Jurisprudență | Curtea de Apel Craiova – Întreprindere individuală. Cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanei fizice titulare

Potrivit disp. art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul  pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:…

Este fără dubiu că acţiunea în atragerea răspunderii, reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014,  vizează debitorul- persoană juridică, nicidecum debitorul-persoană fizică. Aceasta deoarece textul de lege conţine o dispoziţie imperativă, care impune o condiţie expresă şi delimitează clar sfera de incidenţă a acestui text de lege, sferă ce nu poate fi lărgită prin interpretări individuale contrare.

Această interpretare corespunde cu întreaga reglementare a procedurii insolvenţei, având în vedere scopul acesteia statuat de art. 2 din Legea nr. 85/2014 – acoperirea pasivului debitorului, coroborat cu disp. art. 193 alin 1 C.civ. potrivit căreia persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, şi cele ale  art. 26  din OUG nr. 44/2008 potrivit căruia  persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Astfel, dacă în cazul debitorului -persoană juridică, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate se procedează la valorificarea patrimoniului acesteia şi, în subsidiar, dacă acesta este insuficient pentru acoperirea pasivului, se poate antrena răspunderea unei persoane fizice, în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, cu consecinţa valorificării patrimoniului acesteia,  în cazul debitorului-persoană fizică se procedează la valorificarea unui singur patrimoniu, respectiv al persoanei fizice, în temeiul disp. art. 26 din OUG nr. 44/2008 sus redat, acest patrimoniu fiind cel supus procedurii colective de executare, nefiind necesar a se promova în prealabil vreo acţiune în răspundere împotriva persoanei fizice titulare, răspunderea acesteia intervenind de drept, ca o consecinţă a deschiderii procedurii.

S-a admis acţiunea formulată de reclamantul ……, prin asociat coordonator …….., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ………., în contradictoriu cu pârâta …….. și a obligat-o pe pârâta ……. să suporte din averea personală pasivul neacoperit al debitoarei ………. – Întreprindere Individuală până la concurenţa sumei de 537.761,21 lei.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că prevederile Legii nr.85/2014 statuează în mod expres la art.38 alin.2 lit. a, că dispoziţiile legii se aplică şi profesioniştilor persoane fizice supuse obligaţiei de înregistrare în Registrul Comerţului, fiind irelevant, astfel, că întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, calitatea de profesionist fiind cea care atrage aplicabilitatea legii insolvenţei, implicit a art. 169 din Legea nr. 85/2014.

În cazul în care este incidentă insolvența, atât persoana fizică autorizată, cât și întreprinderea individuală vor fi supuse procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura simplificată a insolvenței reprezintă procedura de insolvență prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 (încadrându-se aici și profesioniștii persoane fizice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, cu excepția celor care exercită profesii liberale) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile.

În conformitate cu art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2004, lichidatorul judiciar are între atribuțiile sale și „examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura simplificată în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar”.

Instanţa a interpretat că antrenarea răspunderii va fi realizată în situația în care debitorul: „a) a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori; h) orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului” [art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014].

S-a reţinut astfel, că atunci când cauza juridică se întemeiază pe art. 169 din Legea nr. 85/2014, se consideră că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale sau alte persoane „trebuie să răspundă în limitele prevăzute de acest text de lege, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana acesteia”.

S-a mai reţinut că pe lângă această răspundere prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014, prevederile art. 20 și art. 26 din O.U.G. nr. 44/2008 instituie răspunderea titularului persoanei fizice autorizate sau a întreprinderii individuale, pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice, cu bunurile din patrimoniul de afectațiune și în continuare, dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, și cu celelalte bunuri ale debitorului, cel puțin cu privire la creanțele fiscale, această răspundere fiind distinctă de cea instituită prin Legea nr. 85/2014, răspunderea instituită prin ordonanaţă nefiind condiţionată de comiterea de către organele de conducere sau de către alte persoane a faptelor enumerate.

