Articol incident: C. pen., art. 415 alin. (1)
Persoana care are calitatea de pompier militar în cadrul detaşamentului de pompieri al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, cu grad de subofiţer, poate fi subiect activ al infracţiunii de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen., întrucât, în conformitate cu dispoziţiile legale privind serviciile de urgenţă profesioniste, persoanelor care au calitatea de ofiţer, maistru militar şi subofiţer în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, ca servicii de urgenţă profesioniste, li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, detaşamentul de pompieri din cadrul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă constituie o subunitate de intervenţie, iar sintagma „serviciu de intervenţie” include intervenţia pentru situaţii de urgenţă. – I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020
Prin sentinţa penală nr. 31 din 5 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul plutonier major A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.
În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată amânarea aplicării pedepsei, conform sentinţei penale nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi şi s-a dispus aplicarea şi executarea pedepselor stabilite prin aceasta.
În temeiul art. 40 C. pen., au fost descontopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi, după cum urmează: 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru infracţiunea de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen.; 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de părăsire a postului sau a comenzii prevăzută în art. 416 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 40 raportat la art. 39 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 cu cea stabilită în cauză, de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an şi 20 de zile, în total 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 68 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Militară de Apel Bucureşti, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul plutonier major A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 5 iunie 2019 a Tribunalului Militar Iaşi, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 61 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 lei, calculată conform art. 61 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., stabilind 180 zile-amendă, respectiv suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă.
În temeiul art. 88 alin. (3) teza finală C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi (1 an şi 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 8 luni şi 20 de zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) şi pedeapsa amenzii penale stabilită prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 1 an, 10 luni şi 20 de zile închisoare, precum şi cea a amenzii penale în cuantum de 3.600 lei.
Împotriva deciziei penale pronunțată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, la data de 19 noiembrie 2019, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în cazul serviciilor profesioniste de intervenţii pentru situaţii de urgenţă, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 415 C. pen., instanţele militare interpretând în mod greşit legea în legătură cu acest aspect.
Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 434 – art. 438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, în principal, pentru motivele expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”
Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.
Ca atare, expresia „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.”
Deopotrivă, având în vedere natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin prisma cazului de casare reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se pot analiza şi aspectele privind neîntrunirea condiţiilor cerute de lege subiectului activ, în acele cazuri în care, pentru existenţa infracţiunii, legiuitorul prevede o cerinţă suplimentară, şi anume ca autorul faptei să fie unul calificat, de vreme ce în lipsa calităţii speciale a acestuia fapta concret săvârşită nu s-ar mai suprapune peste descrierea din norma de incriminare (în acest sens sunt şi deciziile penale nr. 224/RC din 2 octombrie 2014, nr. 64/RC din 16 februarie 2015, nr. 140/RC din 21 aprilie 2016, nr. 138/RC din 28 martie 2017, nr. 304/RC din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).
În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu întruneşte în persoana sa toate condiţiile esenţiale pentru existenţa infracţiunii de încălcare a consemnului, lipsind calitatea specială cerută de norma de incriminare subiectului activ, întrucât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă B., unitatea în care îşi desfăşura activitatea la data săvârşirii faptei, nu este un „serviciu de intervenţie” în sensul art. 415 C. pen.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A., din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă B., pentru aceea că, la data de 8 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat regulile serviciului de intervenţie în care era planificat, fiind depistat în dormitorul subunităţii într-o stare avansată de ebrietate, instanţa de apel stabilind, cu titlu definitiv, că fapta există şi a fost comisă de acuzat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, iar încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă.
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reţinute și configurarea legală a infracțiunii reglementate în art. 415 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta pentru care a fost condamnat, astfel cum a fost reţinută de către instanţele inferioare, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare menţionată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de încălcare a consemnului nesocotirea regulilor serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate. Prin „consemn” se înțelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale prevăzute în regulamente şi care revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni în cadrul serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate, precum şi orice dispoziție scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Prin urmare, militarii aflaţi în serviciul de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate sunt consideraţi în misiune şi au datoria, cât timp se găsesc în executarea acesteia, să îndeplinească cu strictețe obligațiile cu caracter general şi permanent, stabilite în regulamentele militare, precum şi îndatoririle speciale stabilite prin ordinele primite de la șefi şi superiori. Nerespectarea întocmai a consemnului este de natură să pericliteze îndeplinirea îndatoririlor care revin militarilor, creând o stare de pericol pentru unitatea sau formațiunea militară din care aceştia fac parte.
Având în vedere plasarea acestui text de lege în Titlul XI, Capitolul I „Infracţiuni săvârşite de militari” din Codul penal, rezultă că legea cere subiectului activ al infracţiunii de încălcare a consemnului să aibă o calitate specială, şi anume aceea de militar care trebuie să îşi desfăşoare activitatea în cadrul serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate.
În legătură cu acest aspect, se constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înțelege „cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege.” Reglementând gradele militare, art. 2 din acelaşi act normativ stabileşte că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor, în prima categorie fiind enumeraţi sergentul major, plutonierul, plutonierul major, plutonierul adjutant şi plutonierul adjutant șef.
Printre îndatoririle principale ale cadrelor militare, art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 menţionează şi pe aceea de a respecta jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, de a executa întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, acestea fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate.
Pe de altă parte, se observă că, din conţinutul art. 2 din O. G. nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, rezultă că serviciile de urgență și Inspectoratul General au ca scopuri principale apărarea vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și realizarea măsurilor de protecție civilă, aceste structuri făcând parte din forțele de protecție ale sistemului de securitate națională. Apartenenţa acestor servicii publice la sistemul naţional de apărare rezultă şi din interpretarea prevederilor art. 28 din O. U. G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care reglementează cooperarea dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte transmiterea datelor şi informaţiilor referitoare la situaţiile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi la evoluţia şi consecinţele acestora. De altfel, chiar Constituţia României prevede că şi celelalte componente ale forţelor armate ce sunt stabilite conform legii trebuie să respecte reglementările specifice armatei (art. 118 alin. 3).
