Jurisprudență | Curtea de Apel Oradea – Acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, chiar dacă nu au fost solicitate cu ocazia soluționării cauzei în recurs

Articole incidente: art. 451 – 453 Cod procedură civilă

Cu ocazia soluționării recursului nu au fost solicitate de către intimată cheltuielile de judecată ocazionate în această fază procesuală, ci, ulterior, pe cale separată, sens în care s-a depus dovada achitării acestora în baza unui contract de asistență juridică încheiat anterior.

Art. 452 Cod procedură civilă impune depunerea dovezii cheltuielilor de judecată solicitate cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, fără însă a exista vreo dispoziție legală care să interzică posibilitatea solicitării, acordării acestora pe cale separată, în măsura în care s-au achitat anterior sau după soluționarea litigiului pe fond, cele dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 59/2017, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind astfel corect aplicate, iar criticile neavenite.

Cheltuielile de judecată pricinuite de acest proces au fost solicitate de către reclamantă pe cale separată, fapt ce reiese din încheierea de ședință din data de 24.10.2017 (fila 8) și din considerentele deciziei nr. (…)/2017-R, pronunțată în dosarul mai sus menționat.

Potrivit facturilor și chitanțelor aflate la filele 9 – 10 din dosarul cauzei, onorariul avocațial pentru dosarul de mai sus a fost facturat și achitat la data de 29.11.2017, precum și la data de 21.12.2017, mai exact după data închiderii dezbaterilor în fond în dosarul nr. (…)/(…)/2016*/a1 adică 24.10.2017.

Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, (1) partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, s-a reținut că dispozițiile art. 452 Cod procedură civilă prevăd că, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Din aceste dispoziții legale a rezultat că aceste cheltuieli trebuie cel puțin să existe la data închiderii dezbaterilor, iar în măsura în care nu au fost pretinse se pot solicita pe cale separată.

Prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestor cheltuieli de judecată, potrivit dispozițiilor de mai sus, până la data închiderii dezbaterilor în fond în dosarul nr. (…)/(…)/2016*/a1, adică 24.10.2017, facturile și chitanțele de plată fiind ulterioare acestui moment, fapt ce ar putea duce la concluzia că acestea au fost făcute pro causa, în funcție de soluția adoptată.

În consecință, având în vedere că aceste cheltuieli nu existau la momentul stabilit de art. 452 Cod procedură civilă, ele nefiind nici măcar facturate de avocata reclamantei, prima instanță a respins cererea de acordare a acestora.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel apelanta reclamantă Asociația de proprietari „(R)”, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii în pretenții obiect al prezentei cauze, inclusiv obligarea pârâtului la cheltuieli de judecata în prima instanță; cu cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. (…)/A din data de 17 septembrie 2019, Tribunalul (…) a admis apelul declarat de apelanta Asociația de Proprietari (R), în contradictoriu cu intimatul (P), împotriva sentinței civile nr. (…)/2018, pronunțată de Judecătoria (…) în data de 13.03.2018, pe care a modificat-o în parte în sensul că:

A fost admisă în parte acțiunea civilă introdusă de reclamantă Asociația de Proprietari (R), în contradictoriu cu pârâtul (P) având ca obiect pretenții.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 700 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul (…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…), solicitate pe cale separată și constând în onorariu avocațial redus din oficiu de la suma de 1500 de lei.

A fost obligat intimatul să achite apelantei suma de 27 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel proporțional cu valoarea admisă a pretențiilor.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:
În mod greșit a fost respinsă cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată rezultate dintr-un litigiu anterior, pentru motivul că dovada acestor cheltuieli nu a fost făcută până la închiderea dezbaterilor în fond în prima cauză.

S-a reținut că literatura de specialitate și jurisprudența au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru partea care câștigă procesul de a le recupera pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat. Acest aspect a fost menționat și prin considerentele Deciziei nr. 59/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (pct. 75). Prin aceeași decizie instanța supremă a reținut următoarele:

Prin urmare, s-a reținut a fi firesc ca o astfel de cerere, care capătă autonomie în raport cu litigiul ce a generat cheltuielile respective, să fie văzută și tratată ca una cu individualitate proprie, care stă la baza declanșării unui litigiu independent de cel inițial, care generează propriile cheltuieli și care se supune regulilor generale de judecată, inclusiv a acelora reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 451 – 455 din Codul de procedură civilă (pct. 77).

