Jurisprudență | Curtea de Apel Craiova – Servitute legală. Reţele edilitare noi. Interpretare dispoziţii Legea nr. 241/2006. Despăgubiri pretinse de proprietarul terenului afectat

Legea nr. 241/2006 prin art. 27 alin 2 nuanţează şi reglementează în concret condiţiile în care se exercită acest drept de servitute legală, arătându-se şi ipotezele in care proprietarii de terenuri afectate de asemenea utilităţi pot solicita despăgubiri şi anume „Dreptul de trecere pentru utilităţi asupra terenurilor afectate de lucrările de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare se exercită pe toată durata existenţei acestor sisteme, indiferent de titularii dreptului de proprietate, astfel:….  b) cu justă despăgubire, în cazul terenurilor aparţinând unor persoane fizice sau juridice de drept privat afectate de execuţia noilor lucrări de investiţii.

Prin urmare, textul de lege este unul clar care nu lasă loc la îndoieli cu privire la interpretare şi aplicare, în sensul că despăgubirile, în temeiul acestei dispoziţii legale, se cuvin proprietarului terenului numai pentru  prejudiciile provocate cu ocazia lucrărilor de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă sau canalizare şi nu în alte situaţii; în cauza de faţă nu se regăseşte ipoteza în care proprietarul terenului solicită despăgubirea ca urmare a existenţei unor instalaţii care existau pe teren la data achiziţionării acestuia, iar despăgubirile erau generate de aceste lucrări de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a conductei, ci se solicită despăgubiri ca urmare a imposibilităţii folosirii terenului potrivit destinaţiei sale de teren intravilan, esenţial de reţinut că lucrările erau unele noi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs MUNICIPIUL …. PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL ….. PRIN PRIMAR, susţinând că, instanța de apel a nesocotit elementele de drept material incidente în cauză pronuntând o hotărâre nelegală.

A arătat că, în cazul rețelelor de utilități publice temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. 2 Legea nr. 241/2006 care stipulează că dreptul de servitute se exercita pe toata durata existentei sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, pentru executarea lucrarilor necesare întretinerii si exploatarii sistemelor respective.

Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apa si de canalizare se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestuia. Dacă, cu ocazia interventiilor pentru retehnologizari, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinatatea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, operatorii ( în speță …………..) au obligația sa le plateasca acestora despagubiri, in conditiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despagubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despagubirii se stabileste prin acordul parţilor sau, in cazul in care părțile nu se inteleg, cuantumul se stabileste prin hotarare judecatoreasca.

Prin urmare legiuitorul a înțeles să acorde beneficiul dreptului de servitute, deținătorului serviciului de alimentare cu apă și canalizare. cu titlul gratuit pe toată durata existenței acestuia stabilind numai dreptul la despăgubiri în cazul prejudiciilor cauzate de pagubele datorate de revizii, avari etc. (nefiind dovedite în cauză aceste prejudicii).

In ceea ce privește servituțiile administrative, acestea au ca obiect o abținere din partea persoanei obligate sau , altfel spus, o limitare a exercițiului drepturilor reale asupra imobilelor grevate de servitutea administrativă, respectiv a posesiei ca stare de Fapt corespunzătoare drepturilor reale. O altă caracteristică a servituțiilor administrative este aceea că sunt stabilite prin norme de interes public, așadar nu este posibilă derogarea, prin particulare de la regimul instituit.

In cazul în care despăgubirile sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar să se dovedească prejudiciul. iar acesta să fi fost produs printr-o faptă ilicită, ce presupune nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.

De asemenea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate ‘intre fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

A precizat că, regimul juridic al imobilului conține dreptul de proprietate asupra acestuia și servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara lui; prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului — zone protejate, zone în care acționează dreptul de preemțiune asupra imobilului, interdicții definitive sau temporare de construcție etc.

Regimul economic al imobilului indică folosința actuală, destinații admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localității sau zonei. Cum reclamanţii arată faptul că suprafata de teren în litigiu este ocupată de conducte de canalizare, fiind interventii de interes public, a apreciat că autorităţii  publice locale nu i se poate atribui nicio culpă.

