Jurisprudență | Conducătorul auto poate prezenta polițistului pașaportul, în loc de cartea de identitate. Anularea amenzii pentru lipsa actelor de identitate

Conținut speță: Plângere contravențională. Obligația conducătorilor auto de a avea asupra sa actul de identitate, potrivit dispozițiilor art. 18 din OUG 195/2002, respectiv art. 147 alin. (1) din HG nr. 1391/2006.

Rezumat: Obligația conducătorilor auto de a avea asupra sa actul de identitate nu presupune în mod necesar ca aceștia să prezinte cartea de identitate, fiind suficient dacă au asupra lor pașaportul sau un alt act care să le certifice identitatea.

Într-un subsidiar mai îndepărtat, s-a solicitat instanţei să constate prescrierea executării sancţiunii contravenţionale a amenzii, ca urmare a necomunicării în mod legal a procesului-verbal în termen de 2 luni de la data aplicării sancţiunii.

A solicitat ca judecarea prezentei plângeri să se facă şi în lipsa petentului.

În motivare a arătat că, în fapt, prin procesul verbal atacat petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda de 2.320 lei pentru pretinsa săvârşire a contravenţiei prev. de art. 121 alin. 1 şi 147 alin. 1 din HGR nr. ######### şi sancţionate de art. 101 alin. 2 şi 101 alin. 1 lit. “c” din OUG nr. 195/2002 rep., constând în aceea că la data de 08.06.2018 ar fi condus autovehiculul marca Ford cu nr. ######## în localitatea Iojib, #### #### ####, cu viteza de 86 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar. Prin acelaşi proces-verbal a fost sancţionat pe nedrept şi pentru că nu ar fi avut asupra sa cartea de identitate din care să reiasă domiciliul actual. Agentul constatator i-a aplicat amenda maximă pentru fiecare dintre pretinsele fapte contravenţionale, însumând un număr de 16 puncte amendă şi o amendă totală de 2.320 lei.

Întrucât este convins că nu avea o viteză atât de mare ca cea indicată de către agentul constatator, i-a solicitat acestuia să-i permită să vadă şi petentul înregistrarea aparatului radar. Acesta l-a refuzat categoric, spunând că nu are acest drept şi că doar în faţa instanţei va putea să se convingă de realitatea celor afirmate de către acesta, formulând plângere contravenţională.

În ce priveşte actele solicitate, i-a pus la dispoziţie toate actele pe care le deţinea, respectiv permisul de conducere emis de autorităţile austriece; paşaportul petentului emis de autorităţile române; dovada domiciliului petentului în localitatea Marchtrenk, #### ######### ### #,  Austria, potrivit Confirmării înregistrării emise de către Primăria oraşului Marchtrenk.

I-a explicat agentului constatator că petentul este cetăţean român cu domiciliul în Austria şi că nu deţine un alt act de identitate decât cele prezentate. Acesta a insistat că trebuie să deţină şi carte de identitate. I-a comunicat că nu i s-a mai emis un asemenea act de către autorităţile române pentru că nu mai are domiciliul în România de mai bine de zece ani. Agentul de poliţie a apreciat că este de rea credinţă, i-a aplicat sancţiunea maximă pentru pretinsa depăşire de viteză (8 puncte de amendă, deşi clasa III de sancţiuni permite individualizarea contravenţie de la 6 la 8 puncte amendă) şi l-a mai sancţionat tot cu amenda maximă şi pentru faptul că nu ar fi avut asupra sa actul de identitate.

Văzând că este supus unui abuz, a refuzat semnarea procesului verbal de contravenţie şi a menţionat la rubrica “alte menţiuni” faptul că “nu sunt de acord cu cele filmate pe cameră; sunt cetăţean român cu domiciliul în străinătate” şi că refuză semnarea procesului-verbal de contravenţie.

În ce priveşte fapta de a depăşi viteza maximă admisă pe sectorul de drum cu 31-40 km/h, susţine faptul că nu circula cu viteza menţionată în procesul-verbal, pe care o contestă categoric.

Solicită, în consecinţă, a se depune la dosarul cauzei dovezi privind constatarea contravenţiei cu mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, respectiv, înregistrarea video a pretinsei fapte contravenţionale, dovada omologării şi a verificării aparatului radar, în termen de valabilitate, inclusiv pentru efectuarea măsurătorilor în timpul deplasării (autospeciala de poliţie se afla în deplasare, după cum ar trebui să rezulte şi în urma administrării probei video), atestatul agentului constatator de operator radar (sau a agentului care a operat aparatul radar).