Chiar dacă O.U.G. nr. 44/2008 este constantă în a detalia organizarea entităților de tipul celor ce intră sub incidența să (întreprindere individuală, întreprindere familială, etc), ca fiind strâns legată de persoana fizică care o instituie și acționează pentru aceasta, și reglementând și lipsa de personalitate juridică a acestor structuri, instanâţa de fond a reţinut că, atâta timp cât legiuitorul a înțeles să reglementeze posibilitatea organizării unor astfel de structuri, alta decât persoana fizică însăși, care să exercite activități economice sub această formă, nu i se poate interzice, în apărarea drepturilor/obligațiilor ce decurg din raporturile economice angajate, respectiv în a solicita antrenarea răspunderii persoanei fizice titulare sau altei persoane fizice responsabile de falimentul său în condiţiile expres stipulate de legea insolventei.

Cu privire la excepţia prematurităţii cererii de antrenare răspundere, invocată de pârâţi prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. art. 169 alin.1 din Legea nr.85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune că o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

Acţiunea prevăzută de art. 169 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data de la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de doi ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii insolvenţei.(art. 170 din Legea nr 85/2014)

Instanța a mai reținut că, raportat la dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea pentru intrarea în insolvenţă, promovarea unei acţiuni în antrenare răspundere nu este condiţionată de valorificarea activelor aflate în patrimoniul de afectaţiune al debitoarei. Mai mult decât atât, acţiunea este supusă unui termen de prescripţie de 3 ani, începutul cursului prescriptiei fiind marcat de cunoaşterea persoanei care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de doi ani de la pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa nr. 18/02.06.2021 pronunțată de către Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. ……….., definitivă în baza Deciziei nr. 455/14.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, judecătorul sindic a admis cererea formulată de către creditorii …… şi ………… şi, pe cale de consecinţă, a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului …….

Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii în baza art. 169 alin 1 litera a din Legea nr. 85/2014, reţinându-se că, potrivit art. 169 alin.1 din Legea nr.85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune că o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

Instanţa de fond a reţinut că răspunderea reglementată de art.169 din Legea nr.85/2014 este o formă specială de răspundere civilă delictuală, care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale de drept comun, dar se şi completează cu elemente specifice prevăzute de lege. Astfel, se constată că pentru a fi angajată în temeiul art.169 lit. a, d şi e din Legea nr.85/2014 trebuie îndeplinite în primul rând condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi culpa).

Instanţa a constatat cei doi pârâţi sunt soţi, pârâta …….. fiind titularul întreprinderii individuale ce se află în insolvenţă, aşa cum rezultă din furnizarea de informaţii de la ORC Tribunalul Mehedinţi nr. …/09.07.2021, pârâtul ………, fiind împuternicit al debitoarei sau reprezentant al acesteia la încheierea anumitor acte de dispoziţie, operaţiuni sau constatări încheiate de debitoare de-a lungul activităţii sale comerciale.

În ceea ce priveşte prejudiciul creditorilor, instanţa a reţinut că acesta reprezintă partea din masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv actualizat nr. 2 al creanţelor, care nu mai poate fi contestat, şi care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Deci, prejudiciul există, este cert, real şi efectiv.

În ceea ce priveşte fapta de a folosi bunurile şi creditele persoanei juridice, în speţă a întreprinderii individuale, în folos propriu sau al altei persoane de către cei doi pârâţi instanța a reţinut că aceasta este prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, iar din probele administrate în cauză lichidatorul judiciar nu a probat exercitarea unor astfel de fapte de către aceştia, nefăcând trimitere concretă la fapte de această natură, identificate. În susţinerea acestui temei al răspunderii, lichidatorul s-a mărginit la a face trimitere la refuzul celor doi pârâţi de a preda actele contabile ale societăţii debitoare, deşi fuseseră notificaţi în acest sens.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de lit. d a art. 169, instanţa a reţinut că potrivit art. 74 din Legea nr.85/2014, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin.1 din Legea nr.85/2014.

S-a mai reţinut că art. 67 alin.1 din Legea nr.85/2014 prevede actele ce trebuie depuse de către debitor la dosarul cauzei de insolvenţă şi anume: ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii; lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită; o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii; un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise; o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu precizarea acestora; dovada codului unic de înregistrare; dovada notificării organului fiscal competent.