În aceste condiții, litigiul prin care s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată s-a reținut a fi suspus tuturor regulilor procedurale în ceea ce privește formularea și judecarea unei cereri având ca obiect pretenții. Prin urmare, s-a apreciat că probele prin care se urmărește dovedirea acestor pretenții – efectuarea cheltuielilor de judecată într-un litigiu anterior – trebuie propuse în condițiile art. 254 Cod procedură civilă.

S-a reținut că doar în situația în care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată are caracter accesoriu (fiind capăt de cerere accesoriu față de un capăt principal) devin aplicabile prevederile art. 452 Cod procedură civilă referitoare la dovada atât a existenței cât și a întinderii cheltuielilor cel târziu la data la închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (adică dacă cheltuielile de judecată ar fi fost solicitate chiar în litigiul anterior sau când se solicită cheltuieli de judecată în cadrul litigiului de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată).

În acest condiții, s-a apreciat a fi greșită constatarea primei instanțe că apelanta trebuia să facă dovada plății cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor în primul litigiu. Acest raționament ar lipsi de sens și de interes posibilitatea solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată, atâta timp cât dovada acestora ar trebui făcută chiar în primul proces.

Totodată, s-a reținut că în condițiile în care s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată – prin angajarea de către partea câștigătoare a unui avocat – nu au relevanță condițiile și termenele de plată a onorariului convenit de avocat și client.

Astfel, s-a apreciat că din simplul fapt al reprezentării/asistării părții în proces de către un avocat rezultă implicarea unor cheltuieli pentru partea respectivă, iar condițiile în care avocatul și clientul său au înțeles să rezolve problema achitării onorariului pentru asistența juridică acordată reprezintă o clauză care privește numai părțile contractului de asistență juridică (avocat – client).

În aceste condiții, s-a reținut că achitarea onorariului avocațial și emiterea chitanței ulterior câștigării procesului nu pot conduce în mod automat, fără luarea în considerare a altor circumstanțe, la reținerea săvârșirii unui abuz de drept.

S-a mai arătat că un onorariu avocațial achitat ulterior câștigării procesului, dar care se datorează pentru asistența juridică dovedită a avocatului în acea cauză (prin asistare/reprezentare) – aspect ce rezultă din referirea în împuternicirea avocațială și factura/chitanța emisă la același contract de asistență juridică – nu exclude posibilitatea recuperării acestuia de la partea care a pierdut primul proces, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cât privește valabilitatea contractului de asistență juridică nr. (…)/17.10.2017, depus la dosar pentru dovedirea cheltuielilor de judecată solicitate de către apelantă, instanța a constatat că acesta a fost încheiat între avocat și persoanele fizice menționate în cuprinsul convenției în calitate de reprezentante ale apelantei Asociația de Proprietari (R), (Pr) semnând contractul în calitate de președinte, iar (Ad) în calitate de administrator al persoanei juridice, alături de semnăturile reprezentanților fiind aplicată și ștampila asociației de proprietari. În aceste condiții, apărarea intimatului conform căreia contractul de asistență juridică susmenționat nu a fost încheiat între apelantă și avocat nu a fost primită.

Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă pentru acordarea cheltuielilor de judecată apelantei în cauza înregistrată sub dosarul cu nr. (…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…) – apelanta a obținut respingerea recursului formulat de intimat – instanța de apel a constatat că este întemeiată solicitarea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată, constând în onorariu avocațial.

Cât privește însă cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmau a fi acordate, instanța de apel a făcut aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, și, în consecință, față de complexitatea redusă a cauzei (recurs formulat împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale, în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a unui text legal care nu avea legătură cu soluționarea cererii) în care s-a acordat un singur termen de judecată, instanța a dispus reducerea cheltuielilor de judecată de la 1500 lei la 700 lei.

Reținând culpa procesuală a intimatului care a pierdut în calea de atac, instanța, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, a obligat intimatul să achite apelantei suma de 27 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxă judiciară de timbru) proporțional cu valoarea admisă a pretențiilor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu 100 lei prin chitanța fiscală din data de 20.11.25019, fila 19, a declarat recurs apelantul (P), solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, păstrarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii reclamantei.

Prin motivele de recurs s-a invocat că, încă de la începutul judecății cauza s-a judecat la primul termen, după ce grefierul de ședință a făcut referatul cauzei a solicitat președintelui completului de judecată să se abțină de la judecarea cauzei deoarece există un conflict, urmare a admiterii plângerii prealabile formulate la Inspecția Judiciară împotriva unor fapte săvârșite de un număr de trei judecători printre care se afla și acesta, care a judecat în apel cauza.

