Jurisprudență | Condiţii de antrenare a răspunderii civile delictuale a executorului judecătoresc pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligațiilor profesionale

Răspunderea civilă delictuală a executorului judecătoresc poate fi atrasă doar pentru o faptă ilicită constând în încălcarea unei atribuții profesionale, iar constatarea încălcării trebuie făcută într-o procedură distinctă, anterioară, sub sancțiunea imposibilității dovedirii ulterioare a faptei ilicite. Această concluzie reiese din coroborarea art.45 alin.(1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești („răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor sale profesionale”) şi a art.7 lit. a) din aceeași lege („executorul judecătoresc are următoarele atribuții: punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”) cu art.399 alin.(1) din vechiul Cod de procedură civilă („se poate face contestație … şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege”) şi art.404 alin.(1) din același Cod („dacă admite contestația la executare, instanța … dispune … efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată”).

În speță, caracterul lipsit de diligență (pasiv) al conduitei profesionale a intimatului nu a fost constatat prin vreo hotărâre judecătorească pronunțată într-o contestație la executare. Practic, apelanta-reclamantă încearcă să obțină aici, pe calea prezentei proceduri (de antrenare a răspunderii civile delictuale) ceea ce ar fi trebuit să obțină, anterior, pe calea contestației la executare. Însă, a da curs acestei solicitări a apelantei-reclamante înseamnă a transforma prezenta procedură într-o nouă cale de atac îndreptată contra actelor cu caracter profesional ale executorului judecătoresc, cale de atac neprevăzută de lege. Or, crearea în acest fel a unei noi căi de atac este vădit contrară legii, deci inadmisibilă.

Pârâtul … a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat față de considerentele sentinței civile nr. 2514 din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 4456/327/2017.

Prin sentința nr. 208/F civ/2019 din 23 mai 2019, Tribunalul Brăila – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția prescripției extinctive și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârât, și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta …

Recurenta-reclamantă a susținut că din transmiterea în original a dosarului de executare nu rezultă în mod necesar că intimatul-pârât nu a analizat acest dosar și nu a luat cunoștință de încheierea de suspendare a executării silite. A afirmat că intimatul-pârât cunoștea hotărârea de suspendare deoarece aceasta poartă semnătura și ștampila sa, aplicate la 15 mai 2021, data preluării dosarului de executare, iar Curtea de Apel a reținut în mod greșit că din actele dosarului nu rezultă data preluării.

Autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel nu a motivat decizia cu privire la efectuarea de acte de executare silită ulterior anulării executării silite și nici cu privire la conduita pasivă a intimatului-pârât cu privire la neexercitarea căilor de atac în cadrul procedurii de obținere a încheierii de încuviințare a executării silite.

Aceeași parte a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 403 Cod procedură civilă din 1865 deoarece au fost efectuate acte de executare silită ulterior suspendării acestei proceduri. S-a invocat și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 3071, art. 3731 și ale art. 404 din același cod, prin îndeplinirea de demersuri execuționale ulterior anulării procedurii de executare silită și prin faptul că nu au fost atacate cu recurs încheierea din 22 martie 2013, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol şi sentința civilă din 11 martie 2014, prin care s-a constatat perimată cererea de încuviințare a executării silite. S-a susținut că au fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 1357 Cod civil deoarece instanța de apel nu a reținut că intimatul- pârât a săvârșit o faptă ilicită și de asemenea că au fost încălcate prevederile art. 5 și art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Prin decizia nr. 457/24.02.2021, I.C.C.J. a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă … împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte a reținut criticile prin care recurenta-reclamantă a afirmat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece nu au fost analizate toate faptele ilicite săvârșite de intimatul-pârât. Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât și a apreciat ca fapte ilicite următoarele: efectuarea de acte de executare silită pe perioada cât procedura de executare silită a fost suspendată, efectuarea de acte de executare silită ulterior pronunțării deciziei nr. 582 din 23 iulie 2012 prin care, în dosarul nr. 8755/233/2011, Tribunalul Galați a admis recursul declarat împotriva soluției de respingere a contestației la executare și a anulat toate actele de executare silită din dosarul nr. 49/2010 și neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege în scopul obținerii încheierii de încuviințare a executării silite în dosarul nr. 1910/233/2013.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a avut în vedere toate faptele pretins a fi fost săvârșite de către intimatul-pârât și nu reiese că le-a analizat sub aspectul îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale. Instanța supremă a constatat că instanța de apel nu a stabilit în mod clar care este data la care intimatul-pârât a preluat dosarul de executare și dacă rezultă din actele dosarului că intimatul-pârât ar fi putut avea cunoștință de decizia nr. 582 din 23 iulie 2012. A mai constatat că instanța de apel nu a motivat în mod logic și clar de ce a apreciat că intimatul-pârât a depus toate diligențele pentru a obține încheierea de încuviințare a executării silite în cadrul celui de al doilea dosar de executare silită în condițiile în care avea la dispoziție căi de atac pe care a înțeles să nu le folosească.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 teza I și al art. 497 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă … împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