Totodată, s-a reţinut că art.82 din Legea nr.85/2014 prevede obligaţia debitorului de a pune la dispoziţia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar toate informaţiile şi documentele apreciate că necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Prin notificările nr. ……/02.07.2021, nr. ……./15.07.2021, nr. …/14.09.2021, …./14.09.2021, …/27.09.2021 , …../12.11.2021, …/08.12.2021 lichidatorul judiciar a solicitat pârâţilor, în calitate de reprezentanţi ai debitoarei, să depună la dosar şi la dispoziţia lichidatorului informaţiile şi documentele menţionate la art.67 din Legea nr.85/2014. Notificările au fost comunicate pârâţilor, fiind confirmată primirea acestora potrivit recipiselor depuse la dosar. Pe de altă parte, s-a reţinut că în raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului,      s-a menţionat că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale aflată în insolvenţă nu a predat documentele contabile prevăzute de Legea nr.85/2014 solicitate de acesta.
Neţinerea contabilităţii este o faptă negativă ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar.
S-a mai reţinut că, deşi pârâta pretinde că şi-a îndeplinit această obligaţie şi nu i se poate imputa fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. d din legea nr. 85/2014, prevalându-se de adresele de la filele 111 şi 113 din dosar, instanţa de fond a constatat că pârâta …….., în calitate de titular al debitoarei nu s-a conformat dispoziţiilor art. 74 şi 67 alin 1 din Legea nr.85/2014, predând doar o parte din actele contabile şi nerespectând termenele legale pentru aceasta.

Cum lichidatorul judiciar a făcut dovada că a notificat reprezentantul debitoarei în legătură cu obligaţia depunerii documentelor prevăzute de art.67 alin.1 din Legea insolvenţei, iar pârâta nu a predat documentele în termenul fixat, instanţa a reţinut că se naşte prezumţia relativă că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de art.169 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2014 .

De asemenea, s-a reţinut că legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi prejudiciul creditorilor este prezumată de lege şi este evidentă deoarece fapta persoanei fizice titulară a întreprinderii individuale face imposibilă determinarea activului şi pasivului societăţii, identificarea creditorilor şi a eventualilor debitori, precum şi stabilirea valorii datoriilor şi creanţelor.
Totodată, s-a reţinut că vinovăţia persoanei fizice titulară a întreprinderii individuale există, deoarece ei îi incumbă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii şi este răspunzătoare faţă de debitoarea întreprindere individuală pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, potrivit OMFP NR. 170/2015 şi a Legii nr.82/1991. Deci, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii debitoarei revine persoanei fizice titulare a întreprinderii individuale.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul ………, s-a reţinut că acesta a avut calitatea de reprezentant sau împuternicit al întreprinderii individuale debitoare cu privire la o serie de operaţiuni şi acte încheiate de debitoare, dar din evidentele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mehedinţi rezultă că singurul reprezentant legal al debitoarei este pârâta ………, fiind persoana căreia îi incumbă obligaţia prevăzută de dispoziţiile art.67 alin. 1 şi 74 din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, fiind întrunite toate elementele răspunderii persoanei fizice titulară a întreprinderii individuale debitoare, pe temeiul art.169 alin.1 lit. d din Legea insolvenţei, instanţa a apreciat acţiunea întemeiată cu privire la pârâta ………, apreciind totodată că obligaţia impusă de lege nu poate fi imputată pârâtului ………, care la data deschiderii procedurii insolvenţei pentru debitoare nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 169 alin 1 lit. e din Legea 85/2014, instanţa a reţinut că prin faptele de deturnare sau ascundere a unei părți din activul debitoarei pot fi menţionate acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Intră în această categorie faptele ilicite, prin care se realizează dispariția unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinației bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societății etc. Prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului înțelegem orice fapte ilicite de natură contabilă prin care se mărește în mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice. Intră în această categorie de fapte ilicite: falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligații inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite. Cu ocazia analizei efectuate asupra acestui text de lege, de regulă se verifică: inventarul realizat la preluarea administrării societății/ la desemnare, comparativ cu evidența contabilă a mijloacelor fixe, stocurilor etc., vânzările/casările de mijloace fixe din ultimii ani, motivele diferențelor dintre tabelul de creanțe și evidența contabilă a creditorilor/ furnizorilor.