A arătat însă președintele de complet că nu consideră că trebuie să se abțină în judecarea cauzei, astfel că, datorită și discuțiilor care s-au purtat pe această temă și văzând reacția celorlalți doi judecători, nu a mai stăruit în aceasta privință apreciind că se va respinge cererea, fiind astfel întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 1 și 5 Cod procedură civilă.

Contractul de asistență juridică a fost semnat doar între cabinetul de avocat (A) și pârâții (Pr) și (Ad)., are nr. (…) din 17.10.2017 încheiat între (A) Cabinet de Avocat cu datele de identificare reprezentat de Decizia Baroului (…) nr. (…) din 27.04.2011 cu sediul (…), încheiat cu, (Pr) domiciliată în (…) în calitate de președinte, actul de identitate (…) trecut la semnătură și (Ad) cu domiciliul în (…), act de identitate (…) trecut la semnătură, ambele persoane fiind părți în dosarul pentru care a fost întocmit contractul de asistență juridică.

În aceste condiții facturile depuse trebuiau să fie întocmite pentru pârâții (Pr) și (Ad) și nu pentru pârâta Asociația de Proprietari (R) care nu este parte în contractul de asistență avocațială nr. (…) din 17.10.2017 deși are personalitate juridică, motiv pentru care aceasta putea fi parte în contract fără nicio opreliște sau îngrădire, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deci, în consecință nu se puteau întocmi facturi pentru aceasta, astfel că, facturile fiscale (…) din 29.11.2017 și (…) din 21.12.2017 sunt întocmite fără contract, deci fără forme legale, astfel că solicită a se constata nelegalitatea acestora motivat de inexistența vreunui contract în baza căruia acestea puteau fi emise.

Referitor la cheltuielile de judecată, acestea trebuiau să existe la momentul încheierii dezbaterilor din dosarul (…)/(…)/2016*/al, adică la data de 24.10.2017 când dezbaterile s-au încheiat pentru fondul cauzei iar pârâta de la acel moment și reclamantă în prezenta cauza trebuia să cunoască întinderea cheltuielilor de judecată și chiar în situația solicitărilor acestor cheltuieli pe cale separată trebuia să le aducă la cunoștința părților din dosar.

Instanța de apel greșit a reținut că instanța de fond a greșit în interpretarea prevederilor legale cu privire la faptul că dovada cheltuielilor trebuia făcută până la încheierea dezbaterilor din fond motivând că este îndreptățită și acceptată o acțiune de recuperare a cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Nu contestă nimeni că recuperarea cheltuielilor de judecată nu este o cerere îndreptățită, dar această cerere trebuie să îndeplinească anumite cerințe și demersuri fără de care s-ar ajunge la abuzuri de drept fără niciun control legal, cum din jurisprudența invocată de instanța de apel în decizia recurată, din Decizia nr. 59/2017 a ÎCCJ (Complet DCD/C) reiese că la pct. 81 s-a stabilit „Cât privește tendințele de abuz procesual, acestea pot și trebuie să fie controlate și contracarate de instanță, dar și de partea adversă, însă prin mijloacele legale și în cadrul creat de legiuitor, respectiv de către instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 451 – 453 din Codul de procedură civilă și uzând de dreptul său de apreciere și cenzură asupra realității, necesității și caracterului rezonabil al acestora, iar de către pârât prin formularea de apărări în raport cu pretenții ce nu corespund acestor caracteristici (mai ales în condițiile în care acestea îi sunt cunoscute din cursul litigiului anterior, în ipoteza recurgerii la solicitarea lor pe cale separată ca urmare a omisiunii acordării de către instanța ce a judecat litigiul inițial).”

Reclamanta a procedat la întocmirea facturilor și chitanțelor ulterior încheierii dezbaterilor la 29.11.2017 și 21.12.2017, ceea ce demonstrează faptul că acestea au fost întocmite cu mult după pronunțarea Deciziei civile nr. (…)/2017 – R din data de 31.10.2017 de Curtea de Apel (…), acestea fiind întocmite pro causa în funcție de deznodământul și soluția adoptată de instanță.

S-au invocat în drept prevederile art. 483 și urm., art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata Asociația de proprietari „(R)” (…), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat în principal constatarea nulității recursului iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, menținerea deciziei ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Este nemotivat recursul, raportat la art. 489 alin. 2 și art. 486 alin. 2 Cod procedură civilă, motivele inserate în cererea de recurs nu se circumscriu celor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. l pct. l, pct. 5, pct. 8 Cod procedură civilă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. l pct. l Cod procedură civilă se referă la situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, or, motivarea recurentului privitor la acest motiv de nelegalitate nu se subscrie acestui motiv de casare, practic lipsește motivarea în cererea de recurs inclusiv pentru pct. l al art. 488 Cod procedură civilă.