A prezentat situaţia de fapt şi a considerat intimatul pârât că susținerea apelantei potrivit căreia executorul judecătoresc, în calitate de profesionist are obligația de a se informa şi de a urmări hotărârile ce se pronunță în contestațiile la executare nu este întemeiată. Această obligație nu a existat în sarcina executorului judecătoresc nici sub incidența vechiului Cod de procedură civilă care guvernează actele din anul 2012 şi nici a noului Cod de procedura civilă. Tocmai lipsa acestei obligații în sarcina executorului judecătoresc a dus la modificarea Codului de procedura civilă vechi, prin introducerea în noul Cod de procedură civilă a unei dispoziții legale care prevede că hotărârile pronunțate în contestaţiile la executare se comunică de către instanță şi executorului judecătoresc.

Ulterior adjudecării, creditoarea … a solicitat cu adresa din data 22.01.2013 transmisă prin mail, reluarea executării silite de la capăt, pe motiv că a fost soluționată contestația la executare în favoarea debitorului. Ca urmare, 22.01.2013 este data la care … a luat cunoștință că au fost anulate actele de executare anterioare datei de 23.07.2012 când s-a pronunțat Decizia nr. 582 de către Tribunalul Galați.

A menționat că prin această Decizie nu s-a anulat şi Actul de adjudecare din data de 18.09.2012 care este ulterior, iar acest act, inclusiv licitația publică nu au fost contestate pe calea contestației la executare nici de către apelanta creditoare …, nici de către debitorii …, în dosarul nr. 249/2012 … şi în cadrul unei contestații la executare în cadrul altui dosar, cu alt obiect, respectiv evacuare, al …

Pe de altă parte, a susținut că, în același timp, anularea actelor de executare prin Decizia nr. 582/23.07.2012 a Tribunalului Galați s-a dispus pe motiv că, în speță, s-a emis doar somația prevăzută de art. 497 C. proc. civ., deși la acel moment fuseseră deja efectuate acte de executare, respectiv Procesul-verbal de situație. Astfel, s-a avut în vedere că îndeplinirea unui act de executare anterior emiterii somației prevăzută de art. 387 C. proc. civ. constituie o încălcare a acestuia, devenind incidente dispozițiile art. 391 C. proc. civ.

Aşa fiind, consideră că este evident că actele de executare nelegale au fost efectuate de executorul bancar … în anul 2011, şi nu de către …, care a preluat dosarul de executare în luna mai 2012, cu două luni înainte de pronunțarea deciziei de recurs.

Privitor la a treia faptă reținută prin Decizia de casare nr. 457/24.03.2021 a I.C.C.J., apreciază că aceasta este o faptă omisivă şi constă în neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege „în scopul obținerii încheierii de încuviințare a executării silite în dosarul nr. 1910/233/2013”, executorul judecătoresc nefiind parte în cauza ce are ca obiect cererea de încuviințare a executării silite formulate de creditor, astfel că recursul poate fi exercitat numai de către creditor întrucât debitorul nu are interes şi nici nu este citat în aceasta cauză.