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 constituie contravenţie “nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”, iar art. 35 alin. 2 prevede ” Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Art. 147 alin. 1 din Regulament prevede “conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”.

După cum se poate observa, niciunul din actele normative menţionate nu impun obligaţia de a deţine “cartea de identitate cu dovada domiciliului”, cum i s-a imputat prin procesul-verbal contestat.

Or, petentul a prezentat agentului constatator documentul/actul de identitate şi permisul de conducere. Actul de identitate al petentului este Paşaportul anexat şi prezentei plângeri şi care potrivit art. 6 alin. 4 din ######## privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români “face dovada, în faţa autorităţilor române şi străine, a identităţii, cetăţeniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a  călători în străinătate”.

În consecinţă, paşaportul este document de identitate, iar petentul şi-a îndeplinit obligaţia de a prezenta organului de poliţie rutieră documentul de identitate deţinut.

De altfel, este absurd să fiu sancţionat contravenţional pentru că nu avea asupra sa un alt act de identitate care nici măcar mi i s-a eliberat – cartea de identitate pretinsă de către agentul constatator.

În concluzie, solicit ca potrivit principiului constituţional al legalităţii incriminării şi a pedepsei, menţionat în art. 23 alin. 12 din Constituţia României şi art. 1 din OG nr. 2/2001, să constate că fapta pretins săvârşită de către petent nu este prevăzută de legea contravenţională.

Pe de altă parte, fapta nu există, atât timp cât petentul a prezentat documentul de identitatea emis de cate autorităţile române, iar în ce priveşte domiciliul, a prezentat actul emis de către autorităţile austriece.

Nu în ultimul rând, nu se poate susţine că fapta în discuţie ar fi săvârşită cu vinovăţie, în condiţiile în care petentul nu deţine carte de identitate emisă de autorităţile române.

În subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că totuşi faptele (sau vreuna dintre acestea) există şi constituie contravenţie, a solicitat să constate că pericolul social concret al acestora este unul redus, că în niciun caz nu se impunea aplicarea sancţiunilor contravenţionale la maximul prevăzut de lege şi că aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului este suficientă.

În ce priveşte această obligaţie, a solicitat a se constata că procesul verbal nu i-a fost comunicat în mod valabil nici până în momentul de faţă, adresa de domiciliu menţionată în procesul-verbal şi la care s-a făcut comunicarea nefiind adresa mea de domiciliu. Potrivit “Confirmării înregistrării” emise de către autorităţile austriece, pe care îl anexează prezentei plângeri în limba germană şi în traducere autorizată, domiciliul petentului este în Austria, 4614 Marchtrenk, #### ######### ### #. Comunicarea făcută în Bistriţa, #### ######## ### ## #### ############### ## #### ### ########, întrucât nu ş-a făcut la domiciliul petentului. În consecinţă, în condiţiile în care nu se va face dovada comunicării procesului-verbal în condiţiile art. 155 pct. 15 Cod de proc. civ. în termenul de două luni de zile de la data întocmirii procesului verbal de contravenţie, solicită instanţei, ca în temeiul art. 14 alin. 2 din OG nr. 2/2003 să constate intervenirea prescripţiei sancţiunii contravenţionale.

Faţă de toate cele de mai sus, solicită admiterea plângerii contravenţionale.

În drept invocă disp. art. 1, 8, 14, 31 şi urm din OG nr. 2/2001, ale art. 23 din Constituţia României, a OUG nr. 195/2002 rep. şi a HGR nr. ######### şi ale art. 155 şi 411 alin. 1 pct. 2 teza finală Cod de proc. civ.

Intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, a depus la dosar, la data de 16.11.2018, note la plângerea contravenţională formulat de reclamantul ##### ####, împotriva procesului-verbal de contravenţie ##### #### ### ######/08.06.2018, prin care a solicitat respingerea plângerii şi pe cale de consecinţă menţinerea în vigoare a procesului-verbal de contravenţie contestat şi a măsurilor luate prin acesta ca fiind temeinice şi legale.