Pârâta ………, în calitate de titular al întreprinderii individuale debitoare a ascuns o parte din activul debitoarei, prin nepredarea bunurilor mobile descrise în cuprinsul cererii în vederea valorificării lor în cadrul procedurii de insolventa si îndestulării creditorilor îndreptățiți să participe la procedură. Această faptă este strâns legată de fapta anterior analizată, prin care se impută pârâtei că a predat doar o parte din actele contabile prevăzute de lege.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul ………., instanţa a apreciat că fapta prevăzută de litera e nu poată fi imputată acestuia, chiar dacă acesta a avut la un moment dat, pentru anumite acte şi operaţiuni în legătură cu debitoarea, calitatea de reprezentant al acesteia. Din probele administrate în cauză nu rezultă o fapte săvârşite de pârâtul ………., cu vinovăţie prin care a deturnat sau a ascuns o parte din activul întreprinderii individuale debitoare ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta ………, prin care a solicitat, în principal, admiterea acestuia, anularea în parte a sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare si, rejudecând, admiterea excepției inadmisibilităţii,  cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată că inadmisibilă, iar, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a seminței apelate, admiterea excepției prematurităţii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată fiind ca prematur formulată, sau admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, cu consecința respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Apelanta arată că judecătorul sindic, în mod netemeinic si nelegal a respins excepțiile inadmisibilităţii si prematurităţii, invocate de către acesta, si, în continuare, a recurs  la analiza pe fond a cererii de chemare în judecată, respingând cererea cu privire la fapta prevăzută de art. 169 lit. a din Legea 85/2014, întrucât din probele administrate nu rezultă exercitarea unei astfel de fapte, admițând însă acțiunea întemeiata pe art.169 lit. d si e împotriva apelantei.

Cu privire la modul de soluționare al excepției inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, apelanta a apreciat că aceasta a fost respinsă în mod greșit de către judecătorul sindic, raportat la norma imperativă instituită la art.169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 si la forma în care a fost organizată debitoarea supusă procedurii simplificate de insolvență.

Astfel, pentru admisibilitatea acțiunii formulate în baza an. 169 alin. 1 din Legea nr. 85 2014, apelanta apreciază că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite este aceea că debitorul aflat în insolvență să fie persoană juridică, iar din analiza textului de lege, rezultă în mod clar intenția legiuitorului de a include în sfera de aplicabilitate a art. 169 alin. 1 din lege, răspunderea persoanelor cărora le ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorilor persoane juridice.

Mai arată apelanta că aceasta concluzie se desprinde si din examinarea faptelor limitativ prevăzute de literele a – h ale art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. în descrierea cărora legiuitorul a făcut referire expresă doar la debitorul persoană juridică, un subiect „calificat” pentru antrenarea răspunderii conform textului de lege.

Totodată, arată că interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 relevă faptul că în cuprinsul frazei „judecătorul-sindic poate dispune că o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică…”, legiuitorul referindu-se exclusiv la debitorul persoană juridică.
Mai mult, extinzând interpretarea sistematică și asupra faptelor limitativ prevăzute de literele a – h ale art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, apelanta arată că în descrierea celor 8 fapte, legiuitorul s-a referit în 5 situații la persoana juridică.

Coroborând aceste 5 referiri exprese la persoana juridică cu absența oricărei referințe la debitorul persoană fizică, aplicând metoda interpretării sistematice la textul art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, arată că dispozițiile mai sus citate sunt aplicabile doar în situația unui debitor persoană juridică, cererea de chemare în judecată apărând astfel pe fond că fiind inadmisibilă.