A mai susţinut că dosarul având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite a stat în nelucrare mai mult de 1 an, din culpa creditoarei …, care nu a depus precizări privind identitatea debitorului împotriva căruia înțelegea să solicite încuviințarea executării, solicitarea fiins transmisă de către instanța şi executorului judecătoresc …, care pentru termenul de 14.02.2013 a trimis adresa prin care a precizat că solicită încuviințarea executării silite doar pentru garanții ipotecari … şi … asupra apartamentului situat în …, …, str. … nr…, Bl…, Sc…, Ap… şi nu solicită încuviințarea pentru debitoarea … pentru că este în insolvenţă.

În realitate, creditoarea … nu a mai insistat în soluționarea cererii de încuviințare silită ce a făcut obiectul dosarului nr. …/233/2013 al Judecătoriei Galați deoarece la data formulării cererii, respectiv 23.01.2013, apartamentul din … nu mai era proprietatea debitorilor …

A susţinut intimatul că s-a mai reținut prin Decizia de recurs că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a avut în vedere toate faptele pretins a fi fost săvârșite de către intimatul-pârât şi nu reiese că le-a examinat sub aspectul îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale, afirmaţie faţă de care a arătat că nu există niciun fapt comis sau omis prin care … să fi încălcat obligațiile profesionale.

Totodată, prin Decizia de casare s-a reținut că instanța de apel nu a stabilit în mod clar care este data la care intimatul-pârât a preluat dosarul de executare şi dacă rezulta din actele dosarului că acesta fi putut avea cunoștință de Decizia nr. 582/23.07.2012.

A arătat că din actele de la dosar rezultă fără putere de tăgadă că apelanta a înștiințat pe intimatul … de faptul că „a fost soluționată în favoarea debitorilor … contestația la executare,, şi a solicitat reluarea executării silite, prin mail, la data de 23.01.2013.

La data de 18.09.2012 când a emis Actul de Adjudecare, … nu avea cunoștință de această Decizie şi nu avea nici obligația, în calitate de profesionist de a se informa şi de a urmări hotărârile ce se pronunță în contestațiile la executare, care se comunică de către instanță şi executorului judecătoresc.

În fine, s-a constatat prin Decizia de casare că „instanța de apel nu a motivat în mod logic şi clar de ce a apreciat că intimatul-pârât a depus toate diligenţele pentru a obține încheierea de încuviințare a executării în cadrul celui de al doilea dosar de executare silită, în condițiile în care avea la dispoziție căi de atac pe care a înțeles să nu le folosească”.

A susţinut că executorul judecătoresc nu are la dispoziție căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanța de executare în cererea de încuviințare a executării silite şi că a depus toate diligenţele deoarece a înregistrat cererea creditoarei …, a format dosarul de executare silită, a înaintat cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Galați cu îndeplinirea dispozițiilor legale, a răspuns la cerințele instanței privind identitatea persoanelor supuse executării silite şi a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, după suspendarea dispusă conform art. 155 C.proc.civ, apelanta fiind cea care nu a precizat cererea de încuviințare a executării silite şi ca urmare, pentru acest motiv, instanţa a suspendat soluționarea cererii.

Totodată, apelanta aste cea care nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi nu a declarat recurs la încheierea de perimare, deși este singura care are această cale de atac.

În consecință, pentru aceste motive şi pentru cele expuse în întâmpinarea la cererea de apel formulată de reclamanta …, în conformitate cu actele aflate la dosar a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta … împotriva sentinței civile nr. 208/23.05.2019, pronunțata de Tribunalul Brăila.

Faţă de considerentele Deciziei de casare și a prevederilor art. 501 din C.pr.civ., Curtea de Apel Galați consideră că, sub aspectul faptei ilicite, trebuie reţinut că data la care intimatul a preluat dosarul de executare este 15.05.2012, lucru ce rezultă din Adresa nr. 94376/15.05.2012, anexată de către intimat întâmpinării formulate față de apelul …, în care se menționează că … remite către … dosarul de executare nr. 49/2010 și din mărturisirea intimatului din cuprinsul întâmpinării formulate față de apelul …

A arătat, totodată că, nelegalitatea actului de adjudecare a fost constatată ulterior, prin Hotărârea Contestația … 2.

