Jurisprudența ÎCCJ – Chirurg condamnat la închisoare, după ce o pacientă a murit în urma complicațiilor după o lipoaspirație | Femeia a ezitat să accepte o intervenție ulterioară: ”A dat bani grei pentru o operaţie estetică, nu ca să fie ciopârţită”

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., făcând aplicarea art. 121 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 124 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 281 C. pen. (1969) raportat la art. 387 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. (…)/A din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, părţile civile F., E., D., C., B. prin reprezentant legal C. şi inculpatul A., a fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. (…) din 07.11.2019 a Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile privind achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cele privind latura civilă şi lăsarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în sarcina acestuia.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie.

S-a dispus rejudecarea laturii civile a cauzei, inclusiv cererile referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii şi la plata cheltuielilor judiciare, formulate de părţile civile, de către aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Galaţi.

În privinţa rejudecării menţionată anterior, au fost menţinute actele procedurale efectuate până la termenul din 08.10.2019, inclusiv, la instanţa de fond.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la judecata în fond, aferente laturii penale a cauzei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, către partea civilă D..

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocaţi G. şi H..

În cuprinsul căii de atac formulată, inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a arătat, în esenţă, că, fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de incriminare cuprinsă în art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), în condiţiile în care nu există corespondenţă deplină între situaţia de fapt concretă – astfel cum a fost reţinută pe baza probelor administrate în stadiile procesuale precedente ale cauzei – şi elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă.

Astfel, a susţinut că, referitor la culpa medicală, instanţa de apel nu a reţinut în concret dispoziţiile legale pretins încălcate. De asemenea, a învederat că, instanţa de apel nu a clarificat metoda de lipoaspiraţie folosită. Or, în opinia apărării, pe fondul neidentificării metodei, cu atât mai mult culpa medicală este o concluzie precară.

Sub acelaşi aspect, s-a menţionat că, inculpatul, în cadrul procedurii de lipoaspiraţie efectuată la data de 19.01.2013, în mod obiectiv, nu putea produce perforaţia intestinală reţinută în sarcina sa precum şi faptul că niciun element probator administrat în prezenta cauză nu relevă un element contrar acestor împrejurări.

În plus, a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unui raport de cauzalitate între intervenţia efectuată la data de 19.01.2013 şi decesul victimei.

Astfel, a arătat că, omisiunile reţinute în sarcina sa, în perioada 19.01.2013 – 24.01.2013, constând în împrejurarea că nu a decelat semnele paraclinice ale unei peritonite generalizate, omisiuni reţinute, implicit, de instanţa de apel, nu-i pot fi imputate, câtă vreme, la prezentarea la spital, cât şi ulterior, niciunul dintre medicii specialişti care au interacţionat cu pacienta nu a stabilit un asemenea diagnostic. Acesta a fost determinat numai pe baza actelor medico – legale anulate şi excluse, în procedura camerei preliminare, precum şi a unor acte medicale întocmite pro causa.

Totodată, raportat la cauza decesului pacientei consemnată ca fiind “suprainfecţia cu germeni de spital multirezistenţi la antibiotice (…) a dus la insuficienţă alveolară difuză gravă, ce a condus la deces (…)”, s-a arătat că nu acţiunile inculpatului din data de 19.01.2013 au produs decesul pacientei, ci infecţia nosocomială constatată.

Sub acest aspect, s-a subliniat că instanţa de apel a reţinut împrejurări de fapt pe baza unor probe care au fost excluse de la dosarul cauzei, urmare a constatării nelegalităţii acestora în cadrul procedurii de cameră preliminară, probe care au contribuit la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluţionarea recursului în casaţie.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, iar pe latura civilă, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de către părţile civile.

Prin încheierea din 27 mai 2021, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 – 438 C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. (…)/A din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, dispunând trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la completul competent şi fixând termen de judecată în şedinţă publică la data de 24 iunie 2021.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat A., s-a constată că, în raport de actele dosarului, nu există temeiuri de admitere, astfel că s-a dispus respingerea acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanţei hotărârii cu dispoziţiile legii materiale şi a celei procesuale.