În motivare a arătat că, în fapt, la data de 08.06.2018, în jurul orei 16:01, reclamantul ##### #### a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare ########, pe DNI1C în raza localităţii Iojib cu o viteză de 86 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h. Totodată, acesta nu avea asupra sa cartea de identitate proprie din care să reiasă domiciliul actual. Din acest motiv, apelantului i s-a întocmit procesul verbal PSMX nr. 111808 din 08.06.2018, prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.160 de lei şi 4 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 121 alin. (1), din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. ######### şi 1.160 de lei pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 147 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În cauză, fiind vorba despre o contravenţie în materia depăşirii limitei de viteză, contravenientul se află în imposibilitate obiectivă şi absolută de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenţie, în această situaţie sarcina probei revenind Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotare, săvârşirea contravenţiei.

Acest aspect este probat temeinic prin depunerea la dosarul cauzei a clişeelor foto şi a înregistrării video efectuata cu cinemometrul montat pe autospeciala MAI 34786, din care rezultă fără nici un dubiu că reclamantul a circulat cu viteza de 86 km/h şi se afla în localitate. De asemenea, buletinului de verificare metrologică pe care îl depune la dosarul cauzei face dovada stării tehnice corespunzătoare a aparatului radar.

În privinţa celeilalte contravenţii, situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiei este rezultatul unor constatări personale ale unui poliţist rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata şi sancţiona faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor şi apărarea statului de drept

În acest context veridicitatea constatărilor agentului de poliţie nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal nu corespunde realităţii,.

Analizând actele şi lucrările din dosar instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ##### #### ### ###### din data de 08.06.2018, întocmit de către un agent din cadrul IPJ Satu Mare (fila 8 bis), în temeiul art. 101 alin. (2) și 101 alin.(1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, petentului ##### ####  i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1160 de lei, respectiv 1160 de lei.

S-a reţinut că în ziua de 08.06.2018, ora 16:01, pe DN 1 C, în localitatea Iojib, petentul a condus auto marca Ford, cu nr. de înmatriculare # ## ###, cu viteza de 86 de km/h, în zonă cu limita de viteză de 50 km/h, aspecte filmate şi înregistrate video de aparatura radar ROM 407 montată pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare MAI 34786.

De asemenea s-a reținut în sarcina petentului că acesta nu deține asupra sa carte de identitate din care să rezulte domiciliul său actual.

Petentul a semnat procesul-verbal contestat, iar la rubrica „alte menţiuni” s-a consemnat: „nu sunt de acord cu cele filmate pe cameră, sunt cetățean român cu domiciliul în străinătate, oricum refuz să semnez procesul-verbal”.

În drept, instanţa constată că sunt incidente dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care prevăd, în esenţă, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi hotărăşte asupra sancţiunii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravenţională a fost formulată cu respectarea termenul legal imperativ de 15 zile. Procesul-verbal a fost înmânat contravenientului la data constatării contravenţiei conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, luându-se astfel cunoştinţă de cuprinsul acestuia.

Agentul constatator a efectuat o încadrare juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de către contravenient şi pentru care acesta a fost sancţionat. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile depăşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

În privinţa actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, este incidentă o prezumţie relativă de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, prezumţie ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii în condiţiile art. 249 C.proc.civ., iar în condiţiile art. 17 din O.G. nr.  2/2001, instanţa va face un examen al legalităţii procesului-verbal încheiat.

În speţă, în ceea ce priveşte depăşirea limitelor de viteză, fiind vorba de o faptă contravenţională pentru care este necesară constatarea faptei cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, potrivit legii, procesul-verbal nu face dovada prin el însuşi. În cazul depăşirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută şi obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenţie, iar sarcina probei revine organului constatator. Acesta trebuie să dovedească prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârşirea contravenţiei. Aşadar, este imperativ ca orice proces-verbal astfel încheiat să fie întocmit doar în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simţuri ale agentului constatator. Potrivit art. 121 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. ######### nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice. Aceste mijloace tehnice se supun controlului metrologic legal, raportat la prevederile O.G. nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei instanţa constată că acesta întruneşte condiţiile de formă impuse sub sancţiunea nulităţii, respectiv cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nulitate absolută, nulitate care poate fi constatată şi din oficiu. Astfel, procesul-verbal de contravenţie cuprinde numele, prenumele şi calitatea agentul constatator, numele şi prenumele contravenientului, faptele săvârşite, respectiv, în ziua de 08.06.2018, ora 16:01, pe DN 1 C, în localitatea Iojib, petentul a condus auto marca Ford, cu nr. de înmatriculare # ## ###, cu viteza de 86 de km/h, în zonă cu limita de viteză de 50km/h, aspecte filmate şi înregistrate video de aparatura radar ROM 407 montată pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare MAI 34786. În cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut în mod complet şi corespunzător situaţia de fapt, aceasta constatându-se de către agentul constatator aflat în exerciţiul atribuţiilor ce îi revin potrivit competenţei legale.

