Articole incidente: C. proc. pen., art. 345, art. 346, art. 347
În cazul în care, în procedura camerei preliminare, în contestaţie, judecătorul de cameră preliminară constată nulitatea absolută a unor acte de urmărire penală, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi exclude o parte din probele administrate în cursul urmăririi penale, însă acuzaţiile penale şi dispoziţia de trimitere în judecată nu se fundamentează numai pe probele excluse, iar procurorul comunică judecătorului de cameră preliminară că menţine dispoziţia de trimitere în judecată, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., care reglementează restituirea cauzei la parchet în ipoteza excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale şi nici dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., privitoare la restituirea cauzei la parchet în ipoteza neregularităţii rechizitoriului care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii. În consecinţă, în acest caz, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. – I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 90 din 6 februarie 2020
Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de cameră preliminară, a admis contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 31 mai 2019 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, a desfiinţat, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând:
A constatat nulitatea absolută a următoarelor mijloace de probă şi acte de urmărire penală efectuate în dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara: procesul-verbal de consemnare a declaraţiei verbale a numitului A., încheiat la data de 10 aprilie 2017, ora 21.25; declaraţia martorului B. din data de 10 aprilie 2017; declaraţia martorului C. din data de 10 aprilie 2017; declaraţia olografă a martorului D. din data de 11 aprilie 2017, ora 18.00.
Au fost excluse mijlocele de probă menţionate, care au fost eliminate, în materialitate, din dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această încheiere, completul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că, la data de 10 aprilie 2017, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 257 C. pen., de către numitul A. – constând în aceea că, în aceeași zi, în jurul orelor 20.00, agentul principal de poliție F., din cadrul Secției 6 Poliție Rurală E., a fost lovit de avocatul A. cu ocazia intervenției la un accident de circulație produs la ieșirea din localitatea E.
Cu această ocazie, în urma deplasării la fața locului, organele de cercetare penală au întocmit un proces-verbal de constatare, din care rezultă că s-a luat la cunoștință de calitatea de avocat a numitului A.
La aceeași dată, 10 aprilie 2017, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. au procedat la: consemnarea declaraţiei verbale a numitului A., la ora 21.25 (proces-verbal); audierea martorului B., între orele 21.45-22.07 (declarație); audierea martorului C., între orele 21.30-22.00 (declarație).
Totodată, la data de 10 aprilie 2017, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. au înștiințat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara referitor la faptul că s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 257 C. pen., de către numitul A., solicitând înregistrarea acestei sesizări și acordarea unui număr unic în vederea supravegherii urmăririi penale.
Ulterior declinării competenţei de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 11 aprilie 2017, ora 18.00, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. au procedat la audierea martorului D. (declarație olografă).
Ca urmare a înregistrării, la data de 11 aprilie 2017, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a plângerii penale formulată de către persoana vătămată F. împotriva numitului A., avocat, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prin ordonanţele din 11 aprilie 2017 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. X., s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. şi respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută în art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că, ulterior sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea faptei şi până la înregistrarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în cauză urmărirea penală a fost efectuată de către organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E., respectiv, de către organe de urmărire penală necompetente, din punct de vedere al calităţii personale a inculpatului.
Astfel, la data pretinsei săvârșiri a faptei, inculpatul A. deţinea calitatea de avocat, iar urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, potrivit art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Având în vedere că, până la data de 11 aprilie 2017, când a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, urmărirea penală a fost efectuată de un organ de cercetare necompetent după calitatea persoanei, s-a constatat că, în raport cu cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 302/2017, publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017, cu privire la soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., actele de urmărire penală şi mijloacele de probă din perioada menționată sunt lovite de nulitate absolută, excepţie făcând doar cele îndeplinite potrivit art. 60 – art. 62 C. proc. pen.
Totodată, s-a constatat că, în raport cu aspectele stabilite de Curtea Constituţională şi cu regimul juridic al acestei categorii de nulităţi, reglementat în art. 281 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., vătămarea procesuală cauzată inculpatului A., prin încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţă, de către organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E., organe judiciare care erau obligate, în condiţiile art. 58 C. proc. pen., să verifice dacă în virtutea legii aveau atribuţii de a desfăşura urmărirea penală, reprezintă o atingere deosebit de gravă, concretizată în obstrucţionarea mecanismului prin care se înfăptuieşte justiţia în cea dintâi etapă a procesului penal, ce are ca obiect strângerea probelor necesare pentru a stabili dacă există sau nu temeiuri de sesizare a instanţei cu rechizitoriu, motiv pentru care nu trebuie dovedită, fiind prezumată iuris et de iure şi nici nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actelor procesuale şi procedurale îndeplinite de organul necompetent.