Esențial este ca, prin aceste restricții stabilite de lege sa nu se atingă fondul acestui drept, sa nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Astfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proportionalitatii înscris in art. 53 alin. 2 din Constitutie.

Or, în condițiile în care legea specială în materie, ca de altfel și legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidentei că o astfel de servitute legală va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală.

A arătat  că, în mod corect a apreciat instanța de fond că apelanții -reclamanți nu sunt îndreptățiți la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului afectat de conducte, după cum nu sunt îndreptățiți la despăgubiri nici pentru faptul că această servitute legală aduce o limitare, absolut legală, dreptului său de proprietate.

Referitor la modul de solutionare al cererii de chemare în garantie în raport de materialul probator administrat în cauză, a susţinut că, Tribunalul Dolj deși a retinut faptul că intimatul chemat în garantie S.C. ………… administrează, gestionează si exploatează conductele de apă și canalizare apreciează în mod gresit că solutia primei instanțe, în ceea ce privește solutionarea cererii de chemare în garantie este corectă.

Avand în vedere faptul că S.C. ……….. administreaza, gestioneaza si exploateaza conductele de apă și canalizare, orice obligatie ar impune instanta în sarcina recurentului, ele nu pot fi executate decat de catre chematul în garantie ca beneficiar al fructelor rezultate din exploatare,

A apreciat că, instanta trebuia sa aiba in vedere la pronuntarea hotararii, legea speciala in materie, în sensul ca dreptul de servitute este instituit gratuit, intrucat se unnareste satisfacerea unui intereselor generale ale societatii, iar in cazul in care veti trece peste acestea, și veți stabili existența unui prejudiciu sa obligati (conform art. 26.alin 2) ………., in calitate de operator al serviciului de alimentare cu apă și canalizare, la acele despagubiri care sunt sunt dovedite.

Mai mult prevederile art. 36 lit. d din Legea 51/2006 privind serviciile publice de utilități publice prevăd în mod expres ca operatorii serviciilor de utilități publice au obligația sa plătească despăgubiri persoanelor fizice pentru restricțiile impuse deținătorilor de terenuri in perimetrul zonelor de protecție instituite, confonn prevederilor legale.

A apreciat că, având în vedere normele legale invocate …………, în calitate de titular al dreptului de administrare poate să posede, să folosească si să dispună de bun in condițiile actului prin care i-a fost dat dreptul de administrare si dispoz. art. 12 alin 4 din același act normativ, potrivit cărora in litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestuia va sta in nume propriu.

A mai susţinut că, prin hotărârea recurată, instanta de apel în mod vădit nelegal nesocoteste normele de drept material incidente în prezenta cauză, respectiv Legea specială nr. 241/2006 pe considerentul că reclamantii nu si-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe acest act normativ, fiind întemeiată pe dispozitiile răspunderii civile.

Instanta de apel desi a retinut faptul că în cazul retelelor de utilităti publice temeiul de drept îl constituie Legea nr. 241/2006, cu referire concretă la prevederile art. 27 alin. 2 din actul normativ mentionat, concluzionează în mod gresit, cum că reclamantli nu si-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozitiile acestui act normativ.

Mai mult, prin Decizia nr. 41 9/15.04.2010 a Curții Constituționale., privind excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 241/2006, se constata ca aceste prevederi sunt constituționale cu motivarea ca vizează satisfacerea unui interes general al societății , in deplina concordanta cu art. 44 din Constituție.

Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.

Ca o consecinta a acestui principiu, nu este permisa conventia parţilor care sa impuna aplicarea legii generale, înlaturând de la aplicare dispozitia speciala mai restrictiva, având în vedere limitele instituite de dispozitiile art. 5 C. civ., în care se poate manifesta libertatea de a contracta a partilor.
Prin întâmpinare, intimaţii ………… şi ……….. au solicitat respingerea recursul ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a deciziei nr. 535/2021 pronunțată de către Tribunalul Dolj.

