Articol incident: C. proc. civ., art. 503 alin. (2) pct. 3
Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent – dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C.proc.civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.
Astfel, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs şi-a motivat soluţia, raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., fiind aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluţiei din dispozitiv ori a considerentelor. – I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1566 din 15 septembrie 2020
Prin sentinţa civilă nr. 1090 din 22 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a constatat prescris dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L. la acţiunea în nulitate relativă a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1364 din 23 decembrie 2004, nr. 467 din 22 noiembrie 2005, nr. 680 din 21 mai 2012 şi a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor din cauză: Statul Român prin A.A.A.S., Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins faţă de aceşti pârâţi cererile din acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la 30 martie 2015 numerotate cu nr. 2, 3, 6, 7B, 13, 14 (a,b), 15, astfel cum a fost prezentată pe parcursul procesului, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a calificat drept apărare de fond lipsa de interes invocată de pârâta B. S.A.; a respins ca inadmisibile cererile numerotate prin acţiunea formulată de reclamantă cu nr. 13, 14 (a,b), 15; a respins ca nefondate cererile formulate de reclamantă cu nr. 2 privind: nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1364 din 23 decembrie 2004 încheiat între pârâţii C. SA şi D. SA; nr. 3 privind nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 467 din 22 noiembrie 2005 încheiat între pârâţii D. SA şi B. SA; nr. 6 privind nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 680 din 21 mai 2012 încheiat între pârâţii B. S.A. şi E. SRL, respectiv nulitatea parţială a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a fost obligată reclamanta să achite pârâtei B. S.A. suma de 11.505,31 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C.A. SRL.
Prin decizia civilă nr. 628 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. SRL şi a fost obligată apelanta-reclamantă către intimata-pârâtă S.C. B. SA la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei Curţii de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. SRL.
Prin decizia nr. 550 din 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. SRL împotriva deciziei civile nr. 688 din 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. A fost obligată recurenta-reclamantă S.C. A. SRL la plata sumei de 14.280 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă F. S.A.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând anularea deciziei în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C.proc.civ.
Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C.proc.civ., se arată că instanţa de recurs nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 22 C.proc.civ., considerând normală respingerea administrării tuturor probelor solicitate la instanţele de fond, deşi obligaţia legală a judecătorilor este aceea de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului. Or, expertiza criminalistică ar fi putut clarifica suspiciunile de fals în privinţa Contractului nr. 1364/23.12.2014, a Contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996 și a documentaţiei cadastrale aferentă NC 1338. În lipsa administrării acestei probe, soluţia dată în recurs reprezintă o eroare judiciară care perpetuează suprapunerile şi crearea premiselor împroprietăririi pârâtelor care au tranzacţionat ilegal.
Contestatoarea susţine că instanţa de recurs a reţinut în mod contradictoriu că nu s-a produs o majorare a suprafeţei de teren cu 540 mp deşi B. a achiziţionat de la C. o suprafaţă de 12.396 mp prin Contractul autentificat nr. 6756/1998 şi în pofida faptului că prin încheierea de rectificare nr. 854/2001 suprafaţa s-a majorat la 12.936 mp, ca atare instanţa de recurs a apreciat voinţa părţilor printr-o omisiune ce omologhează hotărârile pronunţate de instanţele de fond.
Contestatoarea arată că pe parcursul desfăşurării litigiului de fond a indicat normele de drept care au fost încălcate, a făcut dovada neîndeplinirii condiţiilor de valabilitate ale Contractului autentificat nr. 1364/23.12.2004 și ale Contractului nr. 3639/15.10.1996, însă argumentele i-au fost desconsiderate, motivele invocate fiind anulate în favoarea unor alegaţii şi pretexte ale unor pârâte de rea-credinţă, pentru ca instanţa de recurs să statueze un neadevăr.
Instanţa de recurs s-a contrazis, în opinia contestatoarei, atunci când, deşi a reţinut că au fost enumerate excesiv texte de lege care reglementează condiţiile de valabilitate ale actului juridic, a considerat, însă, că nu s-au arătat dovezi, norme de drept etc.
Contestatoarea arată că instanţa de recurs nu a reţinut faptul că suprapunerile virtuale nu vor fi niciodată rezolvate de O.C.P.I. pe cale administrativă, această instituţie exprimându-şi poziţia în sensul rezolvării suprapunerii numai prin anularea unuia dintre acte.