Pe de altă parte, față de cea de-a doua cerere de executare silită formulată de … la data de 22.01.2013, modul de îndeplinire a atribuțiilor profesionale de către … a fost unul defectuos, solicitarea încuviințării executării silite de către … a fost făcută într-o manieră defectuoasă, instanța de executare suspendând judecarea cererii de încuviințare a executării, iar ulterior a constatat perimată cererea. Această hotărâre nu face altceva decât să constate lipsa de diligență și pasivitatea îndelungată manifestată de executorul judecătoresc.

A mai susţinut că ambele hotărâri judecătorești au rămas definitive sau, după caz, chiar irevocabile, ceea ce înseamnă că ele se bucură de autoritate de lucru judecat şi fac dovada absolută a nerespectării dispozițiilor legale de către executorul judecătoresc, a încălcării atribuțiilor sale profesionale și, deci, a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

O altă formă în care s-a materializat conduita ilicită a executorului judecătoresc a fost aceea că suma de 100.000 lei reprezentând prețul de adjudecare a imobilului, nu a fost distribuită către creditoare, după cum rețin și organele profesiei de executor cu ocazia cercetării disciplinare a intimatului, iar în urma anulării executării silite, în loc ca prețul de adjudecare sa fie restituit adjudecatarei, executorul judecătoresc a virat această sumă de bani (diminuată cu cheltuielile de executare) în contul debitorilor. Pe cale de consecință, fapta ilicită săvârșită de executorul judecătoresc a fost probată dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În ceea ce priveşte vinovăţia, acest element a fost analizat de prima instanță în mod greșit, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada existenței faptei ilicite în condițiile în care creditoarea însăși nu a comunicat executorului judecătoresc copia sentinței prin care s-a admis executarea silită.

Astfel, ulterior datei de 15.05.2012, când dosarul de executare a fost preluat de … și a fost înregistrat sub nr. 249/2012, la data de 9 iulie 2012, intimatul a organizat în cadrul dosarului de executare silită preluat o licitație publică finalizată prin adjudecarea imobilului soților … în favoarea d-nei …, care a fost organizată cu încălcarea dispozițiilor procedurale, întrucât executarea silită în cadrul căreia a fost organizată licitația publică era suspendată prin încheierea nr. 2468/15.09.2011.

Cu toate acestea, intimatul a ignorat cu desăvârșire hotărârea instanței și, la data de 18 septembrie 2012, a întocmit actul de adjudecare a imobilului în favoarea d-nei …

Or, în condițiiie în care la dosarul execuțional existau atât încheierea de suspendare a executării silite, cât și două adrese prin care erau înaintate copii ale dosarului execuțional către instanța de executare, intimatul nu trebuia să ignore împrejurarea că pe rolul instanțelor exista o contestație la executare împotriva executării instrumentate de el. Din contră, în virtutea calității sale de profesionist, trebuia să manifeste o diligenţă sporită și să urmărească soluția pronunțată de instanța de executare, pentru a evita întocmirea unor acte de executare nelegale.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de ICCJ prin Decizia de casare și în lumina argumentelor mai sus prezentate, se poate reține, fără echivoc, faptul că prin simpla studiere a dosarului de executare, intimatul ar fi putut avea cunoștință de Decizia nr. 582 din 23 iulie 2012.

A mai arătat că cea de-a doua contestație la executare a fost admisă, iar actele au fost anulate prin Hotărârea Contestația … 2, care a rămas irevocabilă la data de 17 februarie 2014 şi că ulterior, Banca a întreprins o serie de alte demersuri prin care a urmărit să își satisfacă creanța pusă în executare. În acest sens, este de menționat Adresa nr. 1796/22.01.2013, prin care s-a solicitat demararea unei noi executări împotriva soților …, demers care nu a putut fi fructificat, întrucât prin sentința civilă nr. 2310/2014, pronunțată în data de 11.03.2014, în dosarul nr. 1910/233/2013, Judecătoria Galați a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de încuviințare a executării silite formulată de executor.