În aceste condiţii, existând o prezumţie absolută că încălcarea normelor privind competenţa organelor de urmărire penală după calitatea persoanei produce o vătămare de o gravitate deosebită ce nu poate fi înlăturată în niciun fel, s-a constatat că, în mod greşit, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timișoara a constatat legalitatea actelor de urmărire penală şi a mijloacelor de probă administrate de I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E., în condiţiile în care incidenţa nulităţii absolute determină cu titlu obligatoriu invalidarea actelor procedurale care au luat fiinţă cu nerespectarea dispoziţiilor legale, indiferent de măsurile procesuale sau probele pe care le consemnează în conţinutul lor.
În consecinţă, s-a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de inculpatul A., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 280 C. proc. pen. raportat la art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, cu privire la mijloacele de probă şi celelalte acte de urmărire penală efectuate de I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. în dosarul nr. X. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de la data de 10 aprilie 2017 până la data de 11 aprilie 2017, inclusiv, întrucât au fost administrate/efectuate de un organ necompetent după calitatea persoanei.
Urmare a constatării nulităţii absolute a actelor de urmărire penală efectuate până la data de 11 aprilie 2017, s-a apreciat că se impune, conform art. 102 C. proc. pen., excluderea din materialul probator a mijloacelor de probă obţinute de I.P.J. Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală E. până la data de 11 aprilie 2017, excepţie făcând cele cu privire la care sunt incidente dispozițiile art. 60 C. proc. pen., respectiv: procesul-verbal de folosire a mijloacelor din dotare, procesul-verbal de constatare din data de 10 aprilie 2017, fișa de eveniment, fișa infracțiunii sesizate şi raportul privind folosirea mijloacelor din dotare.
Având în vedere că acuzaţiile penale şi dispoziţia de trimitere în judecată nu se fundamentează doar pe mijloacele de probă excluse, s-a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., referitoare la restituirea cauzei la parchet, măsură ce nu poate fi dispusă nici în raport cu cele stabilite în acelaşi alineat al articolului menţionat, la lit. a), întrucât rechizitoriul îndeplineşte cerinţele de formă şi fond prevăzute în art. 328 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul descrierii activităţii infracţionale care permite stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, cu consecinţa realizării unei apărări corespunzătoare şi eficiente de către inculpatul A., în raport cu acuzaţiile ce-i sunt aduse.
Astfel, s-a apreciat că restituirea cauzei la parchet nu este permisă, contrar susţinerilor inculpatului, chiar dacă descrierea faptelor reţinute prin rechizitoriu are la bază şi probe obţinute nelegal, întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., neregularitatea actului de sesizare a instanţei vizează doar imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecaţii, în această procedură neputând fi cenzurată temeinicia acuzaţiilor penale pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În plus, s-a reţinut că, în situaţia în care probele administrate sunt excluse, în parte, ca în prezenta cauză, nu se poate constata neregularitatea actului de sesizare, întrucât în cazul unui rechizitoriu neregulamentar întocmit, potrivit art. 345 alin. (3) C. proc. pen., procurorul este cel care comunică dacă menţine trimiterea în judecată sau solicită restituirea cauzei la parchet.
Pe de altă parte, s-a mai constatat că trimiterea în judecată a inculpatului A. nu se întemeiază în exclusivitate pe mijloacele de probă administrate de un organ de urmărire penală necompetent, în condiţiile în care procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a refăcut anumite acte de urmărire penală, procedând inclusiv la audierea contestatorului, după ce, în prealabil, i-a adus la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului ales, calitatea de suspect şi, după caz, de inculpat, precum şi drepturile ce-i sunt conferite de lege, dar şi la readministrarea probei testimoniale cu martorii B., C. şi D.
Referitor la soluţia de excludere a probelor, s-a reţinut că, la data de 18 ianuarie 2018, prin Decizia nr. 22, publicată în M. Of. nr. 177 din 26 februarie 2018, Curtea Constituţională, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că dispoziţiile art. 102 alin. (3) C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosar. Astfel, dat fiind caracterul obligatoriu al hotărârii instanţei de control constituţional, s-a apreciat că se impune înlăturarea probelor respective, în materialitate, de la dosarul cauzei, chiar în absenţa unei norme de procedură care să reglementeze, în concret, modalitatea de excludere fizică a probelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., încheierea motivată a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru ca, potrivit prevederilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. ori solicită restituirea cauzei.
La data de 19 decembrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a transmis nota nr. X. din 19 decembrie 2019, prin care procurorul de caz a comunicat că menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută în art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 345 şi art. 346 C. proc. pen., se constată că organul de urmărire penală s-a conformat celor dispuse prin încheierea din 13 noiembrie 2019 şi, totodată, s-a menţinut dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.
Astfel, rechizitoriul nr. X. din 26 martie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, aşa cum a fost completat, întruneşte toate condiţiile de regularitate prevăzute în art. 328 C. proc. pen.
Având în vedere aceste aspecte, dar şi argumentele expuse în încheierea din data de 13 noiembrie 2019, care îşi păstrează pe deplin valabilitatea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a dispus începerea judecăţii în cauza penală având ca obiect rechizitoriul nr. X. din 26 martie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost trimis în judecată inculpatul A.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
