Jurisprudență | Curtea de Apel Craiova – Revocare pauliană a renunțării la moștenire făcută de succesibil în paguba creditorilor

Instanta de apel a constatat că, în condiţiile în care pârâta, promitenta-vânzătoare din respectivul antecontract, a renunţat expres la succesiunea tatălui său, aceasta fiind considerată că nu a fost niciodată erede, încă de la data deschiderii moştenirii prin decesul autorului său, întocmai cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 696 din Vechiul Cod civil de la 1864, antecontractul exhibat de reclamantă nu poate produce absolut niciun efect, nici în privinţa acceptării tacite a moştenirii de către pârâtă şi nici în privinţa proprietăţii indivize a terenurilor promise a fi înstrăinate.

Curtea apreciază că, efect al actiunii pauliene admise, actul de renuntare devine inopozabil fata de creditorul reclamant si in limita prejudiciului suferit de el, in limita creantei sale. Renuntarea fiind revocata in aceste limite, creditorul poate opta pentru acceptarea mostenirii, dar numai in favoarea sa si in limita creantei sale. Codul Civil precizeaza in acest sens in art 699, al 2, ca acceptarea nu se face in folosul eredelui care a renuntat, el ramanand renuntator in raport cu ceilalti mostenitori si creditori . Prin urmare, ca efect al actiunii pauliene, renuntarea nu este anulata, ci revocata, devenind inopozabila numai in raport cu creditorul reclamant. Altfel, renuntatorul ar profita indirect de rezultatul revocarii pauliene.

Aceste consideratii teoretice, raportate la dispozitiile legale antereferite, sunt insa valabile in contextul unui act de optiune valid, nu si in ipoteza manifestarii optiunii succesorale in afara termenului de 6 luni prevazut de art 700, al 1 Cod Civil.

A mai solicitat ieşirea din indiviziune a pârâtelor YY și ZZ cu privire la terenul arabil, situat în extravilanul satului Cioroiul Nou, comuna Cioroiași, jud. Dolj, în suprafaţă totală de 1,51 ha din Titlul de Proprietate nr. (…)/13.02.1996, cu amplasamentul precizat mai sus și atribuirea acestei suprafeţe de teren pârâtei (…).

Prin sentinţa civilă nr. (…) din data de 2 martie 2018, pronunţată de  Judecătoria Băileşti în dosarul nr. (…)/183/2017, a fost admisă exceptia lipsei de interes şi, în consecintă, a fost respinsa  actiunea formulata de reclamanta XX, în contradictoriu cu  pârâtele YY şi  ZZ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta XX, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 2220/8.11.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. (…)/183/2017, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă XX  împotriva sentinţei civile nr. (…) din data de 2 martie 2018, pronunţată de  Judecătoria Băileşti în dosarul nr. (…)/183/2017, în contradictoriu cu  intimatele pârâte YY şi ZZ.

S-a anulat  sentinţa civilă apelată  şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

După rejudecare, Judecătoria Băileşti a pronunţat sentinţa civilă nr.(…) din 30 octombrie 2019, prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta  în contradictoriu cu pârâtele. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta YY a sumei de 600 de lei reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta , solicitând admiterea acestuia, anularea sentinței civile apelate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. (…)/14.10.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. (…)/183/2017*, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă  împotriva sentinţei civile nr. (…) din data de 30 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Băileşti, în dosarul nr. (…)/183/2017*, în contradictoriu cu intimata pârâtă YY şi intimata pârâtă ZZ, ca tardiv.

A fost obligată apelanta la plata către intimata YY a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată şi către intimata ZZ la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă , solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. (…) de la 20 Aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. (…)/183/2017*, s-a admis recursul formulat de reclamanta  împotriva deciziei civile nr. (…)/14.10.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. (…)/183/2017*, în contradictoriu cu intimatele pârâttele, având ca obiect acţiune pauliană.

