Jurisprudență | Curtea de Apel Brașov – Cheltuielile de judecată solicitate pe cale separată pot fi acordate chiar dacă data emiterii dovezii de plată a acestora este ulterioară litigiului în care acestea au fost efectuate

Prin sentinţa civilă nr. 12089/20.12.2019 a Judecătoriei Braşov s-a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul A.,  în contradictoriu cu pârâta B. S.A., s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, făcute de reclamant în cauza ce a format obiect al judecății în dosarul nr. xxxx/226/2017 şi s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 171,60 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că, în cadrul litigiului obiect al dosarului nr. xxxx/226/2017, contestatorii A., C., ş.a. au fost reprezentaţi doar în faza apelului soluţionat la primul termen de judecată, astfel că activitatea depusă de avocat nu justifică onorariul perceput şi care e exagerat în raport cu venitul mediu pe economie din luna mai 2019 (când a fost soluționat în apel dosarul menționat), în speță de 3.109 lei net.

Instanța de apel, în mod eronat a reținut că onorariul solicitat pe cale separată, în cuantum de 2.380 lei nu este vădit disproporționat, prin raportare la munca depusă. Întocmirea unei întâmpinări într-o cauză având ca obiect contestație la executare şi reprezentarea la un singur termen de judecată nu justifică onorariul avocaţial, luând în considerare complexitatea cauzei, raportat la timpul efectiv prestat pentru aceasta.

Recurenta arată în continuare că factura fiscală şi chitanţa justificatoare au fost emise după data pronunţării hotărârii judecătoreşti în dosarul în care se susține că au fost efectuate (25.05.2018) cheltuielile de judecată, respectiv la data de 14.06.2018.

Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 27 a dosarului, intimatul reclamant A. a invocat excepția de netimbrare a recursului și a solicitat, în principal, anularea recursului faţă de neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat întrucât cuantumul de 2.380 lei nu este disproporţionat în raport cu criteriile instituite de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. A solicitat de asemenea obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 14.01.2021 a fost respinsă excepția de netimbrare a recursului, constatându-se achitarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanță și excepţia nulităţii recursului faţă de încadrarea motivelor de casare în dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă.

Susţinerile recurentei pârâte cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin.2 Cod procedură civilă faţă de nereducerea onorariului avocaţial în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, nu pot fi avute în vedere de instanța de recurs, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 3/2020 ÎCCJ, a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că:

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.” Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.

În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reținut că „stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai argumentat în sensul că este vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice și că în aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, motiv pentru care ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în recurs nu poate fi cenzurată modalitatea în care instanța s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, solicitate de partea care a câștigat procesul. Chiar dacă cheltuielile de judecată au fost solicitate pe cale separată, analizarea dispoziţiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă se putea realiza în apel în limitele efectului devolutiv, însă o atare apreciere este inadmisibilă în recurs, fiind pe deplin incidentă decizia Înaltei Curţi de Casaţie menționată.

Cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 452 Cod procedură civilă în legătură cu momentul încasării onorariului după pronunţarea hotărârii, criticile recurentei pârâte sunt neîntemeiate întrucât nu este exclusă posibilitatea achitării onorariului după soluţionarea cauzei, în baza contractului de asistenţă juridică din dosar. Or, atâta timp cât nu s-a contestat reprezentarea convenţională în cadrul litigiului iniţial, rezultă că încasarea ulterioară a onorariului nu înlătură obligaţia de plată stabilită în sarcina părţii aflate în culpă procesuală.

Recunoaşterea posibilităţii recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată şi caracterul autonom al unor astfel de litigii (în raport cu acelea care le-au generat) au constituit situaţia premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că în acest caz este vorba despre cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

De asemenea, prin Decizia nr. 3/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă, sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 453 şi art. 394 alin. (3) din acelaşi cod şi art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr.760/C din 22 aprilie 1999, precum şi la Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul de a se stabili dacă sintagma «închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei» din cuprinsul art. 452 din Codul de procedură civilă face referire la dosarul în care s-au ocazionat cheltuielile de judecată sau la dosarul în care se solicită, pe cale principală, cheltuielile de judecată, în condiţiile în care art. 394 alin. (3) din acelaşi cod prevede că după închiderea dezbaterilor părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.”

Cu toate acesta, în considerente a reținut faptul că:
„55. Pretenţia dedusă judecăţii de către reclamantă, deşi decurge din cheltuielile de judecată efectuate într-un litigiu anterior, soluţionat definitiv şi în care a avut calitatea de parte care a câştigat procesul, nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în procesul anterior, ci o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul în care a avut calitatea de parte câştigătoare a procesului, cerere având ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală a pârâtei şi ideea de culpă procesuală a acesteia, ca parte care a pierdut procesul.
56. Or, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată în litigiul originar, neformulând o astfel de cerere accesorie, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora într-un litigiu ulterior şi distinct, formulând o atare pretenţie pe calea unei cereri principale, rezultă că litigiul ulterior este unul autonom în raport cu cel iniţial, supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată şi probaţiune.”

Prin urmare, în litigiile având ca obiect recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată nu sunt incidente prevederile art. 452 Cod procedură civilă și nu are relevanță faptul că plata onorariului avocațial a fost efectuată după aproximativ o lună de la data soluționării definitive a dosarului nr. xxxx/226/2017 al Judecătoriei Făgăraș, al Judecătoriei Braşov și al Tribunalului Brașov, câtă vreme vizează dosarul în legătură cu care acestea au fost efectuate de partea reclamantă, respectiv cheltuieli de judecată aferente contractului de asistenţă juridică nr. […], menţionat şi pe factura fiscală pe care se întemeiază pretenţiile reclamantului din prezentul dosar.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de apel ca legală şi temeinică.