Consideră, de asemenea că, trebuie reținut modul neglijent în care intimatul a înțeles să-și exercite obligația de a obține încuviințarea executării silite, concretizat în expirarea termenului de recurs împotriva încheierii din data de 22.03.2013 prin care Judecătoria Galați a respins cererea intimatului de repunere a cauzei pe rol, fără ca intimatul să fi formulat cerere de recurs; expirarea termenului de recurs împotriva sentinței civile nr. 11.03.2014, prin care Judecătoria Galați a constatat ca fiind perimată cererea de încuviințare a executării silite a intimatului, fără ca acesta să fi formulat cerere de recurs.

Or, în lumina considerentelor Deciziei de casare, este evident faptul că pasivitatea intimatului în exercitarea căilor de atac sus menționate nu poate reliefa și proba decât neglijența gravă a acestuia în demersul eșuat de obținere a încuviințării executării silite, în prejudiciul …

Consideră că intimatul a emis o serie de acte de executare nelegale, acte ce au fost anulate prin Hotărârea Contestația … 2. Culpa îi aparține în totalitate executorului judecătoresc, întrucât fapta ilicită putea fi evitată printr-o simplă diligență, constând în studierea dosarului de executare. Acolo se regăseau toate documentele necesare pentru ca un profesionist al dreptului, al cărui standard de diligență și prudență este unul peste medie, să observe faptul că executarea silită a fost suspendată, respectiv anulată și, deci, niciun alt act de executare nu trebuie emis în cauză. Ca atare, și proba vinovăției intimatului a fost făcută dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În ceea ce priveşte prejudiciul și legătura de cauzalitate, a arătat că, pe lângă calitatea lor de garanți ipotecari, soții … s-au obligat și în calitate de fideiusori pentru diferența până la valoarea sumelor datorate Băncii, fiind lipsit de relevanță dacă executarea silită viza imobilul adjudecat inițial sau orice alte bunuri ale soților …, atât timp cât aceștia erau obligați personal până la concurenţa datoriei garantate.

Consideră că, în condițiile în care fiecare demers al Băncii s-a soldat fie cu anularea executării silite, fie cu perimarea cererii de încuviințare, din culpa exclusivă a executorului, nu se poate imputa Băncii vreo culpă în nesatisfacerea creanței. Dimpotrivă, prejudiciul astfel cauzat este direct imputabil intimatului.

Totodată, trecând peste aspectele referitoare la încălcarea obligațiilor profesionale de către executorul judecătoresc, care au fost demonstrat fără putință de tăgadă, nu s-ar putea considera că Banca obține o dublă despăgubire prin admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât prejudiciul pretins a fi reparat este dat de însăși imposibilitatea de recuperare a creanței puse în executare.

Pentru toate aceste argumente, consideră că instanța de control trebuie să observe că prejudiciul constând în imposibilitatea de recuperare a creanței puse în executare îndeplinește toate condițiile pentru a fi reparat și îi este direct imputabil intimatului, întrucât din pricina instrumentării defectuoase a executării silite, Banca s-a văzut pusă în imposibilitatea de a-și mai recupera creanța.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 208/F civ/2019 şi schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Prin notele scrise formulate, …, executor judecătoresc, intimat-pârât în cauză, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta …, împotriva sentinței civile nr.208/FCivil/2019 pronunțata de Tribunalul Brăila şi, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Prin notele scrise, … a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:

Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totuși, instanța nu poate depăși limitele a ceea ce părțile doresc să supună judecății, potrivit principiului disponibilității reglementat în apel de art. 477 din Codul de procedură civilă.

Din această perspectivă, Curtea constată că, prin cererea de apel, apelanta-reclamantă … reia argumentele invocate în fața primei instanțe, subliniind însă că aceasta a reținut considerente nefundamentate juridic şi arătând că le va combate prin raportare la condițiile răspunderii civile delictuale (existenţa unei fapte ilicite, crearea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăția autorului faptei).