Astfel, au susţinut că, verificând cererea de recurs, deși motivată pe alin. (l ) pc.t 6 si pct. 8 art. 488 NCPC, în fapt, este o reluare a motivelor din apel. Cu titlu prealabil, din pozitia procesuala a partilor, a rezultat ca Mun. … recunoaste ocupatiunea dar ca, in opinia acestei parate, suma pe care o solicită ar fi trebuit sa fie achitata de catre chemata in garantie, care recunoaste ocupatiunea insa invoca numai un drept de administrare si, ca atare, la randul ei, apreciaza ca, dimpotrivă, Municipiul ……. ar trebui sa achite despăgubirile.

Cu titlu prealabil, au susţinut că, din pozitia procesuala a partilor, a rezultat ca Municipiul …….. recunoaste ocupatiunea dar că, in opinia acestei parate, suma pe care o solicită intimaţii  fi trebuit sa fie achitata de către chemata in garantie, chemată in garantie care recunoaste ocupatiunea insa invoca numai un drept de administrare şi, ca atare, la rândul ei, apreciaza ca, dimpotrivă, Municipiul …. ar trebui sa achite despăgubirile.

Intimaţii au susţinut că, Tribunalul a reținut si că apelanta a recunoscut fapta de ocupare a suprafeței de teren , în mod nelegal, și fără o justă despăgubire, inclusiv legatura de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamanți generat de realizarea conductei de canalizare pe teren , dar și culpa în ce privește faptul că era cunoscut la data edificării rețelei starea de fapt și de drept, în senul că terenul nu era în proprietatea privata /publica a municipiului, ci în patrimoniul unor persoane fizice.

De asemenea, in mod corect, tribunalul a reținut că ocuparea terenului și realizarea lucrărilor au condus la lipsirea reclamanților de exercitarea în concret a dreptului de folosință, dar și de valorificarea beneficiilor materiale pe care folosința unui bun o poate asigura titularului dreptului de proprietate, iar legătura de cauzalitate este evidentă între prejudiciu suferit și lipsa de preocupare pentru clarificarea situației juridice a terenului din partea apelantei.

Au susţinut că, în speță realizarea rețelei de canalizare de publica -fapta ilicită este una definitivă și continuă , autorizația de construire fiind emisă în 2012, iar acțiunea formulata de intimaţii pentru lipsa de folosința este din 2014, adică în termenul de trei ani de la emitere autorizației.

Recurenta  a susținut că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că autorizația de construire pentru realizarea investițiilor a  fost emisă de Primăria Municipiului …… la data de 23.10.2012, astfel că devin incidente dispozi!iile art. 2517 C.civ. care stabilesc termenul general de prescripție de 3 ani și art. 2528 C.civ. care prevede că dreptul la acțiune în repararea unei pagube printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât pe cel care răspunde de ea.
Daca ne raportăm la acest termen de prescripție de trei ani invocat  se constată că acțiunea este formulata la 24.1 1.2014, iar pe de altă parte autorizația de construire de care recurenta face vorbire nu este un act administrativ adresat reclamanților de care să aibă cunostintă de la data comunicării , reclamanții fiind terți fata de un astfel de act administrativ.

 Referitor la cererea de chemare în garanție recurenta a considerat că instanța nu a analizat raportat la fapta ilicită cine este autorul, rezumându-se la aprecierea că nu chemata în garanție este proprietara lucrărilor edificare, …….. având doar calitatea de autoritate contractantă. S.C. ………… administrează, gestionează si exploatează conductele de apă și canalizare, dar potrivit art. 3 lit d și e din legea 241/2006 , sistemul public de alimentare cu apă și sistemul de canalizare sunt în proprietatea unităților administrativ -teritoriale, și prin urmare soluția instanței de apel , in ceea ce privește cererea de chemare în garanție este corectă.

 Referitor la dispozițiile Legii nr. 241/2006 , apelanta  a afirmat că trebuia să facă o diferențiere între cele două situații care au afectat terenul respectiv: construirea unor rețele de utilități publice și amenajarea unei străzi, întrucât fiecare atrage un regim juridic distinct.