Prin decizia atacată, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra recursului împotriva capetelor de cerere nr. 7 (b), referitor la Contractul neautentificat nr. 3639/15.10.1996, a cărui nulitate s-a solicitat, deoarece a condus la majorarea suprafeţei B. cu 540 mp, dar şi cu privire la capătul de cerere nr. 13 care face vorbire la actualizarea automată şi preluarea calităţii de imobile litigioase de către toate actele viitoare de vânzare-cumpărare/dezmembrare.
Referitor la contestaţia în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ., contestatoarea arată că, deşi a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că materia juridică corectă este civilă, nicidecum cea privitoare la litigii cu profesionişti, această excepţie a fost respinsă în temeiul unor acte de care nu a putut lua la cunoştinţă, respectiv Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 10/2011 şi Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 8 /2012 ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În opinia contestatoarei, Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu era competentă să judece cauza, litigiul fiind civil deoarece nu implică aplicarea unor dispoziţii speciale în materia raporturilor dintre profesionişti care să reclame specializarea completului, ci dispoziţii de drept comun care reglementează dreptul de proprietate asupra terenurilor şi dezmembrămintele acestuia.
Contestaţia în anulare este admisibilă, întrucât prin Decizia nr. 17/2018 a Î.C.C.J. s-a statuat că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, motiv pentru care se solicită admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei Secţiei I a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestatoarea a invocat şi motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., susţinând că dezlegarea recursului este rezultatul mai multor erori materiale care au condus ulterior la erori de judecată grave.
Astfel, se arată că terenul aferent şinei a treia de cale ferată aparţinea tocmai B., conform Contractului nr. 3639/15.10.1996, iar B. a mai achiziţionat o dată acest teren prin Contractul nr. 467/22.11.2005, însă, cu toate acestea, instanţa de apel a menţionat că acest teren aparţine reclamantei, eroare preluată şi de instanţa de recurs. Contractul neautentic nr. 3639/15.10.1996 are legătură cu capătul de cerere 7(b) care nu a fost disjuns din acest litigiu, iar Contractul nr. 467/22.11.2005 cu capătul de cerere nr. 3.
Contestatoarea apreciază că toate erorile cuprinse în decizia nr. 688/27.06.2018 a instanţei de apel şi anume : istoric cronologic, greşelile suprafeţelor, datele incorecte, menţiunile nelegale cu privire la sarcina ca O.C.P.I. să reglementeze în urma verificărilor suprapunerile virtuale rezultate, au fost complet ignorate de instanţa de recurs, astfel că au condus la o soluţie incorectă.
O altă eroare susţinută de contestatoare este reprezentată de faptul că judecarea cauzei s-a făcut de un complet care nu şi-a păstrat continuitatea sub aspectul schimbării magistratului-asistent de şedinţă.
Intimatele A.A.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au formulat întâmpinări prin care au învederat că la instanţa de fond a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce le priveşte.
Prin întâmpinarea formulată de intimata F. S.A. s-a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cele strict şi limitativ prevăzute de lege.
Analizând contestaţia în anulare, astfel cum a fost formulată şi motivată, Înalta Curte a respins-o, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 503 C.proc.civ. Dispoziţiile legale menţionate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.
Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.
Potrivit art. 503 alin. (2) pct.3 C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent – dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C.proc.civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.
Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Contestatoarea a susţinut că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C.proc.civ., instanţa de recurs nu a dat dovadă de rol activ şi nu a avut în vedere că expertiza criminalistică ar fi putut clarifica suspiciunile de fals în privinţa Contractului nr. 1364/23.12.2014, a Contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996 şi a documentaţiei cadastrale aferente NC 1338, ceea ce a determinat ca soluţia dată în recurs să reprezinte o eroare judiciară care perpetuează suprapunerile şi crearea premiselor împroprietăririi pârâtelor ce au tranzacţionat ilegal.
Analizând această critică, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită în argumentarea contestaţiei în anulare, atâta vreme cât instanţa de control judiciar a răspuns acestor motive. Au fost înlăturate criticile referitoare la necesitatea efectuării unei expertize pentru că nu se circumscriau motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., administrarea probatoriilor şi interpretarea dată de instanţă acestora constituind motiv de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, astfel că nu puteau fi analizate în cadrul recursului, cale extraordinară de atac.
Astfel, instanţa de recurs a arătat în cuprinsul considerentelor din decizie motivele pentru care nu au putut fi primite criticile referitoare la probele administrate în cauză, iar raţionamentul judiciar nu poate fi cenzurat pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi deturnată de la scopul pentru care a fost instituită şi transformată într-un recurs la recurs.
