Jurisprudența ÎCCJ | Cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii. Efecte

În cazul în care cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamant a fost respinsă, încheierea de respingere dobândind caracter definitiv, este legală soluția instanței de respingere a excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată de pârât întrucât nu se poate ignora efectul acestei încheieri în ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru.

Este incontestabil faptul că există două proceduri diferite, dintre care una îi conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanţă, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta care îi conferă oricărei alte părţi dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepţiei insuficientei timbrări, însă, în acelaşi timp, nu se poate ignora existenţa unei hotărâri definitive care a fost obţinută în una dintre cele două căi, pentru că, cel puţin teoretic, putea fi stabilită întâi valoarea obiectului cererii introductive şi după aceea să existe o cerere de reexaminare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, or, în această situaţie ar fi fost determinantă hotărârea prin care s-a stabilit valoarea obiectului cererii introductive.

2.Prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a achita suma de 61.187,77 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant a fost respinsă prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din 3 septembrie 2019. Cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva acestei încheieri a fost admisă prin încheierea nr. 1411 din 15 noiembrie 2019 şi s-a dispus eşalonarea taxei de timbru în 19 rate a câte 3060 lei şi ultima rată de 3047,77 lei, achitate începând cu luna noiembrie 2019.

3.Pârâta SC B. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, dar şi cerere reconvenţională prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a contractului de asociere autentificat de BNP F., sub nr. 242 din 4 martie 2019, iar în subsidiar, anularea contractului de asociere.

S-a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, pârâta SC B. SRL fiind obligată la încheierea cu reclamantul a contractului de cesiune fără plată a acţiunilor pe care pârâta le deţine la SC E. SA, în caz contrar, prezenta hotărâre ţinând loc de act de cesiune a părţilor sociale.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

6.Împotriva încheierii civile din 01.07.2020 şi a sentinţei civile nr. 1181/04.11.2020, pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. X/100/2019 B. S.R.L. a formulat apel, solicitând, în principal, anularea sentinţei apelată şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi, în subsidiar, schimbarea, în tot, a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

9. Valoarea obiectului cererii se stabileşte de către reclamant, care, potrivit art. 194 lit. c) noul C. proc. civ., trebuie să indice în cererea de chemare în judecată obiectul acestuia şi valoarea lui, după preţuirea sa, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Instanţa de apel a constatat că noul Cod de procedură civilă consacră posibilitatea contestării evaluării făcute de reclamant, doar că legea limitează mijloacele de probă pentru stabilirea valorii obiectului cererii la înscrisuri şi explicaţiile părţilor, nefiind permisă şi administrarea altor mijloace de probă, cum ar fi expertiza.

10. Raportarea reclamantului, validată de prima instanţă, la valoarea nominală de 2,5 lei /acţiune este una rezonabilă, deoarece se are în vedere un indice obiectiv, celelalte valori indicate, respectiv 3,73 lei, 5,93 lei si 10,60 lei/acţiune fiind contestate. Cum valoarea cererii era contestată, prima instanţă era obligată să facă o estimare a valorii cererii, pe baza elementelor de fapt de care dispunea, rezultate din înscrisurile depuse şi din explicaţiile părţilor, fără a fi necesar să dispună de probe certe din care să rezulte o anumită valoare. Separat de aceasta, rapoartele de expertiză evaluatorie au natură extrajudiciară astfel că prima instanţă nu era obligată să le ia în considerare.

11. Referitor la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru judecata în primă instanţă, instanţa de apel a constatat că intimatul-reclamant a contestat modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013<LLNK 11997   146 10 202  18 40>39 alin. 1 , în termen de 3 zile, prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, iar prin încheierea civilă nr. 1036 din 23.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/100/2019/a2 s-a statuat asupra caracterului nefondat al acesteia.

12. Ulterior, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, dar prin încheierea pronunţată în 03.09.2019, în dosarul x/100/2019/a3 al Tribunalului Maramureş, s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de către petentul A., iar prin încheierea civilă nr. 1411 din 15.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/100/2019/a3.1 al Tribunalului Maramureş s-a admis, în parte, cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva Încheierii pronunţate la data de 03.09.2019, în dosarul nr. x/100/2019/a3.1 şi, pe cale de consecinţă, s-a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar şi s-a eşalonat plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 61.187,77 lei stabilită în dosarul nr. x/100/2019, în 20 de rate lunare, din care primele 19 rate în cuantum de 3060 lei fiecare, iar ultima rată în cuantum de 3047,77 lei, care se vor achita începând cu luna noiembrie 2019, până la data de 30 a fiecărei luni.

13. Caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/100/2019/a2 nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul apelului, cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 3 şi art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece încheierea de reexaminare a taxei de timbru are deja caracter definitiv, consfinţit de lege prin art. 39 alin. 2 din acelaşi act normativ.

14. De altfel, prin Decizia nr. 7/2014, ÎCCJ a stabilit, cu caracter obligatoriu, prin mecanismul recursului în interesul legii, de unificare a practicii judiciare, că ,,în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor <LLNK 11997   146 10 202  18 30>art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.” Această interpretare îşi menţine actualitatea, pentru identitate de raţiune, de vreme ce noul act normativ, O.U.G. nr. 80/2013, păstrează arhitectura căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, în aceleaşi coordonate ca vechea reglementare.

15. Criticile aduse încheierii din şedinţa publică din data de 1 iulie 2020 referitoare la soluţia greşită dată excepţiei insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată nu pot fi analizate nici din perspectiva dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece premisa aplicării acestui text de lege exclude situaţia în care modul de determinare a taxei judiciare a format obiectul unor dezbateri contradictorii în faţa primei instanţe, tranşate prin mecanismul reexaminării reglementat de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. În situaţia de faţă nu este vorba despre o simplă constatare a instanţei de apel că în faţa primei instanţe nu a fost plătită taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, ci despre o solicitare expresă a apelantei de a repune în discuţie valoarea cererii deduse judecăţii şi a ignora efectul definitiv produs de încheierea civilă nr. 1036 din 23.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/100/2019/a2 al Tribunalului Maramureş asupra acestui aspect.

16. Împrejurarea că apelanta pârâtă nu a avut acces în faţa primei instanţe la o cale de atac pentru a contesta modalitatea de determinare a cuantumului taxei de timbru, cererea de reexaminare fiind rezervată exclusiv reclamantului, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înţeleasă, în termenii reglementaţi de dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, deoarece sarcina pecuniară îi incumba reclamantului. Apelantei i-a profitat, în mod indirect, împrejurarea stabilirii unui cuantum mai redus al taxei judiciare de timbru în faţa primei instanţe, cunoscut fiind faptul că în apel taxarea s-a realizat cu 50% din taxa datorată la suma contestată, care în cazul concret dedus judecăţii a coincis cu evaluarea indicată de reclamant de 2,5 lei per acţiune, cea mai mică dintre valorile vehiculate.

18. Astfel, valoarea obiectului cererii introductive a fost precizată de reclamant prin raportare la valoarea nominală a acţiunilor E. SA din momentul constituirii acestei societăţi, anume 2,50 lei/acţiune. B. S.R.L. a invocat excepţia insuficientei timbrări, argumentând că valoarea indicată de reclamant nu este valoarea reală a obiectului cererii, argumentând că valoarea nominală a acestora a crescut.

19. În faţa primei instanţe, această excepţie a fost respinsă prin încheierea din 1 iulie 2020, iar împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta B. S.R.L., care a fost respins prin decizia recurată.

20. Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea regulilor de procedură privind obligativitatea timbrării cererilor de chemare în judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 1, art. 31 alin. 2, art. 36 alin. 1 şi art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

21. Deşi valoarea acţiunilor indicată de reclamant a fost contestată, depunându-se la dosarul cauzei dovezi privind valoarea mai mare a acţiunilor E. SA, rezultată din alte dosare, instanţa de apel nu a ţinut cont de acestea.

22. S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a realizat faptul că există două proceduri diferite, una care îi conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei de timbru stabilită de instanţă, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta, care îi conferă oricărei alte părţi dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepţiei insuficientei timbrări, aşa cum a făcut recurenta-pârâtă prin întâmpinare.

23. De asemenea, s-a mai arătat că această soluţie a instanţei de apel încalcă şi prevederile art. 31 alin. 2, precum şi pe cele ale art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

24. S-a mai subliniat faptul că a fost încălcate prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 care permit instanţei să pună în vedere reclamantului să achite suma datorată suplimentar, dacă în cursul procesului au apărut elemente care determină o valoare mai mare obiectului cererii.

25. Sub un alt aspect s-a arătat faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 98 alin. 3 C. proc. civ., atunci când a apreciat că acesta exclude probarea valorii obiectului cererii printr-un raport de expertiză, scopul legiuitorului nefiind acela de a interzice stabilirea valorii cererii pe baza unui raport de expertiză, ci doar celeritatea soluţionării dosarului prin evitarea administrării unei expertize judiciare pentru stabilirea valorii obiectului cererii, însă în cauză, raportul de expertiză extrajudiciară nu putea conduce la tergiversarea soluţionării cauzei şi putea constitui probă în dosar.

