Jurisprudența ÎCCJ | Acţiune în pretenţii. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată

Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficienţe procedurale. Aşadar, doar dacă această cerinţă nu este acoperită până la termenul acordat se va proceda la anularea cererii.

În cazul în care instanţa de fond a ignorat caracterul dilatoriu al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată şi a admis-o pentru considerente nepuse în discuţia părţilor şi fără a da posibilitatea reclamantei să îşi formuleze apărări şi să complinească pretinsele lipsuri ale cererii de chemare în judecată, instanţa de apel, menţinând această soluţie, a nesocotit principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al reclamantei. Hotărârile astfel pronunţate sunt nelegale, producând reclamantei o vătămare a drepturilor sale procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor întocmite cu nerespectarea cerinţelor legale.

La data de 4 aprilie 2019, reclamanta şi-a modificat cererea introductivă de instanţă, în sensul că a solicitat şi obligarea pârâtei la plata de daune compensatorii, de 0,1% pe zi din întreaga valoare a contractului de prestări servicii, calculată pentru perioada 6 aprilie 2017 – 20 decembrie 2017. La data de 20 mai 2019, reclamanta şi-a cuantificat daunele compensatorii la suma de 1.212.458,07 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 5003 din 9 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 3647 din 9 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Drept urmare, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, a statuat, prin sentinţa nr. 15 din 6 martie 2020, că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa nr. 1513 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a respins excepţia de netimbrare a cererii.

A admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, a anulat acţiunea.

Dispozitivul deciziei nr. 825 din 12 mai 2021 a fost completat prin decizia nr. 1340 din 8 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul obligării apelantei la plata către intimată a sumei de 4760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, în termen legal a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL, precum şi prin administrator special D., înregistrat la data de 4 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.

Deşi reclamanta a solicitat acordarea unui termen pentru depunerea mandatului acordat semnatarului cererii de chemare în judecată, învederând faptul că B. SPRL are în derulare contracte de colaborare/contracte de muncă cu practicienii în insolvenţă, Tribunalul Bucureşti a respins această cerere. În consecinţă, a anulat acţiunea, reţinând că este fondată excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă.

Instanţa de apel a respins calea de atac declarată de reclamantă, reţinând, în esenţă, că judecătoria a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentant încă de la termenul din 2 septembrie 2021 şi că reclamanta nu a înţeles să complinească lipsurile acţiunii nici măcar în faza procesuală a apelului.

Aşa fiind, recurenta a invocat greşita interpretare şi aplicare, de către instanţa de prim control judiciar, a prevederilor art. 82 alin. 1 C. proc. civ., critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, niciodată în cursul judecăţii în faţa instanţei necompetente material (a judecătoriei), reclamantei nu i s-a pus în vedere să depună la dosar mandatul acordat doamnei E., semnatara cererii de chemare în judecată. La termenul din 2 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 nu s-a mai pronunţat pe excepţiile invocate de pârâtă, ci a procedat la admiterea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei.

La reluarea dezbaterilor asupra excepţiilor, în faţa Tribunalului Bucureşti, reclamantei i s-a refuzat cererea de amânare a judecării cauzei, în vederea depunerii mandatului acordat doamnei E., deşi o asemenea lipsă a cererii de chemare în judecată nu îi fusese anterior adusă la cunoştinţă.

Aşa fiind, instanţa de apel, respingând criticile reclamantei, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. 1 C. proc. civ., reţinând, pe de o parte, că nu exista obligaţia instanţei de fond de a amâna cauza, pentru complinirea lipsurilor, iar, pe de altă parte, că dovada calităţii de reprezentant ar putea fi făcută nu în interiorul termenului acordat de judecătorul fondului, ci direct în apel.

