Articole incident: Legea nr. 136/2020, art. 12
Este de necontestat că instituirea măsurii carantinei zonale determină o serie de restrângeri ale drepturilor constituţionale, însă această restrângere, chiar dacă este determinată de prevederile unui act administrativ, nu se realizează în afara voinţei legiuitorului, care, prin lege specială, Legea nr. 136/2020, a stabilit procedura şi organul competent a dispune această măsură. Nemulţumirile cu privire la opţiunea legiuitorului în privinţa procedurii de instituire a carantinării zonale pot face obiectul unor eventuale critici de neconstituţionalitate vizând Legea nr. 136/2020, iar nu al unor motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, atât timp cât nu se invocă nerespectarea de către ordinul atacat a legii în temeiul căreia a fost emis, ci încălcarea prevederilor constituţionale prin legiferarea restrângerii drepturilor şi libertăţilor printr-un act administrativ. – I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 6455 din 2 decembrie 2020
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659887/11.11.2020, iar în subsidiar, anularea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659887/11.11.2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1166 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti– Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiect anularea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659887/11.11.2020.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1166 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că sentinţa instanţei de fond nu este motivată prin raportare la criticile de fapt şi de drept aduse actului administrativ, că prima instanţă nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă în probaţiune şi a interpretat greşit probele depuse de pârât.
Recurenta-reclamantă a criticat considerentele instanţei de fond cu privire la motivul de nelegalitate reprezentat de nepublicarea Hotărârii nr. 74/11.11.2020 a Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş în Monitorul Oficial local, conform art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004, potrivit cărora hotărârile CJSU prin care se instituie măsuri pe durata stării de alertă se publică în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ teritoriale respective. Consideră a fi greşită interpretarea instanţei de fond, potrivit căreia hotărârea în cauză nu era supusă formalităţii publicării, pe motiv că vizează măsura carantinării zonale la nivel de municipiu, iar nu la nivel de judeţ, întrucât relevant este emitentul actului – comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, iar nu faptul că hotărârea nu priveşte întreg judeţul.
Nelegală este, în opinia recurentei şi interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la inexistenţa unei încălcări a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, criticile reclamantei cu privire la acest motiv de nelegalitate fiind analizate doar prin prisma motivelor pentru care pot fi restrânse drepturile şi libertăţile, fără referire la critica adusă restrângerii acestor drepturi şi libertăţi printr-un act administrativ, iar nu prin lege, cum prevăd dispoziţiile constituţionale.
Recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a omis a se pronunţa asupra motivului de nelegalitate reprezentat de inexistenţa stării de urgenţă pentru sănătatea publică de importanţă internaţională certificată prin hotărâre a CNSU pe baza declaraţiei OMS, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 lit. b) din Legea 136/2020, dispoziţii ce reprezintă, conform expunerii de motive din cuprinsul ordinului atacat, temeiul de drept în baza căruia a fost solicitat şi ulterior emis acest act administrativ. După cum însuşi pârâtul recunoaşte în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, Hotărârea nr. 36/2020 a CNSU a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 136/2020, alt temei de drept decât cel avut în vedere la emiterea actului administrativ atacat.
De asemenea, recurenta a criticat şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra motivului de nelegalitate reprezentat de greşita aplicare a dispoziţiilor OMS nr.1309/2020, potrivit cărora analiza de risc se realizează de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. În prezenta cauză, conform înscrisului denumit „Evaluare de risc – Localitatea Baia Mare”, emis sub nr. 17869/07.11.2020, recurenta susţine că analiza de risc s-a realizat de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, aspect ignorat de către instanţa de fond, din analiza căreia lipseşte orice referire la această critică, rezumându-se la a cita dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 136/2020, dispoziţii care confirmă susţinerile reclamantei.
În privinţa analizei oportunităţii emiterii actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a analizat niciuna dintre criticile formulate cu privire la evaluarea de risc, prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi care nu sunt menţionate în cuprinsul sentinţei recurate, înscrisuri din care rezultă că, în cuprinsul evaluării de risc, criteriile de evaluare şi punctajele înscrise în considerarea acestor criterii nu corespund realităţii.