26. Totodată, s-a arătat faptul că este incident în cauză şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul că, deşi, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că pârâta-recurentă avea posibilitatea contestării evaluării făcute de reclamant şi că prima instanţă era obligată să facă o estimare a valorii cererii, pe de altă parte, a reţinut caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, fapt ce ar veni în contradicţie cu prima constatare.

28. Recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a soluţionat în mod corect excepţia insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, însă această susţinere nu poate fi reţinută.

29. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru în funcţie de valoarea obiectului cererii este cea prevăzută în cerere, iar dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 C. proc. civ., adică, după cum arată alin. 3 al acestui din urmă articol, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.

30. Instanţa de apel a arătat că prima instanţă a analizat toate aceste aspecte şi că a respectat aceste prevederi legale. Faptul că valoarea acţiunilor E. SA ar fi crescut faţă de valoarea indicată de reclamant în cererea introductivă şi că ar fi aplicabile prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, reprezintă doar opinia recurentei-pârâte, însă, instanţa de apel şi-a motivat decizia de respingere a apelului sub acest aspect, arătând că, în condiţiile date, prima instanţă nu avea la îndemână alte înscrisuri şi explicaţii ale părţilor decât cele existente la dosarul cauzei, legat de evaluarea obiectului cererii introductive.

31. De altfel, recurenta-intimată nu arată, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, fiind mai degrabă nemulţumită de starea de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la cererea introductivă a reclamantului, relativ la valoarea obiectului acestei cereri.

32. Faptul că art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede posibilitatea ca instanţa judecătorească, învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, să poată constata că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, nu înseamnă că are şi o obligaţie de a constata acest lucru, în mod automat, fără o examinare concretă a situaţiei, or, în speţa de faţă instanţa de apel a examinat critica formulată şi a constatat că valoarea obiectului cererii a fost stabilită în mod legal, prin urmare şi taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod legal.

33. Nu se poate reţine critica  cu privire la faptul că instanţa de apel nu ar fi realizat că există două proceduri diferite, una care-i conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanţă, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta, care-i conferă oricărei alte părţi dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepţiei insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, ci dimpotrivă, se poate constata că instanţa de apel chiar a explicat că există două proceduri distincte, arătând de ce, în mod temeinic şi legal i s-a respins pârâtei, încă în faţa primei instanţe, această excepţie, menţionând, în plus, că în speţa de faţă a intervenit  caracterul definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

34. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 98 alin. 3 C. proc. civ., în ce priveşte acceptarea ca probă a unui raport de expertiză judiciară relativ la valoarea acţiunilor E. SA, la un moment dat.

35. Astfel, instanţa de apel a arătat, în mod legal, că, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 3 C. proc. civ., în caz de contestaţie valoarea obiectului cererii introductive se stabileşte după înscrisurile şi explicaţiile date de părţi, or, instanţa de apel a avut în vedere tocmai înscrisurile aflate la dosarul cauzei, un raport de expertiză extrajudiciară neputând fi considerat „explicaţie dată de părţi”.

36. Nu poate fi reţinută nici critica privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenţei unor motive contradictorii, deoarece instanţa de apel a făcut o analiză a criticilor formulate de apelanta-pârâtă (recurenta-pârâtă din cauza de faţă), cu privire la respingerea excepţiei insuficientei timbrări cu taxă judiciară de timbru, arătând, pe fond, de ce nu a putut fi admisă o astfel de cerere, arătând, totodată, în plus, că aceasta, în condiţiile speţei de faţă, ar fi contravenit şi caracterului definitiv al încheierii nr. 1036 din 23 august 2019, în motivarea instanţei de apel neexistând nicio contradicţie sub acest aspect.

37. Instanţa de apel a arătat pe larg, invocând şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, de ce nu se poate ignora efectul încheierii definitive nr. 1036 din 23 august 2019, prin care s-a stabilit, în mod definitiv, cuantumul taxei judiciare de timbru.

38. Este incontestabil faptul că există două proceduri diferite, dintre care una îi conferă doar reclamantului posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru stabilită de instanţă, prin formularea unei cereri de reexaminare, iar alta care îi conferă oricărei alte părţi dreptul de a contesta valoarea obiectului cererii, pe calea invocării excepţiei insuficientei timbrări, însă, în acelaşi timp, nu se poate ignora existenţa unei hotărâri definitive care a fost obţinută în una dintre cele două căi, pentru că, cel puţin teoretic, putea fi stabilită întâi valoarea obiectului cererii introductive şi după aceea să existe o cerere de reexaminare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, or, în această situaţie ar fi fost determinantă hotărârea prin care s-a stabilit valoarea obiectului cererii introductive.

39. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496  şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.