Păstrând această structură de analiză, Curtea reține, în ceea ce privește fapta ilicită, că, potrivit apelantei, ea constă în încălcarea atribuțiilor profesionale ale intimatului-pârât … Prin decizia nr. 457 din 24.02.2021, pronunțată în recurs în cauză, Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că faptele ilicite invocate de apelanta-reclamantă sunt următoarele:
– efectuarea de către intimatul-pârât a unor acte de executare silită în perioada în care procedura de executare silită a fost suspendată;
– efectuarea de acte de executare silită ulterior pronunțării deciziei nr. 582 din 23.07.2012 în dosarul nr. 8755/233/2011, prin care Tribunalul Galați a anulat toate actele de executare silită din dosarul nr. 49/2010; şi
– neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege în scopul obținerii încuviințării executării silite în dosarul nr. 1910/233/2013.

În cererea sa de apel, apelanta-reclamantă … a invocat, ca formă de manifestare a conduitei ilicite a intimatului-pârât, şi faptul că acesta a distribuit nelegal debitorilor suma reprezentând prețul de adjudecare, iar la termenul de judecată din 13.10.2021 reprezentantul apelantei a solicitat ca şi acest fapt să fie avut în vedere în contextul evaluării conduitei intimatului. Totuși, Curtea constată că faptul respectiv nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a fost reținut de Înalta Curte de Casație şi Justiție (așa cum s-a arătat anterior). Așadar, forma de manifestare invocată reprezintă un fapt ilicit nou, deci o modificare a obiectului pricinii (obiect înțeles ca situație de fapt calificată juridic). Or, potrivit art. 478 alin. (3) C.pr.civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că acest nou fapt ilicit nu va fi avut în vedere de instanța de apel.

Referitor la efectuarea de către intimatul-pârât … a unor acte de executare silită în perioada în care procedura de executare a fost suspendată, Curtea reține că executarea silită a fost suspendată în dosarul de executare nr. 49/2010 al executorului bancar … prin încheierea nr. 2468 din 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 8755/233/2011/a.1.

Trebuie subliniat că, deși este vorba despre același dosar de executare, acesta a purtat numere diferite: nr. 49/2010 la executorul bancar … şi, respectiv, nr. 249/2012 la intimatul-pârât … Preluarea dosarului de către intimat de la executorul bancar a avut loc la o dată neprecizată în intervalul 15-22.05.2012, neprecizată în sensul că adresa apelantei-reclamante de transmitere a dosarului este datată 15.05.2012, însă nu s-a dovedit data remiterii poștale efective, iar intimatul-pârât recunoaște preluarea abia pe 22.05.2012.

În orice caz, potrivit încheierii, suspendarea dura până la soluționarea contestației la executare ce forma obiectul dosarului nr. 8755/233/2011. Iar la dosarul de executare se află şi copia sentinței civile nr. 11621 din 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria Galați în acest dosar, hotărâre prin care contestația la executare a garanților … şi … a fost soluționată, fiind respinsă ca nefondată. Așadar, perioada de suspendare a executării a fost 15.09.2011 – 05.12.2011.

Cum dosarul de executare a fost preluat de intimat abia în intervalul 15-22.05.2012, este evident că acesta nu a putut emite niciun act de executare în perioada de suspendare.

Este adevărat că, prin decizia civilă nr. 582 din 23.07.2012, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr…./233/2011, contestația la executare a fost admisă şi au fost anulate toate actele de executare; şi, de asemenea, că garanții … şi … au solicitat suspendarea executării silite şi în fața instanței de recurs. Însă, cererea lor de suspendare a fost respinsă (ca inadmisibilă) prin încheierea de ședință din 28.03.2012 pronunțată de Tribunalul Galați în același dosar, iar efectele anulării actelor de executare s-au produs abia după pronunțarea hotărârii respective (adică după 23.07.2012).