Înalta Curte reţine că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. – hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desfiinţate în situaţiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică dacă se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate prin lege sau că instanţa a ignorat o reglementare care conţine dispoziţii de dezincriminare sau care are drept consecinţă imposibilitatea realizării unei corespondenţe între fapta imputată şi noua configurare legală a infracţiunii. Ca atare, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se reţine incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, competenţă ce revine exclusiv instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reţinută în mod definitiv de instanţele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situaţiei de fapt.

Raportând aceste considerente teoretice la actele dosarului, se constată că recurentul A. a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), întrucât deşi nu deţinea un certificat de medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, ce i-ar fi permis să exercite legal profesia de medic în această specialitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 370, art. 371 alin. (3) lit. b), art. 379 alin. (1) lit. a), art. 380 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a efectuat o intervenţie chirurgicală de lipoaspiraţie (liposucţie) la data de 19.01.2013, în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere medical, pacientei I., în cadrul căreia, printr-o eroare de tehnică chirurgicală, a produs perforarea intestinului subţire – jejun al sus-numitei, leziune pe care, pe fondul cunoştinţelor insuficiente şi a lipsei de prevedere şi de diligenţă, nu a decelat-o în timp util, situaţie ce a condus, la data de 12.02.2013, la decesul victimei pe fondul instalării şocului toxico-septic.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut, că, la data de 16.01.2013, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale de liposucţie abdominală şi coapse, victima I., însoţită de concubinul ei, martorul J., s-a deplasat la Societatea Civilă Medicală “K. – Clinica L.”, unde inculpatul A., la acea dată medic specialist chirurgie maxilo-facială şi medic rezident chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, a examinat clinic victima şi a informat-o cu privire la riscurile aferente lipoaspiraţiei.

Examenul clinic efectuat de către inculpat nu a pus în evidenţă existenţa vreunei probleme medicale, cu menţiunea că a fost observată existenţa unei cicatrici vechi pe linia mediană, subombilicală, despre care victima ar fi spus inculpatului că ar proveni de la o operație de apendicită efectuată în urmă cu 10 ani.

Consultul clinic efectuat pacientei la data de 16.01.2013 a fost consemnat în Registrul de consultaţii al Clinicii “L.”, fără a se consemna în conţinutul acestuia constatările examenului clinic şi recomandările dispuse.

După efectuarea investigaţiilor paraclinice standard pentru orice intervenţie chirurgicală, solicitate de către inculpat, victima le-a prezentat acestuia şi, întrucât rezultatele analizelor nu au evidenţiat motive care să contraindice intervenţia chirurgicală de lipoaspiraţie, inculpatul A., deşi nu era autorizat pentru specialitatea chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, a planificat intervenţia chirurgicală pentru noaptea de 19-20.01.2013, posibil pentru a evita depistarea sa de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Sanitare a Direcţiei Sănătate Publică a Judeţului Galaţi.

La data de 19.01.2013, în jurul orelor 17:00, conform înţelegerii, victima, însoţită de concubinul ei, martorul J., s-a prezentat la Clinica “L.” în vederea efectuării lipoaspiraţiei, unde până la efectuarea intervenţiei chirurgicale propriu-zise, aceasta a fost pregătită de către personalul medical al clinicii pentru operație completându-se în această perioadă şi formularele privind acceptul pacientei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale de lipoaspiraţie şi chestionarul de evaluare a stării de sănătate a victimei.

În prezenţa martorului M., asistent medical în cadrul clinicii, victima I. a consemnat în scris şi a semnat personal în conţinutului formularului denumit “Accept”, următoarele: “Sunt de acord cu operaţia. Am înţeles toate riscurile şi complicaţiile care pot decurge, mi le asum şi nu voi avea niciun fel de pretenţie medicală, juridică şi/sau morală faţă de instituţia medicală sau a vreunui angajat, colaborator ori acţionar al acesteia. Mi s-au lămurit toate aspectele şi întrebările şi mi s-au explicat toate riscurile”.

