dar pe care nu au semnalat-o, așa cum aveau obligația conform statului de polițist (art. 7, art. 9).

Sunt evidente încălcările dispozițiile din C. civ., referitoare la faptul că, atât în legislația de natură civilă, cât și penală, consimțământul este același, nu există o suplimentare a consimțământului, prin care puteau să dispună o astfel de expertiză, motiv pentru care rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută (art. 953 C. civ. vechi, art. 956 C. civ. vechi, art. 1.217 C. civ. nou, art. 1.204 C. civ. nou.)

De asemenea, apelantul reclamant a arătat în faţa instanței de fond că Serviciul de Biocriminalistică din cadrul I.N.C.R. nu are competenţa de a efectua expertize având ca obiect identificarea, analiza şi stabilirea paternităţii unui subiect, expertiză care să infirme o altă expertiză efectuată de către I.N.M.L. „Mina Minovici” faţă de art. 31 al Ordinului nr. 1134/C/25.05.2000 cu anexele sale privind normele procedurale de a efectua expertize în identificarea, analiza şi stabilirea paternităţii unui subiect.

Prin urmare, aşa cum a motivat în cererea introductivă, I.N.C.R nu au fost îndeplinite cerințele esențiale a existenţei competenţei personalului serviciului de biocriminalistică din cadrul I.N.C.R. de a efectua o expertiză având ca obiectiv identificarea, analizarea și stabilirea paternităţii subiectului, expertiza efectuată prin procedura comparației de probe A.D.N., prin procedura prevăzută de art. 31 din Ordinul nr. 1134/0/25.05.2000 şi art. 27 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din același act normativ, prelevarea probelor de către personalul institutului fiind efectuate în condiții improprii, mai precis prin violenţă, fără consimțământul petentului, în biroul procurorului de caz, cu intervenția directă şi constrângerea subiectului de către forţele de ordine, fără asigurarea unui minim de condiții de siguranță a probelor şi mediu de prelevare, dar și printr-o tehnologie diferită inadecvată unor astfel de probatorii, ceea ce este evident, nu poate să ducă decât la nulitatea acesteia, atât timp cât respectivele expertize nu se pot compara, fiind lucruri total diferite.

Probele viciate prin alelele intervenite ca urmare a existenţei altor celule epiteliale în contact cu zona de recoltare, nu se pot compara cu un raport de expertiză A.D.N., ale cărei probe au fost recoltate în condiții sterile de laborator, având avizul Comisei Superioare de Medicină Legală, conform art. 25 Hotărârea nr. 774/07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. nr. 1/2000, în condițiile în care, expertizele Serviciului de Biocriminalistică nu sunt supuse niciunui aviz al unei comisii superioare care să ateste validitatea.

Prin urmare, așa cum a arătat, în faţa instanței de fond, nu sunt simple alegații, ci sunt argumente logice și juridice prin care reclamantul demonstra că au fost încălcate norme de drept, iar consecința este evident că nu poate exista decât prin anularea acestora, atâta timp cât nu își găsesc corespondenţa în normele legale în baza cărora s-au efectuat rapoartele de expertiză nr. __ şi nr. __ de personalul Serviciului de biocriminalistic, abilitat în conformitate cu Legea nr. 76/2008 – anexa. Mai mult, chiar şi la susținerea efectuării unei expertize care să stabilească profilele genetice ale subiecților (nelegală în cauză), procedura de prelevare probe biologice este aceeași ca şi cea prevăzută de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, precum şi în componenţa dispusă de alin. (3) respectând aceleași condiții ale realizării prin formarea unei comisii neutre de medici legişti cu participarea unor specialişti din diferite domenii biomedicale.

I.N.C.R – Serviciul de Biocriminalistică nu este abilitat să efectueze lucrării de medicină-legală având ca obiect filiația, iar expertizarea perioadei de concepție, a potentei și capacităţii de procreare, expertiza comparativă antropometrică în diagnosticul filiației, expertiza filiației prin metoda A.D.N., cauza privind stabilirea paternităţii, astfel că și-a depășit atribuțiile, iar constarea firească a acestor măsuri este nulitatea rapoartelor efectuate cu consecințe juridice greu de estimat.