Așadar, în intervalul 05.12.2011 – 23.07.2012, executarea silită nu a fost suspendată, deci actele de executare emise de intimatul-pârât … în acest interval – publicația de vânzare nr. 1 din 14.06.2012 şi procesul-verbal de licitație din 09.07.2012 – nu erau oprite. Concluzia este că fapta pretins ilicită (efectuarea de intimat a unor acte de executare silită în perioada de suspendare a executării) nu există.

Referitor la efectuarea de acte de executare silită ulterior pronunțării deciziei nr. 582 din 23.07.2012 în dosarul nr. 8755/233/2011, prin care Tribunalul Galați a anulat toate actele de executare silită din dosarul nr. 49/2010, Curtea reține că în discuție este actul de adjudecare din 18.09.2012.

Într-adevăr, nelegalitatea acestui act (împreună cu cea a procesului-verbal de licitație) a fost constatată prin sentința civilă nr. 7480 din 02.08.2013 a Judecătoriei Galați, irevocabilă prin decizia civilă nr. 120 din 17.02.2014 a Tribunalului Galați, ambele emise în dosarul nr. 5347/233/2013.
Numai că, ulterior, prin sentința civilă nr. 2514 din 02.11.2018 a Judecătoriei Tulcea, confirmată prin decizia nr. 511 din 20.06.2019 a Tribunalului Tulcea şi definitivă prin decizia nr. 171 din 16.07.2020 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit că, prin emiterea actului de adjudecare, intimatul … nu şi-a încălcat atribuțiile profesionale (motivat de faptul că apelanta-creditoare … nu îi comunicase hotărârea de anulare a actelor de executare).

Coroborând considerentele celor două hotărâri judecătorești (a Judecătoriei Galați, respectiv a Judecătoriei Tulcea) rezultă că, deși nelegal, actul de adjudecare nu îi poate fi imputat intimatului (nu este ilicit în ceea ce îl privește).

Potrivit art. 431 alin. (2) C.pr.civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat    într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă; iar existența chestiunii anterior tranșate a fost invocată de intimat prin întâmpinare în fața primei instanțe. Condițiile de incidență a textului de lege sunt îndeplinite în speță, în sensul că există identitate de părți [impusă de art. 435 alin. (1) C.pr.civ.] şi lucrul anterior judecat are legătură cu soluționarea prezentei cauze (fiind în discuție tocmai imputabilitatea actului de adjudecare din 18.09.2012), deci Curtea trebuie să țină seamă de lucrul anterior judecat, fără a mai putea să-l reanalizeze (şi, cu atât mai puțin, să ajungă la o soluție contrară).

Concluzia este că fapta pretinsă a intimatului există, dar ea nu are caracter ilicit în ceea ce îl privește pe acesta.

Referitor la neexercitarea de intimat a căilor de atac prevăzute de lege în scopul obținerii încuviințării executării silite în dosarul nr. 1910/233/2013, Curtea reține că, potrivit art. 3731 alin. (1)-(3) din vechiul Cod de procedură civilă din 1865, aplicabil ca lege în vigoare la data formulării cererii de executare silită – 24.02.2013, cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, iar acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, solicită instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv; abia după încuviințare executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Așadar, declanșarea executării silite este în sarcina exclusivă a executorului judecătoresc, acesta fiind desemnat, prin lege, să obțină încuviințarea executării.

În speță, intimatul … a formulat cererea de încuviințare executare silită şi a răspuns la solicitarea instanței, doar că a răspuns incomplet (în sensul că nu a obținut, şi din partea apelantei-creditoare …, răspunsul solicitat de instanță – precizarea identității debitorului a cărui executare se solicită), ceea ce a dus la suspendarea judecării cererii de încuviințare, respingerea cererii de repunere pe rol şi, în final, la perimarea cererii.

Apelanta-creditoare susține că această conduită a intimatului se caracterizează prin lipsă de diligență şi pasivitate îndelungată, ceea ce îi conferă caracter ilicit.

Curtea reamintește, în acord cu cele afirmate de apelantă prin chiar cererea de chemare în judecată că răspunderea civilă delictuală a executorului judecătoresc poate fi atrasă doar pentru o faptă ilicită constând în încălcarea unei atribuții profesionale, iar constatarea încălcării trebuie făcută într-o procedură distinctă, anterioară, sub sancțiunea imposibilității dovedirii ulterioare a faptei ilicite.