S-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Instanţa de recurs a reţinut că apelul a fost depus la oficiul poștal, la data de 27 ianuarie 2020, astfel cum reiese din plicul anexat la dosar(fila 6 apel), astfel încât calea de atac a fost declarată în termen. După rejudecare, Tribunalul Dolj a pronunţat decizia civilă nr. (…) din 07 Iulie 2021, prin care  a respins apelul dedus judecății ca nefondat, reţinându-se că teza juridică de acceptare tacită, de către pârâta ZZ, a succesiunii autorului său, TT, invocată de reclamantă în acţiunea dedusă judecăţii, a fost întemeiată exclusiv pe înscrisul sub semnătură privată intitulat “Contract de vânzare-cumpărare”, nedatat, reprezentând o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată între această pârâtă, ZZ, în calitate de promitentă-vânzătoare şi reclamanta XX, în calitate de promitentă-cumpărătoare şi având ca obiect terenurile extravilane în suprafaţă de 1,51 ha, înscrise în TP nr. (…)/13.02.1996, ce au aparţinut tatălui promitentei-vânzătoare, decedat la data de 07.06.2003.

Potrivit certificatului de moştenitor autentificat sub nr. (…)/30.03.2017 la BNP (…), singura moştenitoare acceptantă a moştenirii autorului TT, decedat la data de 07.06.2003, a fost pârâta YY, cealaltă fiică, în timp ce pârâta ZZ, promitenta-vânzătoare din respectivul antecontract, a renunţat la succesiune, conform declaraţiei sale exprese, autentificată sub nr. (…)/2017 la acelaşi BNP (…).

Raportând toate aceste exegeze teoretice şi jurisprudenţiale la datele concrete ale speţei, Tribunalul a constatat că, în condiţiile în care, incontestabil şi indubitabil, pârâta ZZ, promitenta-vânzătoare din respectivul antecontract, a renunţat expres la succesiunea tatălui său, TT, aceasta fiind considerată că nu a fost niciodată erede, încă de la data deschiderii moştenirii prin decesul autorului său, întocmai cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 696 din Vechiul Cod civil de la 1864, situaţie în care antecontractul exhibat de reclamantă nu poate produce absolut niciun efect, nici în privinţa accepătării tacite a moştenirii, de către, pârâta ZZ şi, nici în privinţa proprietăţii indivize a terenurilor promise a fi înstrăinate.

Aşadar, neexistând dovezi concrete care să răstoarne prezumţia de valabilitate a acestei renunţări, dată de pârâta ZZ în cadrul dezbaterii succesorale notariale, Tribunalul a constatat că această renunțare pură și simplă, numită şi pur abdicativă, întruneşte calitatea de a fi impersonală și cu titlu gratuit, constituind astfel un veritabil act de renunțare la moștenire ce urmează a fi validată de Tribunal, ca declarație de renunțare la succesiune perfect valabilă.

Mai mult, în speţă, nu a fost indicată şi nici nu există vreo dovadă în acest sens la dosar din care să reiasă că, anterior respectivului antecontract, încheiat în realitate în anul 2010, pârâta ZZ a mai făcut vreun alt act de acceptare a succesiunii autorului său, timp de 7 ani de la data decesului autorului său, TT, survenit la data de 07.06.2003, în condiţiile în care există un termen imperativ de prescripţie de 6 luni, în care poate fi exercitat acest drept, prevăzut de dispoziţiile art.700 alin. (1) din Vechiul Cod civil de la 1864.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs XX solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. (…)/2019 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. (…)/183/2017*, schimbând în tot sentinţa apelată în sensul admiterii acţiunii acesteia.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă  a criticat decizia recurată, susținând că instanța de apel nu a analizat susținerile subsemnatei din apelul formulat împotriva sentinței civile nr. (…)/30.10.2019, pronunțată de către Judecătoria Băilești, în dosarul nr. (…)/183/2017*.