Or, atât timp cât o astfel de probă ilegală subzistă în condițiile în care nu este sancţionată cu nulitatea, fiind nerelevantă, stabilind având un potențial care distorsionează adevărul, fără a lămuri unele aspecte, organele judiciare având dreptul să aprecieze credibilitatea lor consecutiv analizei ansamblului materialului probator administrat în mod legal și loial în cauză (art. 25 Hotărârea nr. 774/ 07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a O.G. nr. 1/2000, în condițiile în care expertizele Serviciului de Biocriminalistică nu sunt supuse niciunui aviz al unei comisii superioare care să ateste validitatea).

Or, este evident că, principiul libertății probelor „semnifică, în esență, faptul că existența unei infracțiuni poate fi stabilită prin mijloacele de probă permise de lege, fără ca unele să fie excluse ori, dimpotrivă, privilegiate și fără să se facă distincție după cum proba rezultă din interogările magistraților și ale membrilor poliției judiciare sau avansate de părți.

Or, art. 97 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., că „nici valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către C. proc. pen. Ca toate probele din dreptul românesc, aceste probe vor fi analizate în context, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosarul cauzei, ”organele de urmărire penală sau instanțele de judecată nefiind obligate să își însușească rezultatele, concluziile raportului de expertiză, ci, dacă concluzia este neclară, echivocă, contradictorie, raportul este incomplet sau modalitățile de efectuare a expertizei prezintă deficiente relevate de părți, acestea pot fi înlăturate cu totul din analiza probelor, stabilindu-se situația de fapt pe celelalte probe existente la dosarul cauzei sau organele judiciare „dispun o nouă expertiză, procedează la audierea expertului și dispun efectuarea unui supliment de expertiză”.

Așadar, din textele legale și doctrină rezultă că raportul de expertiză este unul dintre mijloacele de probă, alături de celelalte, neavând o poziție privilegiată în ce privește probele obținute prin mijlocul de probă al raportului de expertiză, nu au nici ele o poziție privilegiată în ansamblul probator.
Există și situații în care probele obținute prin raportul de expertiză judiciară nu sunt luate în considerare, pentru că au o valoare probatorie foarte scăzută, uneori chiar inexistente sau au fost luate în condiții de nelegalitate, motiv pentru care se și solicită anularea acestuia.

Or, având în vedere că forța probantă a raportului de expertiză judiciară A.D.N. a I.N.M.L. se bazează pe reputația științifică a experților și a instituției, avizat prin Comisia Superioară de Medicină Legală, combaterea raportului de expertiză judiciară se poate realiza doar prin două modalități:
a) demonstrarea faptului că raportul de expertiză conține concluzii irelevante în cauză, și, prin urmare, nu vor fi luate în considerare de instanță, aşa cum s-a întâmplat cu raportul Î.G.P.R . și în care am arătat mai sus ce anume ilegalității conține.
b) obținerea unui raport de expertiză extrajudiciară, a unor opinii ale specialiștilor sau a unor declarații de martori care se bucură de o apreciere științifică superioară, ceea ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care era necesar să se încuviințeze și să se administreze de instanța fondului probele solicitate, respectiv un raport de comparare tehnic asupra celor două rapoarte, în privința combaterii raportului de expertiză a cărui nulitate se solicită.

Mai mult, cel de-al doilea raport de expertiză al institutului este total abuziv, dispus cu o încălcare flagrantă a legii, a drepturilor subiectului, a normelor privind condițiile şi cazurile de refacere a expertizei, fiind efectuată pro cauza şi cu abuz de putere de către persoanele responsabile.

În completarea celor învederate, apelantul reclamant a solicitat a se avea în vedere și dispozițiile art. 61 din C. civ. nou, în sensul că dreptul la integritatea fizică și psihică are ca scop protecția persoanei împotriva oricăror atingeri aduse integrității sale, atât de autorităţile statului, cât și de alte persoane. Respectul dreptului la integritatea fizică și psihică presupune interzicerea expresă a torturii, precum și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

Prin urmare, apelantul reclamant a solicitat să se constate că faptele și probele invocate de pârâta au adus atingerii grave integrității unei persoane, iar expertiza efectuată de I.N.C.R. pe încălcări grave ale normelor de drept, ori pe necunoașterea acesteia.