La pct. 3 din conţinutul formularului denumit “Accept” se menţionau efectiv riscurile şi complicaţiile comune oricărei intervenţii chirurgicale, ce cuprindeau şi moartea (“exitus”), precum şi riscurile şi complicaţiile specifice lipoaspiraţiei, ce includeau şi penetrarea cavităţii abdominale.

De asemenea, victima a completat şi semnat formularul denumit “Chestionar evaluare stare generală”, în care era menţionat istoricul medical al pacientei. Din cuprinsul acestuia rezultă că victima a declarat în scris următoarele antecedente medicale: “efectuarea unei intervenţii chirurgicale de apendicită la vârsta de 17 ani, sub anestezie generală; a avut în copilărie oreion şi vărsat de vânt; că are gastrită; nu suferă de boli infecţioase şi nu a primit vreodată transfuzii de sânge sau produse din sânge a efectuat anestezii în cadrul lucrărilor stomatologice şi nu au apărut accidente sau incidente după efectuarea acestora; că data ultimei menstruaţii a fost 02.01.2013, iar data când ar trebui să aibă următoarea menstruaţie era 30.01.2013; nu suferă de alergii; nu urmează vreun tratament medicamentos; fumează 40 de ţigări pe zi, fumând de la vârsta de 15 ani; nu consumă băuturi alcoolice şi nici droguri“. Tot din cuprinsul acestui chestionar rezultă că victima a citit şi a înţeles pe deplin cele menţionate în chestionar, declarând că datele furnizate de ea erau adevărate şi complete, asumându-şi astfel responsabilitatea pentru orice incident sau complicaţie care ar fi putut apărea în eventualitatea că aceste date erau false sau incomplete .

După completarea şi semnarea documentelor menţionate, anterior operației de lipoaspiraţie, victima a fost supusă unui consult preanestezic efectuat de către martorul N., medic primar anestezist, aşa cum rezultă din “foia de observaţie clinică anestezie” din data de 19.01.2013. Neexistând contraindicaţii pentru efectuarea anesteziei, în noaptea de 19-20.01.2013, în jurul orelor 23:00, inculpatul A., în pofida interdicţiei de a efectua singur o intervenţie chirurgicală de lipoaspiraţie, într-o clinică neacreditată pentru activitatea de pregătire prin rezidenţiat şi neasistat de îndrumătorul de rezidenţiat sau de un medic primar din specialitatea de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, aşa cum prevede legea, fiind doar asistat de martorii M. – asistent medical generalist, N. – medic primar anestezist, O. asistent medical anestezist. Intervenţia chirurgicală efectuată, singur, de către inculpat a durat aproximativ 2 ore şi 30 minute, fără a fi constatate incidente vizibile în timpul acesteia, fiind finalizată în jurul orelor 02:00.

Deşi era obligat să întocmească protocolul operator în care să descrie actul chirurgical efectuat, constatările şi, eventual, incidentele intraoperatorii, inculpatul nu l-a întocmit.

Nu au putut fi stabilite cu exactitate datele concrete referitoare la metoda reală de lipoaspiraţie folosită, supravegherea postoperatorie, motivele internării şi externării din Clinica “L.”, tratamentul aplicat şi recomandat postoperator, datorită conţinutului incomplet şi necorespunzător al documentaţiei medicale puse la dispoziţie de inculpat, astfel cum au reţinut şi experţii medico-legali.

După efectuarea intervenţiei chirurgicale de lipoaspiraţie, victimei i s-a aplicat un corset special şi a rămas sub observaţie în clinică până în data de 21.01.2013, în jurul prânzului, cu toate că Societatea Civilă Medicală “K. – Clinica L.” nu era autorizată ca spital şi nu avea unitate de terapie intensivă. La externarea din clinică, victimei nu i-au fost eliberate documente medicale care să ateste date privind intervenţia chirurgicală efectuată, despre starea generală a pacientei şi nici despre tratamentul aplicat şi recomandat postlipoaspiraţie.