Fapta descrisă în cuprinsul procesului-verbal coroborată cu vizionarea înregistrării video, în care se poate observa că petentul se afla în localitate, în zona de incidență a indicatorului pentru limitarea vitezei la maximum 50 km/h, esenţial fiind să se poată constata că zona descrisă corespunde restricţiilor rutiere încălcate.

Totodată, cinemometrul ##### ### ### montată pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare MAI 34786 corespunde normelor legale în vigoare, fapt confirmat prin buletinul de verificare metrologică nr. 0037517 din data de 22.03.2018 (fila 26), în cuprinsul acestuia fiind consemnată seria aparatului radar, dar şi numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care se află montat aparatul radar. Prin faptul că s-a eliberat buletinul metrologic de către un inginer verificator metrologic, concluziile privind cerinţele metrologice şi tehnice sunt cuprinse în buletinul metrologic care stă la baza punerii în funcţiune a cinemometrului, nefiind necesare alte documente în acest sens, cum ar fi fişa tehnică solicitată de către petent şi care a fost considerată ca nefiind utilă soluţionării cauzei. Prin urmare, având în vedere că inginerul metrolog este un profesionist autorizat de lege, se prezumă că buletinul metrologic a fost eliberat cu respectarea prevederilor Normei de Metrologie Legală aprobată prin Ordinul nr. 301 din 2005 privind aprobarea NML 021-05.

Buletinul metrologic este emis de o autoritate publică, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Conform prevederilor art. 19 din O.G. nr. 20/1992 mijloacele de măsurare care au corespuns la controlul metrologic legal sau pe care sunt aplicate marcaje de verificare cu termen de valabilitate, au calitatea de mijloace de măsurare legale şi se prezumă legal absolut că acesta indică valoarea măsurată reală şi corectă din punct de vedere tehnic şi ştiinţific. În procesul efectuării verificărilor corespunzătoare au fost respectate prevederile pct. 5 din Ordinul nr. 301 din 2005 privind aprobarea NML 021-05, care se referă la atestarea legalităţii cinemometrului.

Raportat la aceste argumente, instanța reține că la dosarul cauzei au fost depuse toate înscrisurile prevăzute de lege pentru dovedirea săvârșirii de către petent a faptei contravenționale de depășire a vitezei maxime admise, menționarea de către acesta în cuprinsul plângerii contravenționale a limitei de viteze de 31–40 kilometri/oră nefiind corespunzătoare cu mențiunea înscrisă în procesul-verbal contestat, de 50 km/h, sub acest aspect petentul aflându-se în eroare.

La sancţionarea contravenientului de către agentul constatator, au fost respectate criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, aceasta fiind aplicată în cuantumul şi limitele prevăzute de lege.

Sub aspectul temeiniciei, în ceea ce priveşte fapta de depăşire a limitei de viteză, instanţa constată că agentul constatator a fost la faţa locului la momentul constatării săvârşirii contravenţiei şi a constatat-o atât prin mijloace tehnice cât şi prin propriile simţuri. Constatarea vitezei de deplasare a fost făcută cu aparatul radar verificat metrologic şi omologat, iar constatarea celorlalte aspecte, cum ar fi locul săvârşirii, a fost făcută cu propriile simţuri. Constatările agentului constatator dau conţinut şi susţinere prezumţiei de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, iar procesul-verbal de constatare a contravenţiei dă naştere unei prezumţii că fapta a fost săvârşită astfel cum a fost reţinută în procesul-verbal. Procesul-verbal de contravenţie are forţă probantă prin el însuşi şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, până la dovada contrară.

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002, de regulă constatarea contravenţiilor se face direct de organul constatator, iar prin excepţie constatarea se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental al oricărei persoane care se adresează instanţelor de judecată, iar conform prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României, drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu tratatele la care România este parte. În continuare, instanţa va efectua o interpretare conformă a dreptului naţional cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului la care România este parte.