Eventuala neglijenţă a pârâţilor, a instanței de judecată sau parchetului în administrarea probatoriului nu este de natură a înlătura de plano posibilitatea apelantului reclamant de a formula o cerere de anulare a unui act ilegal, întocmit de o instituție neabilitată într-o astfel de procedură. Or, este cunoscut faptul că prin Ordinul din 01.07.2017 al Comisiei Superioare de Medicină Legală a fost interzis tuturor medicilor legişti să întocmească o opinie expertală extrajudiciară scrisă, care să combată cele învederate de pârâtă, știind că cele două expertize ale I.N.C.R. și a I.N.M.L. „Mina Minovici” nu se pot compara, fiind lucruri diferite, aspect pe care se și bazează pârâta, știind că expertizele sale nu pot fi contestate, dar pot fi anulate atât timp cât sunt efectuate prin fraudarea legii.

Intimatul pârât I.G.P.R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând apelul declarat potrivit art. 477 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prezentul demers judiciar are ca obiect constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză nr. __, a procedurii de prelevare probe biologice efectuată de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Naţional de Criminalistică, măsură preparatorie ce a fundamentat concluziile raportului invocat; constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză nr. __, a procedurii de prelevare probe biologice de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Naţional de Criminalistică, măsură preparatorie ce a fundamentat concluziile raportului invocat; constatarea inexistenţei dreptului Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauzele civile şi penale ce îl vizează pe reclamant, în raport de dispoziţiile Legii nr.76/2008.

Cu titlu prealabil, Curtea reţine că raportul de expertiză nr. __ a fost întocmit de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică în dosarul penal nr. __ al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza ordonanţei din data de 19.05.2015 emisă de organul de urmărire penală, urmare a plângerii formulate de numita C.M., obiectivele fiind următoarele: dacă profilele genetice ale numiţilor C.M., C.M.L. şi B.T.I. sunt identice/ concordante cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale – examen A.D.N. nr. __ întocmită de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”; dacă numita C.M. şi numitul B.T.I. pot fi mama, respectiv tatăl biologic al minorei C.M.L.

Prin concluziile formulate, s-a evidenţiat faptul că profilul genetic obţinut prin genotiparea probei biologice recoltate de la numitul B.T.I. a pus în evidenţă, la markerii genetici comuni, un profil genetic diferit de cel obţinut din proba notată cu DN46 în raportul de expertiză medico-legală, examen A.D.N. nr. __; numita C.M. fiind mama biologică a minorei C.M.L., iar numitul B.T.I. fiind tatăl biologic al minorei.

Raportul de expertiză nr. __ a fost întocmit de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică în dosarul penal nr. __ al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza ordonanţei din data de 07.09.2015 emisă de organul de urmărire penală, urmare a plângerii formulate de numita C.M., obiectivele fiind următoarele: dacă profilele genetice ale numiţilor C.M., C.M.L. şi B.T.I. sunt identice/ concordante cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale – examen A.D.N. __ întocmită de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”; dacă profilele genetice astfel stabilite sunt identice/ concordante cu cele stabilite în cadrul raportului de expertiză nr. __.

Prin concluziile formulate, s-a evidenţiat faptul că profilul genetic obţinut prin genotiparea probelor biologice recoltate de la numitul B.T.I. este identic de cel obţinut din probele ce au fost recoltate pentru raportul de expertiză medico-legală, examen A.D.N. nr. __, dar a rezultat un profil genetic diferit prin comparaţie cu probele recoltate pentru raportul de expertiză nr. __.