Stabilind categoriile de personal ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență, al Inspectoratului General și al unităților subordonate acestuia, art. 15 din O. G. nr. 88/2001 prevede, în alin. (2), că în cadrul acestora funcţionează structuri specializate încadrate cu ofițeri, maiștri militari, subofițeri, militari angajați pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus și personal civil, pentru ca, în alin. (3), să stipuleze că primelor trei categorii de personal li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste reglementări au fost detaliate în legislaţia secundară, respectiv în H. G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste care, la art. 2, stipulează că serviciile de urgență profesioniste funcționează ca inspectorate, cu personalitate juridică, în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (alin. 1), care sunt structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență (alin. 2) şi fac parte din forțele de protecție ale Sistemului de securitate și apărare națională și din subsistemul local de management al situațiilor de urgență (alin. 3). În aceeaşi hotărâre de guvern (art. 4 lit. d) se arată că, printre structurile specializate ce funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, se regăsesc şi subunităţile de intervenţie, ce sunt organizate ca grupuri de prevenire și intervenție, detașamente speciale, detașamente, secții, stații, pichete de pompieri, de protecție civilă și mixte, având în componență un număr variabil de echipe și echipaje specializate pe tipuri de intervenții, precum și alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredințate. Subunităţile de nivel detașament special, detașament, secție, stație și pichet, constituite în raport cu natura riscurilor și frecvența lor de manifestare, îndeplinesc misiuni specifice, de regulă, într-o porțiune din zona de competență/responsabilitate purtând denumirea de raion de intervenție, iar echipajele, echipele și personalul operativ din componența acestora, care execută serviciul permanent în aceeași tură, constituie garda de intervenție (art. 9 alin. 2 şi alin. 5 din H. G. nr. 1492/2004). Planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi intervenţie se realizează potrivit regulamentelor elaborate de Inspectoratul General, aprobate de ministrul afacerilor interne (art. 13 din H. G. nr. 1492/2004).
Referitor la personalul ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, art. 18 din H. G. nr. 1492/2004 prevede că „la data înființării inspectoratelor personalul actual încadrat în brigăzile/grupurile de pompieri și în inspectoratele județene de protecție civilă, precum și în celelalte unități sau instituții de pompieri și protecție civilă se preia prin transfer în condițiile legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Administrației și Internelor și unităților din subordinea sa, în compartimentele funcționale și în structurile specializate ale inspectoratelor.” În fine, art. 23 din H. G. nr. 1492/2004 stipulează că inspectoratele sunt continuatoare ale tradițiilor și faptelor de arme ale pompierilor militari și protecției civile.
Din interpretarea coroborată a acestor acte normative, rezultă că angajaţii militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, întrunesc condiţia de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 şi al Titlului XI, Capitolul I din Codul penal şi, pe cale de consecinţă, pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor prevăzute în acest capitol, deci inclusiv ai celei de încălcare a consemnului, reglementată în art. 415 C. pen., în acelaşi sens fiind şi doctrina de specialitate (Explicaţiile Noului Cod penal, Vol. V., Articolele 367-446, coordonatori George Antoniu şi Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, p. 241).
Deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din O. U. G. nr. 21/2004, situația de urgență este definită ca „un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate”, acest aspect nu este de natură să înlăture caracterul militar al misiunii de intervenţie ce se desfăşoară în cazul manifestării unei asemenea situaţii, având în vedere, pe de o parte, calitatea pompierilor de cadre militare ce funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, iar, pe de altă parte, împrejurarea că respectiva misiune este organizată pe baza unor dispoziţii regulamentare specifice ce se aplică militarilor. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, potrivit art. 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naționale nr. 97/2014 (Regulamentul serviciului interior din 2 septembrie 2014), publicat în M. Of. nr. 745 din 13 octombrie 2014, „serviciul de intervenție se organizează pentru obiectivul propriu sau, potrivit ordinelor eșalonului superior, și pentru alte obiective militare, cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forțelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar, precum și pentru limitarea sau înlăturarea efectelor dezastrelor, incendiilor și altor situații critice.” Se observă, astfel, că sintagma serviciu de intervenţie include intervenţia pentru situaţii de urgenţă, neputând fi primite argumentele contrare ale apărării cu privire la acest aspect.
Rezultă, aşadar, că inculpatul A., care avea gradul de plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă B., a depus jurământul militar şi, aşa cum s-a reţinut în mod definitiv în hotărârea recurată, era planificat să execute, la Detaşamentul de Pompieri C., de la data de 8 iunie 2018, începând cu ora 08:20, până la 9 iunie 2018, ora 08:30, serviciul operativ, respectiv tura de serviciu, în calitate de servant 3 la echipajul care încadra autospeciala de stingere a incendiilor X., fapt ce presupunea participarea la acţiunile de salvare a persoanelor surprinse de incendii, precum şi la acţiunile de localizare şi lichidare a incendiilor, fiind pompier militar, deţine calitatea specială cerută subiectului activ al infracţiunii prevăzute în art. 415 C. pen.
Ca urmare, se observă că, în mod corect, instanţa de apel, în majoritate, a constatat că fapta inculpatului A., plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă B., care, în data de 8 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat normele serviciului de intervenţie în care era planificat, fiind depistat, în dormitorul subunităţii, într-o avansată stare de ebrietate, se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunii de încălcare a consemnului, prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. 891
proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
