Jurisprudență | Curtea de Apel București – Procedura recunoaşterii învinuirii. Respingerea cererii pentru neclaritatea acuzaţiilor aduse inculpatului

Totodată, admiterea cererii de judecată în condițiile art. 375 C.pr.pen. reprezintă doar o facultate pentru organul judiciar, care în raport cu rolul său, astfel cum este conturat de art. 349 alin. (1) C.pr.pen., are obligaţia de a garanta respectarea drepturilor subiecţilor procesuali şi de a asigura administrarea probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.

Mai mult, opțiunea persoanei acuzate pentru aplicarea procedurii simplificate, procedură ce implică renunțarea la dreptul de a solicita administrarea de probe pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției, presupune în mod necesar ca acuzația să fie explicită și să nu necesite clarificarea situației de fapt, ca în situația de față. Or, descrierea faptei conturează obiectul judecăţii, astfel cum prevede art. 371 C.pr.pen. prevede că „Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”, așa încât o recunoaștere a unei situații de fapt neclare atrage încălcarea dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, iar neclaritățile din descrierea activităţii infracţionale nu pot fi suplinite de recunoașterea inculpaților, ci trebuie lămurite de instanța de judecată prin administrarea probatoriului.

Prin sentinţa penală nr. (…)/04.12.2019, Judecătoria Buftea a hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1), (2) C.pr.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul F.C.Z. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g), alin. (3) lit. f) C.pen. 1969 cu aplicarea art. 41, 42 Codul penal de la 1969 (5 acte materiale, în perioada 05.01.2011 – 24.11.2011).

A constatat că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu: infracţiunea din data de 13.11.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni prin sentinţa penală nr. (…)/4.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. (…)/299/2012, definitivă prin decizia penală nr. (…)/23.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti; cu infracţiunea din 28.10.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani prin sentinţa penală nr. (…)/20.12.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. (…)/28.03.2014 a Curţii de Apel Ploieşti.

În baza art. 36 rap. la art. 34 lit. b) C.pen. a contopit pedeapsa din cauza de faţă cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente menţionate anterior. A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Codul penal de la 1969 a interzis inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 88 Codul penal de la 1969 a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada executată de la 4.04.2014 la 29.12.2015.

A anulat liberarea condiţionată din data de 29.12.2015 şi a dispus executarea restului de pedeapsă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea nr. X emis la data de 17.10.2018 au fost trimişi în judecată în stare de libertate inculpaţii L.N., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. (9 acte materiale), L.V.C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (1), ambele C.pen..(6 acte materiale), , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35 alin. (1) C.pen. (5 acte materiale), S.V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35  alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (1), ambele C.pen. (4 acte materiale), I.D.D., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (1), ambele C.pen. (4 acte materiale), C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fapte prev. şi ped. de art.228 alin. (1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35  alin. (1) C.pen. (4 acte materiale).

În fapt, s-a reţinut în esenţă că, în perioada ianuarie – decembrie 2011 inculpaţii au sustras în repetate rânduri (în sarcina fiecărui inculpat fiind reţinute mai multe acte materiale) componente ce fac parte din instalaţiile de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, provocând o pagubă semnificativă în patrimoniul CNCF ,,CFR” SA – Regionala Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă nr. 114 pronunţată la data de 21.01.2019, s-a constatat în temeiul art. 346 alin. (1) C.pr.pen., legalitatea rechizitoriului cu nr. X al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, fiind respectate dispoziţiile art. 328 C.pr.pen., legalitatea administrării probelor, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 C.pr.pen. şi legalitatea actelor de urmărire penală.

Pe parcursul judecăţii, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii, inculpaţii L.N., F.C.Z. şi C.M. au arătat că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare al instanţei, solicitând să fie judecaţi în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le contestă.

La termenul de judecată din data de 12.11.2019, instanţa a admis cererea inculpaţilor de judecare a cauzei potrivit dispoziţiilor art. 375 rap. la art. 374 alin. (4) C.pr.pen. şi a disjuns cauza privind pe ceilalţi inculpaţii L.V.C., S.V.M. şi I.D.D., care nu au recunoscut situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare şi au solicitat readministrarea probelor, în faţa instanţei.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată în rechizitoriul Parchetului.