Curtea a constatat că apelantul reclamant nu a expus întreaga situaţie de fapt produsă după finalizarea rapoartelor de expertiză, însă din susţinerile pârâtului cuprinse în cadrul întâmpinării, coroborate cu aspectele factuale reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr. __ pronunţate de Tribunalul București, de care chiar apelantul reclamant a înţeles să se prevaleze a rezultat că, faţă de acesta, s-a dispus angajarea răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă şi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Prin aceeaşi sentinţă penală nr. __ pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia I penală, în dosarul nr. __, s-a dispus, în temeiul art. 25 alin. 3 C. proc. pen., desfiinţarea raportului de expertiză medico-legală-examen A.D.N. nr. __ întocmit de experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici București, soluţie menţinută, în mod definitiv, prin decizia civilă nr. __ pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul considerentelor hotărârii de care se prevalează apelantul reclamant s-a redat, în parte, raţionamentul instanţei penale în sensul că „este evident, în contextul celor arătate, că în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici București, probele biologice prelevate de la inculpatul B.T.I. la data de 16.05.2011, au fost înlocuite de persoane neidentificate cu probele biologice ale unei persoane necunoscute, astfel încât expertiza a fost realizată pe baza probelor biologice aparţinând altei persoane, ceea ce a condus la întocmirea raportului de expertiză medico-legală examen A.D.N. nr. __, ce conţine afirmaţii mincinoase, neconforme cu realitatea cu privire la paternitatea minorei C.M.L. (…) în opinia Curţii, din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul B.T.I. este cel care, prin demersurile pe care în mod evident le-a efectuat, a determinat substituirea probelor biologice, cu scopul de a fi exclus de la paternitatea minorei C.M.L. şi, pe cale de consecinţă, la realizarea de către experţii din cadrul Institutului Naţional  de Medicină Legală „Mina Minovici” București a unui raport de expertiză medico-legală examen A.D.N., în care sunt astfel consemnate concluzii ce nu reflectă realitatea, fiind mincinoase.”

Fiind finalizat dosarul penal prin care apelantul reclamant a fost condamnat, în mod definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, decizorii pentru pronunţarea soluţiei fiind cele două rapoarte de expertiză a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată, Curtea a verificat în ce măsură aspectele de nelegalitate ridicate cu privire la probele administrate şi valorificate într-o cauză judiciară soluţionată, pot fi analizate, pe cale separată, într-un demers civil de natura celui declanşat de apelantul reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că solicitările reclamantului nu au niciun temei legal în C. civ. și C. proc. civ., o instanță civilă neavând atribuția de a se pronunța pe anularea unor probe dintr-un dosar penal, pe modalitatea de administrare a probelor penale și pe competența organismelor desemnate de organele penale de a efectua probatorii, cum sunt este atribuția I.N.M.L. de a întocmi rapoarte de expertiză privind stabilirea paternității.

În combaterea acestui raţionament juridic, apelantul reclamant a invocat prevederile art. 953 din C. civ. de la 1864, art. 956 din C. civ. de la 1864, art. 61 şi art. 1.217 din noul C. civ., art. 1.204 din noul C. civ., afirmând obligaţia instanţei de judecată de a analiza legalitatea mijloacelor de probă administrate în cadrul procesului penal, justificat de nerespectarea prevederilor legale în materie.

Contrar celor afirmate de către apelantul reclamant, Curtea a constatat că dispoziţiile legale invocate din C. civ. nu pot reprezenta temei juridic al unei acţiuni separate, în condiţiile în care demersul judiciar de faţă tinde la înlăturarea, printr-o altă cale procedurală decât cea oferită de legiuitor, a unor probe judiciare care au fundamentat soluţia penală, definitivă, de condamnare a apelantului reclamant la pedeapsa închisorii.

Procedura de contestare a legalităţii unui act juridic este reglementată prin lege: generală sau specială, în funcţie de natura acestuia. Independent de titulatura/ obiectul acţiunii formulate, actele procesuale decurgând din angajarea răspunderii penale sunt supuse doar reglementărilor cuprinse în C. proc. pen., inclusiv în ceea ce priveşte procedura jurisdicţională. În cauza de faţă nu este vorba de un act juridic civil, aşa cum susţine apelantul reclamant, supus condiţiilor de formă şi fond reglementate de C. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, şi faţă de care acţiunea în nulitate să poată fi formulată de orice parte interesată cu caracter imprescriptibil. Dimpotrivă, fiind un mijloc material de probă administrat în cadrul unui litigiu penal, este supus condiţiilor de fond şi formă prevăzute de C. proc. pen., contestarea sa fiind posibilă doar cu respectarea unor termene imperative şi numai în cadrul procedurii speciale reglementate de legislaţia penală.

