Articole incidente: C. civ., art. 1341 | Legea nr. 85/2014, art. 118 – art. 122
În cadrul unei acţiuni întemeiate pe instituţia juridică a plăţii nedatorate este exclusă analizarea aspectelor privind consecinţele emiterii unui bilet la ordin din perspectiva interdicţiilor stabilite prin Legea nr. 85/2014 şi a verificării legalităţii stingerii obligaţiilor de plată cu respectarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Astfel, modalitatea efectivă în care a avut loc stingerea unor debite în cadrul procedurii insolvenţei, consecinţele emiterii biletului la ordin şi realitatea obligaţiei de plată a sumei înscrise într-un instrument de plată a cărui anulare nu s-a solicitat în raport cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014 exced cadrului procesual dedus judecăţii şi instanţei de drept comun sesizată cu restituirea unei plăţi nedatorate. – I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1274 din 7 iulie 2020
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Mureş la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/1371/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.033.693,01 lei, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1341 şi urm. C. civ., art. 1635-1641 C. civ. şi Legea nr. 85/2014.
Cererii principale i-a fost alăturată cea accesorie circumscrisă dispoziţiunilor art. 451 C. proc. civ., prin care s-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
2. Prin sentinţa nr. 72 din 21 octombrie 2016, Tribunalul Specializat Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L.
În temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a constatat renunţarea la judecata cererii privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. care a fost respins prin decizia nr. 404/A din 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
4. La data de 28 decembrie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 404/A din 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a respectat principiul contradictorialităţii procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuţia părţilor a conţinutului încheierii din 7 septembrie 2016 a Tribunalului Specializat Mureş, încheiere ce a format obiectul apelului său. Totodată, s-a mai învederat că instanţele de fond nu au motivat hotărârile prin raportare la prevederile art. 1341 C. civ., în sensul verificării şi argumentării îndeplinirii sau nu a condiţiilor plăţii nedatorate.
Recurenta-reclamantă a subliniat că argumentele instanţei de apel s-au referit la imposibilitatea aplicării dispoziţiilor legale ale dreptului comun, faţă de împrejurarea că reclamanta se afla în procedura insolvenţei, reţinând că acţiunea ar fi trebuit adresată judecătorului-sindic.
În consecinţă, s-a apreciat că aceste chestiuni, nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor sub forma unei excepţii de necompetenţă materială-funcţională, prin decizia recurată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că, în mod greşit, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută critica sa potrivit căreia biletul la ordin în litigiu a fost emis ca o garanţie, deoarece nu a fost emis în alb.
În acest sens, s-a menţionat că reclamanta a emis biletul la ordin, iar pârâta a uzitat instrumentul de plată, deşi de la data deschiderii procedurii şi până în prezent nu s-a înregistrat nicio datorie faţă de pârâta S.C. C. S.A. În realitate, biletul la ordin nu mai putea fi folosit de către intimata-pârâtă cât timp produsele livrate de aceasta reclamantei s-au achitat fie la livrare cu numerar, fie prin ordin de plată.
Motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa de apel nu a analizat critica referitoare la îndeplinirea sau nu a cerinţelor existenţei unei plăţi nedatorate.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel, pe de o parte face o greşită aplicare a prevederilor art. 1341 C. civ., iar pe de altă parte nu motivează hotărârea cu privire la îndeplinirea sau nu a cerinţelor art. 1341 C. civ., limitându-se la a conchide că se invocă o pretinsă plată nedatorată în baza unui bilet la ordin emis de reclamantă la o dată la care era deschisă procedura insolvenţei, context în care dispoziţiile dreptului comun privind plata nedatorată vin în concurs cu dispoziţiile a două legi speciale, şi anume Legea nr. 58/1934 şi Legea nr. 85/2014. Practic, argumentele pentru care reclamanta consideră că este vorba de o plată nedatorată ce s-ar impune a fi restituită vizează aspecte legate de efectele deschiderii procedurii şi exced cadrului procesual dedus judecăţii.
În contextul celor expuse anterior, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare prin raportare la ceea ce s-a cerut, ci se invocă necompetenţa funcţională, dar prin dispozitiv se acordă dezlegare asupra fondului cauzei, devenind astfel incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, s-a învederat că prin hotărârile pronunţate, instanţele anterioare au soluţionat fondul litigiului, deoarece au respins acţiunea ca neîntemeiată, în sensul că nu ar exista o plată nedatorată, însă în considerentele acestor hotărâri instanţele prezintă argumente cu privire la o presupusă plată nedatorată asupra căreia numai judecătorul-sindic ar putea decide.
