Jurisprudență | Condiţii pentru reţinerea legitimei apărări. Circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări

În conformitate cu dispozițiile legale, fie că este vorba de Codul penal din 1969, fie de Codul penal actual, pentru existența legitimei apărări trebuie să se constate că a existat un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana făptuitorului, a altuia, drepturile acestora sau un interes general. De asemenea, art. 19 alin. 2 Cod penal prevede expres ca este necesar ca apărarea să fie proporțională cu gravitatea atacului. O astfel de precizare nu exista în art. 44 alin. 1 Codul penal din 1969 însă reieșea din interpretarea art. 44 alin. 2, iar practica era unanimă în aprecierea necesității îndeplinirii și a condiției proporționalității pentru a se putea reține legitima apărare.

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. în actul de sesizare a instanţei după cum urmează: din infracţiunea vătămarea corporală prevăzută de art. 193 alin. 1 şi 2 Cod penal  în referire la art. 194 alin. 1 lit. a) Cod penal (persoană vătămată B.) în infracțiunea vătămarea corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. în actul de sesizare a instanţei după cum urmează: din infracţiunea lovirea sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 şi 2 Cod penal (persoană vătămată C.) în infracțiunea lovirea sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.

· Inculpatul A.
În baza art. 182 alin. 2 Cod penal. condamnă inculpatul A. […]la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii vătămarea corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.).

În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe o durata de 5 (cinci) ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a doua si lit. b) Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

· Inculpatul B.
În baza art. 180 alin. 2 Cod penal condamnă inculpatul B. […]la pedeapsa de 5.000 (cincimii) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii lovirea sau alte violențe (persoană vătămată C.).
În temeiul art. 631 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că în situația în care se sustrage cu rea credinţă de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În baza 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, ia act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, ia act că persoana vătămată Spitalul Municipal D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată B. şi obligă inculpatul A. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 30.000,00 euro (echivalentul în lei la cursul valutar la BNR din ziua plății efective) cu titlu de daune morale.

Respinge cererea părții civile B. privind obligarea inculpatului A. la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune materiale, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  obligă inculpatul A. la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul B. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, la data de 10.05.2017, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. xxxxx/197/2017, rechizitoriul nr. xxxx/P/2013 din data de 24.04.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii vătămarea corporală prevăzută de art. 193 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 194 alin. 1 lit. a) Cod penal (persoană vătămată B.) și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii lovirea sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 și 2 Cod penal (persoană vătămată C.).

Coroborând mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal instanţa a reținut următoarea situaţie de fapt:

În data de 19.07.2013, în jurul orei 16,00 inculpatul-persoană vătămată B. circula la volanul autovehiculului marca […], de culoare portocalie […] împreună cu prietena sa E. pe strada F. din mun. G. din direcția centrul orașului spre cartierul H.. Din sensul opus veneau inculpatul A. și persoana vătămată C. circulând pe biciclete, iar la o intersecție persoana vătămată i-a observat și pe geam i-a adresat injurii persoanei vătămate C.. Întrucât și acesta din urmă i-a răspuns în mod similar, B. a întors mașina, a coborât și s-a îndreptat spre persoana vătămată C. (care era fostul iubit al prietenei sale), iar persoana vătămată a procedat în același fel, între cei doi existând evidente sentimente de antipatie pe fondul relației amoroase pe care au avut-o fiecare dintre ei cu martora E.. Între această persoană vătămată și inculpatul B. au existat o serie de replici și îmbrânceli, în urma cărora persoana vătămată a căzut cu tot cu bicicletă. În această altercație a intervenit inculpatul A. care l-a lovit puternic cu pumnul în zona ochiului pe B., fiindu-i cauzată infirmitate fizică permanentă.
Pe baza acestei situaţii de fapt, a dispus condamnarea inculpaţilor conform celor arătate anterior.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpatul-parte civilă B. și inculpatul A..

În cuprinsul motivelor scrise de apel formulate de Ministerul Public s-a invocat netemeinicia soluției, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului A.. Inculpatul partea civilă B. a formulat apel cu privire la latura penală și latura civilă a cauzei.