Astfel, instanţa fondului a reţinut că, potrivit evaluării de risc, tendinţa pentru 14 zile anterioare emiterii hotărârii de solicitare a instituirii carantinării zonale a municipiului Baia Mare este una crescătoare, deşi la dosarul cauzei nu există înscrisuri în care să fie prezentat numărul persoanelor atestat pozitive cu SarsCov2 pe parcursul a 14 zile anterioare emiterii hotărârii, considerând că afirmaţia făcută „de specialişti” este suficientă în dovedirea acestei situaţii, deşi aceste informaţii sunt contradictorii, specificând, o dată, o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire de 6,25/1000 de locuitori, şi altă dată, o incidenţă de 6,47/1000 de locuitori.
A susţinut reclamanta că instanţa de fond a omis a analiza înscrisurile depuse la dosar, care contrazic consemnările specialiştilor din evaluarea de risc. Astfel, la punctul 3 al tabelului din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de pârât, se susţine existenţa pe raza municipiului Baia Mare a 4 focare, în cadrul cărora sunt înregistrate 31 de cazuri de îmbolnăvire, iar la punctul 6 din tabel se afirmă existenţa a 20 de cazuri de infectare a personalului medical, acestea aflate în cele două spitale dedicate COVID 19, dintre care 17 cazuri ar fi în secţiile ATI. În dovedirea acestor afirmaţii, pârâtul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, inclusiv formularele de anchetă epidemiologică realizate în cele 4 focare COVID 19 invocate.
Reclamanta susţine că, deşi a făcut dovada incorectitudinii informaţiilor din cuprinsul evaluării de risc, instanţa de fond a consemnat în motivarea soluţiei exclusiv susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, reţinând în mod contrar probelor depuse, existenţa unui număr insuficient de cadre medicale şi a existenţei unui număr de 20 de cadre medicale infectate. Astfel, din analiza formularelor de anchetă epidemiologică nu rezultă existenţa unui focar de infecţie în vreunul dintre cele două spitale dedicate COVID. Astfel cum rezultă din formularul de anchetă epidemiologică întocmit de dr. X la data de 06.11.2020, cu toate că a fost consemnată existenţa a 17 cazuri de infectare, sunt identificate doar 5 persoane, respectiv 4 adulţi cu vârste între 18-64 ani şi un vârstnic >/= cu 65 de ani, respectiv 3 medici, 1 asistent medical şi 1 kinetoterapeut. Din însumarea tuturor persoanelor consemnate în formularele de anchetă epidemiologică, din cele 4 focare indicate de către DSP Maramureş, rezultă existenţa a 19 cazuri de infectări în focare, din care doar 5 sunt cadre medicale, numărul de 20 de cadre medicale nefiind regăsit decât în afirmaţiile pârâtului şi nicidecum în înscrisurile depuse de acesta la dosar.
A considerat recurenta că aceste neconcordanţe ridică o serie de suspiciuni cu privire la modul obiectiv în care au fost interpretate şi comunicate datele la nivelul D.S.P. Maramureş, al I.N.S.P. şi al instituţiei pârâte, având în vedere şi împrejurarea că, în cuprinsul Evaluării de risc, la capitolul IV pct. 3 – „Nr. de cazuri SARS Cov2 înregistrate în ultimele 7 zile în Baia Mare” nu a fost înscris niciun număr.
În ceea ce priveşte criteriul avut în vedere, conform OMS nr. 1309/2020, la evaluarea situaţiei de risc şi analizat de către instanţa de fond, privitor la personalul insuficient în cadrul DSP Maramureş angajat în efectuarea anchetelor epidemiologice, recurenta-reclamantă a susţinut că insuficienţa personalului a fost susţinută fără a comunica numărul de angajaţi ai DSP Maramureş cu atribuţii în combaterea şi prevenirea infectării cu SARS CoV2, iar solicitarea de suplimentare a numărului de angajaţi prin detaşare din cadrul altor instituţii nu a fost făcută decât ulterior întocmirii evaluării de risc prin care s-a apreciat necesară instituirea carantinării zonale.
Recurenta consideră că acest criteriu de risc nu poate fi avut în vedere, întrucât, în conformitate cu Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659891/11.11.2020, a fost dispusă detaşarea unui număr de 13 persoane, toate cadre medicale, către DSP Maramureş, acoperind astfel deficitul de personal invocat. Instanţa de fond a reţinut, fără a se întemeia pe vreo probă a dosarului, existenţa unui număr de 9 medici în cadrul DSP Maramureş, din care 4 ar fi fost în incapacitate temporară de muncă, fără a se face vreo referire la detaşarea celor 13 cadre medicale din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Baia Mare ori la numărul de angajaţi ai DSP Maramureş şi al voluntarilor implicaţi efectiv în realizarea anchetelor epidemiologice ori la Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659891/11.11.2020, ignorând şi formularele de anchetă epidemiologică depuse la dosar.
