Conflict negativ de competență. Acțiune în desființarea unor acte emise de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în derularea procedurii proprii de selecție a practicianului în insolvență. Instanța competentă material să soluționeze acțiunea.
Articole incidente: C. proc. civ., art. 133 pct. 2 teza I, art. 135 alin. (1) | Legea nr. 85/2014, art. 57 alin. (3), alin. (6) | Legea nr. 554/2004
Modul în care se realizează selecţia practicienilor în insolvenţă de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este un aspect care nu priveşte procedura insolvenţei, întrucât singura condiţie impusă de lege pentru numirea lichidatorului judiciar solicitat de creditorul majoritar este emiterea unei decizii în acest sens de către respectivul creditor majoritar, care să fie publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență şi care să fi rămas definitivă prin necontestare în termenul prevăzut de lege sau prin respingerea contestaţiei, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.
Procedura derulată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în vederea emiterii deciziei de desemnare a lichidatorului judiciar în locul celui provizoriu numit de instanță este o procedură internă, prealabilă, care nu a fost urmată de o decizie în acest sens publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, iar modul în care s-a realizat selecţia şi rezultatul selecţiei nu poate face obiectul verificărilor de către judecătorul-sindic, ci reprezintă aspecte care pot fi cenzurate doar pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.
Prin urmare, competența materială de soluționare a acțiunii având ca obiect desființarea unor acte emise de către autoritate în derularea procedurii proprii de selecție a practicianului în insolvență pe care aceasta intenționează să îl desemneze, ulterior, în cadrul procedurii de insolvență revine instanței de contencios administrativ, iar nu instanței specializate în materia insolvenței. – I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 2414 din 24 noiembrie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22 noiembrie 2019, sub nr. x/2/2019, reclamanta A. S.P.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, contestație, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună: anularea procesului-verbal înregistrat sub nr. 19/26980/06.11.2019, încheiat cu ocazia desfășurării procedurii de selecție a ofertelor pentru desemnarea lichidatorului judiciar al debitoarei B. S.A.; anularea procesului-verbal de soluționare a contestației formulate de A. S.P.R.L., înregistrat sub nr. 19/27235 din 08.11.2019; anularea tuturor actelor aferente procedurii derulate de A.A.A.S. în vederea selectării lichidatorului judiciar pentru debitoarea B. S.A., cu consecința valorificării primei proceduri de selecție a ofertelor pentru desemnarea lichidatorului judiciar al debitoarei B. S.A. și a menținerii A. S.P.R.L., ca practician în insolvență, desemnat de A.A.A.S. la B. S.A.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legea nr. 85/2014, O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, cât și Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.
La data de 15 ianuarie 2020, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială.
Prin sentința civilă nr. 444/2020 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului București, Secția a VII-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că, în considerarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 alin. 1 lit. c) din același act normativ, pentru ca un litigiu să poată fi considerat de contencios administrativ este necesar nu doar ca cel puțin una dintre părți să fie o autoritate publică, dar și ca respectivul conflict să fie născut în urma emiterii sau încheierii unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
S-a mai reținut că, în cauza de față, criticile aduse de reclamantă actelor atacate se referă la faptul că pârâta, care este creditor majoritar al societății B. S.A., în insolvență, a uzat de dreptul conferit de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 creditorilor care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot, de a decide desemnarea unui administrator judiciar, reclamanta susținând că o schimbare ulterioară a administratorului judiciar nu mai era posibilă în aceleași condiții, ci doar în cele prevăzute de art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.
Se mai arată că, în cauza de față, reclamanta invocă nerespectarea dispozițiilor art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, precum și faptul că, cu ocazia analizării și selectării ofertelor depuse în vederea desemnării în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A., pârâta nu a reținut oferta sa, motivat de prezentarea unei polițe de asigurare ce avea o durată mai mică de doi ani, preferând un alt practician în insolvență.
Față de aceste aspecte și evocând, totodată, dispozițiile art. 57 alin. (1)-(9) și alin. (14) din Legea nr. 85/2014, Curtea a conchis în sensul că prezentul litigiu se referă la desemnarea unui nou administrator judiciar pentru o societate aflată în insolvență de către creditorul majoritar, motiv pentru care a apreciat că soluționarea litigiului revine instanței specializate în materia insolvenței, în cazul de față, Tribunalului București, Secția a VII-a, iar nu instanței de contencios administrativ, litigiul nefiind născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Nefiind un act unilateral emis „în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii”, Curtea a apreciat că nu este incident nici art. 2 alin.1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul art. 132 alin. (1), (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VII-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 3716 din 29 septembrie 2020, Tribunalul București, Secţia a VII-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Constatând că s-a ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, Secţia a VII-a civilă, a reținut că, din examinarea prevederilor art. 45 din Legea nr. 85/2014 care reglementează atribuțiile judecătorului sindic, rezultă, fără echivoc, intenția legiuitorului de a delimita atribuțiile jurisdicționale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii insolvenței, precum și de cele de gestiune, atribuții ce revin, în principal, administratorului judiciar, lichidatorului și celorlalți participanți la procedură.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în controlul pe care îl exercită, judecătorul sindic se raportează numai la aspectele de legalitate, fără a avea în vedere și aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor și organelor acestora.
