Articole incidente: C. proc. pen., art. 280, art. 346
1. În cazul în care, în procedura camerei preliminare în primul ciclu procesual, prin încheiere definitivă, cauza a fost restituită la procuror, în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. c) teza I C. proc. pen., pentru nelegalitatea administrării unor probe, în procedura camerei preliminare în al doilea ciclu procesual nu pot fi reiterate criticile care au fost respinse, cu autoritate de lucru judecat, prin încheierea definitivă pronunţată în primul ciclu procesual al procedurii camerei preliminare.
2. În ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea administrării unor probe, a dispus excluderea acestora şi a restituit cauza la procuror, în baza dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. c) teza I C. proc. pen., procurorul care a instrumentat iniţial cauza nu devine incompatibil să readministreze în condiţii de legalitate probele excluse în primul ciclu procesual al procedurii camerei preliminare şi să dispună din nou trimiterea în judecată a inculpatului, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează pentru procuror un caz de incompatibilitate similar cazului de incompatibilitate prevăzut pentru judecător în art. 64 alin. (3) C. proc. pen.
3. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară a dispus excluderea probelor şi a mijloacelor de probă obţinute cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează percheziţia informatică şi a restituit cauza la procuror, în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. c) teza I C. proc. pen., procurorul poate readministra probele şi poate obţine mijloacele de probă prin refacerea percheziţiei informatice în condiţii de legalitate, conform art. 280 alin. (3) C. proc. pen. – I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 420 din 16 iulie 2020
Prin încheierea din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 346 alin. (2) raportat la art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpații A. și B. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală.
S-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii, cu privire la inculpații: A., trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de „trafic de influență” prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și „spălare a banilor” prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și B., trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „mărturie mincinoasă” prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B., reiterând, în esenţă, cererile şi excepţiile formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate contestaţiile inculpaţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, cu titlu prealabil, că prezenta cauză a mai format obiectul camerei preliminare într-un alt ciclu procesual, finalizat cu restituirea cauzei la parchet pentru readministrarea unor probe, a căror nelegalitate a fost constatată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a fost iniţial sesizată prin rechizitoriul din 18 decembrie 2017 emis în dosarul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de cei doi inculpaţi.
Din analiza acelei încheieri rezultă că, printre cererile şi excepţiile formulate de inculpata A. şi respinse motivat de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, s-au regăsit şi cele referitoare la neregularitatea actului de sesizare şi de excludere a probelor constând în declaraţiile martorilor cu identitate protejată C. şi D.
Ulterior, prin încheierea din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost admise contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B., a fost desfiinţată în parte încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond şi au fost excluse din materialul probator corespondenţa e-mail primită/transmisă de inculpatul B., precum şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfăşurate în vederea achiziţionării şi administrării societăţii E. în perioada 23 aprilie 2011 – 8 decembrie 2014.
Urmare a solicitării parchetului, de restituire a dosarului în vederea readministrării probei a cărei nelegalitate a fost constatată, prin încheierea nr. 137 din 4 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a restituit cauza la parchet, în baza art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (3) lit. c) C. proc. pen.
Din analiza celor două încheieri menţionate anterior, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că unicul motiv pentru care a fost restituită cauza la parchet a constat în nelegalitatea obţinerii unor mijloace de probă, expres şi limitativ menţionate de instanţa de control, celelalte critici fiind considerate nefondate.
În aceste condiţii, reiterarea unora dintre aceste critici în noul ciclu procesual este inadmisibilă, fiind tranşate cu autoritate de lucru judecat în faza camerei preliminare în primul ciclu procesual.
Or, două dintre motivele de contestaţie formulate de inculpata A. în prezenta cauză, referitoare la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la protecţia martorilor, cu trimitere la martorii ameninţaţi C. şi D. şi la împrejurarea că rechizitoriul întocmit în cauză nu ar respecta exigenţele stabilite de legiuitor în art. 328 alin. (1) teza I C. proc. pen., au făcut obiectul analizei detaliate şi în primul ciclu procesual şi au fost respinse ca nefondate de judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de fond şi de la cea de control.
Cum noile critici sunt similare cu cele formulate în primul ciclu procesual, iar noul rechizitoriu întocmit în cauză are un conţinut aproape identic cu cel întocmit anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le va mai analiza, fiind vorba despre chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.
În ce priveşte presupusa incompatibilitate în care s-ar fi aflat procurorul de caz, critică comună a inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nici aceasta nu este fondată.
Formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu poate atrage după sine incompatibilitatea acestuia, căci ar însemna că pe această cale partea (inculpatul) ar avea practic posibilitatea, printr-o succesiune de plângeri penale, să-şi aleagă magistratul care-i instrumentează cauza.
Tot astfel, împrejurarea că acelaşi procuror care a instrumentat iniţial cauza a readministrat în condiţii de legalitate mijlocele de probă excluse în primul ciclu procesual şi a dispus din nou trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi nu poate conduce la concluzia incompatibilităţii acestuia.
Este de reţinut că, spre deosebire de judecător, care prin soluţionarea unei cauze devine incompatibil să participe ulterior la rejudecarea ei, în cazul procurorului nu este reglementat un caz similar cu cel prevăzut în art. 64 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că nimic nu se opune, în principiu, ca acelaşi procuror să reia instrumentarea unei cauze după restituirea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară în condiţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., mai ales în situaţia în care însuşi procurorul a cerut restituirea cauzei, cum a fost şi situaţia în speţa de faţă.
Susţinerea potrivit căreia procurorul a cerut restituirea cauzei pentru a acoperi nelegalitatea probelor excluse în primul ciclu procesual şi, prin aceasta, ar fi dovedit faptul că imparţialitatea sa ar fi afectată conform art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu poate fi primită, în condiţiile în care procurorul are posibilitatea legală de a cere restituirea cauzei pentru readministrarea în condiţii de legalitate a unora sau mai multor probe.
Astfel, potrivit art. 280 alin. (3) C. proc. pen., atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale.
Or, în speţă, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează percheziţia informatică, incidenţa nulităţii relative şi excluderea mijloacelor de probă astfel obţinute.
Această constatare nu a echivalat cu interdicţia refacerii actelor efectuate anterior, cu atât mai mult cu cât aceasta era posibilă, fiind vorba despre o percheziţie informatică.
Cu alte cuvinte, probele nu au putut fi „salvgardate” în cauza iniţială, în primul ciclu procesual, însă nimic nu s-a opus refacerii acestora, în condiţii de legalitate, după restituirea cauzei cerută chiar de procuror, iar apoi sesizării din nou a instanţei de judecată, printr-un nou rechizitoriu, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.
În privinţa criticilor formulate de inculpatul B., în ce priveşte nelegalitatea percheziţiei informatice efectuate după restituirea cauzei la parchet, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face trimitere la cele deja expuse cu privire la posibilitatea refacerii actelor a căror nulitate a fost constatată anterior.
Considerentele cuprinse în încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din primul ciclu procesual, cu referire la inexistenţa unui alt mijloc procesual care să permită salvgardarea probelor obţinute cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează percheziţia informatică, sunt circumscrise exclusiv cauzei din primul ciclu procesual.
Cu alte cuvinte, în măsura în care procurorul nu ar fi cerut restituirea cauzei, iar aceasta ar fi continuat cu faza de judecată, probele nelegal obţinute, menţionate în dispozitivul încheierii din 11 februarie 2019, nu ar fi putut fi folosite în dovedirea acuzaţiilor aduse celor doi inculpaţi, fiind excluse în mod explicit din materialul probator al acelei cauze.
În ce priveşte autorizarea percheziţiei informatice, judecătorul de drepturi şi libertăţi a evaluat propunerea procurorului, prin prisma probatoriului administrat în cauză până la acel moment, a situaţiei de fapt şi a argumentelor de drept cuprinse în referatul întocmit de procuror în data de 4 aprilie 2019.
În acest context, este lipsit de relevanţă numărul dosarelor de urmărire penală înaintate de procuror şi analizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. pen. permit ca într-o asemenea situaţie să fie înaintate judecătorului de drepturi şi libertăţi doar actele care au legătură cu cererea formulată, iar pe de altă parte, acestea au fost considerate ca fiind suficiente de judecător pentru a se pronunţa în condiţii de legalitate asupra cererii cu care a fost învestit.
În ce priveşte încuviinţarea percheziţiei informatice, atât referatul întocmit de procuror, cât şi încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi s-au raportat la condiţiile impuse de art. 168 alin. (2) C. proc. pen., respectiv existenţa unor medii informatice pe care s-ar putea găsi probe care să contribuie la aflarea adevărului în cauza instrumentată de procuror.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond este legală şi temeinică, sens în care, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 347 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. şi B. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