În ceea ce îl privește pe inculpatul  prin actul de sesizare au fost reţinute 5 acte materiale, recunoscute de inculpat în faţa instanţei, respectiv:
1. la data de 05.01.2011, a sustras firul liniei de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Mogoşoaia – Otopeni, în zona Km. 7+850, firul 2 de circulaţie,
2. la data de 23.02.2011, a secţionat şi sustras firul liniei  de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Buftea – Mogoşoaia, în zona Km. 0+000 – 0+300,
3. la data de 23.02.2011, a secţionat şi sustras firul liniei  de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Mogoşoaia – Otopeni, în zona Km. 7+850, firul 1 de circulaţie,
4. la data de 06.04.2011, a secţionat şi sustras firul liniei de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Buciumeni – Mogoşoaia, în zona Km. 2+800 – 3+200, după ce în prealabil a oprit alimentarea reţelei cu energie electrică, prin acţionarea – în sensul deschiderii a separatorului 1IBM,
5. la data de 02.11.2011, a sustras o bobină de joantă şi cutia aferentă de pe relaţia CF Mogoşoaia – Pajura, km 10+800, bunuri ce sunt părţi componente ale sistemului de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar.

Inculpatul F.C.Z. a săvârşit cele 5 acte materiale împreună cu inculpaţii L.N., L.V.C., S.V.M., I.D.D. şi C.M.

Săvârşirea faptei de către inculpatul F.C.Z. a rezultat dincolo de orice îndoială din coroborarea recunoaşterii acestuia cu restul mijloacelor de probă, inclusiv cercetările la faţa locului, declaraţiile celorlalţi inculpaţi, procesele verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare.

Astfel, cu ocazia audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale suspectul (învinuit)/inculpatul F.C.Z. a declarat, în prezenţa apărătorului ales din cadrul Baroului Bucureşti, următoarele:
Faţă de învinuirea că împreună cu alte persoane a sustras componente de la calea ferată, în cursul anului 2011, acesta a precizat faptul că nu a sustras niciodată personal astfel de componente, dar că, în mai multe rânduri şi locuri i-a însoţit în calitate de şofer. Acesta a arătat că cunoaşte faptul că D.N.S., A.S., L.V.C. şi L.M. se ocupă cu furtul de piese de la calea ferată deoarece el se ocupa cu transportul acestora la şi de la locul faptelor precizând că bunurile sustrase erau transportate cu o a doua maşină, de regulă fie un autoturism marca Renault, de culoare verde fie un autoturism marca Volkswagen Golf, de culoare albastră, ambele ştiind că sunt deţinute în comun de către L.V.C. şi D.N.S. De asemenea, a declarat că odată cu autorii, transporta şi sculele folosite de către aceştia respectiv foarfecă, topor şi sârmă indicând ca zone de unde aceştia sustrăgeau piese de la calea ferată, vecinătatea municipiului Ploieşti, zona Chitila, zona Mogoşoaia şi Bucureşti Triaj. Concret, acesta a precizat faptul că la începutul lunii noiembrie 2011, a mers în zona Mogoşoaia, împreună cu L.N., L.V.C. zis ,,Boni” şi D.N.S. zis ,,Nicu”, iar aici, de lângă calea ferată L.N. a sustras o cutie metalică de culoare neagră de aproximativ 0,50×0,50 (bobină de joantă) pe care a valorificat-o contra sumei de 150 lei.

În continuare,  a declarat că din discuţiile dintre L.N. şi C.S.C. zis ,,Cucu”, a aflat că cei doi au fost implicaţi în luna aprilie 2011 în sustragerea unor bunuri de la calea ferată, ocazie cu care poliţia a folosit armamentul împotriva lor, iar L.N. şi-a abandonat atunci autoturismul Dacia papuc, la locul faptei.

A declarat faptul că nu a participat la sustragerea de fir catenar de la calea ferată, dar că ulterior comiterii faptelor i-a condus pe aceştia în cartierul Militari la un anume Renţu, pentru a încasa contravaloarea cuprului vândut.