S-a mai arătat că evaluarea de risc a fost făcută doar pentru o perioadă de 7 zile, iar mare parte din datele înscrise în evaluare se referă la situaţia întregului judeţ Maramureş şi nu la situaţia localităţii pentru care se propune carantinarea zonală, iar cifrele comunicate nu au niciun fel de suport probator, unele dintre afirmaţiile pârâtului fiind contrazise chiar de probele depuse de către acesta la dosarul cauzei.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat ca neconcludentă proba ce face dovada detaşării unui medic specialist în boli infecţioase într-o unitate medicală dintr-o zonă fără risc epidemiologic atât de ridicat, pe motiv că este vorba doar de o singură persoană, apreciind recurenta că, în momentul aprecierii caracterului critic al lipsei de personal medical, orice persoană disponibilă este de o importanţă vitală.
Referitor la graficele depuse de pârât, despre care se susţine că evidenţiază evoluţia numărului de persoane carantinate în municipiul Baia Maia Mare în perioada 25.10.2020 – 07.11.2020 şi numărul persoanelor aflate în izolare (cazuri confirmate) în municipiul Baia Mare în acelaşi interval de timp, recurenta-reclamantă a susţinut că aceste grafice sunt generate de către platforma Corona Forms, care, în conformitate cu declaraţiile ministrului sănătăţii, a fost finalizată la data de 04.11.2020, urmând a fi funcţională cel mai devreme începând cu acea data. Prin urmare, reclamanta consideră a nu fi credibilă ipoteza stocării de către această platformă a unei baze de date şi generării unui grafic pentru perioada anterioară datei de 04.11.2020.
Din confruntarea datelor cuprinse în cele două grafice de evoluţie cu datele comunicate în mod oficial zilnic de către C.J.S.U. Maramureş pe site-ul Instituţiei Prefectului Maramureş, recurenta a remarcat existenţa unor neconcordanţe, în condiţiile în care, la nivelul întregului judeţ Maramureş este menţionat un număr semnificativ mai mic de persoane aflate în izolare şi în carantină decât a fost comunicat a fi doar la nivelul municipiului Baia Mare, probe pe care instanţa de fond nu le-a analizat.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta-reclamantă a susţinut că probele depuse de pârât fac dovada unor nereguli grave la nivelul administrării datelor statistice, a resurselor umane şi materialului sanitar, nereguli pe care instanţa de fond le-a validat prin soluţia pronunţată în cauză.
Recurenta-reclamantă a formulat critici şi cu privire la consemnarea, în cuprinsul sentinţei recurate, a unor aspecte pe care reclamanta arată că nu le-a invocat, respectiv afirmaţiile privitoare la măsurile adoptate de către alte state în contextul epidemiologic, pe care le apreciază a fi străine de prezentul litigiu.
În fine, recurenta-reclamantă a arătat că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a analizat posibilitatea restrângerii drepturilor şi libertăţilor, în stituaţii obiectiv justificate, prin prisma unor hotărâri pronunţate de către C.E.D.O. şi a Declaraţiei de la Geneva din 2008, fără a analiza, însă, dacă restrângerea acestor drepturi şi libertăţi poate fi făcută, în accepţiunea C.E.D.O., de către autorităţi ale statului din afara sferei legislative şi prin acte administrative, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea acestora exclusiv prin lege.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin concluziile scrise, depuse la data de 02.12.2020, intimatul-pârât a renunţat la invocarea excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, Înalta Curte le consideră a fi nefondate. Subsumat acestui text de lege, recurenta-reclamantă a invocat caracterul succint ori chiar lipsa motivării cu privire la o serie de apărări ale părţii şi la probatoriile administrate în cauză, susţineri care, la verificarea conţinutului sentinţei recurate, nu se confirmă. Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit neîntemeiată.
Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârât nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neprezentării argumentelor proprii instanţei și al neanalizării susţinerilor reclamantei, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere susţinerile părţilor, raportate la probatoriile administrate în cauză.
Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.