În dovedirea recursului, recurenta s-a folosit de proba cu înscrisuri extras din registrul formelor de organizare al UNPIR, privind înregistrarea B. SPRL, o procură specială privind mandatarea numitei E. să efectueze actele şi operaţiunile circumscrise exercitării atribuţiilor de administrator judiciar al A. SRL, din 2 octombrie 2017, o procură cu acelaşi conţinut, încheiată de B. SPRL cu F., la data de 1 ianuarie 2020, însoţită de un contract de colaborare, contractul societăţii profesionale cu răspundere limitată B. SPRL.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând, pe de o parte, că recursul a fost motivat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, că acesta nu cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

A invocat, de asemenea, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat prin administrator special, învederând că atât cererea de chemare în judecată, cât şi apelul au fost formulate exclusiv prin administrator judiciar. A invocat, pentru aceleaşi considerente, lipsa calităţii procesuale active a administratorului special.

Intimata a mai invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, practician în insolvenţă F., susţinând, în esenţă, că semnăturile aplicate de acesta pe procura specială, pe contractul de colaborare şi pe cererea de recurs diferă de la un act la celălalt.

Intimata a mai invocat, prin întâmpinare, excepţia netimbrării cererii de recurs şi a solicitat să se urmeze procedura înscrierii în fals şi a verificării de scripte pentru semnăturile aplicate pe procurile speciale depuse la dosar.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, întrucât soluţia pronunţată în cauză, de anulare a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului este legală. A susţinut, în esenţă, că au calitatea de asociaţi coordonatori ai B. SPRL doar G. şi H. şi că, prin urmare, acestea sunt singurele persoane ce pot reprezenta această societate profesională.

Toate excepţiile şi cererile formulate de intimată au fost respinse la termenul din 15 martie 2022, pentru considerentele reţinute în încheierea întocmită la acel termen.

Recursul declarat de reclamanta A. SRL este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Principala critică adusă hotărârii instanţei de apel este aceea că nu a sancţionat conduita instanţei de fond, respectiv a Tribunalului Bucureşti, de a nu-i acorda un termen pentru complinirea acelei deficienţe procedurale constând în justificarea calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Instanţa de recurs reţine că, în adevăr, excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, aşa cum rezultă din prevederile art. 82 alin. 1 C. proc. civ.

În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, părţile având obligaţia de a indica calitatea în care participă la activitatea judiciară. Pentru reprezentantul reclamantului, indicarea acestei cerinţe este un element necesar al cererii de chemare în judecată (art. 194 lit. b C. proc. civ.). Nejustificarea calităţii de reprezentant conduce la nulitatea cererii.

Însă, aşa cum s-a mai arătat, excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficienţe procedurale. Aşadar, doar dacă această cerinţă nu este acoperită până la termenul acordat se va proceda la anularea cererii.

În acest context, instanţa de apel, învestită cu această critică de către reclamantă, avea obligaţia să verifice dacă, la primul şi ultimul termen de judecată acordat de Tribunalul Bucureşti, din 14 septembrie 2020, reclamantei i se acordase, în mod real, un termen scurt înăuntrul căruia să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, anume să facă dovada calităţii de reprezentant al părţii, a semnatarului cererii, respectiv a practicianului în insolvenţă E.

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără echivoc, că în faţa instanţei necompetente, respectiv a judecătoriei, fuseseră puse în discuţie alte aspecte în legătură cu puterea de reprezentare a B. SPRL a societăţii în insolvenţă A. SRL.

Astfel, prin întâmpinare, pârâta C. SRL nu a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitei E. în raport cu societatea reclamantă, ci „inexistenţa raporturilor juridice” dintre pârâtă şi societatea profesională B. SPRL, sau că această societate profesională nu are personalitate juridică.

Prin încheierea din 27 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar încheierea nr. 991/F/2014, pronunţată în dosarul nr. x/111/2014 al Tribunalului Bihor, privind insolvenţa debitoarei A. SRL şi extrase din registrele ce asigură publicitatea A. SRL şi B. SPRL. Reclamanta s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa, depunând aceste înscrisuri.