A apreciat că Judecătoria Băilești nu a respectat indicațiile din decizia instanței de apel, în sensul lămuririi aspectelor menționate în considerentele deciziei nr. 2220/08.11.2018, iar Tribunalul Dolj în mod greșit a considerat că prima instanță a respectat întocmai dispozițiile art. 480 alin. 3 teza finală Cod procedură civilă, în sensul că s-a conformat indicațiilor și dezlegărilor obligatorii ale instanței de apel, analizând în fond cauza dedusă judecății, prin prisma statuarilor deciziei de anulare, având în vedere că excepția lipsei de interes a reclamantei a fost tranșată definitiv, prin soluția de respingere dată de Tribunal.

Recurenta reclamantă a apreciat că decizia Tribunalului Dolj nr. (…)/2021 nu a fost motivată, nefiind analizate, efectiv, susținerile acesteia din apelul formulat împotriva sentinței civile nr. (…)/30.10.2019, pronunțată de către Judecătoria Băilești, în dosarul nr. (…)/183/2017*.
Potrivit art. 425 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că recurenta reclamantă a considerat că instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale, prin lipsa motivării înlăturării susținerilor acesteia din cererea de apel.

Aceasta a criticat și soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului cauzei, considerând că, în mod greșit Tribunalul Dolj a constatat că este legală și temeinică, reținând că sunt vădit neîntemeiate criticile recurentei referitoare la faptul că ZZ nu putea să dispună înstrăinarea unei părți din terenul ce a aparținut tatălui său, decât în calitate de moștenitoare, în speța fiind aplicabile în privința sa, dispozițiile art. 689 și art. 691 alin. (1) din Vechiul Cod Civil.

După cum a precizat și în cererea de chemare în judecată, a apreciat că prin înstrăinarea unei părți din terenul ce a aparținut tatălui său, intimata – pârâtă ZZ a făcut un act pe care nu putea să îl facă decât în calitate de moștenitor.

Potrivit art. 689 din Vechiul Cod civil, acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat și este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-1 facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune intenția sa de acceptare.

Art. 691 alin. (1) din Vechiul Cod civil prevede că donațiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii.

Acceptarea moștenirii este irevocabilă, astfel că declarația de renunțare la moștenire făcută ulterior nu mai poate produce efecte.

Actele de dispoziție sunt lipsite de echivoc, presupunând acte pe care moștenitorul le-ar putea realiza doar în calitatea sa de moștenitor acceptant.

Potrivit susținerilor recurentei reclamante, elementul subiectiv este cel care trebuie luat în considerare, respectiv dacă succesibilul efectuează un act realizabil doar de către un moștenitor acceptant. Natura actelor încheiate de succesibil, prin prisma conținutului acestora, determină consecințele juridice în sensul acceptării sau nu a moștenirii.

Pentru a fi în prezenta unei acceptări tacite, este necesar ca acceptarea să fie concretizată în acte și fapte care să fie săvârșite de succesibil după data deschiderii succesiunii, acte care să implice intenția de a accepta moștenirea.

Recurenta reclamantă a apreciat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 689, 691 din Vechiul Cod civil, interpretând în mod greșit normele de drept material în litigiul dedus judecății.

De asemenea, deși Tribunalul Dolj a menționat faptul că antecontractul a fost încheiat în realitate în anul 2010, recurenta a învederat că nu se justifică în nici un mod această concluzie.

În consecință, având în vedere motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, să i se admită apelul formulat împotriva sentinței civile nr. (…)/2019 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. (…)/183/2017* și să schimbe în tot sentința apelată în sensul admiterii acțiunii recurentei reclamante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 Cod procedură civilă.
Recursul a fost respins ca  nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente:
Astfel, criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art 488, al 1, pct 6 Cpc si care vizeaza nemotivarea deciziei recurate sub aspectul inexistentei unei analize a sustinerilor din memoriul de apel nu pot fi primite.