Despre foarfeca găsită, cu ocazia percheziţiei, în imobilul în care locuieşte, a afirmat că aceasta îi aparţine lui D.N.S. zis ,,Nicu” iar cele două dispozitive, confecţionate artizanal, pentru urcarea pe stâlpi, nu-i aparţin, fiindu-i aduse, la cererea lui L.N., de către fratele acestuia L.M..

În completarea declaraţiei sale, , i-a recunoscut din planşa foto pe L.N., L.V.C. zis ,,Boni” şi D.N.S. zis ,,Nicu”, precizând, totodată, că el a utilizat la sfârşitul lunii noiembrie 2011 cartela cu numărul de apel (…), iar Boni a utilizat cartela cu numărul de apel (…).

Cu ocazia audierii din data de 04.05.2012, în prezenţa apărătorului ales, F.C.Z. a declarat că, referitor la sustragerea unei bobine de joantă şi cutia aferentă, de pe relaţia CF Pajura-Mogoşoaia, din data de 02.11.2011, îşi aminteşte faptul că la începutul lunii noiembrie 2011, s-a întâlnit cu L.N., la domiciliul lui D.N.S., de la care intenţionau să împrumute autoturismul marca VW Golf. Întrucât acesta nu era acasă, au luat totuşi maşina, cunoscând locul unde D.N.S. ţinea cheile, şi împreună s-au deplasat la domiciliul lui C.S.C. zis ,,Cucu”, autoturismul fiind condus de Z.. După discuţiile purtate între cei trei, deoarece maşina nu avea combustibil, Cucu nu i-a mai însoţit, iar cei doi au revenit cu autoturismul la locuinţa lui D.N.S. Aici, la insistenţele lui L.N., care vroia să ajungă la Ploieşti, a fost de acord să-l transporte pe acesta în cartierul Chitila – Pajura, în zona căii ferate unde L.N. a coborât şi s-a deplasat lângă calea ferată de unde a revenit în câteva minute şi după care s-ar fi întors la locuinţa lui D.N.S., unde a lăsat autoturismul şi cheile după care s-a deplasat la adresa din strada Păunilor nr. 5 sector 1, unde locuieşte fără forme legale. La aproximativ 20 de minute a afirmat că a fost vizitat de către L.N., care venise la el cu acelaşi autoturism VW Golf folosit de ei mai devreme, şi care a insistat să-l transporte în localitatea Drăgăneşti, unde îl mai transportase şi cu alte ocazii, motivând că a făcut rost de bani deoarece luase ceva pe care l-a vândut. Z. a fost de acord şi l-a transportat pe L.N. după care a returnat autoturismul lui D.N.S., declarând că el nu are legătură cu sustragerea bobinei şi nu cunoaşte dacă în portbagajul maşinii se aflau scule. Despre sustragerea bobinelor din data de 23.11.2011 de pe relaţia Mogoşoaia – Pajura, a declarat că nu cunoaşte cine sunt autorii, el nu este implicat în acest furt şi nici în alte furturi de la infrastructura feroviară.

Despre foarfeca de tăiat metale tip gură de lup, de culoare roşie, găsită şi ridicată de către poliţie cu ocazia percheziţiei domiciliare la imobilul unde acesta locuieşte fără forme legale, a declarat că îi aparţine lui L.N. care ar fi lăsat-o în portbagajul autoturismului VW Golf, loc din care el a luat-o şi a pus-o în magazia unde a şi fost găsită de poliţie.

Organele judiciare au dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice traseologice, de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Criminalistic, Laboratorul Balistică şi Traseologie, în urma căreia s-a concluzionat faptul că foarfeca de tăiat metale tip gură de lup, de culoare roşie şi mânere din cauciuc de culoare neagră, având inscripţia 900 mm şi 36” ce a fost ridicată la data de 30.12.2011 de la  cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia din Municipiul Bucureşti, Str. Păunilor nr. 5, Sector 1, este instrumentul folosit la tăierea a 4 (patru) funii de legătură, ridicate cu ocazia cercetării locului faptei la data de 02.11.2011 de pe relaţia CF Mogoşoaia – Pajura, km 10+800, privind sustragerea unei bobinei de joantă, care face obiectul a 3 (trei) funii de legătură, ridicate cu ocazia cercetării locului faptei la data de 24.11.2011 de pe relaţia CF Chitila – Săbăreni, km 10+100, privind sustragerea a două  bobine de joantă,