În ceea ce privește dreptul de servitute legala invocat cu titlu gratuit, acesta nu se aplica în cauza , nefiind vorba de lucrări edificate anterior dobândirii dreptului de proprietate, ci dimpotrivă este vorba de realizarea rețelei de utilitate publica dupa anul 2005 , an când reclamantul a dobândit un drept de proprietate prin adjudecare . În speță nu este vorba de pagube datorate de revizii /avarii la o rețea preexistentă dreptului de proprietate pentru a se impune obligarea la despăgubiri a chematei în garanție în baza legii speciale nr. 241/2006, astfel încât se vor respinge și aceste critici ca nefondate . Au apreciat că, celelalte critici sunt de asemenea nefondate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată şi reţine următoarele:
Analizând decizia în raport de motivele invocate in recurs, susţinerile intimatei reclamante şi  dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:  

Se constată, în primul rând că, deşi recursul promovat este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ., niciuna dintre criticile recurentei nu dezvoltă motive de casare proprii încălcării principiului nemotivarii soluţiei sau motive contradictorii-încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.-de aceea,  se subliniază că invocarea acestor temeiuri de drept în memoriul de recurs are un caracter formal.

În acest context, Curtea subliniază că nu are obligaţia de a examina legalitatea deciziei din perspectiva acestor motive, această consecinţă fiind dedusă prin interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art.  489 alin. (2) C.proc.civ.

Aşadar, vor fi examinate motivele de casare dezvoltate specific şi întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct 8 C.proc.civ. invocându-se în esenţă că instanţa de apel nu a aplicat in mod corect prevederile art. 2517 C. civ. şi 2528 C. civ. , care stabilesc termenul general de prescripţie, respectiv momentul de la care incepe să curgă acest termen.

Astfel, potrivit disp. art. 488 alin 1 pct.8 C.proc.civ. casarea unei hotărâri se poate cere pentru următoarele motive de nelegalitate: …8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor  de drept material, aşa cum a fost expus motivul de recurs, trebuie ca instanţa, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, să le fi dat o greşită interpretare sau faptele reţinute să fi fost greşit calificate, în raport cu exigenţele textelor de lege.

Or, aplicand aceste dispoziţii raportat la circumstantele cauzei, Curtea apreciază că termenul de 3 ani nu poate să curgă mai devreme de momentul la care reclamanţii au luat cunoştinţă de limitarea dreptului lor de proprietate in urma afectarii terenului de conducta de canalizare, acesta fiind data cand prin adresa nr. ………./04.12.2013( fila 11 vol 1 dos jud.), reclamanţii au fost anunţaţi de către recurentă că o suprafaţă de aproximativ 490 mp din terenul acestora este ocupat de traseul conductei de canalizare.

In ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind un alt moment al curgerii termenului de prescripţie şi anume la data achiziţionarii terenului prin actul de adjudecare din 14.03.2005 ( fila 9 vol 1 dos jud.), Curtea nu-l poate primi, avand in vedere ca la acel moment nu se cunoştea traseul conductei de canalizare nici de către Primaria ….; această împrejurare reiese şi din faptul că în urma eliberării autorizaţiei de construcţie nr. ……../23.10.2012, deci la 7 ani după achiziţionarea terenului, recurenta fusese autorizată să monteze conducta de canalizare, însă pe terenurile aparţinand domeniului public sau privat al Mun. …., fara să priveasca terenurile proprietate privată.

 De altfel, raportat la criticile aratate anterior Curtea nu constată căror  dispoziţi legale li s-a dat o greşită interpretare sau au fost calificate in mod greşit, aspectele aratate privind stări de fapt pe care instanţa le-a constatat şi reţinut prin prisma probelor ce au fost administrate in cauză, respectiv prin prisma înscrisurilor depuse.

Prin urmare, raportat la data introducerii cererii, 19.11.2014, Curtea constată că termenul de 3 ani, nu s-a împlinit, astfel că se va respinge  acest motiv de recurs ca nefondat.