Prin urmare, s-a subliniat că recurenta-reclamantă avea dreptul de a efectua plăţi, deoarece se regăsea în perioadă de observaţie, nefiindu-i ridicat dreptul de administrare, iar acţiuni de genul cauzei pendinte sunt de competenţa instanţelor de drept comun, iar nu a judecătorului-sindic.
Totodată, arată recurenta că nu a solicitat nulitatea plăţii, deoarece a apreciat că nu se încadrează în dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind o plată efectuată în perioada de observaţie conform art. 87 din această lege, or numai o plată ce încalcă art. 84 alin. (1) din lege ar putea fi analizată de judecătorul-sindic în vederea constatării nulităţii de drept, nu şi o plată care nu încalcă aceste dispoziţii legale.
5. La data de 8 martie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
În combaterea argumentelor prezentate în recurs, intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a soluţionat cererea prin examinarea susţinerilor părţilor şi a probaţiunii administrate în cauză, precum şi a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, inclusiv prin raportare la încheierile de şedinţă în cuprinsul cărora sunt redate aspectele puse în discuţia părţilor.
În plus, s-a învederat că aceste critici privind încălcarea principiului contradictorialităţii aspectelor reţinute în cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 septembrie 2016 a primei instanţe sunt indicate pentru prima oară în calea de atac a recursului, sub forma unei critici a hotărârii instanţei de apel, cu toate că această încheiere a fost pronunţată în dosarul primei instanţe.
Prin urmare, s-a subliniat că împrejurarea potrivit căreia instanţa de control judiciar nu a supus dezbaterii contradictorii aspectele reţinute în cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 septembrie 2016 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialităţii sau cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, având în vedere că instanţa de control judiciar s-a considerat lămurită sub toate aspectele.
Intimata-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel nu a apreciat că Tribunalul Specializat Mureş nu ar fi avut competenţa de a soluţiona prezenta cauză, ci, de fapt, instanţa a reţinut că în cadrul unei astfel de acţiuni nu poate fi analizată respectarea rigorilor Legii nr. 85/2014 din punct de vedere al condiţiilor şi legalităţii stingerii obligaţiilor de plată.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ., intimata a învederat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul recurentei şi s-a menţinut soluţia primei instanţe.
De asemenea, şi criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ. sunt, în opinia intimatei-pârâte, nefondate, având în vedere că instanţa de apel a procedat la expunerea pe larg a motivelor pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate.
6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, a reţinut următoarele considerente:
Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a respectat principiul contradictorialităţii procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuţia părţilor, pe de o parte, a conţinutului încheierii din 7 septembrie 2016 a Tribunalului Specializat Mureş, iar pe de altă parte, nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei material-funcţionale a instanţei de drept comun.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii constând în omisiunea tribunalului de a pune în discuţia părţilor încheierea din 7 septembrie 2016, instanţa de apel a reţinut că, potrivit consemnărilor din această încheiere, prima instanţă a solicitat informaţii suplimentare din dosarul de insolvenţă al societăţii reclamante pentru a vedea în ce măsură administratorul judiciar, în conformitate cu dispoziţiile art. 118 – 122 din Legea nr. 85/2014, a analizat raportul cambial cu prilejul sarcinilor ce-i revin într-o astfel de etapă, aceasta şi pentru a delimita în mod cert propria sa jurisdicţie de jurisdicţia judecătorului-sindic.
În consecinţă, s-a concluzionat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii procesului civil, raportat la temeiurile de drept avute în vedere de prima instanţă, reţinând, totodată, că prevederile Legii nr. 85/2014 au fost invocate de ambele părţi litigante.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei se constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate privind încălcarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii şi a arătat argumentat motivele pentru care au fost înlăturate aceste critici.
În plus, Înalta Curte observă că este corectă apărarea intimatei în sensul că instanţa de apel nu avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 septembrie 2016, aceasta fiind cunoscută părţilor, având în vedere că a fost pronunţată de către prima instanţă, aspectele reţinute în cuprinsul încheierii cuprinzând o serie de elemente referitoare la conturarea stării de fapt în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost emis biletul la ordin ce face obiectul litigiului, din perspectiva datei la care a fost emis, precum şi a incidenţei anumitor dispoziţii legale din Legea nr. 85/2014.
Prin urmare, aceste critici vor fi respinse ca nefondate, deoarece nepunerea în discuţia contradictorie a părţilor a împrejurărilor reţinute în cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 septembrie 2016 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialităţii sau a principiului rolului activ al judecătorului, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., derivat din încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din acelaşi cod, va fi înlăturat ca nefondat.
Apoi, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel şi pentru că nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei material-funcţională. În acest sens, recurenta a învederat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât argumentele instanţei de apel s-au referit la imposibilitatea aplicării dreptului comun faţă de insolvenţa reclamantei, inducând ideea că acţiunea ar fi trebuit adresată judecătorului-sindic.