Apelanta susţine că această procedură nu poate fi aplicată cu aceeași măsură oricărei forme de organizare juridică, întrucât legiuitorul a înţeles să delimiteze în mod clar modalitățile de aplicare a procedurii insolvenţei pentru cantităţile care dețin sau nu, personalitate juridică.

In acest sens, a învederat apelanta, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin decizia 700 din 19 octombrie 2016 că se poale atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar în cazul în care debitorul insolvabil a avut calitatea de persoană juridică si nu calitatea de persoana fizica, dar și prin Decizia ÎCCJ nr. 1/2016 pronunțată în data de 13 ianuarie 2016 și publicată în Monitorul Oficial nr. 138/2016, prin care Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I penală, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică, decizii din ale căror considerente apelanta a citat.

Or, arată apelanta, …….. nu are calitatea de persoană juridică, întrucât OUG 44/2008 la art. 22 stabilește ca: „întreprinderea individuala nu dobândește personalitate juridica prin înregistrarea în registrul comerțului”.

De asemenea, apelanta arată că textul de lege stabileşte în mod restrictiv, o anumită categorie de debitori pentru antrenarea răspunderii, respective debitorii persoane juridice, astfel că este nelegală soluţia judecătorului syndic de a trece peste voinţa legiuitorului şi de a extinde aplicabilitatea normei la alte forme de organizare lipsite de personalitate juridică, aşa cum este întreprinderea individuală.
 Concluzionând, apelanta susţine că, raportat la forma în care a fost organizată debitoarea, dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu au aplicabilitate.

Cu referire la modul de soluționare a excepției prematurităţii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale apelanta arată că art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014 definește procedura falimentului ca fiind procedura de insolvență concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Mai arată că, în contextul în care, în paralel, lichidatorul judiciar face demersuri pentru evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei ce fac parte din patrimonial de afectaţiune, apare ca prematură prezenta cerere de antrenare a raspunderii debitoarei cu privire la întreg pasivul de 537.761.21 lei,  având în vedere faptul că, pasivul va fi diminuat cu sumele încasate din valorificarea activelor şi pasivul neacoperit va fi diferit de sumele înscrise în tabelul de creanţe.

Astfel, arată apelanta, că procedând în aceasta modalitate, se va ajunge la situația absurdă în care creditorii care şi-au încasat sumele, să pună în executare o sentință de atragere a răspunderii pentru sume care nu mai sunt datorate şi singurul remediu ar fi promovarea acțiunii doar după definitivarea pasivului patrimonial.

Totodată, arată că raspunderea instituită de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este o răspundere subsidiară şi se aplica doar în cazul în care bunurile care alcatuiesc averea debitorului nu sunt suficiente pentru plata creanţelor  înregistrate în tabelul definitiv de creanţe.

Astfel, arată că la momentul formularii prezentei cereri nu poate fi cunoscută valoarea finală a pasivului rămas neacoperit al debitoarei în insolvenţă, motiv pentru care cererea privind antrenarea răspunderii pentru întreg pasivul debitorului se impunea a fi respinsă ca prematur introdusă.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta arată că nu se face vinovată de niciuna din faptele prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. d si c, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, conform art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Raportat la temeiul acestei fapte ilicite, apelanta arată că cererea este neîntemeiată întrucât aceasta a comunicat lichidatorului judiciar si depus la dosarul de insolventa actele contabile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014 şi actele financiar-contabile din ultimii 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei.

De asemenea, arată că debitoarea ………a fost suspusa unei inspecții fiscale în data de 23.07.2021, fiind analizată activitatea debitoarei din perioada 06.06.2016-01.04.2020, în urma căreia organele de inspecție fiscală au întocmit un Raport de inspecție fiscală.

Apelanta arată că motivarea judecătorului sindic este nesustenabilă ,in contextul în care, deși a fost depus la dosarul cauzei raportul de inspecție fiscală si a formulat apărări în acest sens, nu face nicio apreciere cu privire la această probă, dând eficacitate probatorie maximă unei prezumții relative, conform căreia nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.

Având în vedere dispozițiile art. 327 – 329 C.proc.civ., arată că prezumțiile relative pot fi combătute prin orice mijloc de probă, iar proba pe care aceasta a administrat-o prin raportul de inspecție fiscală, răstoarnă astfel prezumția reținută de judecătorul sindic.