Totodată, în cauză au fost efectuate o serie de percheziţii domiciliare, la data de 30.12.2011, rezultând următoarele: la imobilul situat în Municipiul Bucureşti, Str. Păunilor nr. 5, Sector 1, a fost găsit, locuind fără forme legale, F.C.Z.. În curtea imobilului a fost găsit un autoturism marca Volkswagen Passat, culoare gri, cu numărul de înmatriculare (..). În interiorul imobilului au fost identificate şi ridicate, printre altele, şi următoarele obiecte: două foarfeci tăiat metale tip gură de lup, de culoare roşie, cu mânere din cauciuc negru, de aproximativ un metru lungime (una dintre foarfeci având un braţ lipsă, rupt de la jumătate); două dispozitive metalice, confecţionate artizanal din fier beton striat, în formă de semicerc având aplicate la unul din capete câte o talpă de prindere a piciorului, dispozitivele fiind asemănătoare ,,ghearelor” folosite pentru escaladarea stâlpilor.

În cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul F.C.Z. este Codul penal din 1969, faţă de situaţia juridică a acestuia, fapta din cauza de faţă fiind totodată concurentă cu infracţiunile infracţiunea din data de 13.11.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni prin sentinţa penală nr. (…)/4.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. (…)/299/2012, definitivă prin decizia penală nr. (…)/23.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi cu infracţiunea din 28.10.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani prin sentinţa penală nr. (…)/20.12.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. (…)/28.03.2014 a Curţii de Apel Ploieşti.

Regimul sancţionator al concursului de infracţiuni aplicabil potrivit Codului penal, respectiv sporul obligatoriu de 1/3 din totalul pedepselor care nu se execută, ar conduce la o sancţionare excesiv de severă a inculpatului în măsura în care acestuia i s-ar aplica dispoziţiile acestei legi.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului  care, la data de 05.01.2011, a sustras firul liniei de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Mogoşoaia – Otopeni, în zona Km. 7+850, firul 2 de circulaţie, la data de 23.02.2011, a secţionat şi sustras firul liniei de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Buftea – Mogoşoaia, în zona Km. 0+000 – 0+300, la data de 23.02.2011, a secţionat şi sustras firul liniei  de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Mogoşoaia – Otopeni, în zona Km. 7+850, firul 1 de circulaţie, la data de 06.04.2011, a secţionat şi sustras firul liniei de contact, din cupru, de pe relaţia de cale ferată Buciumeni – Mogoşoaia, în zona Km. 2+800 – 3+200, după ce în prealabil a oprit alimentarea reţelei cu energie electrică, prin acţionarea – în sensul deschiderii a separatorului 1IBM, la data de 02.11.2011, a sustras o bobină de joantă şi cutia aferentă de pe relaţia CF Mogoşoaia – Pajura, km 10+800, bunuri ce sunt părţi componente ale sistemului de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin.(1) – 229 alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. f) C.pen. rap. la art. 35 alin. (1), C.pen. (5 acte materiale).

Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că elementul material – acţiunile de sustragere – se caracterizează prin luarea în posesie a bunurilor fără consimţământul persoanei vătămate, cu consecinţa diminuării patrimoniilor acestora şi trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului.
Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu persoanei vătămate şi anume valoarea bunurilor sustrase, ca urmare a lezării relaţiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei. În baza materialului probator administrat, instanţa de fond a reţinut şi existenţa legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată. Diminuarea patrimoniului persoanei vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acestora şi însuşirii pe nedrept de către inculpat a bunurilor.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen. Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptei şi a consecinţelor păgubitoare şi a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârşirea faptei. Inculpatul a sustras bunurile în scopul însuşirii pe nedrept, însuşire care s-a materializat din momentul în care inculpatul a făcut un act de apropriaţiune asupra acestor bunuri.

S-a arătat că aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanţelor prevăzute de art.229 alin. (1) lit. g) şi alin (3) lit. f) C.pen. având în vedere că infracţiunile au fost săvârşite în timpul nopţii şi privesc o categorie specifică de bunuri, respectiv instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar şi componente ale acestora.