Analizând totuși susținerile recurentului, reiese faptul că a fost format completul de judecată din doi magistrați din cadrul Secției I-a civilă a Tribunalului (…), situație în care compunerea completului de judecată este legală. Susținerile privitor la cererea ca un membru al completului de judecată să se abțină, că acel magistrat a declarat că nu înțelege să formuleze cerere de abținere, coroborat cu faptul că recurentul nu a formulat cerere de recuzare împotriva acestuia, determină concluzia că nu există vreun motiv pentru care acesta să nu participe la judecarea pricinii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. l pct.5 Cod procedură civilă se referă la situația când, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, or, nu a fost susținut cu vreo motivare din partea recurentului.

Art. 488 alin. l pct.8 Cod procedură civilă prevede situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, or, din motivarea recursului nu rezultă concret care anume norme de drept materiale le-a încălcat instanța de apel prin decizia recurată, situație față de care nu este incident nici acest motiv de recurs.

Practic recurentul a invocat motive de netemeinicie, aspecte care nu mai pot fi supuse cenzurii în fața instanței de recurs, neexistând vreun motiv de nelegalitate pe care recurentul să-1 fi indicat, întreaga sa expunere din cererea de recurs este o reiterare a apărărilor din fața instanței de apel și primei instanțe.

În subsidiar prin prisma argumentelor expuse de recurent se apreciază că toate criticile recurentului sunt nefondate, că instanța de apel a analizat toate aspectele deduse judecății, chestiuni pe care le-a invocat prin apelul declarat, recurentul nu a declarat apel.

Referitor la contractul de asistență juridică care a stat la baza solicitării cheltuielilor de judecată – obiect al pricinii -, acesta a stat la baza angajării apărătorului său, potrivit acestuia la mențiunea „părțile semnatare” s-a arătat că numita (Pr) a semnat în calitate de președinte al asociației de proprietari, că numita (Ad) a semnat în calitate de administrator al asociației de proprietari, înscriindu-se mențiunea expresă la art. 2 partea finală la obiectul contractului că va fi prestat de avocat pentru – în favoarea – Asociației de proprietari (R), sens în care s-a indicat și sediul acestei persoane juridice, aspect susținut și de faptul că la finele contractului alături de semnăturile aferente apare și stampila asociației de proprietari (R).

Privitor la criticile care vizează fondul cauzei, se invocă că sunt identice cu cele enunțate în faza de apel, corect instanța de apel a reținut faptul ca soluția instanței de fond motivată pe aspectul că „dovada cheltuielilor de judecată până la data închiderii dezbaterilor”, este nelegală, că s-a pronunțat cu greșita aplicare a legii atâta timp cât prin Decizia nr. 59/2017 Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – decizie publicată în Monitorul Oficia1 al României, Partea I, nr. 860 din 1 noiembrie 2017 – privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul București — Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 18.858/4/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept a stabilit că, în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.”

Ca urmare, s-a statuat că temeiul lega1 al analizării cheltuielilor de judecată solicitate pe cale separată este în mod exclusiv art. 453 alin. l Cod procedură civilă, în niciun caz prevederile art. 452 care ar fi fost aplicabile doar în cazul în care cheltuielile de judecată ar fi fost solicitate în cadrul litigiului care a generat acele cheltuieli de judecată. Acest raționament justifică și posibilitatea părții care a câștigat procesul să solicite părții care a căzut în pretenții cheltuieli de judecată pe cale separată, deoarece acele cheltuieli nu le depune la dosarul/litigiul care le-a generat.

Intimata în speță a înțeles să-și exercite dreptul procesual conferit de art. 453 Cod procedură civilă pentru a-și recupera cheltuielile de judecată – pe cale separată față de cauză, dosarul care a generat efectiv aceste cheltuieli – ceea ce este o opțiune legală consfințită de Decizia nr. 59/2017 a ICCJ – susmenționată, aplicată în mod constant de instanțele de judecată, practica judiciară la nivelul întregii țări fiind unitară.

A admite raționamentul primei instanțe ar însemna interpretarea dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă în mod limitativ, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului, Deciziei nr. 59/2017 a ÎCCJ.