Totodată, arată că pretinsul prejudiciu al intimatei constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, însă simpla constatare a stării de insolvență nu constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii.

De asemenea, apelanta arată faptul că motivele învederate au caracter de generalitate referitoare la responsabilitatea civilă a titularului întreprinderii individuale și la obligația de gestionare a patrimoniului debitoarei, cu enunțarea, tot în termeni generali și cu trimitere la procedura insolvenței, a condițiilor răspunderii civile delictuale, considerând că, în speța, sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii personale, întrucât ar fi dovedit prejudiciul, fapta ilicita, vinovăția sub forma culpei si raportul de cauzalitate.

ApeLanta susţine că împrejurarea ca debitoarea nu a depus la dosar toate actele prevazute de dispozitiile art. 67 din  Legea nr. 85/2014 sau că le-a depus cu întârziere, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor dovezi certe si nu poate conduce în mod automat Ia angajarea răspunderii sale patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Mai mult, judecătorul sindic ar fi trebuit să menţioneze lipsa căror acte conduc la concluzia ca nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea, în conditiile în care modul de ţinere a contabilităţii a fost deja verificat de către organul fiscal în conditiile Codului fiscal.

Totodată, arată că răspunderea instituită de dispozițiile art. 169 din Legea 85/2014 reprezintă o forma specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin dispozițiile art. 1357 Cod Civil, răspundere care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Prin urmare, fiind vorba de o răspundere delictuala, pentru a fi angajata, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din dispozițiile art. 1349 Cod Civil și art. 1357 Cod Civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate și vina), condiții care capătă în aceasta situație unele conotații speciale,

A mai susținut apelanta că reclamanta a formulat pe fond afirmații generale, în condițiile în care sarcina probei incumbă celui care face o susținere în fața judecății, invocarea prevederilor art. 169 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prezumție care a fost răsturnată în cauza dedusa judecății prin depunerea actelor contabile.

De asemenea, în opinia apelantei, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâților întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fit angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere.

Totodată, arată că abordarea judecătorului sindic este contrară dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 NCPC, întrucât utilizarea raționamentului inductiv sau deductiv specific prezumțiilor simple doar în motivarea hotărârii judecătorești, fără o anterioritate a dezbaterilor contradictorii nu poate fi permisă. În această ipoteză, arată că părții căreia îi este opozabilă prezumția îi este negat dreptul de a face dovada contrară sau de a arăta șubrezenia raționamentului ce se vrea a fi aplicat.

În ceea ce privește netemeinicia răspunderii reglementate art. 169 alin. 1 li. e) din Lege, apelanta arată că acest motiv nu putea genera starea de insolvabilitate întrucât este ulterior deschiderii procedurii, iar pe de altă parte acest motiv reprezintă doar o prezumție nedovedita a lichidatorului judiciar.

Mai mult, arată că în situația atragerii răspunderii pentru intrarea în insolvență, aceasta poate fi parțială, deoarece art. 169 alin. 1 face referire la o parte sau întregul pasiv al debitorului, fără a se depăși însă dauna aflată în legătură strictă cu fapta.

Cu privire la prejudiciu apelanta arată că angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolventa a debitorului trebuie să se supună, regulii limitării răspunderii fiecărei persoane la prejudiciul cauzat cu vinovăție, prin fapta proprie.

Astfel, arată că judecătorul sindic nu a determinat care a fost prejudiciul exact provocat averii debitoarei prin fapta de nepredarea a bunurilor şi a stabilit în mod nelegal în sarcina acesteia, cu titlu de prejudiciu întregul pasivul înscris în tabel.

Apelanta susţine că judecătorul sindic trebuia să stabilească întinderea exactă a preiudiciului provocat prin faptele indicate de lichidatorul judiciar, şi în situatia în care erau indeplinite condiţiile răspunderii civile să-l oblige doar la plata acestui preiudiciu.