În realitate, nemulţumirile recurentei-reclamante privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, urmând a fi analizate din această perspectivă.
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 Cod procedură civilă, iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare şi apreciere de către instanţa de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susţine cazul de casare invocat, privind greşita aplicare a normelor materiale incidente cauzei.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica reclamantei vizând obligativitatea publicării Hotărârii nr. 74/11.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 136/2020, coroborate cu dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004. Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că hotărârile comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă se publică în Monitorul Oficial local doar în cazul în care acestea privesc măsura carantinării zonale a judeţului, ipoteză neregăsită în speţă.
Este neîntemeiat argumentul reclamantei, în sensul că, la stabilirea obligaţiei de publicare, trebuie avut în vedere emitentul actului, atât timp cât art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 specifică în mod expres categoria de acte emise de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă supuse publicării, respectiv hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă sau prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă „la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti”. În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să stabilească o procedură de publicare în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale a tuturor hotărârilor emise de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, aceasta s-ar fi regăsit în cuprinsul unui text de lege; or, legiuitorul a optat pentru limitarea categoriei actelor supuse publicării, circumstanţiat de zona afectată de măsurile luate.
Vor fi respinse, ca nefondate, şi criticile reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, prin care s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, deşi şi-a întemeiat hotărârea pe jurisprudenţa CEDO şi pe prevederile Declaraţiei de la Geneva din 2008, nu a avut în vedere argumentul referitor la imposibilitatea restrângerii drepturilor şi libertăţilor prin acte administrative emise de autorităţi din afara sferei legislative, iar nu prin lege.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 din Legea nr. 136/2020, carantina zonală se instituie prin ordin al Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Aşadar, procedura de instituire a carantinei este stabilită prin lege specială, adoptată de forul legislativ, procedură care a fost respectată la emiterea ordinului atacat în cauză. Este de necontestat că instituirea măsurii carantinei zonale determină o serie de restrângeri ale drepturilor constituţionale, însă această restrângere, chiar dacă este determinată de prevederile unui act administrativ, nu se realizează în afara voinţei legiuitorului, care, în cuprinsul legii speciale, a stabilit procedura şi organul competent a dispune această măsură. Nemulţumirile reclamantei cu privire la opţiunea legiuitorului în privinţa procedurii de instituire a carantinării zonale pot face obiectul unor eventuale critici de neconstituţionalitate vizând Legea nr. 136/2020, iar nu al unor motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, atât timp cât nu se invocă nerespectarea de către ordinul atacat a legii în temeiul căreia a fost emis, ci încălcarea prevederilor constituţionale prin legiferarea restrângerii drepturilor şi libertăţilor printr-un act administrativ.
Referitor la critica reclamantei vizând temeiul de drept în baza căruia a fost emis ordinul contestat, Înalta Curte nu poate reţine o omisiune a instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la acest aspect, atât timp cât, din cuprinsul sentinţei rezultă că prima instanţă, în analiza legalităţii ordinului contestat, a avut în vedere îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 136/2020, iar nu de lit. b) a aceluiaşi articol.
Potrivit art. 6 lit. b) şi c) din Legea 136/2020: „Situaţiile de risc epidemiologic şi biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele:
(…)b) urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională, certificată prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza declaraţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
c) pandemie declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi certificată prin hotărâre de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; (…)”
Deşi în cuprinsul Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659887/11.11.2020, s-a menţionat, printre altele, că temei al emiterii actului administrativ îl reprezintă art. 6 lit. b) din Legea nr. 136/2020, aceasta reprezintă doar o eroare materială, care, contrar susţinerilor reclamantei, nu conduce la declararea nulităţii actului atacat.
Natura erorii materiale este confirmată de împrejurarea că ordinul contestat se întemeiază pe Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi pe Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. De asemenea, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea Comitetului Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36/21.07.2020 s-a certificat pandemia de Covid-19 declarată de OMS la data de 11.02.2020, în acord cu dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 136/2020. În ceea ce priveşte criticile vizând greşita aplicare a dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1309/2020, din perspectiva întocmirii evaluării de risc de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş şi nu de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 136/2020: „Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.”, iar potrivit art. 3 alin. (3) din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1309/2020: „INSP evaluează analiza de situaţie locală propusă de către DSP şi, în cazul avizării favorabile, o va transmite comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, denumit în continuare CJSU.”