Legiuitorul nu limitează dreptul său de a-și recupera cheltuielile de judecată doar în dosarul nr. (…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…), prejudiciul în patrimoniul său este justificat de formularea unei cereri în justiție de către pârâtul din prezenta cauză, în care acesta s-a apărat prin angajarea unui avocat, prin formularea unei întâmpinări și prin reprezentarea de către apărător cu ocazia dezbaterilor pe cererea obiect al dosarului nr. (…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…) – cerere depusă de pârâtul din prezenta cauză în final respinsă de Curtea de Apel (…).

Prejudiciul constă în acele cheltuieli de judecată generate de pârâtul din cauză pe care a înțeles să le solicite pe cale separată față de dosarul nr. (…)/(…)/2016* al Curții de Apel (…). Susținerea primei instanțe în sensul că acele cheltuieli de judecată ar fi fost facturate la o dată ulterioară închiderii dezbaterilor în dosarul nr.(…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…), ar determina respingerea solicitării pe cale separată a acestor cheltuieli de judecată, este contrară interpretării date de ICCJ prevederilor art. 453 Cod procedură civilă prin Decizia nr. 59/2017.

Existența în sine a contractului de asistență juridică coroborat cu termenul de plată a onorariului avocațial inserat în acel contract de asistență juridică nr. (…)/17.10.2017, 60 de zile calendaristice din data semnării contractului, coroborat, cu plata în două tranșe a onorariului: 700 lei la data de 29.11.2017 și suma de 800 lei la data de 21.12.2017 – ambele încadrându-se în termenul de plată stabilit contractual, cu principiul libertății voinței contractuale a părților inclusiv în cadrul unui contract de asistență juridică, cu faptul că apărătorul efectiv a prestat acea activitate în dosarul nr. (…)/(…)/2016*/a1 al Curții de Apel (…), chiar dacă plata s-a efectuat ulterior, însă în termenul contractual convenit – justifică îndreptățirea sa în a solicita recuperarea cheltuielilor de judecată.

Privitor la cuantumul cheltuielilor, nu critică soluția instanței de apel din această perspectivă, cuantumul de 700 lei stabilit în apel este mai mult decât rezonabil pentru asemenea apărări. Este lipsită de fundament susținerea recurentului privitor la obiectul și soluția dată de ICCJ în Decizia nr. 59/2017 prin care s-a statuat că temeiul lega1 al analizării cheltuielilor de judecată solicitate pe cale separată este în mod exclusiv art. 453 alin. l Cod procedură civilă, în nici un caz prevederile art. 452 care ar fi fost aplicabile doar în cazul în care cheltuielile de judecată ar fi fost solicitate în cadrul litigiului care a generat acele cheltuieli de judecată. Acest raționament justifică și posibilitatea părții care a câștigat procesul să solicite părții care a căzut în pretenții cheltuieli de judecată pe cale separată, deoarece acele cheltuieli nu le depune la dosarul/litigiul care le-a generat.

În speță ea a înțeles să-și exercite dreptul procesual conferit de art. 453 Cod procedură civilă, să-și recupereze cheltuielile de judecată – pe cale separată față de cauză, dosarul care a generat efectiv aceste cheltuieli – este o opțiune legală consfințită de Decizia nr. 59/2017 a ICCJ – aplicată în mod constant de instanțele de judecată, practica judiciară la nivelul întregii țări fiind unitară.

La întrebarea instanței, mandatarul recurentului intimat a arătat că dacă d-na judecător nu va formula cerere de abținere de la soluționarea cauzei, nu va formula o cerere de recuzare a acesteia, or, aceasta a arătat că nu se abține întrucât nu s-a pronunțat cu privire la pretențiile din acest dosar, astfel că s-a arătat că solicită acordarea unui termen de judecată în vederea formulării cererii de recuzare.

Cererea de amânare a fost respinsă cu motivarea că se poate formula și verbal cerere de recuzare, după care mandatarul recurentului intimat a arătat că a fost formulată o plângere împotriva d-nei judecător, a colegelor acesteia ce au făcut parte din completul de judecată ce a soluționat dosarul nr. (…)/(…)/2016 la Inspecția Judiciară, or, întrucât d-na judecător (J) i-a comunicat că aceasta a fost respinsă, a declarant că nu dorește a formula o cerere de recuzare.