Până la plecarea victimei din clinică, la data de 21.01.2013, deşi aceasta acuza dureri intense abdominale, ele au fost interpretate ca fiind generate de inciziile specifice intervenţiei chirurgicale de lipoaspiraţie, primind calmante pentru ameliorarea durerilor, la indicaţia inculpatului (declaraţii martori M., P. şi Q.). De asemenea, conform declaraţiilor martorilor, pe durata şederii în clinică, parametrii funcţiilor vitale s-au încadrat în limite normale şi nu au existat situaţii care să necesite solicitarea de urgenţă a inculpatului.

În noaptea de 21 – 22.01.2013, în jurul orelor 24:00, întrucât se simţea rău, cu acceptul inculpatului A., victima I. a revenit în clinică, rămânând până în ziua de 23.01.2013, deşi clinica, nu era autorizată ca spital, neavând unitate de terapie intensivă.

În după amiaza zilei de 22.01.2013, întrucât victima prezenta o stare generală gravă, i s-a recomandat de către martorul N., şi ulterior şi de către inculpat, internarea în spital, însă pacienta ar fi refuzat acest lucru, fără însă să se întocmească la acel moment vreun document care să ateste refuzul victimei.

La data de 23.01.2013, pacienta a părăsit clinica, fără a se consemna externarea acesteia în registrul de consultaţii, şi nici aspecte privind starea generală a pacientei, tratamentul urmat şi recomandat. De asemenea, nu i-au fost eliberate victimei documente medicale care să ateste cele menţionate anterior.

La data de 24.01.2013, în jurul orelor 13:00, deoarece starea generală a victimei se degradase progresiv, concubinul acesteia, martorul J., l-a contactat telefonic pe inculpat şi i-a adus la cunoştinţă despre această situaţie. Astfel, inculpatul A. i-a solicitat să o aducă pe victimă la Galaţi, pentru a o interna în cadrul Spitalului V., menţionând că îi cunoştea pe medicii din această unitate spitalicească.

Pentru stabilirea cronologiei faptelor, a fost verificată fişa UPU nr. x, din care rezultă că, în ziua de 24.01.2013, la ora 14:55, victima s-a prezentat în Serviciul UPU al Spitalului V., unde martorul dr. R. a efectuat examenul clinic general constatând că “victima I. prezenta o stare generală alterată, era conştientă şi cooperantă, palidă, agitată, prezentând febră înaltă, dispnee şi tahipnee“. De asemenea, medicul UPU a constatat şi tahicardie, precum şi prezenţa unor edeme la nivelul abdomenului şi al coapselor, a unei hipersensibilităţi tegumentare şi a unui corset abdominal elastic ce fusese recomandat de către medicul ce efectuase lipoaspiraţia. În baza anamnezei şi a examenului clinic general efectuate, s-a solicitat şi examen chirurgical, efectuat de către dr. S., fiind astfel decisă internarea victimei în secţia ATI, din Clinica Chirurgie II.

În foaia de observaţie clinică generală nr. (….)/24.01.2013, la istoricul bolii se menţionează: “pacientă operată în urmă cu cinci zile pentru exces de ţesut adipos – lipoaspiraţie şi se prezintă cu dureri abdominale difuze de intensitate mare, cu febră, vărsături, simptomatologie care a debutat în urmă cu trei-patru zile, post-operator”.

Cu prilejul examenului clinic chirurgical local, martorul S. a constatat că victima era agitată, cu tegumente palide, deshidratate, cu edeme la membrele inferioare bilateral, cu multiple orificii (cicatrice post-lipoaspiraţie) situate etajat la diferite niveluri: pe coapse bilateral în 1/3 superioară şi 1/3 medie pe feţele laterale şi în triunghiul lui Scarpa stânga, şi zonele inghinale, pe abdomen în fosele iliace bilateral, regiunile costo-iliace bilateral şi la nivelul coastei a IX-a, pe linia axilară anterioară bilateral. De asemenea, a mai constatat prezenţa unui orificiu de dren ataşat la nivelul sacro-coccigian, iar cu ocazia palpării abdomenului a constatat dureri difuze de intensitate mare, dispuse pe întreg cadrul abdominal.