Întrucât fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 C.pen., instanţa a pronunţat condamnarea acestuia.

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

S-a observat că gravitatea infracţiunii de furt calificat este una medie, raportat la importanţa valorilor sociale ocrotite.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și inculpatul.

Motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral, cu ocazia dezbaterilor, de către reprezentantul Ministerului Public au vizat nelegalitatea hotărârii sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului.
Astfel, în susţinerea apelului, parchetul a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, iar instanţa de fond a reţinut ca lege penală mai favorabilă vechiul C.pen., pedeapsa minimă prevăzută de vechiul C.pen. pentru infracţiunea ce a făcut obiectul cauzei fiind de 4 ani. Întrucât inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, s-au aplicat şi dispoziţiile art.396 alin. (10) C.pr.pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime. În aceste condiţii, parchetul a arătat că pedeapsa minimă ce putea fi aplicată inculpatului este de 2 ani şi 8 luni.

Astfel, în opinia sa, instanţa de fond, în mod greşit şi nelegal l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conchizând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., parchetul a solicitat instanţei de control judiciar admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, în urma rejudecării, condamnarea inculpatului  la o pedeapsă legală şi temeinică.

Motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral de apelantul inculpat  prin apărător ales a vizat nelegalitatea hotărârii pronunţate în cauză sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei aplicate.

În susţinere, apărarea a arătat că, în mod corect instanţa de fond a admis cererea inculpatului F.C.Z. de judecare a cauzei potrivit dispoziţiilor art. 375 rap. la art. 374 alin. (4) C.pr.pen, la termenul din data de 12.11.2019, având în vedere că acesta a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 396 alin. (10). Cpr.pen, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, solicitând să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care nu le contestă.

Totodată, a apreciat faptul că instanţa de fond, în mod incorect nu a dispus aplicarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 865 din vechiul C.pen..

Astfel, a arătat că în sarcina inculpatului apelant au fost reţinute cinci acte materiale săvârşite de către inculpat în perioada 05.11.2011-02,11.2011, acte materiale recunoscute de acesta, iar fapta din cauza de faţă este concurentă cu fapta săvârşită în data de 13.11.2011, respectiv din data de 28.10.2011.

Apărarea a considerat că pot fi avute în vedere în momentul analizării acestor aspecte conduita inculpatului, gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă fapta, de posibilităţile de educare ale inculpatului, toate acestea putând constitui temeiuri pentru ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate.

Prin urmare, a solicitat admiterea acestui motiv de apel şi, în raport de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate şi rejudecând să se dispună în consecinţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
În cauza de faţă, inculpatul F.C.Z. a solicitat în primă instanţă aplicarea procedurii simplificate de judecată, recunoscând integral acuzaţiile aduse. Judecătoria Buftea a apreciat ca fiind întemeiată această cerere şi, în consecinţă, procedura de judecată s-a desfăşurat conform art.377 C.pr.pen.

Curtea constată de asemenea, că anterior începerii judecăţii în cauză, prin încheierea din data de 21.01.2019 a Judecătoriei Buftea s-a constatat legalitatea actului de sesizare a instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, reţinându-se că inculpaţii nu au formulat cereri şi excepţii, iar instanţa, la rândul său, nu a constatat elemente de nelegalitate sub aspectele menţionate.

Instanţa de control judiciar mai reţine că, potrivit art. 345 alin. (1) C.pr.pen., în cadrul procedurii de cameră preliminară, judecătorul poate invoca din oficiu cereri şi excepţii privind neregularitatea actului de sesizare, nefiind condiţionat sub acest aspect de poziţia procesuală a inculpaţilor, iar în situaţia prevăzută de art. 346 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. poate chiar restitui cauza procurorului dacă rechizitoriul este afectat de o neregularitate care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Curtea constată că în cauza de faţă actul de sesizare a instanţei este afectat de mai multe neregularităţi de natură a afecta claritatea acuzaţiilor aduse inculpatului , însă aceste neregularităţi nu au fost observate de judecător în camera preliminară, acesta constatând, după cum s-a arătat deja, legalitatea sesizării instanţei.