Un alt motiv de recurs, l-a constituit omisiunea instanţelor de fond şi apel de a analiza incidenţa dreptului de servitute reglementat de Legea nr. 241/2006, apreciindu-se ca în cauză legiuitorul a înţeles să acorde beneficiul dreptului de servitute, deţinătorului serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia, considerandu-se ca reclamanţii au dreptul la despăgubiri numai în cazul prejudiciilor cauzate de pagubele datorate de revizii, avarii etc, ceea ce nu s-a dovedit in cauză.

Raportat la aceste critici, Curtea constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile din Codul civil, respectiv raspunderea civilă delictuală, reglementată de dispoziţiile art. 1349 şi  1357 şi următoarele din Codul civil, de altfel cum a şi fost investită prin cererea de chemare in judecată, cadrul procesual sub aspectul obiectului pretenţiei şi al temeiului de drept fiind trasat chiar de catre reclamanţi, prin solicitarea daunelor interese rezultate ca urmare a limitarii modului in care poate fi folosit terenul afectat de conducta de canalizare.

Este de subliniat că reclamanţii au solicitat o despăgubire justă pentru normala exploatare a  conductei de canalizare de către recurenta-pârâtă, corelativ cu lipsirea proprietarului terenului de exerciţiul deplin al dreptului său de proprietate, astfel că  în ceea ce priveşte incidenţa Codului civil, Curtea mai reţine şi aplicarea dispoziţiilor art. 621 alin 3 C. civ. care stabilesc dreptul la despăgubire al proprietarului terenului afectat de trecerea pe fondul său a reţelelor edilitare noi, în teza a II-a stabilindu-se că dreptul la despăgubire trebuie să fie şi prealabil.

Prin urmare, reglementarea cu caracter general a limitelor aduse dreptului de proprietate prin exerciţiul dreptului de trecere cu conducte sau canale subterane şi orice alte instalaţii sau materiale, prevazută în dispoziţiile amintite din Codul Civil, instituie regula după care, în toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la plata unei despăgubiri care este şi prealabilă, atunci cand este vorba de utilităţi noi.

Aceste dispoziţii se coroborează şi cu dispoziţiile art. 1386 C. civ. care clarifică modalitatea reparării prejudiciului şi anume în natură prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, prin plata unei despăgubiri, stabilită prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotarare judecatorească.

În aceeaşi ordine de idei, reclamanţii intimati sunt obligaţi să respecte sarcinile impuse prin traseul conductei de canalizare, in condiţiile in care aceste lucrări au caracter de utilitate publică, limitarea dreptului de proprietate fiind prevazută şi de dispoziţiile art 602 alin 1 C. civ., chiar dacă le afectează exercitarea dreptului de proprietate, insă sub condiţia ca aceste restricţii stabilite de lege să nu anihileze complet dreptul de proprietate, fiind supus principiului proporţionalităţii înscris în art. 53 alin 2 din Constituţie.

În acelaşi mod se interpretează şi art. 1 protocolul nr. 1 din CEDO care dă dreptul staului de a limita exerciţiul dreptului de proprietate privată atunci cand limitarea este justificată de un interes general, dar cu condiţia acordării unei indemnizaţii pentru prejudiciul adus proprietarului, cu scopul menţinerii unui just echilibru între interesul general cel particular; în cauza Mellacher şi alţii c/ Austria sau în cauza James şi alţii c/ Marea

Britanie, Curtea recunoaşte competenţa statului de a reglementa folosinţa unor bunuri proprietate privată atunci când se urmăreşte un scop de interes general dar, în aceeaşi măsură, nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual iar păstrarea raportului de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.

În concluzie limitarea folosirii bunurilor proprietate privată este conformă cu C.E.D.O. câtă vreme se urmăreşte un scop de utilitate publică şi implică o despăgubire a proprietarului.