După efectuarea examenului clinic chirurgical s-au dispus mai multe investigaţii de laborator şi imagistice, iar din conţinutul acestora (CT, analize de laborator) a rezultat diagnosticul de abdomen acut chirurgical şi necesitatea efectuării unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

După primirea rezultatelor investigaţiilor paraclinice solicitate, a sosit la spital şi medicul T., astfel că, cei doi medici au informat victima cu privire la diagnosticul preoperator susţinut de investigaţiile de laborator şi imagistice, de necesitatea efectuării intervenţiei chirurgicale absolute în regim de urgenţă şi de riscurile anestezico-chirurgicale, însă victima a refuzat categoric intervenţia chirurgicală, motivând că trebuie să se consulte mai întâi cu familia şi că “a dat bani grei pentru o operație estetică și nu ca să fie ciopârţită de sus până jos”.

Fără acceptul victimei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, cei doi medici au indicat că, imediat, în momentul în care victima I. revenea asupra refuzului său şi îşi dădea consimţământul asupra intervenţiei chirurgicale, să fie anunţaţi pentru a interveni chirurgical de urgenţă. În lipsa consimţământului pacientei, aceasta a fost supusă unui tratament intensiv în secţia de Terapie Intensivă a spitalului, stabilit de către martorul N..

În dimineaţa zilei de 25.01.2013, în jurul orelor 08:00, familia victimei s-a prezentat la spital şi, după lungi discuţii cu victima I., a convins-o pe aceasta din urmă să-şi dea acordul pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Prin urmare, la aceeaşi dată, după obţinerea consimţământului victimei, echipa operatorie condusă de medicul T. a intervenit chirurgical, iar după această intervenţie s-a stabilit diagnosticul de “abces subfrenic interhepatofrenic drept. Peritonită localizată. Fistulă enterală. Stare septică. Epiploită supurată. Pleurezie de reacţie. Bronhopneumonie. Maladie aderenţială. Hernie ombilicală încarcerată“, aşa cum rezultă din foaia de observaţie şi protocolul operator din data de 25.01.2013.

Medicii T. şi N. au întocmit epicriza cazului din care rezultă că: “pacientă în vârstă de 36 ani, se prezintă în regim de urgenţă în Serviciul UPU cu dureri abdominale difuze şi la nivelul umărului drept, febră cu transpiraţii profuze, polipnee, pacienta aflându-se în a cincea zi postliposucţie. La examinarea primară se internează în Serviciul ATI prin secţia Chirurgie II, pacienta fiind reexaminată şi se completează explorările paraclinice necesare elucidării diagnosticului de bază cât şi suportul intensiv de combatere a stării septice, unde se stabileşte diagnosticul de peritonită acută şi bronhopneumonie cu stare septică, pentru care se propune intervenţia chirurgicală pe care pacienta o refuză iniţial. După acceptul pacientei, se intervine chirurgical, unde se constată peritonită acută generalizată neglijată prin perforaţie jejunală cu abces subfrenic drept, pentru care se practică laparotomie exploratorie, evacuarea abcesului subfrenic, fistulostomie dirijată extern pe sondă Foley, lavaj abundent, drenaj peritoneal multiplu (subhepatic, subfrenic, Douglas). Evoluţia postoperatorie, iniţial, lent favorabilă, marcată de o disfuncţie respiratorie remisă parţial ulterior. Pe parcursul internării, pacienta dezvoltă o celulită parcelară la nivelul hemiabdomenului drept, ce necesită incizii tegumentare minime de evacuare, debridare, lavaj şi pansament bicotidian. Starea pacientei se agravează lent, necesitând explorări seriate paraclinice (ecografii, CT, radiografii şi analize de laborator), cu intervenţii chirurgicale repetate şi programate. Cu tot suportul anestezico-chirurgical şi reanimator intensiv, starea pacientei se alterează spre sindromul de insuficienţă multiplă de organe şi deces” .

Ulterior, după decesul victimei (12.02.2013, ora 18:30) şi după începerea cercetărilor în cauză, la solicitarea inculpatului, martora U. a întocmit retroactiv un document medical denumit “Fişă de supraveghere postoperatorie”, în care consemnează parametrii funcţiilor vitale în data de 22.01.2013.