De asemenea, analizând prevederile alin. 1 al art. 45 din lege, care enumeră în mod expres „principalele atribuții ale judecătorului sindic”, instanța de conflict a constatat că aceste norme au un caracter exemplificativ și nu exhaustiv, deoarece prin conținutul dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, se stabilesc judecătorului sindic noi atribuții ce privesc controlul asupra activității participanților la procedură, în referire la actele și operațiunile care se desfășoară după deschiderea procedurii insolvenței.
Totodată, se arată că prin sintagma „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, or, acțiunea având ca obiect anularea unui act emis/încheiat de o autoritate publică centrală în exercitarea prerogativelor acesteia nu este o cerere/acțiune care decurge din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței.
În opinia instanței de conflict, pentru determinarea instanței competente să soluționeze cauza, prezintă importanță obiectul cererii de chemare în judecată, care, în speță, este reprezentat de desființarea unor acte emise de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în derularea unei procedurii proprii de selecție a practicianului în insolvență pe care această instituție intenționează să îl desemneze, ulterior, în cadrul procedurii de insolvență.
În considerarea faptului că reclamanta a înțeles să indice în susținerea cererii și dispoziții din Legea nr. 85/2014, instanța a reținut că, prin încheierea pronunțată la data de 18.09.2017 în cauza nr. x/3/2017, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, a admis cererea debitoarei B. S.A. și, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a deschis procedura generală împotriva debitoarei B. S.A.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 6684 pronunțată la data de 26.11.2019, în temeiul art. 145 alin. 1 lit. a), lit. c) și lit. b) din Legea nr. 85/2014, Tribunalul a dispus intrarea în faliment, prin procedura generală, a debitoarei B. S.A., desemnând, totodată, lichidator judiciar provizoriu pe C. S.P.R.L.
După data deschiderii procedurii de faliment, creditorul Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pârâtă în prezenta cauză, a demarat o procedură internă de selecție, în baza unui Regulament propriu aplicabil pentru procedura de selecție, procedură care nu este prevăzută de Legea nr. 85/2014 și care, în realitate, nu are nicio legătură cu dispozițiile acestei legi.
Astfel, această procedură, finalizată cu actele a căror anulare este solicitată în cauză, este o procedură efectuată exclusiv de către A.A.A.S., fără participarea celorlalți creditori sau a altor organe care aplică procedura conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014, pe care instituția pârâtă a înțeles să o desfășoare, fără ca necesitatea efectuării să fie prevăzută de Legea nr. 85/2014.
Prin urmare, actele a căror anulare este solicitată în prezenta cauză, acte emise în cursul derulării acestei proceduri interne de selecție, nu sunt acte îndeplinite/emise în legătură cu prevederile Legii nr. 85/2014.
Astfel fiind situația de fapt, examinarea legalității acestor acte nu poate fi încadrată în noțiunea de „procese și cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” pentru a atrage competența de soluționare în favoarea judecătorului sindic, respectiv a Tribunalului București.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din motivarea în fapt a cererii, reclamanta, care are calitatea de practician în insolvență, critică atât desfășurarea procedurii de selecție, inclusiv excluderea propriei oferte depuse în cadrul acestei proceduri, precum și rezultatul acesteia, respectiv desemnarea ofertei de către instituția pârâtă.
Cum, în prezenta cauză nu se pune problema stabilirii competenței după valoarea obiectului cererii, instanța de conflict arată că se impune stabilirea competenței după materie, iar pentru o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente se impune stabilirea obiectului cererii și a finalității acesteia.
Față de motivele expuse, instanța a reținut că judecătorul sindic nu este abilitat de lege să analizeze legalitatea unui act emis de instituția pârâtă, independent de prevederile Legii nr. 85/2014, ca urmare a impunerii parcurgerii unei proceduri de selecție proprie.