Analizând decizia recurată, rezultă că instanţa de apel a reţinut că biletul la ordin s-a emis la o dată la care era deschisă procedura insolvenţei, cu toate consecinţele aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, inclusiv sub aspectul competenţei materiale. S-a constatat că în cadrul unei acţiuni întemeiate pe instituţia juridică a restituirii unei plăţi nedatorate nu pot fi examinate aspectele legate de consecinţele emiterii unui bilet la ordin sub aspectul interdicţiilor reglementate de Legea nr. 85/2014 şi a verificării condiţiilor şi legalităţii stingerii obligaţiilor de plată cu respectarea unor norme speciale derogatorii de la dreptul comun.
Astfel, s-a subliniat că modalitatea efectivă în care a avut loc stingerea unor debite în cadrul procedurii insolvenţei, consecinţele emiterii biletului la ordin şi realitatea obligaţiei de plată a sumei înscrise într-un instrument de plată a cărui anulare nu s-a solicitat în raport cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014 exced cadrului procesual dedus judecăţii şi instanţei de drept comun sesizată cu restituirea unei plăţi nedatorate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că analiza instanţei de apel nu a vizat excepţia necompetenţei material-funcţionale, cum eronat a susţinut recurenta, ci au fost făcute trimiteri şi la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 pentru a sublinia faptul că exced cadrului procesual aspectele privind condiţiile şi legalitatea stingerii unor obligaţii de plată în cadrul procedurii insolvenţei a unor sume înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat.
În consecinţă, şi această critică va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că instanţa de apel a soluţionat litigiul, apreciind că este competentă în acest sens prin raportare la obiectul pricinii.
Criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa unei motivări a instanţei de apel prin raportare la ceea ce s-a cerut în cauză. Astfel, s-a învederat că instanţa de apel a motivat decizia atacată apreciind că nu este competentă funcţională, dar prin dispozitiv a dat o dezlegare asupra fondului cauzei.
Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a considerat că tribunalul nu ar fi fost competent material şi funcţional să soluţioneze cauza, ci a argumentat că în acest litigiu nu poate fi analizată respectarea rigorilor Legii nr. 85/2014 în privinţa condiţiilor şi legalităţii obligaţiilor de plată în cadrul procedurii insolvenţei, a unor sume de bani înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat. Faptul că instanţele au făcut trimitere şi la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 nu are semnificaţia invocării excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de drept comun, în condiţiile în care ambele instanţe de fond au constatat în mod corect că raportat la obiectul cauzei le revine competenţa soluţionării acesteia.
Prin urmare, instanţa de recurs va respinge criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”. În acest sens, se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul reclamantei şi s-a menţinut soluţia primei instanţe.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1341 C. civ., deoarece nu a analizat îndeplinirea condiţiilor existenţei unei plăţi nedatorate.
Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte observă că, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a analizat criticile reclamantei conform căreia plata sumei prin operaţiunea cambială s-a făcut fără a fi datorată şi a confirmat raţionamentul tribunalului în sensul că este exclusă utilizarea funcţiei de garanţie invocată de reclamantă drept cauză a emiterii biletului la ordin ce a determinat iniţierea mecanismului cambial. Deoarece biletul la ordin nu a fost emis în alb, ci pentru o sumă determinată, cu termen de plată, şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 58/1934, aceasta a creat obligaţii autonome şi abstracte independente de cele rezultate din raportul juridic fundamental, cuprinzând obligaţia necondiţionată de a plăti la scadenţă suma înscrisă în facturi, şi, de asemenea, putea fi transmis prin gir. În aceste condiţii, în considerarea caracterului independent al datoriei rezultate din biletul la ordin şi în situaţia în care nu s-a solicitat şi obţinut anularea sau restituirea în original a instrumentului de plată, nu se poate susţine că s-a făcut o plată nedatorată susceptibilă a fi restituită în conformitate cu dispoziţiile art. 1341 C. civ.
Distinct de aceste argumente, instanţa de apel a mai subliniat că, în cadrul unei acţiuni întemeiate pe instituţia juridică a plăţii nedatorate, este exclusă analizarea aspectelor privind consecinţele emiterii unui bilet la ordin din perspectiva interdicţiilor stabilite prin Legea nr. 85/2014 şi a verificării legalităţii stingerii obligaţiilor de plată cu respectarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.
În consecinţă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantei, fiind expus raţionamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată, conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A., Înalta Curte a admis-o, conform art. 494, raportat la art. 482, la art. 452 şi la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.
În consecinţă, Înalta Curte a obligat-o pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 910 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