Astfel, normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. (art. 1 alin. (2) din C. proc. pen.)

Art. 102 alin. (2), (3) şi (4) din C. proc. pen. reglementează excluderea probelor obţinute în mod nelegal: “probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei. Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.”

Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. (art. 342 din C. proc. civ.).

În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280 – 282 „actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul” (art. 345 alin. (2) din C. proc. civ.);

Art. 346, alin. (2), (4) şi (5) din C. proc. pen. dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280 – 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii. Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii (art. 349 alin. (1) din C. proc. pen.).
Hotărârea penală trebuie să cuprindă motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză (art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.).

În cadrul deciziei nr. 383/ 27.05.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 17 iulie 2015, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: “prin probă se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

De asemenea, Curtea a reținut că informaţiile furnizate de probe, prin conţinutul lor, nu pot fi folosite în procesul penal decât prin modalităţi expres prevăzute în C. proc. pen. Acestea reprezintă mijloacele de probă. Conform alin. (2) al art. 97 din C. proc. pen., proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace de probă: (…) e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă (…).

În continuarea articolelor mai sus analizate, C. proc. pen. prevede, la art. 97 alin. (3), că procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă. În acest sens, sunt reglementate, în cuprinsul titlului IV din Partea generală a acestui cod, (…) expertiza şi constatarea (art. 172 – 191) (…).

Prin urmare, Curtea a constatat că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa între mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, (…) rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii.

Astfel, Curtea a constatat că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/ sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280 – 282 din C. proc. pen., privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obţinute din procesul penal.

Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din C. proc. pen. trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280 – 282 din C. proc. pen., iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces”.

Prin decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituționalitate, s-a constatat că “soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara «oricăror înscrisuri noi prezentate» este neconstituţională”.

În argumentarea acestei decizii s-a arătat că “o verificare a loialităţii/ legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/ procedee neloiale/ nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., „doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei”.

În raport de textele legale enunţate, astfel cum au fost analizate de către Curtea Constituţională, Curtea a reținut că sancţiunea nulităţii absolute a unor mijloace de probă, întemeiată pe nerespectarea dispoziţiilor legale în materie precum şi a normelor de procedură penală putea fi invocată, exclusiv, în cadrul procesului penal în care au fost administrate, până la finalizarea acestuia prin hotărâre definitivă.

Faptul că se invocă sancţiunea nulităţii absolute, care, din punct de vedere al reglementării de drept comun, poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată nu schimbă raţionamentul juridic, căci pârghiile legale oferite de legiuitor nu sunt cele prevăzute de C. civ., dată fiind natura juridică a actelor contestate. Dacă s-ar accepta interpretarea oferită de apelantul reclamant, ar însemna că partea dispune de o serie nelimitată de proceduri judiciare cât priveşte chestiunea reclamată, fapt ce ar permite o reevaluare a unui act jurisdicţional definitiv, într-o altă manieră decât prin exercitarea căilor legale de atac. Constatarea nulităţii absolute a rapoartelor de expertiză administrate într-o cauză penală, ce au fundamentat soluţia de condamnare a apelantului reclamant ar echivala cu o exercitare indirectă a unui control de legalitate distinct faţă de cel efectuat de instanţa penală asupra mijloacelor de probă, dar şi cu încălcarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi al securității raportărilor juridice.

Astfel, apelantul reclamant nu mai are la îndemână nici un remediu procesual privind constatarea nulităţii rapoartelor de expertiză, indiferent de condiţiile de formă şi fond pretins a fi încălcate sau de modul de formulare a petitului acţiunii. Legalitatea mijloacelor de probă a fost dedusă judecăţii în condiţiile procedurale speciale, instanţa pronunţând o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că reclamantul nu se poate prevala de alte căi şi termene procedurale reglementate de dreptul comun pentru a obţine anularea unui act penal.

Exercitarea controlului asupra hotărârilor judecătorești într-o manieră indirectă nereglementată și nerecunoscută de lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu art. 129 din Constituție, dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 480 alin. (1) din C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.