De asemenea, arată că Judecătorul sindic a obligat-o la plata unui prejudiciul de 537.761,21 lei, în contextul în care lichidatorul judiciar a dispus în procedură evaluarea unor bunuri cu o valoarea mult mai mare.

Totodată, apelanta susţine că pentru a i se antrena răspunderea în conformitate cu art. 169 din Legea 85/2014, ar fi trebuit să i se impute o faptă anterioară deschiderii insolventei, de vreme ce textul de lege impune ca premisă legătură de cauzalitate între faptă si starea de insolvență, aceasta constituind o formă specială de răspundere, a cărei angajare se face numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, atât condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cât și condițiile specifice ce rezultă din textul legal apreciat a fi incident.

În ceea ce privește fapta ilicită, arată că conținutul material al acesteia trebuie să cuprindă cel puțin una dintre acțiunile descrise de norma legală ce instituie această formă de răspundere. Prejudiciul constă în ajungerea persoanei juridice în starea de insolvență, aceasta fiind urmarea imediată a faptei, rezultatul material al acesteia.

Legătura de cauzalitate, ca element obiectiv al acestei forme de răspundere, trebuie stabilită între fapta ilicită și starea de insolvență, acestea trebuind să se afle într-o relație cauză-efect, în sensul că lipsa disponibilităților a fost cauzată de fapta ilicită prevăzută de lege.

Prin urmare, arată că răspunderea urmează a fi angajată, sub aspectul acestei condiții, numai dacă fapta ilicită se află în legătură de cauzalitate cu ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență, nefiind suficientă starea de insolvență care, prin ipoteză, presupune un pasiv al debitorului, echivalent cu prejudiciul creditorilor, ci este necesar ca starea de insolvență să fi fost determinată de una dintre faptele pentru care, potrivit legii, organele de conducere sunt chemate să răspundă.
 în concluzie, arată că vinovăția este o condiție ce se impune a fi îndeplinită cumulativ cu cele anterior enunțate, constituind elementul subiectiv al răspunderii instituite de art, 169 din Legea nr. 85/2014, definit în doctrină că fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite față de conținutul și urmarea acesteia.

Apelanta mai arată că în contextul în care nu se evidențiază sub nicio formă care sunt bunurile ascunse din activul debitoarei, care sunt bunurile nepredate şi cel mai important, ce parte din pasivul debitoarei ar fi fost acoperită prin predarea acestora, pentru a se putea stabili în mod concret proporția pe care trebuie să o suporte din patrimoniul propriu, soluția judecătorului sindic apare ca fiind netemeinică şi nelegală.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 8 alin 4, art. 43 alin 2 din Legea 85/2014. coroborate cu dispozițiile art. 466., art. 470 si art. 480 Cod proc. Civ.

Intimatul reclamant, ………., prin asociat coordonator……….., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ………., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului că neîntemeiat si menținerea că temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Intimatul arată că este temeinică şi legală soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii, susţinând că răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Mai arată că natura juridică a răspunderii reglementate de art. 169 din Legea nr.85/2014 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Totodată, susţine că fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, în sensul îndeplinirii si condițiilor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014.
De asemenea, intimatul susţine că soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia prematurităţii este temeinică şi legală, arătând că soluţia  că introducerea acțiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat apariția stării de insolvenţă a debitoarei nu este condiționată de valorificarea eventualelor bunuri din patrimoniu, însă este afectată de un termen de prescripție care începe să curgă de la momentul la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, în cazul de fata de la momentul întocmirii raportului privind cauzele prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2006.

Mai arată că pasivul debitoarei este stabilit la acest moment conform tabelului definitiv depus la dosarul cauzei, astfel că se cunoaște suma pentru care apelanta trebuie să răspundă cu averea personala.