De asemenea, în faza de judecată, prima instanţă, considerând fondată cererea de aplicare a procedurii simplificate formulată de inculpatul menţionat, nu a administrat nici o probă de natură a lămuri obiectul acuzaţiilor aduse acestuia, hotărârea pronunţată în cauză reprezentând, în ce priveşte situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor, o copie relativ fidelă a rechizitoriului. Drept urmare, problemele legate de descrierea acuzaţiei aduse inculpatului, deja existente la momentul sesizării instanţei şi neremediate în nici un fel în cursul judecăţii de primă instanţă, s-au menţinut până la judecata în apel.

În acest context, instanţa de apel reţine că nu toate aspectele neclare ale rechizitoriului puteau fi rezolvate în cursul procedurii de cameră preliminară, unele dintre acestea fiind de ordin pur probator, însă existenţa acestui ansamblu de neclarităţi impuneau cu necesitate desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii obişnuite de judecată în ceea ce îl priveşte pe numitul.

În acest sens, Curtea reţine că rechizitoriul întocmit în cauză descrie iniţial faptele care fac obiectul cauzei (11 infracţiuni de furt calificat în dauna CNCF CFR S.A. săvârşite la datele de 5.01.2011, 23.02.2011 – 2 fapte, 6.04.2011, 25.10.2011, 2.11.2011, 3.11.2011, 21.11.2011 – 2 fapte, 23.11.2011, 24.11.2011), iar în continuare precizează, în cazul fiecărui inculpat, care sunt infracţiunile ce i se reţin în sarcină.

Cu privire la inculpatul  s-a arătat (pct. C, f.5-6 rechiz.) că acesta ar fi săvârşit o infracţiune continuată de furt calificat compusă din 5 acte materiale, constând în faptele din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 fapte), 6.04.2011 şi 2.11.2011.

Ulterior, în capitolul amplu dedicat expunerii situaţiei de fapt (f.8-29 rechiz.), procurorul a descris cercetările efectuate în cauză şi a reluat pe larg toate declaraţiile date în faza de urmărire penală de persoanele cercetate.

Se poate observa însă că, deşi ar fi fost necesar ca la finalul acestei părţi a rechizitoriului procurorul să explice modul în care probele administrate se coroborează şi să detalieze motivele pentru care a reţinut în sarcina fiecărui inculpat actele materiale care compun infracţiunile de furt calificat în formă continuată care au făcut obiectul trimiterii în judecată, această operaţiune nu a mai fost efectuată.

Curtea constată că, dacă în cazul inculpaţilor L.N. şi C.M., care au solicitat de asemenea aplicarea procedurii simplificate de judecată, această omisiune a procurorului nu produce efecte, instanţele putând stabili care sunt probele pe baza cărora rezultă că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunile de furt calificat în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, situaţia este diferită în cazul inculpatului apelant.

Astfel, fără a efectua la acest moment o analiză detaliată a probatoriului cu privire la acest inculpat, Curtea observă că nu se poate stabili pe baza căror mijloace de probă a reţinut procurorul că acest inculpat ar fi săvârşit actele materiale ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 fapte) şi 6.04.2011.

În acest sens, se poate observa că în cuprinsul actului de sesizare a instanţei sunt reproduse declaraţiile inculpatului (f.19-21 rechiz.) din care rezultă că acesta ar fi participat la furturi în dauna CNCF CFR S.A. începând cu luna noiembrie 2011, declaraţiile celorlalte persoane cercetate în cauză, din cuprinsul cărora nu rezultă că acest inculpat ar fi participat la fapte săvârşite anterior lunii noiembrie 2011 şi concluziile unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică efectuat asupra unei foarfeci de tăiat metale descoperită la locuinţa inculpatului din care rezultă că aceasta ar fi fost folosită la două fapte de furt comise în luna noiembrie 2011.

Curtea constată şi că în partea din rechizitoriu rezervată expunerii pe scurt a actelor materiale reţinute în sarcina inculpaţilor care au participat la faptele din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 acte materiale) şi 6.04.2011 (I.D.D., f.7 rechiz., C.M., f.7 rechiz.) se arată că acestea au fost săvârşite împreună cu inculpaţii L.N. şi S.V.M., fără nici o menţiune cu privire la inculpatul , însă în cazul inculpatului L.V.C. (f.5 rechiz.) se menţionează că acesta ar fi săvârşit actele materiale din datele de 21.11.2011 (2 acte materiale), 23.11.2011 şi 24.11.2011 împreună cu inculpaţii L.N. şi F.C.Z.