Această situație, însă, nu se confundă cu împrejurarea în care, ulterior, după emiterea unei decizii de către pârâtă, în calitate de creditor în cadrul procedurii, în temeiul dispozițiilor art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dacă va fi cazul, judecătorul sindic ar putea fi învestit cu analiza respectării condițiilor prevăzute de acest text, fie în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 45 lit. e), fie în cadrul reglementat de art. 57 alin. 6-7 din Lege, dar aceasta ar fi o etapă ulterioară care ține de Legea nr. 85/2014 în mod exclusiv.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de conflict a conchis în sensul că, față de obiectul cererii (acte emise în temeiul unei proceduri de selecție proprie), față de calitatea pârâtei de instituție publică centrală, în considerarea art. 8 alin. (1) și (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care a admis necompetența materială a Tribunalului București, Secția a VII-a civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a reținut următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal şi Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Acțiunea are ca obiect anularea tuturor actelor aferente unei proceduri interne derulate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza unui regulament propriu, în vederea selectării lichidatorului judiciar pentru debitoarea B. S.A., intrată în faliment, prin procedura generală, conform sentinței civile nr. 6684/2019 din 26 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/3/2017 de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, pentru care instanța a desemnat, prin aceeași sentință, un lichidator judiciar provizoriu.
Cu privire la situația de fapt existentă, Înalta Curte reține că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are calitatea de creditor majoritar și membru al Comitetului Creditorilor debitoarei mai sus amintite, iar conform art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, A.A.A.S. are dreptul să decidă la desemnarea lichidatorului judiciar, în locul lichidatorului judiciar numit provizoriu de judecătorul sindic, fără consultarea adunării creditorilor.
Modalitatea în care un creditor înțelege să-și exercite drepturile rezultând din această calitate reprezintă un atribut ce nu este reglementat explicit de lege, însă, aidoma Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, prin Ordinul nr. 1443/2019 publicat în M. Of., Partea I nr. 457 din 6 iunie 2019, a stabilit procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență, și la nivelul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului a fost instituită o procedură similară, care urma să stea la baza deciziei cu privire la propunerea/desemnarea unui lichidator judiciar în dosarul nr. x/3/2017, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă.
Din actele dosarului, rezultă că, în vederea exercitării prerogativei conferite creditorului majoritar de art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, creditorul bugetar a recurs la selecţia practicianului în conformitate cu prevederile Regulamentului propriu aplicabil procedurii de selecție.
În cadrul acestei proceduri, a fost emis Procesul-verbal nr. 19/26980 din 6 noiembrie 2019 prin care Comisia de selecție a declarat calificată o ofertă a unei societăți, document împotriva căruia reclamanta din prezenta cauză a formulat contestație.
Prin procesul-verbal nr. 19/27235 din 8 noiembrie 2019 încheiat cu ocazia formulării contestației mai sus amintite, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul A.A.A.S. a respins ca neîntemeiată contestația societății reclamante, menționând la finalul acestui document că respectivul proces-verbal poate fi contestat în instanța de contencios-administrativ competentă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul stabilirii instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, se impune a se face precizarea că modul în care se realizează selecţia practicienilor în insolvenţă de către A.A.A.S. este un aspect care nu priveşte procedura insolvenţei, întrucât, singura condiţie impusă de lege pentru numirea lichidatorului judiciar solicitat de creditorul majoritar este emiterea unei decizii în acest sens de către respectivul creditor majoritar, care să fie publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență şi care să fi rămas definitivă prin necontestare în termenul prevăzut de lege sau prin respingerea contestaţiei, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. De altfel, potrivit aceluiaşi text de lege, doar creditorii au calitate procesuală de a ataca o astfel de decizie, iar nu şi practicienii în insolvenţă desemnaţi anterior în procedură sau alţi participanţi la procedura de selecţie.
Având în vedere că procedura derulată de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în vederea emiterii deciziei de desemnare a lichidatorului judiciar în locul celui provizoriu numit de instanță este o procedură internă, prealabilă, care nu a fost urmată de o decizie în acest sens publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, Înalta Curte apreciază că modul în care s-a realizat selecţia şi rezultatul selecţiei nu pot face obiectul verificărilor de către judecătorul-sindic, ci sunt aspecte care pot fi ridicate doar pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.
Pentru identitate de raţiune, se cuvine menţionat şi art. 15 intitulat „Soluţionarea plângerilor” din Capitolul IV având ca denumire marginală „Procedura de soluţionare a plângerilor prealabile” din cuprinsul Ordinului nr. 1443/2019 privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi publicat în M. Of., Partea I nr. 457 din 6 iunie 2019, în care s-a statuat că decizia emisă de comisia de soluţionare poate fi atacată la instanţa competentă în termenul prevăzut de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 565
În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. 2 şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