În ceea ce privește acțiunea penală au fost invocate mai multe temeiuri de achitare, printre care şi faptul că, în cauză, există legitima apărare, impunându-se achitarea conform art. 16 lit. d Cod procedură penală.

S-a arătat că din declarațiile celor doi martori audiați în cauză reiese faptul că îmbrâncelile și tot conflictul la care a luat parte inculpatul B. au fost cauzate de acțiunile violente ale inculpatului A. și ale persoanei vătămate C.. Conform tuturor probelor administrate în cauză, există un atac material al numiților A. și C., atac direct, imediat, actual și injust exercitat împotriva persoanei care s-a apărat, respectiv împotriva inculpatului B.. Pentru a respinge atacul celor doi, inculpatul a înțeles să se apere, îmbrâncindu-l pe numitul C..

Inculpatul A. a invocat netemeinicia soluției, printre altele arătând şi el că fapta sa a fost comisă în condiţiile legitimei apărări.

Analizând apelurile formulate în cauză, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reţinut următoarele:

Coroborând probele administrate în cauză, sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea a reţinut, în esenţă, că inculpatul B. se deplasa într-un vehicul împreună cu prietena sa, martora E., împrejurare în care i-a observat rulând pe biciclete pe inculpatul A. şi persoana vătămată C., la rândul său cei doi remarcând autoturismul primilor. Pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul B. a oprit vehiculul şi a coborât, persoana vătămată C. deplasându-se spre acesta, pe bicicletă, B. venind în întâmpinarea sa, în mod evident poziţia ambilor fiind de agresivitate.

După ce au ajuns unul lângă celălalt, la interval scurt de timp, inculpatul B. l-a împins pe C. sau, posibil, i-a aplicat o lovitură uşoară, cu palma, în urma acestei acţiuni persoana vătămată dezechilibrându-se şi căzând la pământ. Inculpatul B. l-a apucat de braţul drept, trăgându-l pentru a-l ridica în picioare, acţiune care a fost interpretată de inculpatul A. ca o intenţie a inculpatului B. de a exercita alte acţiuni de violenţă împotriva persoanei vătămate.

Pe cale de consecinţă, intenţionând să-l apere pe C., inculpatul A. a venit din spate şi i-a aplicat lui B. o lovitură puternică, cu pumnul, în zona ochiului drept, acesta resimţind imediat o durere intensă şi o senzaţie de sângerare.

Inculpatul B. s-a depărtat de locul incidentului, traversând strada, însă ulterior a revenit, cei trei continuând disputa până la intervenţia martorului I..

În raport de această situaţie de fapt, cu privire la inculpatul B., Curtea a constatat că în mod corect s-a reţinut că există o acţiune violentă a acestuia, îndreptată împotriva persoanei vătămate C., prin care i-au fost cauzate victimei leziuni traumatice pentru care a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, faptă care realizează conţinutul infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În ceea ce priveşte incidenţa legitimei apărări, raportat la situaţia de fapt expusă, Curtea a reţinut că nu s-a probat existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva lui B. şi provenind de la persoana vătămată C..

S-a constatat că atât B. cât şi C. şi-au manifestat disponibilitatea de a se implica într-un conflict unul cu celălalt (ambii s-au oprit din deplasare, deşi puteau alege să se depărteze unii de ceilalţi, după ce B. a coborât din maşină el şi C. s-au îndreptat unul spre celălalt), prin urmare nu se poate reţine o acţiune unilaterală agresivă provenind de la C.. Mai mult, inculpatul B. nu a suferit nici o leziune care să fi fost provocată de persoana vătămată C. şi, nu în ultimul rând, este greu de imaginat că aceasta din urmă ar fi putut prezenta un pericol real pentru B. având în vedere că avea bicicleta între picioare, ceea ce îi limita inerent posibilitatea exprimării fizice.

Prin urmare, nu poate fi primită apărarea constând în îndeplinirea condiţiilor pentru existenţa legitimei apărări.

Cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului A., Curtea a reţinut că este mai presus de orice dubiu că acesta este cel care a aplicat inculpatului B. o lovitură în zona ochiului drept, care a provocat leziunile constatate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

S-a invocat de apărare că această faptă a fost săvârșită în legitima apărare.