Mai susţine că sunt neîntemeiate criticile apelantei cu privire la faptul că s-ar ajunge în situația în care creditorii ar pune în executare o sentința chiar daca si-au recuperat creanțele în cadrul procedurii, în condițiile în care, art. 173 din Legea nr. 85/2014

Referitor la fondul cauzei, arată că, deși apelanta înțelege să critice temeinicia hotărârii pronunțata de judecătorul sindic, indicând practica judiciară cu privire la faptul că era obligația lichidatorului judiciar de a dovedi incidența prevederilor art. 169 alin. (1) lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2014, nici până la acest moment apelanta nu a înţeles să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele solicitate prin adresele depuse la dosarul cauzei si nici bunurile mobile identificate că existând scriptic în patrimoniul debitoarei în baza documentelor comunicate de organele fiscale.

Intimatul mai susţine că a efectuat un inventar scriptic al bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei, în condițiile în care apelanta nu a pus la dispoziție documentele contabile.

În concluzie, susţine că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a făcut dovada susținerilor din acțiunea introductivă, iar pârâta nu a înţeles să aducă nicio dovadă care să contrazică toate cele arătate şi demonstrate în fața instanței de fond, situație în care toate criticile acesteia referitoare la temeinicia şi legalitatea hotărârii judecătorului sindic sunt neîntemeiate.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 67, art. 82, art. 115, art. 169 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2014, art 11 alin. (1) și art. 19 din Legea 82/1991.

Analizand sentinţa, în raport de criticile formulate de apelantă, susţinerile intimatului, coroborat cu normele legale incidente în materie, Curtea reţine următoarele:

Susţinerea apelantei potrivit căreia in mod greşit judecătorul sindic a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, este întemeiată.

 Astfel, potrivit disp. art. 169 alin 1 din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul  pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:…

Este fără dubiu că acţiunea în atragerea răspunderii, reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014,  vizează debitorul- persoană juridică, nicidecum debitorul-persoană fizică. Aceasta deoarece textul de lege conţine o dispoziţie imperativă, care impune o condiţie expresă şi delimitează clar sfera de incidenţă a acestui text de lege, sferă ce nu poate fi lărgită prin interpretări individuale contrare.
Această interpretare corespunde cu întreaga reglementare a procedurii insolvenţei, având în vedere scopul acesteia statuat de art. 2 din Legea nr. 85/2014 – acoperirea pasivului debitorului, coroborat cu disp. art. 193 alin 1 C.civ. potrivit căreia persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, şi cele ale  art. 26  din OUG nr. 44/2008 potrivit căruia  persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.

Astfel, dacă în cazul debitorului -persoană juridică, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate se procedează la valorificarea patrimoniului acesteia şi, în subsidiar, dacă acesta este insuficient pentru acoperirea pasivului, se poate antrena răspunderea unei persoane fizice, în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, cu consecinţa valorificării patrimoniului acesteia,  în cazul debitorului-persoană fizică se procedează la valorificarea unui singur patrimoniu, respectiv al persoanei fizice, în temeiul disp. art. 26 din OUG nr. 44/2008 sus redat, acest patrimoniu fiind cel supus procedurii colective de executare, nefiind necesar a se promova în prealabil vreo acţiune în răspundere împotriva persoanei fizice titulare, răspunderea acesteia intervenind de drept, ca o consecinţă a deschiderii procedurii.
În cauză, procedura de insolvenţă a fost deschisă asupra debitorului ………. Întreprindere Individuală, iar potrivit disp. art. 2 lit g din OUG nr.44/2008, întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Prin Decizia nr. 743/2021 din 24.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. ……… s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada constituirii unui patrimoniu de afectaţiune pentru ………., astfel că patrimoniul acesteia este identic cu cel al persoanei fizice …………., iar în temeiul disp. art. 26 din OUG nr. 44/2008, patrimoniul persoanei fizice ……… poate fi direct urmărit pentru obligaţiile asumate în activitatea Intreprinderii Individuale, fără a fi necesară atragerea răspunderii acesteia în condiţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 care este aplicabil doar în ceea ce priveşte debitorul-persoană juridică, aşa cum s-a arătat în precedent.

Constatând că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, în temeiul disp. art. 480 C.pr.civ. Curtea urmează să admită apelul şi să schimbe în tot sentinţa, în sensul că va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă, fără a mai fi necesar a analiza celelalte susţineri ale părţilor, care nu mai au vreo relevanţă.