Această concluzie reiese din coroborarea art. 45 alin.(1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești („răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor sale profesionale”) şi a art.7 lit.a) din aceeași lege („executorul judecătoresc are următoarele atribuții: punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”) cu art.399 alin.(1) din vechiul Cod de procedură civilă („se poate face contestație … şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege”) şi art.404 alin.(1) din același Cod („dacă admite contestația la executare, instanța … dispune … efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată”).

În speță, caracterul lipsit de diligență (pasiv) al conduitei profesionale a intimatului nu a fost constatat prin vreo hotărâre judecătorească pronunțată într-o contestație la executare. Practic, apelanta-reclamantă … încearcă să obțină aici, pe calea prezentei proceduri (de antrenare a răspunderii civile delictuale) ceea ce ar fi trebuit să obțină, anterior, pe calea contestației la executare. Însă, a da curs acestei solicitări a apelantei-reclamante înseamnă a transforma prezenta procedură într-o nouă cale de atac îndreptată contra actelor cu caracter profesional ale executorului judecătoresc, cale de atac neprevăzută de lege. Or, crearea în acest fel a unei noi căi de atac este vădit contrară legii, deci inadmisibilă.

Curtea subliniază că procedura de constatare a nelegalității actelor executorului judecătoresc săvârșite în cursul executării silite a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii (constatare care poate fi obținută numai pe calea contestației la executare reglementată de Codul de procedură civilă) trebuie cu grijă distinsă de procedura de constatare a nelegalității altor acte aflate în competența executorului judecătoresc [cele prevăzute de art. 7 lit. b)-i) din Legea nr. 188/2000], procedură reglementată distinct (prin art. 56 din Legea nr. 188/2000). În speță sunt în discuție acte de executare silită, deci constatarea eventualei nelegalități a lor trebuia obținută, în prealabil, pe cale de contestație la executare, ceea ce nu s-a întâmplat.

Singura procedură care s-a dovedit în speță că a dus la constatarea unei conduite profesionale ilicite a intimatului … (antrenând chiar răspunderea sa disciplinară) este cea desfășurată în fața Colegiului director al Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Galați. Este adevărat că, prin adresa nr. 3156 din 17.02.2015, UNEJ a comunicat apelantei … că mai multe dintre faptele intimatului constituie încălcări ale dispozițiilor legale (unele fapte invocate şi în prezenta cauză), dar, în același timp, a subliniat că singura autoritate competentă să soluționeze plângerea apelantei contra intimatului şi să rețină răspunderea sa disciplinară este Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Galați (autoritate pe care a şi sesizat-o în acest sens). Așadar, aprecierile U.N.E.J. referitoare la legalitatea actelor intimatului, aprecieri cuprinse în adresă, nu au niciun efect juridic în cauza de faţă.

Iar procedura disciplinară respectivă a fost, într-adevăr, finalizată cu sancționarea intimatului, dar singura faptă nelegală reținută în sarcina sa a fost că a transmis instanței de judecată dosarul de executare în original (iar nu în copie conformă cu originalul). Or, această faptă nici nu este invocată de apelanta … în cererea sa de chemare în judecată, astfel că, evident, nu este aptă să ducă la antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatului. Concluzia este că nici în acest caz nu a fost dovedită existența faptei ilicite.

În ceea ce privește celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale – prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăția intimatului … – Curtea constată că ele nu mai pot fi analizate, întrucât răspunderea civilă delictuală este antrenată numai dacă toate condițiile sunt îndeplinite, or, în cauză, condiția existenței faptei ilicite nu este îndeplinită, așa cum s-a reținut anterior.

În consecință, constatând netemeinicia argumentelor invocate, Curtea va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta-reclamantă … împotriva sentinței civile nr. 208/Fciv/2019 din 23.05.2019 a Tribunalului Brăila – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi cererea acestei părți de acordare a cheltuielilor de judecată.