La termenul din 10 iunie 2019, s-a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic, care a prezentat mandat semnat de administratorul special. Drept urmare, la termenul următor din 2 septembrie 2019, a fost depus contractul de muncă al acestuia. La acest din urmă termen, la care judecătoria s-a dezînvestit în favoarea tribunalului, ca instanţă competentă material, nu s-a pus în discuţie aptitudinea administratorului judiciar, organizat în societate profesională cu răspundere limitată, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, de a reprezenta societatea debitoare în faţa instanţelor judecătoreşti sau dacă aceste atribuţii pot fi exercitate prin reprezentare.

În acest context, în mod evident, tribunalul a ignorat caracterul dilatoriu al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, neacordând reclamantei un termen pentru acoperirea deficienţelor procedurale puse în discuţie, pentru prima dată, la unicul termen acordat în faţa instanţei competente. În consecinţă, încălcând prevederile art. 82 alin. 1 C. proc. civ., prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, în sensul că s-a pronunţat în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant asupra unor aspecte ce nu au fost puse în discuţia părţilor, fără a-i da posibilitatea să complinească pretinsele lipsuri ale cererii de chemare în judecată şi de a-şi formula apărări, contrar prevederilor art. 13 alin. 3 C. proc. civ.

În mod asemănător, şi instanţa de apel, reţinând că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a fost pusă în discuţia părţilor în faţa judecătoriei, la termenul din 2 septembrie 2019, a ignorat conţinutul concret al susţinerilor pârâtei în dezvoltarea acestei apărări, susţineri care nu antamau, nici măcar tangenţial, inexistenţa mandatului acordat de administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei unei alte persoane, în vederea semnării cererii de chemare în judecată. Aşadar, şi instanţa de prim control judiciar, menţinând soluţia pronunţată de judecătorul fondului, a ignorat caracterul dilatoriu al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, precum şi ansamblul prerogativelor recunoscute de lege părţilor în scopul garantării dreptului lor la apărare, anume dreptul reclamantei de a formula apărări şi a propune dovezi în combaterea excepţiei invocate de partea adversă.

Nu în ultimul rând, instanţa de recurs constată că instanţele devolutive s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant făcând apel la dispoziţiile de drept comun, anume la dispoziţiile art. 194 alin. 1 lit. b teza finală şi art. 151 C. proc. civ., fără însă a face distincţie între formele reprezentării prevăzute de lege (legală, convenţională sau judiciară).

Totodată, au ignorat împrejurarea că, în speţă, erau incidente prevederile unei legi speciale, anume ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 86/2006. Aşadar, excepţia lipsei calităţii de reprezentant ar fi trebuit evaluată prin raportare la mandatul general acordat practicianului în insolvenţă de a exercita atribuţiile prevăzute de legea insolvenţei, atunci când este desemnat administrator judiciar, la formele de exercitare a acestei profesii, la limitele în care poate fi acordat un mandat de reprezentare în aceste circumstanţe.

Prin urmare, în soluţionarea excepţiei, urma a se realiza o interpretare şi aplicare coroborată a dispoziţiilor art. 4 alin. 1, art. 16 alin. 2, art. 7 alin. 7 şi 8 şi art. 41 alin. 2 din O.U.G. nr. 86/2006.

Faţă de considerentele ce preced, constată că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată pentru considerente nepuse în discuţia părţilor şi fără a da posibilitatea reclamantei să îşi formuleze apărări şi să complinească lipsurile. De asemenea, şi instanţa de apel, menţinând această soluţie, a nesocotit la rândul său, principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al reclamantei, producându-i acesteia o vătămare a drepturilor sale procesuale care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale, în condiţiile art. 175 alin. 1 C. proc. civ. De asemenea, reţine că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului şi că reclamanta a solicitat în mod expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.

Ca atare, potrivit art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. 3 C. proc. civ., în referire la art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta A. SRL şi a casat atât decizia nr. 825 din 12 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, cât şi sentinţa nr. 1513 din 14 septembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, primei instanţe.