Totodată, în cuprinsul hotărârii atacate prima instanţă nu a precizat care ar fi mijloacele de probă din care ar reieşi participarea inculpatului la actele materiale din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 fapte) şi 6.04.2011, în privinţa sa fiind pur şi simplu reluate diverse pasaje din rechizitoriu care nu au legătură cu aceste acte materiale.

Raportat la aceste aspecte, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate de judecată faţă de inculpatul.

Astfel, potrivit art. 349 alin. (2) C.pr.pen., instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi dacă instanţa apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu excepţia cazului în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

Totodată, admiterea cererii de judecată în condițiile art. 375 C.pr.pen. reprezintă doar o facultate pentru organul judiciar, care în raport cu rolul său, astfel cum este conturat de art. 349 alin. (1) C.pr.pen., are obligaţia de a garanta respectarea drepturilor subiecţilor procesuali şi de a asigura administrarea probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.

Mai mult, opțiunea persoanei acuzate pentru aplicarea procedurii simplificate, procedură ce implică renunțarea la dreptul de a solicita administrarea de probe pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției, presupune în mod necesar ca acuzația să fie explicită și să nu necesite clarificarea situației de fapt, ca în situația de față. Or, descrierea faptei conturează obiectul judecăţii, astfel cum prevede art. 371 C.pr.pen. prevede că „Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”, așa încât o recunoaștere a unei situații de fapt neclare atrage încălcarea dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, iar neclaritățile din descrierea activităţii infracţionale nu pot fi suplinite de recunoașterea inculpaților, ci trebuie lămurite de instanța de judecată prin administrarea probatoriului.

De altfel, considerentele mai multor decizii pronunţate de Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 374 alin. (4) C.pr.pen. sunt în același sens (de ex., decizia nr. 250/07.04.2015, paragrafele 22-25).

Raportat la cele arătate, modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cauza încalcă principiul aflării adevărului astfel cum este consacrat în art. 5 C.pr.pen., potrivit căruia organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

Deşi lipsa cercetării judecătoreşti nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu este prevăzută expres printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen., Curtea constată că soluţia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2, Protocol 7 CEDO, în contextul în care lipsa cercetării judecătoreşti echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în apel privează partea de calea de atac, instanţa de apel având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie „să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii”. Este adevărat că apelul, în dreptul procesual penal român, constituie o cale de atac devolutivă, instanţa de apel având plenitudine de jurisdicţie, putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă.

Totodată, Curtea constată că în cauza de faţă există o situaţie atipică, în care unele din neclarităţile semnificative ale actului de sesizare a instanţei nu au fost observate şi lămurite în cursul procedurii de cameră preliminară, astfel că această împrejurare, coroborată cu neefectuarea cercetării judecătoreşti în primă instanţă conform procedurii obişnuite, a condus la o desfăşurare vădit inechitabilă a procedurii faţă de inculpatul , care impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

În rejudecare, Judecătoria Buftea va efectua cercetarea judecătorească potrivit procedurii obişnuite de judecată, urmând a aprecia, la finalizarea judecăţii, prin hotărârea pe care o va pronunţa, asupra aplicabilităţii disp. art. 396 alin. (10) C.pr.pen. cu privire la inculpatul.

De asemenea, ar fi util şi ca instanţa să efectueze verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru a lămuri dacă trimiterea în judecată a inculpatului  pentru actele materiale a din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 fapte) şi 6.04.2011 ale infracţiunii continuate de furt calificat ce i s-a reţinut în sarcină nu este cumva rezultatul unei erori materiale din partea organului de urmărire penală.

Față de aceste considerente, Curtea a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi de inculpatul FCZ împotriva sentinței penale nr. (…) din data de 4.12.2019 a Judecătoriei Buftea.

A desfiinţat în parte sentinţa apelată şi:
În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă cu privire la inculpatul, atât pe latură civilă cât şi pe latură penală.