Contestatoarea a mai criticat decizia atacată şi din perspectiva faptului că instanţa de recurs nu a soluţionat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 6 C.proc.civ., sub acest aspect susţinându-se că instanţa de recurs a reţinut în mod contradictoriu că nu s-ar fi produs o majorare a suprafeţei de teren cu 540 mp, deşi B. a achiziţionat o suprafaţă de 12.396 mp prin Contractul autentificat nr. 6756 şi, în pofida faptului că prin încheierea de rectificare nr. 854/2001 suprafaţa s-a majorat la 12.936 mp, instanţa de recurs ar fi apreciat voinţa părţilor printr-o omisiune ce omologhează hotărârile pronunţate de instanţele de fond.
Nici această critică nu poate fi primită întrucât nu se relevă în mod real omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare, ci se critică însăşi soluţia şi motivarea acesteia or, această ipoteză excedează situaţiilor limitative reglementate ca motive de contestaţie în anulare.
În mod similar, se constată că, deşi contestatoarea susţine că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra condiţiilor de valabilitate ale Contractului autentificat cu nr. 1364/23.12.2004 şi Contractului nr. 3639/15.10.1996, în realitate este nemulţumită de modul în care instanţa s-a pronunţat, reţinând în esenţă că motivele invocate prin recurs nu constituiau critici de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.proc.civ.
Faptul că instanţa de recurs nu a considerat întemeiate criticile recurentei-contestatoare şi a analizat mai multe argumente prin considerente comune invocate de aceasta nu constituie o omisiune a instanţei de a se pronunţa.
De altfel, analizând decizia a cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns şi criticilor întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (l) pct. 6 C.proc.civ. Instanţa de recurs a reţinut că decizia instanţei de apel corespunde exigenţelor cuprinse în art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., în sensul că se referă atât la împrejurările de fapt, cât şi la temeiurile de drept şi se înfăţişează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar considerentele hotărârii nu sunt dubitative şi oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În motivarea contestaţiei în anulare, se mai susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra recursului formulat împotriva capătului de cerere nr. 7 (b), referitor la Contractul neautentificat nr. 3639/15.10.1996 a cărei nulitate s-a solicitat, dar şi cu privire la capătul de cerere nr. 13 privind actualizarea automată şi preluarea naturii litigioase de către toate actele viitoare de vânzare-cumpărare/dezmembrare.
Contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa de recurs se pronunţă doar asupra motivelor de nelegalitate invocate, nu asupra unor capete de cerere, precum instanţa fondului, pe calea recursului neputându-se pune în discuţie aspecte care ţin de reaprecierea situaţiei de fapt.
Instanţa de control judiciar a analizat motivele de recurs, astfel cum au fost formulate de parte, recursul reclamantei fiind respins prin decizia contestată.
Prin urmare, faţă de cele anterior expuse, nu se poate reţine că Înalta Curte ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, nefiind incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. (3) şi (4) C.proc.civ.
De fapt, deşi se invocă dispoziţiile art. 503 C.proc.civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de argumentele instanţei de recurs. Instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs şi-a motivat soluţia.
Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluţiei din dispozitiv ori a considerentelor.
Deşi contestatoarea invocă şi prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., erorile la care face referire sunt calificate ca având conţinutul unor greşeli de judecată. Prin urmare, noţiunea de ,,greşeală materială” neputând fi interpretată extensiv, nu poate fi admisă calea de extraordinară de atac de retractare nici pentru acest temei.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu principiul securităţii juridice, situaţiile care vizează omisiunea ori confuzia unor date materiale ale cauzei nu ar putea constitui temei pentru reexaminarea fondului care se solicită prin contestaţia formulată, prin prisma reaprecierii probelor administrate.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a cererii de declinare la Secţia I civilă, Înalta Curte reţine că din dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. l C.proc.civ. rezultă că pentru a se putea reţine incidenţa acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar ca excepţia să fi fost invocată în faţa instanţei, iar aceasta să fi omis a se pronunţa asupra ei. Or, în cauză contestatoarea a invocat, în cadrul dosarului de recurs, excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a fost pusă în discuţie în calea extraordinară de atac şi respinsă ca nefondată, ca atare nu pot fi incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. l C.proc.civ, de strictă interpretare.
În raport de considerentele reţinute, Înalta Curte a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 550 din 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015.
Totodată, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (l) C.proc.civ., contestatoarea a fost obligată la plata către intimata-pârâtă S.C. F. S.A. a sumei de 13.249, 46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu actele depuse la dosar.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