Din analiza Deciziei civile nr. (…)/A/2017 pronunțată de Tribunalul (…) în dosar nr. (…)/(…)/2016, filele 28 – 34 dosar de apel, Curtea a reținut faptul că aceasta a fost într-adevăr pronunțată de un complet de judecată din componența căruia a făcut parte și d-na judecător (J), or, acesta a avut ca obiect soluționarea în apel a cererii prin care s-a solicitat a fi anulate procese verbale ale Adunărilor Generale emise de intimate, în prezentul litigiu fiind solicitate cheltuieli de judecată pe cale separată derivate din soluționarea unei cereri de recurs îndreptate împotriva unei încheieri de ședință din data de 02.10.2017 pronunțate de Tribunalul (…) prin care se respinsese o cerere de sesizare a Curții Constituționale de Curtea de Apel (…) prin Decizia civilă nr. (…)/2017-R din data de 31.10.2017, prin care se constatase că s-a arătat că vor fi solicitate în această modalitate.

Ca urmare, nu erau incidente motive de incompatibilitate a d-nei judecător (J), în sensul art. 41 – 42 Cod procedură civilă, astfel că, în lipsa unei cereri de abținere sau de recuzare a acesteia, care să fi fost admisă, nu se poate vorbi de o compunere nelegală a completului de judecată ce a soluționat cauza în apel prin decizia recurată, dispozițiile art. 488 aliniat 1 și 5 Cod procedură civilă nefiind aplicabile, criticile fiind nevenite.

Referitor la celelalte critici aduse deciziei recurate, s-au reținut următoarele:
Obiectul litigiului dedus judecății l-a format cererea intimatei de-ai fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate în recursul ce a fost soluționat prin Decizia civilă nr. (…)/2017-R pronunțată de Curtea de Apel (…), prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulat de recurentul (P), ocazie cu care intimate a arătat că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, astfel cum de altfel s-a și procedat, culpa procesuală a acestuia fiind astfel evidentă.

Cu ocazia soluționării acelei cereri de recurs, intimata a fost reprezentată de avocat (A), potrivit contractului de asistență juridică nr. (…)/17.10.2017, încheiat între părți, fiind menționat într-adevăr numele, prenumele numiților (Pr) și (Ad), dar în calitate de reprezentanți legali ai Asociației de Proprietari (R), respectiv de președinte și administrator, nu în nume propriu, la finele contractului fiind aplicată și ștampila acesteia, aspecte corect reținute de instanța de apel, criticile în acest sens fiind astfel neîntemeiate.

Facturile fiscale (…)/29.11.2017 și (…)/21.12.2017, în valoare de 700 + 800 lei, total 1500 lei, achitate prin chitanțele nr. (…)/29.11.2017, nr. (…)/21.12.2017, filele 4, 5 dosar de fond, au fost emise în baza contractului susmenționat, prin care părțile au stabilit un onorariu avocațial în valoare de 1500 lei ce s-a convenit a se achita în termen de 60 de zile, or, la data la care s-a soluționat cererea de recurs, la care instanța a rămas în pronunțare, 24.10.2017, câtă vreme onorariul nu fusese achitat, iar pe de altă parte nu s-a solicitat cu acea ocazie acordarea cheltuielilor de judecată, nu se impunea a se depune la dosar dovada ocazionării acestora, obligație ce subzista la acel moment conform art. 452 Cod procedură civilă doar dacă ar fi fost pretinse atunci, ceea ce nu a fost cazul, aspecte corect sesizate de instanța de apel, criticile nefiind fondate.

Actele doveditoare ale cheltuielilor de judecată au fost întocmite în baza unui contract de asistență juridică încheiat anterior soluționării litigiului susmenționat și nu pro cauza urmare a soluției adoptate de instanța de recurs, astfel că, în mod corect s-a făcut aplicarea celor dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 59/2017, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia s-a stabilit că, în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă rămân aplicabile.

Instanța de apel pe de altă parte a uzat de prerogativele conferite de art. 451 – 453 aliniat 2 Cod procedură civilă și a acordat doar în parte cheltuielile de judecată solicitate, apreciind complexitatea redusă a cauzei, obiectul acesteia, acordarea unui singur termen de judecată, fiind astfel respectate dispozițiile legale incidente în materie.

Având în vedere lipsa motivelor de casare în sensul art. 488 Cod procedură civilă, Curtea în baza art. 496 aliniat 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime decizia recurată.

Față de cele dispuse, de solicitarea intimatei, de chitanțele nr. (…)/19.12.2019 și nr. (…)/24.01.2020, culpa procesuală a recurentului fiind evidentă, Curtea în baza art. 451 – 453 aliniat 1 Cod procedură civilă l-a obligat să-i plătească 595 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu avocațial.