Articol incident: C. pen., art. 301
1. Fapta administratorului judiciar desemnat de judecătorul-sindic, de a presta servicii de evidenţă contabilă către societatea administrată în baza încheierii judecătorului-sindic, printr-o societate în cadrul căreia are calitatea de asociat, constituie infracţiunea de conflict de interese, devenită infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută în art. 301 alin. (1) C. pen.
2. Cumulul de funcţii – de administrator judiciar al unei societăţi şi de asociat în cadrul societăţii care prestează servicii de evidenţă contabilă către societatea administrată în baza încheierii judecătorului-sindic – nu se circumscrie sintagmei de „raporturi comerciale” şi, în consecinţă, nu determină aplicabilitatea Deciziei nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 69/RC din 20 februarie 2020
Prin sentinţa penală nr. 405 din 4 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane (fost conflict de interese) în formă continuată, prevăzută în art. 301 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală.
Prin decizia nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de procuror şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 405 din 4 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ.
S-a desfiinţat în totalitate sentinţa apelată, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:
S-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. şi, în consecinţă, s-au reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, ca normă de incriminare a faptei comise de inculpat.
A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, fixat în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.
S-a interzis inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casaţie inculpatul A., considerând că norma penală în baza căreia a fost trimis în judecată nu mai păstrează configuraţia juridică, prin verificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina sa, atât pe latură obiectivă (situaţia premisă, elementul material – acţiunea/inacţiunea, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii), cât şi pe latură subiectivă (formele şi modalităţile vinovăţiei, mobilul, scopul) şi a considerat ca sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, ceea ce atrage achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din 23 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată recursul în casaţie declarat de inculpat ca fiind nefondat, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta:
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. că „hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”
Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I – „fapta nu este prevăzută de legea penală.” Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Din analiza cauzei rezultă că, prin decizia nr. 996 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a stabilit legea penală mai favorabilă, faţă de momentul derulării activităţii infracţionale a inculpatului A., respectiv perioada 2011-2013, infracţiunea având un caracter continuat, care s-a epuizat în anul 2013, când erau în vigoare dispoziţiile art. 2531 C. pen. anterior.
Prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 598 din 25 iulie 2017, art. 301 a fost modificat, cu următorul cuprins: „Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane – art. 301 (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii: a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.”
Aşadar, la momentul pronunţării deciziei arătate, instanţa a avut în vedere în stabilirea legii penale mai favorabile dispoziţiile art. 2531 C. pen. anterior, faţă de situaţia de fapt reţinută, prin raportare la dispoziţiile art. 301 C. pen., aşa cum au fost modificate prin legea mai sus precizată.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, în calitate de asociat la societatea D., societate ce oferea prestări servicii de evidenţă contabilitate către societatea C., a continuat să presteze astfel de servicii şi după ce a fost desemnat de judecătorul-sindic ca administrator judiciar prin încheierea din 23 februarie 2011 pentru debitoarea societatea C., aflându-se astfel în stare de incompatibilitate, neputând cumula funcţia de administrator judiciar şi de asociat în cadrul societăţii care presta servicii de evidenţă contabilă pentru acelaşi debitor, stare care generează conflictul de interese.
Or, prin Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 284 din 24 aprilie 2017, s-a stabilit:
„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndepliniri actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în raport cu situaţia de fapt stabilită, în care s-a reţinut că inculpatul A. nu putea cumula funcţia de administrator judiciar şi de asociat în cadrul societăţii care presta servicii de evidenţă contabilă pentru acelaşi debitor, decizia invocată nu îşi găseşte aplicabilitatea, întrucât aceasta se referă la fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale.
Altfel spus, cumulul de funcţii deţinute de inculpatul A., respectiv de administrator judiciar şi de asociat în cadrul societăţii care presta servicii de evidenţă contabilă pentru acelaşi debitor, nu se circumscrie sintagmei de „raporturi comerciale”, aşa încât decizia invocată excede cadrului procesual al cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel, faţă de situaţia de fapt reţinută, a stabilit şi norma incriminatoare incidentă faptei comise de inculpatul A., ca fiind art. 2531 C. pen. anterior, iar în raport cu mijloacele de probă administrate, a pronunţat soluţia condamnării inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de legea penală, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aşa încât criticile recurentului A. care tind spre reţinerea unei alte situaţii de fapt, în contextul cauzei, nu pot fi avute în vedere, prin prisma specificului şi naturii recursului în casaţie, prin niciunul din cazurile de casare reglementate în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