La dosarul cauzei au fost depuse, în probaţiune, atât evaluarea întocmită de D.S.P. Maramureş, cât şi avizul emis de I.N.S.P. sub nr. CNSCBT 99/07.11.2020 (filele 47-50 dosar fond), conform art. 12 alin. (1) din Legea 136/2020, din cuprinsul căruia rezultă că, pe baza evaluării efectuate de D.S.P. Maramureş, I.N.S.P. a procedat la realizarea propriei evaluări şi a concluzionat în sensul existenţei unui punctaj identic cu cel calculat de D.S.P., respectiv 65 de puncte. Prin urmare, rezultă că, în cauză, I.N.S.P. a făcut o evaluare proprie a situaţiei locale, pe baza propunerii (evaluării de risc) întocmite de către D.S.P., fiind respectate prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1309/2020. Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, procedura avizării nu presupune reluarea, în cuprinsul avizului, a întregii evaluări/propuneri întocmite de D.S.P. Maramureş, fiind suficientă doar consemnarea rezultatului avizării, fără ca aceasta să însemne că I.N.S.P. nu a procedat la o evaluare proprie a situaţiei de risc epidemiologic.
Nefondate sunt şi argumentele reclamantei privitoare la neconcordanţele ce rezultă cu privire la criteriile de evaluare a situaţiei de risc locale şi punctajele înscrise în considerarea acestor criterii, pe care instanţa de fond, în opinia recurentei, nu le-a analizat ori le-a apreciat în mod greşit, în raport şi de alte înscrisuri depuse la dosarul cauzei. Recurenta susţine, majoritar, critici referitoare la modalitatea de interpretare şi apreciere de către instanţa de fond a înscrisurilor depuse în probaţiune la dosarul cauzei, reclamanta fiind nemulţumită de valoarea probatorie superioară pe care instanţa de fond a acordat-o evaluării de risc întocmite de specialiştii D.S.P. Maramureş. Or, aceste critici nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.
Chiar în ipoteza în care aceste critici ar putea fi considerate ca exprimând aspecte de nelegalitate ale sentinţei recurate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, reţinând că:
- numărul de persoane atestat pozitive cu SarsCoV2 pe parcursul ultimelor 14 zile este precizat la punctul I al evaluării de risc realizate de D.S.P. Maramureş (fila 48 verso dosar fond);
- nu există nicio neconcordonaţă între evaluarea de risc realizată de D.S.P. Maramureş şi celelalte înscrisuri depuse la dosar de pârât (formularele de anchetă epidemiologică), inclusiv afirmaţiile din cuprinsul întâmpinării, cu privire la numărul de 31 de persoane infectate în 4 focare, din care 20 de cadre medicale. Din cuprinsul formularului de anchetă epidemiologică întocmit de dr. X, nu rezultă decât un număr de 5 cadre medicale infectate, din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, dar Înalta Curte constată că acest formular a fost întocmit la data de 06.11.2020, ca urmare a raportării focarului la data de 05.11.2020, pe când evaluarea de risc a avut în vedere datele colectate pe perioada 24.10.2020 – 06.11.2020, iar datele inserate în tabelul din întâmpinare, la punctul 3.6. din întâmpinare, menţionează existenţa a 20 de cazuri de infectare în rândul cadrelor medicale din două spitale, Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare şi Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. N. Rusdea. Prin urmare, informaţiile cuprinse în aceste înscrisuri nu sunt contradictorii, ci se completează reciproc, creionând tabloul integral al situaţiei cadrelor medicale infectate;
- este irelevant argumentul nemenţionării, în evaluarea de risc, a numărului de cazuri SarsCoV2 înregistrate în ultimele 7 zile în Baia Mare, atât timp cât, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1309/2020, criteriile de evaluare a riscului epidemiologic au în vedere o perioadă de 14 zile, iar nu de 7 zile;
- nici argumentul reclamantei că evaluarea de risc a fost făcută pentru o perioadă de 7 zile nu este confirmat de conţinutul acestui act, care, la pct. I arată că analiza descriptivă priveşte perioada 24.10.2020 – 06.11.2020;