Contravenţiile reglementate de legea în temeiul căreia a fost sancţionat contravenientul intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, norma juridică ce sancţionează astfel de fapte având caracter general, iar amenda aplicată urmăreşte un scop preventiv şi represiv. Lipsa gravităţii sancţiunii aplicate nu poate priva o contravenţie de caracterul său inerent penal. În speţă, sunt recunoscute garanţiile specifice în materie penală prevăzute de art. 6 din Convenţie, iar contravenientul se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Sarcina probei, pe lângă întocmirea procesului-verbal, incumbă autorităţilor statului numai în cazul în care persoana sancţionată contravenţional este în imposibilitate obiectivă de a-şi proba susţinerile sale, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Procesul-verbal de contravenţie care face obiectul cauzei de faţă se bucură de prezumţia relativă de legalitate, veridicitate şi autenticitate, iar acest fapt este în concordanţă deplină cu jurisprudenţa CEDO. Prezumţia este una relativă şi nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie aspect care rezultă şi din posibilitatea persoanei sancţionate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară. Această prezumţie relativă căreia i se aplică prevederile art. 328 alin. (2) C.proc.civ. este o ingerinţă în dreptul persoanei, însă, aceasta este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi respectă cerinţa proporţionalităţii întrucât nu aduce atingere însăşi substanţei dreptului contravenientului.

Dreptul la un proces echitabil al contravenientului a fost respectat, chiar dacă acesta are sarcina de a răsturna prezumţiile relative de care se bucură procesul-verbal de contravenţie. În mod concret, contravenientului i s-a dat ocazia de a-şi prezenta punctul de vedere prin introducerea plângerii contravenţionale şi atacarea actului, prin depunerea la dosar de cereri, precum şi prin posibilitatea de a solicita administrarea probelor pe care le consideră ca fiind concludente. Petentul a fost citat în vederea prezentării la proces şi şi-a putut susţine cauza în faţa instanţei de judecată competente să pronunţe o soluţie temeinică şi legală. La termenul de judecată s-a acordat posibilitatea administrării şi discutării în contradictoriu a documentaţiei care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, însă petentul nu s-a prezentat pentru a solicita probe suplimentare prin care să dovedească realitatea susţinerilor sale.

Petentul, deşi a avut posibilitatea de a prezenta dovezi în sprijinul unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către agentul constatator, nu a făcut acest lucru în condiţiile şi termenele imperativ prevăzute de lege, astfel că prezumţia de legalitate şi temeinicie operează în favoarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei nu poate fi reţinută o altă situaţie de fapt decât cea cuprinsă în procesul-verbal de contravenţie, singurele elemente contrare fiind simplele susţineri scrise ale petentului. Potrivit art. 249 C.proc.civ. petentul avea obligaţia să dovedească susţinerile sale prin intermediul mijloacelor de probă, însă acesta nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal.

Pe lângă întocmirea procesului-verbal de către agentul constatator, intimatul a făcut dovada faptului că petentul a condus autoturismul marca Ford cu viteza de 86 de km/h. S-au depus la dosarul cauzei clişeele foto (filele 27-28) şi înregistrarea video depus în probațiune din cuprinsul cărora reiese cu suficientă claritate că petentul a circulat cu viteza de 86 de km/h.

Camera video era focalizată pe direcţia de deplasare a petentului şi pe direcţia de acţiune a antenei radar care era îndreptată spre vehiculul acestuia. Analizând planşele fotografice radar şi înregistrarea video, se constată că se poate stabili cu exactitate viteza autovehiculului şi rezultă în mod neechivoc că viteza înregistrată aparţine vehiculului condus de către petent. Se reţine că autoturismul petentului se deplasează pe sens opus sensului pe care circula autoutilitara pe care era montat aparatul de măsurare a vitezei, iar identificarea numărului de înmatriculare numai la momentul 16:01:13 se datorează distanţei de la care se efectuează înregistrarea video, fiind imposibilă captarea unor imagini ce să prezinte acurateţe la aceeaşi distanţă la care acţionează undele radar.

Aşadar, în urma administrării probatoriului, instanţa reţine că nu există dubii cu privire la existenţa faptei reţinute. Fapta contravenţională întrunește condiţiile de tipicitate, a fost săvârşită cu vinovăţie, este nejustificată şi  imputabilă contravenientului.

În ceea ce priveşte sancţionarea contravenientului, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, s-a efectuat o corect individualizare, fiind aplicată sancţiunea în cuantumul şi limitele prevăzute de lege, în concordanţă cu gradul de pericol social al fiecăreia dintre faptele săvârşite.