Din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului pot fi decelate o serie de criterii ce sunt aplicabile motivarii unei hotarari judecatoresti in sensul ca instanta de apel, respingand calea de atac poate, in principiu, sa se limiteze la a-si insusi motivele hotararii instantei de grad inferior ( cauza Garcia Ruiz impotriva Spaniei, paragraful 26).

Notiunea de proces echitabil impune ca o instanta interna care si-a motivat decizia prin insusirea motivelor furnizate de o instanta de grad inferior , sa fi examinat, totusi, in mod real chestiunile esentiale supuse atentiei sale si sa nu se fi multumit sa confirme concluziile altei instante , fara a efectua o analiza proprie (cauza Helle impotriva Finlandei, paragraful 60).

Curtea retine ca obligatia instantei de apel era aceea de a stabili situatia de fapt prin analizarea probelor propuse de parti si a sustinerilor din calea de atac , respectand astfel caracterul devolutiv al apelului si, in consecinta, sa aplice normele legale incidente si principiile de drept la situatia concretă.

De asemenea, in considerente trebuia expus rationamentul care a dus la solutia pronuntata in cauza, urmand ca in realizarea acestui proces instanta sa arate de ce au fost inlaturate anumite probe sau argumente aduse de parti si au fost retinute altele care trebuia sa intemeieze concluzia judecatii.
Prin prisma acestor considerente, se retine ca Tribunalul Olt a analizat ansamblul probator administrat in cauza, realizand o examinare argumentata a motivelor de apel invocate de reclamanta, contrar sustinerilor acesteia. 

Astfel, a raspuns instanta de apel fiecarei critici subsumate motivelor de apel, raportat la respectarea prevederilor art 480, al 3, teza finala  Cpc care au in vedere efectele deciziei de anulare pentru instanta de fond si raportat la efectele pe care le-a produs incheierea promisiunii de vanzare cumparare din perspectiva acceptarii sau renuntarii la mostenirea defunctului Ghiban Constantin , retinand ca instanta fondului s-a conformat indicatiilor si dezlegarilor date prin decizia de anulare.

Aprecierea Tribunalului a fost fundamentata de analiza facuta de prima instanta , prin prisma indicatiilor date in decizia de apel din primul ciclu procesual , sens in care au fost evaluate efectele promisiunii de vanzare cumparare incheiate in anul 2010 din punct de vedere al acceptarii tacite sau renuntarii la mostenirea autorului decedat in anul 2003 si aplicabilitatea in cauza a prevederilor art 689, 696 si 700 din vechiul Cod Civil.

In atare conditii, nu se poate aprecia ca instanta de apel nu a raspuns criticilor apelantei reclamante referitoare la respectarea indicatiilor date de instanta de apel si nu a analizat , prin prisma criticilor si in cadrul procesual trasat de actiunea pauliana, efectele promisiunii de vanzare cumparare incheiate de un singur coindivizar care ulterior ar fi procedat la renuntarea la mostenenirea autorului tocmai pentru a nu isi indeplini promisiunea de a transfera dreptul de proprietate in patrimoniul promitentului cumparator, in speta, reclamanta.

In acest context, nu se poate retine ca hotararea instantei de apel nu  cuprinde motivele pe care se intemeiaza  pentru a fi aplicabil art. 488, pct 6 Cpc invocat de recurenta in sustinerea cererii de recurs.

Ca atare, decizia recurata corespunde exigentelor instituite de art 425, al 1, litera b Cpc , ceea ce face posibil controlul instantei de recurs asupra legalitatii sale.

Nu sunt intemeiate nici criticile subsumate motivului de casare prevazut de art 488, al 1, pct 8 Cpc. De principu, art 699 din vechiul Cod Civil consacra expres posibilitatea revocarii pauliene a renuntarii la mostenire facuta de succesibil in paguba creditorilor. Fiind un caz particular de revocare pauliana , trebuie indeplinite conditiile generale ale actiunii pauliene, cu particularitatea ca trebuie dovedita numai frauda debitorului, succesibilul renuntator, constand in constiinta rezultatului pagubitor al actului fata de creditor. Intrucat reb’nuntarea la succesiune este un act juridic unilateral , nu se poate pune problema dovedirii complicitatii la frauda a vreunui tert.