- argumentele privind insuficienţa personalului D.S.P. Maramureş sunt neîntemeiate, conţinând, deopotrivă, opinii personale ale recurentei-reclamante cu privire la numărul de persoane care pot desfăşura activitatea de realizare a anchetelor epidemiologice. Este real că, prin Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659894/11.11.2020 s-a aprobat detaşarea la D.S.P. Maramureş a unui număr de 13 cadre medicale, dar tocmai această împrejurare confirmă că, la data întocmirii evaluării de risc şi a instituirii carantinei, personalul acestei autorităţi era insuficient, criteriu evaluat cu 5 puncte, din 10 posibile. Contrar afirmaţiilor recurentei, detaşarea celor 13 cadre medicale nu dovedeşte acoperirea deficitului de personal, atât timp cât ordinul de detaşare a fost emis în aceeaşi zi cu ordinul de instituire a carantinei, iar solicitarea autorităţii a privit asigurarea suplimentară a unui număr de 20 de persoane, din care s-a aprobat detaşarea a 13;
- situaţia particulară privind detaşarea unui medic la un spital din Municipiul Bucureşti este argumentată de recurentă prin prezentarea unor opinii personale referitoare la importanţa fiecărei persoane în astfel de situaţii, iar nu prin raportare la argumente de nelegalitate, neexistând o critică concretă, efectivă, a argumentelor instanţei privitoare la criteriile de detaşare, în raport de evaluarea comparativă a nevoilor unităţilor medicale în asigurarea asistenţei medicale a persoanelor suspecte/confirmate COVID;
- sunt neîntemeiate şi irelevante argumentele reclamantei referitoare la graficele generate de platforma Corona Forms, în raport de data intrării în funcţiune a acestei baze de date, recurenta prezentând nu aspecte de nelegalitate ale sentinţei de fond, ci opinii personale privitoare la caracteristicile tehnice ale acestei platforme.
În ceea ce priveşte neconcordanţa dintre graficele generate de această platformă şi datele statistice prezentate zilnic pe site-ul Instituţiei Prefectului Maramureş, Înalta Curte reţine că, pe lângă posibilitatea existenţei unor erori în postările de pe site, aceste date par a fi comunicate în raport de alte criterii şi repere temporare decât cele avute în vedere în datele statistice ce rezultă din baza de date Corona Forms sau la întocmirea evaluării de risc ce constituie temeiul instituirii carantinei. De exemplu, din graficul depus de pârât la fila 160, rezultă că s-au avut în vedere cazurile totale confirmate, pentru care s-a instituit măsura izolării, înregistrate în fiecare zi pe perioada 25.10.2020 – 07.11.2020, pentru a se stabili dacă există un trend crescător în ultimele 14 zile, conform O.M.S. nr. 1309/2020, pe când datele aflate pe site-ul Instituţiei Prefectului Maramureş au o oarecare ambiguitate, prezentând separat numărul de „Confirmaţi” (fără a preciza dacă sunt doar cazuri active ori numărul total de îmbolnăviri de la începutul pandemiei) şi „Izolaţi” (fără a preciza dacă persoanele izolate sunt confirmate a fi infectate sau doar suspecte de infectare).
Referitor la criticile recurentei-reclamante vizând o pretinsă examinare de către instanţa de fond a unor argumente străine de conţinutul acţiunii, Înalta Curte constată că aceste
considerente, aflate la fila 18 alineatele (4) – (5) din sentinţa recurată, constituie un răspuns la susţinerile reclamantei din ultimul paragraf al penultimei pagini şi primele două paragrafe ale ultimei pagini a acţiunii, în cuprinsul cărora reclamanta a contestat necesitatea şi eficacitatea restricţiilor impuse de ordinul de instituire a carantinei zonale, făcând trimitere la inexistenţa unor studii la nivel mondial în acest sens. Aparent, instanţa de fond a dezvoltat excesiv argumentul reclamantei, raportându-se nu la problema inexistenţei unor studii ştiinţifice la nivel mondial, ci la măsurile adoptate în alte ţări afectate de pandemie, în raport de criticile reclamantei cu privire la măsurile restrictive instituite în România. Chiar şi aşa fiind, şi chiar dacă s-ar aprecia că aceste considerente se situează în afara susţinerilor reclamantei, critica recurentei nu este aptă, prin ea însăşi, să conducă la reformarea soluţiei instanţei de fond, având în vedere caracterul nefondat al celorlalte motive de recurs şi faptul că, în cauză, nu se poate reţine că prima instanţă nu a analizat speţa dedusă judecăţii sub toate aspectele invocate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta A, ca nefondat.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
