Jurisprudența ÎCCJ | Cerere pentru emiterea unui ordin de protecţie ulterior confirmării ordinului de protecţie provizoriu. Competenţă teritorială

Procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista un ordin de protecţie provizoriu emis anterior.

Pentru a hotărî astfel,în esență, instanţa a reţinut că, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domciliul sau reşedinţa victima.

Instanţa a reţinut incidenţa art. 130 alin. (2), art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. raportat la dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, şi, constatând că reclamanta din prezenta cauză are domiciliul în Mangalia, jud. Constanţa, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Mangalia.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 166 din 07.02.2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 34 alin. 6 din Legea nr. 217/2013, în cazul cererii de emitere a ordinului de protecţie formulată de Parchet, ca urmare a confirmării ordinului de protecţie provizoriu, competenţa de soluţionare revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, şi nu judecătoriei în a cărei rază se află domiciliul victimei, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 217/2013.

În cauză, a fost emis, de către Poliţia localităţii Dărmăneşti, un ordin de protecție provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41 din acelaşi act normativ.

Ca atare, reţinând că, în speţă, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis în Dărmăneşti, de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, a constatat că instanţa competentă teritorial a soluţiona prezenta cauză este Judecătoria Moineşti.

Instanța supremă este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Moinești și Judecătoria Mangalia.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea prin care petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a solicitat instanţei emiterea unui ordin de protecţie, pentru reclamanta B., împotriva pârâtului A., prezenta cerere fiind formulată ca urmare a confirmării ordinului de protecţie provizoriu emis de Poliţia localităţii Dărmăneşti.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Moineşti şi Judecătoria Mangalia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza.

Astfel, Judecătoria Moineşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluţioneze pricina instanţa de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul reclamanta-victimă, în timp ce Judecătoria Mangalia a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, apreciind că este competentă instanţa în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Ordinul de protecție este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, reprezentând o măsură juridică specifică, aflată la îndemâna victimei pentru a se pune la adăpost de conduita violentă a agresorului.

În reglementarea Legii nr. 217/2003, este consacrat atât ordinul de protecție provizoriu, emis de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc, cât și ordinul de protecție prevăzut de art. 38 și urm, acesta din urmă fiind emis de instanță, la cererea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertatea este pusă în pericol.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.

Totodată, art. 40 din acelaşi act normativ prevede că: „(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei”.

Ca atare, procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista un ordin de protecţie provizoriu emis anterior.

Pentru această din urmă ipoteză, în care există un ordin de protecţie provizoriu emis, procedura este prevăzută de art. 34 din acelaşi act normativ, care la alin. (1) prevede că „Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii”.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, „Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia”, iar în conformitate cu alin. (6) al aceluiași text legal, „Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a). și art. 41”.

În speţă, prin cererea introductivă, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei B. și împotriva pârâtului A., ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 28.01.2022, emis de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, Jud. Bacău.

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, în conformitate cu care competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Or, în cauză, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul Poliţiei localităţii Dărmăneşti, Jud. Bacău.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Moinești, în a cărei circumscripţie teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu, este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din Codul de procedură civilă.

Notă: În acelaşi sens a fost pronunţată de către Secţia I civilă şi decizia nr. 1079/2021.