Ca efect al actiunii pauliene admise, actul de renuntare devine inopozabil fata de creditorul reclamant si in limita prejudiciului suferit de el , in limita creantei sale . Renuntarea fiind revocata in aceste limite, creditorul poate opta pentru acceptarea mostenirii, dar numai in favoarea sa si in limita creantei sale. Codul Civil precizeaza in acest sens,. In art 699, al 2, ca acceptarea nu se face in folosul eredelui care a renuntat, el ramanand renuntator in raport cu ceilalti mostenitori si creditori . Prin urmare, ca efect al actiunii pauliene, renuntarea nu este anulata , ci revocata , devenind inopozabila numai in raport cu creditorul reclamant. Altfel, renuntatorul ar profita indirect de rezultatul revocarii pauliene.

Aceste consideratii teoretice, raportate la dispozitiile legale antereferite, sunt insa valabile in contextul unui act de optiune valid, nu si in ipoteza manifestarii optiunii succesorale in afara termenului de 6 luni prevazut de art 700, al 1 Cod Civil.

Reclamanta si-a fundamentat demersul judiciar pe teza acceptarii tacite a mostenirii autorului Ghiban Constantin de catre parata ZZ prin incheierea unui act , promisiunea de vanzare cumparare a unui teren in suprafata de 1, 51 ha inscris in titlul de proprietate emis pe numele autorului,  pe care nu il putea incheia decat in calitatea sa de erede  si din care rezulta indirect, dar neindoielnic intentia sa de acceptare a mostenirii, asa cum impun prevederile art 689 Cod Civil.

Acceptarea tacita se rezuma, in esenta, la o singura conditie, anume aceea ca actul savarsit de succesibil sa implice cu puterea necesitatii intentia de a accepta mostenirea , sa nu poata primi o alta interpretare. Neindoielnic, incheierea de catre succesibil a unei promisiuni de vanzare cumparare a unui bun succesoral dobandeste valentele unei acceptari tacite a mostenirii , intrucat cele mai clare acte de acceptare voluntara tacita a mostenirii sunt actele de dispozitie savarsite de succesibil.

Încheierea actelor de dispozitie presupune intentia neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea pur si simplu , in aceasta categorie intrand si incheierea unui antecontract de vanzare cumparare a unui imobil din masa succesorala , chiar daca antecontractul nu a fost urmat de un act de instrainare.

Pentru a fi insa valabil si a avea semnificatia unei acceptari tacite a mostenirii,  actul trebuie savarsit inauntrul termenului de optiune succesorala de 6 luni . calculat de la data deschiderii mostenirii. Cu toate ca art 700 Cod Civil se refera la dreptul de a accepta mostenirea, iar nu la dreptul de optiune, este neindoielnic ca si renuntarea la mostenire urmeaza sa fie facuta in aceeasi perioada de timp.
Actul invocat de reclamanta ca avand valentele unei acceptari tacite a mostenirii  autorului TT de catre parata ZZ este antecontractul de vanzare cumparare prin care parata a promis reclamantei vanzarea unei suprafete de teren de 1, 51 ha inscrisa in titlul de proprietate nr 1118 15015 /13.12.1996 emis pe numele defunctului. Desi antecontractul nu este datat si in cererea de chemare in judecata se arata ca acesta a fost incheiat in anul 2004, din raspunsurile la interogatoriu ale partilor rezulta fara echivoc ca promisiunea de vanzare cumparare a intervenit in anul 2010. Astfel, atat parata ZZ, cat si reclamanta insasi , la interogatoriul administrat la propunerea paratelor, recunosc ca in anul 2010 s-a incheiat actul prin care ZZ s-a obligat sa vanda reclamantei suprafata de 1 , 51 ha inscrisa in titlul de proprietate emis pe numele autorului.