Doar în aceste condiţii este respectat principiul proporţionalităţii şi baza rezonabilă în temeiul căreia se pot institui restrângeri ale dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, susţinerea recurentei Mun. … privind aplicarea legii speciale şi anume a Legii nr. 241/2006 care stabileşte  servitutea legală cu titlu gratuit asupra terenurilor  pe care se regăsesc rețele de alimentare cu apă și canalizare de utilitate publică(art. 27 alin 2), nu poate fi primită, în condiţiile in care reclamanții nu se regăsesc în situația în care ar fi proprietarii unui teren pe care se aflau deja amplasate rețele de alimentare cu apă și canalizare de utilitate publică la data dobândirii dreptului de proprietate ci în situația în care conductele au fost montate ulterior achiziţionarii terenului, din înscrisurile depuse in cauză rezultand că Primăria … a obţinut autorizaţia realizarii lucrării la 7 ani de la achiziţionarea terenului.

Intr-adevar, Legea nr. 241/2006 prin art. 27 alin 2 nuanţează şi reglementează în concret condiţiile in care se exercită acest drept de servitute legală, aratandu-se şi ipotezele in care proprietarii de terenuri afectate de asemenea utilităţi pot solicita despăgubiri şi anume „Dreptul de trecere pentru utilităţi asupra terenurilor afectate de lucrările de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare se exercită pe toată durata existenţei acestor sisteme, indiferent de titularii dreptului de proprietate, astfel:….  b) cu justă despăgubire, în cazul terenurilor aparţinând unor persoane fizice sau juridice de drept privat afectate de execuţia noilor lucrări de investiţii.

Prin urmare, textul de lege este unul clar care nu lasă loc la îndoieli cu privire la interpretare şi aplicare, în sensul ca despagubirile, in temeiul acestei dispoziţii legale se cuvin proprietarului terenului numai pentru  prejudiciile provocate cu ocazia lucrarilor de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a sistemelor de alimentare cu apă sau canalizare  şi nu în alte situaţii; în cauza de faţă nu se regaseşte ipoteza în care proprietarul terenului solicită despăgubirea ca urmare a existenţei unor instalaţii care existau pe teren la data achiziţionarii acestuia, iar despăgubirile erau generate de aceste lucrări de execuţie, reabilitare, întreţinere şi exploatare a conductei, ci se solicită despăgubiri ca urmare a imposibilităţii folosirii terenului potrivit destinaţiei sale de teren intravilan , esenţial de reţinut ca lucrarile erau unele noi.

Ca o concluzie, Curtea constată că acest caracter gratuit al dreptului de uz invocat de recurentă nu ar putea fi reţinut, nici justificat de împrejurarea ca acesta îşi are izvorul într-o normă specială-Legea nr. 241/2006-a carei aplicare înlătura incidenţa normei generale, respectiv cea a dreptului comun reprezentat de Codul Civil.

Faţă de aceste considerente, şi acest motiv de recurs este gasit ca neîntemeiat, instanţa de apel facand o corectă interpretare şi aplicare a legii.

O altă critica a hotararii instanţei de apel priveşte modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, apreciind ca SC ……….. administrează, gestionează şi exploatează conductele de apă şi canalizare, conform HCL al Municipiului … nr. 164/2007, astfel că orice obligaţie ce ar reveni recurentei, nu poate fi executată decat de catre chematul in garanţie ca beneficiar al fructelor rezultate din exploatare.

Raportat la aceste critici, Curtea le gaseşte nefondate, instanţele de fond şi apel facand o corectă aplicare a legii în condiţiile în care conform art. 3 lit d şi e din Legea nr. 241/2006, sistemul public de apă şi canalizare sunt în proprietatea unităţilor administrativ- teritoriale, chemata în garanţie nafacând decat să gestioneze exploatarea acestor instalaţii, conform HCL nr. 164/2007 indicată de recurentă, ceea ce nu face ca în sarcina acesteia din urmă să se nască obligaţia de a despăgubi proprietarul fondului afectat.

De altfel, se observă ca autorizaţia de construire a conductei ( fila 92 vol 1 jud) a fost eliberată la cererea ………… însă „ pentru municipiul ….” , ceea ce denotă calitatea de reprezentat a chematei in garanţie pentru proprietarul Municipiul ….., în derularea activităţilor de obţinere a autorizaţiilor necesare  realizării  instalaţiilor de apă şi canalizare.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Curtea urmează să respinga recursul ca fiind nefondat.