În conformitate cu dispozițiile legale, fie că este vorba de Codul penal din 1969 fie de Codul penal actual, pentru existența legitimei apărări trebuie să se constate că a existat un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana făptuitorului, a altuia, drepturile acestora sau un interes general. De asemenea, art. 19 alin. 2 Cod penal prevede expres ca este necesar ca apărarea să fie proporțională cu gravitatea atacului. O astfel de precizare nu exista în art. 44 alin. 1 Codul penal din 1969 însă reieșea din interpretarea art. 44 alin. 2, iar practica era unanimă în aprecierea necesității îndeplinirii și a acestei condiții a proporționalității pentru a se putea reține legitima apărare.

În cazul de față, Curtea a reținut că inculpatul A. a intervenit după ce persoana vătămată C. a căzut la pământ, ca urmare a violenței exercitate împotriva sa de către inculpatul B.. Prin urmare, a existat un atac material (acesta a vizat persoana lui C., în materialitatea sa), direct (atacatorul și persoana vizată se aflau în imediata apropiere), imediat (atacul era unul consumat parţial şi iminent a se dezvolta în continuare) și injust. De asemenea, în percepția oricărei persoane aflate în situația inculpatului A., atacul punea în pericol persoana lui C..

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește atacul presupus de legitima apărare.

În ceea ce privește reacția inculpatului A., respectiv fapta prin care s-a realizat apărarea față de acest atac, Curtea reține că a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală, aceasta a fost îndreptată împotriva atacatorului însă nu este îndeplinită condiția proporționalității.

În acest sens, Curtea va avea în vedere, pe de o parte, gravitatea extrem de redusă a leziunilor suferite de C., cele mai multe fiind rezultatul căderii. Pe de altă parte, în condițiile în care toate persoanele audiate au făcut referire la un incident scurt ca durată în timp (2-3 minute, această durată vizând întregul eveniment), această confruntare între B. și C. a durat extrem de puțin, astfel că A. nu a asistat la acțiuni repetate de violență ale inculpatului B. ci a fost vorba de o singură împingere sau, cel mult, o lovitură ușoară, o palmă în zona capului. Nu în ultimul rând, exista o superioritate numerică în beneficiul lui A. și C..

Coroborând aceste elemente, rezultă că, la momentul la care a intervenit, inculpatul A. nu asistase la exercitarea unor violențe semnificative exercitate de B. împotriva lui C. (ci dimpotrivă) și nici nu putea avea, în mod justificat, o temere reală că B. ar putea pune într-un pericol grav persoana lui C., având în vedere această superioritate numerică.

În acest context, aplicarea unei lovituri cu pumnul, extrem de puternică, într-o zonă sensibilă (zona oculară) apare ca fiind o faptă disproporționată față de fapta lui B. care, așa cum s-a arătat mai sus, a constat într-o împingere sau, cel mult, o lovitură ușoară cu palma.

De asemenea, raportat la circumstanțele faptelor, nu se poate reține existența unei tulburări sau temeri, sub influența căreia inculpatul A. să fi acționat prin depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului. Deși a fost vorba de o acțiune spontană, intervenită imediat după ce și-a văzut prietenul la pământ, totuși nu exista vreun element care să-i creeze o astfel de stare psihică deosebită (C. nu sângera, inculpatul B. nu avea o armă asupra sa etc.) şi, astfel cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care exista această superioritate fizică a celor doi în raport cu B., care nu ar fi beneficiat de ajutor, nu se poate reţine o temere care să fi determinat această disproporţie.

Pe cale de consecință, în raport de toate acestea, Curtea a constatat că fapta inculpatului A. a reprezentat o apărare disproporționată cu atacul, iar această disproporție nu a fost cauzată de starea de tulburare sau temere, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea legitimei apărări (ca și cauză justificativă, respectiv cauză care înlătură caracterul penal al faptei).

În schimb, depășirea limitelor legitimei apărări reprezintă circumstanța atenuantă în ambele acte normative, fiind reţinută această circumstanța legală în favoarea inculpatului A..