De  altfel, in cuprinsul antecontractului se mentioneaza ca parata a incasat pentru suprafata „vanduta” suma de 3000 RON , ceea ce exclude posibilitatea incheierii actului in 2004, intrucat denominarea a intervenit in cursul anului 2005.

Acesta este si materialul probator care a determinat concluzia Tribunalului in sensul ca promisiunea de vanzare cumparare a intervenit in anul 2010, aspect recunoscut de toate partile litigante, chiar daca nu se mentioneaza in structura argumentativa a hotararii in mod expres probele ce au stat la baza sa, asa incat criticile recurentei din aceasta perspectiva apar ca nefondate.

Cum actul de acceptare tacita a mostenirii a intervenit in anul 2010, cu mult peste termenul de optiune succesorala de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii autorului, respectiv 7.06.2003, data decesului, rezulta ca antecontractul in discutie nu poate valora acceptare tacita valida a mostenirii.

Cat priveste declaratia nr (…)/2017 prin care parata ZZ ar fi renuntat la succesiunea autorului , mentionata in certificatul de mostenitor nr (…)/30.03.2017 , din cuprinsul acestei declaratii rezulta ca parata nu a facut niciun act de acceptare expresa , fortata sau tacita a mostenirii defunctului TT , nefiind, asadar, o declaratie de renuntare la suucesiune in sensul 696 Cod Civil.

Desi a fost validata de Tribunal ca o declaratie de renuntare pur abdicativa, impersonala si cu titlu gratuit, acest lucru nu este de natura a reforma solutia , intrucat nu s-a probat in cauza ca parata ar fi facut alte acte de acceptare expresa sau tacita a succesiunii autorului inauntrul termenului de optiune succesorala, iar antecontractul in litigiu, fiind incheiat dupa expirarea acestui termen, nu poate valora acceptare tacita a mostenirii.

Ca atare, neexistand o veritabila declaratie de renuntare la mostenire in sensul art 696 Cod Civil , intrucat, pe de o parte, declaratia din 2017 nu reprezinta un act expres prin care parata declara, in cadrul termenului de optiune succesorala, ca nu isi insuseste /renunta la titlul de mostenitor , acest act nedesfiintand cu efect retroactiv vocatia sa succesorala pentru a deveni straina de mostenire, iar , pe de alta parte, o atare declaratie nici nu este facuta in termenul legal de optiune succesorala, ci la 14 ani distanta , nu sunt intrunite conditiile instituite de art 699 Cod Civil pentru a justifica o actiune pauliana de revocare a unei declaratii de renuntare care nu produce efecte juridice.

In acest context, parata neavand calitatea de mostenitor acceptant al succesiunii autorului, nefacandu-se dovada ca in afara antecontractului de vanzare cumparare incheiat in 2010 care ar fi putut valora acceptare tacita a mostenirii daca ar fi fost incheiat in termenul de optiune succesorala, parata ar fi savarsit si alte acte care sa capete o atare semnificatie , capatul de cerere principal avand ca obiect revocarea declaratiei de renuntare in mod corect a fost apreciat de instantele de fond ca neintemeiat, motiv pentru care si petitele vizand anularea certificatului de mostenitor si iesirea din indiviziune nu pot fi privite decat tot ca nefondate, intrucat au caracter accesoriu raportat la petitul principal.

Pentru toate aceste considerente, in baza art 496 Cpc, recursul va fi respins ca nefondat.
Totodata, desi intimata parata YY se afla in ipoteza partii care a castigat litigiul , data fiind solutia de respingere a recursului reclamantei , asadar, in situatia in care i s-ar cuveni cheltuieli de judecata in temeiul art 453 Cpc, atat timp cat atare cheltuieli , solicitate prin intampinarea depusa la dosar , nu au fost probate , cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecata in recurs va fi respinsa ca nefondata.