Fapta constatată şi reţinută în sarcina contravenientului face parte din categoria contravenţiilor de pericol, în cazul cărora simpla constatare a încălcării legii aduce atingere valorii sociale protejate. Fapta imputată prezintă prin ea însăşi un grad ridicat de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, acest aspect fiind evidenţiat chiar de legiuitor, care a stabilit o limită maximă de viteză pe acel sector de drum. Petentul nu s-a conformat prevederilor legale de care a luat la cunoştinţă în momentul când a obţinut permisul de conducere şi nici indicatorului rutier care îi impunea încadrarea în limita de viteză prevăzută pentru acel sector de drum.

Fapta petentului denotă o gravitate deosebită având în vedere şi situaţia în care se afla întrucât pe sectorul de drum în care a depăşit viteza a ignorat astfel toate aceste semnale şi a depăşit limita maximă admisă.

În speţă, s-a săvârşit o faptă contravenţională ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere, al cărei scop enunţat în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 este de asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

Se impune sancţionarea contravenientului astfel cum s-a reţinut întrucât prin fapta sa de a nu adapta viteza de deplasare la limitele legale impuse pentru acel sector de drum, exista riscul producerii unor accidente rutiere, având în vedere imposibilitatea de a frâna în condiţii de siguranţă dacă ar fi întâlnit vreun pieton sau alt obstacol. Legislaţia rutieră trebuie respectată cu multă scrupulozitate întrucât majoritatea accidentelor se produc ca urmare a nerespectării de către conducătorii auto a unor astfel de limitări legale.

Astfel, printr-o interpretare logică şi sistematică a constatărilor din cuprinsul procesului-verbal şi a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 195/2002 instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi nu se impune reindividualizarea sancţiunii contravenţionale. Prin urmare, sancţiunea este aplicată în limitele prevăzute de actul normativ şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Menţinerea sancţiunilor aplicate este necesară pentru a realiza atât prevenţia specială, respectiv determinarea petentului să nu mai comită astfel de fapte, cât şi generală, prin atragerea atenţiei celorlalţi că organele abilitate ale statului deţin mijloacele necesare şi sunt dispuse să intervină ferm, dar în mod legal şi obiectiv, în cazul constatării abaterilor.

Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că petentul nu a făcut dovada contrară celor reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, iar în consecinţă, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea contravenţională ca fiind neîntemeiată, cu consecinţa logică a menţinerii sancţiunilor contravenţionale.

În ceea ce privește reținerea în sarcina petentului a săvârșirii faptei contravenționale de a nu avea asupra sa actul de identitate, instanța constată că aceasta a fost în mod neîntemeiat reținută în sarcina petentului.

Potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție „nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”, acest din urma text legal statuând că „ participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.”

În același sens sunt și prevederile art. 147 alin. (1) din H.G. nr. ######### pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice potrivit căruia „conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat […] să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.”

Instanța reține că dispozițiile legale incidente fac trimitere la obligația conducătorului auto de prezentare a actului de identitate, iar nu în mod expres a cărții de identitate a acestuia.

Câtă vreme petentul a prezentat agentului constatator paşaportul, împrejurare ce rezultă din #### explicativă din data de 14.10.2018 (f 22), acesta a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege privind prezentarea unui act de identitate, din această perspectivă, în sarcina sa neputând fi reţinută fapta contravenţională incriminată la art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006.

Pentru aceste motive instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională în sensul anulării în parte a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ##### #### ### ######/08.06.2018 în privința reținerii faptei prevăzute de art. 147 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu consecința anulării sancțiunii aplicate pentru această faptă conform art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Nu pot fi reţinute susţinerile petentului, potrivit cărora executarea sancţiunii contravenţionale a amenzii ar fi prescrisă, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 14 din OG nr. 2/2001. Astfel, instanţa reţine că procesul-verbal a fost întocmit la data de 08.06.2018 şi contestat de către petent la data de 09.07.2018, dată la care acesta a ataşat plângerii contravenţionale o copie conformă cu originalul a procesului-verbal contestat, de unde rezultă că acesta a intrat în posesia originalului anterior împlinirii termenului de 2 luni prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001 pentru prescrierea executării sancţiunii.

În temeiul dispozițiilor art. 451 și 453 C.pr.civ., instanța urmează să ia act de împrejurarea că intimatul nu a solicitat obligarea petentului la plata tentelor de judecată.