După întocmirea respectivei fişe, inculpatul a consemnat refuzul victimei de a se interna în spital, totodată, menţionând că dacă în 2 ore nu ar fi fost reluat tranzitul intestinal al pacientei şi dacă aceasta nu ar fi prezentat o hidratare corespunzătoare, echipa operatorie se adresa “soţului” victimei pentru a o determina să accepte spitalizarea. Acest document conţine doar semnătura inculpatului, fără a exista semnătura de refuz a victimei.

Reţinând această situaţie de fapt, instanţa de apel a apreciat că inculpatul A. nu avea dreptul de a efectua singur intervenţia chirurgicală de liposucţie (lipoaspiraţie) asupra victimei I., întrucât nu avea calitatea de medic specialist sau primar în specializarea chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă (având posibilitatea legală doar să asiste, ca medic rezident, un astfel de specialist, sau să efectueze activităţi sub îndrumarea acestuia), informarea pacientei cu privire la riscuri bazate şi pe antecedentele medicale şi investigaţiile efectuate au fost necorespunzătoare, condiţiile de efectuare a intervenţiei au fost improprii, atât din perspectiva dotărilor, înscrisurilor cu caracter medical, cât şi în ceea ce priveşte intervalul de timp în care a fost efectuată operaţia într-o clinică privată (în timpul nopţii), şi, nu în ultimul rând, reacţia întârziată a inculpatului, ulterior intervenţiei, privind internarea pacientei la Spitalul V..

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului referitor la latura obiectivă a infracţiunii de ucidere din culpă în condiţiile în care, contrar celor susţinute de acesta, există corespondenţă deplină între situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai mult, conduita acestuia reţinută cu autoritate de lucru judecat, respectiv în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere medical, fără a se implica personal în investigaţiile clinice şi paraclinice ale victimei, printr-o eroare de tehnică chirurgicală, a produs perforarea intestinului subţire – jejun al pacientei I., leziune pe care, pe fondul cunoştinţelor insuficiente şi a lipsei de prevedere şi de diligenţă, nu a decelat-o în timp util, situaţie ce a condus, la data de 12.02.2013, la decesul victimei pe fondul instalării şocului toxico – septic, dovedeşte existenţa unui raport de cauzalitate între nerespectarea măsurilor de prevedere ce se impun a fi luate în exercitarea profesiei de medic şi decesul pacientei.

Fără a specula asupra şanselor reale pe care le-ar fi avut victima şi fără a mai analiza în concret protocolul privind actul medical, lipsirea pacientei de investigaţiile minimale în cadrul unei urgenţe medicale echivalează cu nerespectarea măsurilor de prevedere în exerciţiul profesiei de medic, aceasta cu atât mai mult cu cât, instanţa de apel a stabilit în mod definitiv în baza probatoriului administrat că recurentul A. trebuia şi putea să prevadă situaţia critică.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanţa supremă subliniază că aprecierea asupra laturii subiective este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

De asemenea apărarea inculpatului, potrivit căreia instanţa de apel a reţinut împrejurări de fapt pe baza unor probe care au fost excluse de la dosarul cauzei urmare a constatării nelegalităţii acestora în procedura de cameră preliminară, nu poate fi primită întrucât antamează aspecte de legalitate a probatoriului, a căror cenzurare constituie atribuţia exclusivă a judecătorului de cameră preliminară, conform art. 54 lit. b) C. proc. pen. şi asupra cărora acesta a statuat, de altfel, în mod expres, prin încheierea din 07.10.2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/2015, astfel cum aceasta a fost modificată, în contestaţie, prin încheierea din 18 noiembrie 2015 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

A admite ipoteza contrară echivalează, implicit, cu a admite că procedura de cameră preliminară are un caracter formal şi iluzoriu, fiind practic superfluă în dinamica procesului penal, negându-se, astfel, funcţia procesuală a acestei etape, precum şi autoritatea specifică hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate la finalul ei.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. (…)/A din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, şi, având în vedere culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, urmând a rămâne în sarcina statului.