Jurisprudența ÎCCJ | Invocarea de către una dintre părți, pe calea concluziilor scrise, a unor aspecte nediscutate în timpul dezbaterilor asupra cauzei

2. În condițiile în care sesizarea președintelui instanței, în lipsa emiterii hotărârii CSM, nu putea produce niciun efect de obligare a judecătorului la prezentarea în vederea efectuării expertizei psihiatrice, nu poate fi reținută teza existenței unui posibil abuz de sesizare într-o astfel de materie, în care, dimpotrivă, se remarcă grija legiuitorului de a institui o serie de garanţii legislative: existenţa unei duble cenzuri, prima din partea CSM, care este forul decizional, alcătuit din judecători independenţi inclusiv faţă de titularul sesizării, a doua din partea instanţei de contencios administrativ, ceea ce confirmă posibilitatea filtrului judiciar al acestei măsuri în condiţii de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 noiembrie 2019, sub nr. 1056/59/2019, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea/constatarea nulităţii Hotărârii nr. 576/10.04.2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care Secţia pentru Judecători a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei X privind prezentarea sa la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În susţinerea recursului a  invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct 8 din Codul de procedura civila, respectiv hotărârea atacata cu prezentul recurs a fost data cu incalcarea si cu aplicarea greşita a normelor de drept material, motivul de casare prevăzut de art 488 pct 5 din Codul de procedura civila, respectiv prin hotărârea atacata cu prezentul recurs instanţa a incalcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct 6 din Codul de procedura civila, respectiv hotărârea atacata cu prezentul recurs cuprinde motive contradictorii si motive străine de natura cauzei.

In precizarea de acţiune depusa ulterior a arătat expres ca sesizarea întocmita de preşedintele instanţei si adresata CSM este nelegala, nula si nu respecta prevederile Legii 303/2004 , fapt care atrage nulitatea hotărârii CSM atacata in prezenta cauza si nulitatea sesizării.

A mai arătat ca motivele existente in hotărârea CSM atacata in prezenta cauza, cum ca exista o sesizare a preşedintelui instanţei intemeiata pe art 64 alin 1 din Legea 303 /2004 si ca judecătorul A nu a fost expertizat anterior sunt insuficiente pentru a justifica trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art 64 alin 1 din Legea 303 / 2004.

Mai trebuie menţionat ca existenta sau inexistenta unei sesizări a preşedintelui instanţei care sa solicite CSM trimiterea la expertiza de specialitate, prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , este o împrejurare esenţiala de fapt pentru soluţionarea cauzei care trebuia analizata de prima instanţa de judecata.

Hotărârea nr. 576 din 10 aprilie 2019, prin care Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, potrivit celor reţinute in mod greşit in aceasta hotărâre, solicitarea preşedintelui Judecătoriei X privind prezentarea la expertiza de specialitate conform art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004, este nula si nefondata intucat CSM nu a fost investit in mod legal de preşedintele instanţei respectiv de preşedintele Judecătoriei X cu o sesizare care sa aibă ca obiect trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , respectiv la expertizare psihica , iar CSM nu a probat prin probele depuse la dosarul cauzei si aflate la dosarul administrativ ca exista o sesizare a preşedintelui instanţei care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM sa dispună trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303 /2004.

Astfel, sesizarea intocmita de preşedintele instanţei in luna februarie 2019, adresata CSM înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr 14/ 27876 / 1 martie 2019 si care este analizata si aprobata prin Hotărârea CSM 576 / 10 aprilie 2019 atacata in prezenta cauza si prin care s-a decis trimiterea recurentei la expertiza de specialitate prevăzuta de art 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 pentru a se determina daca suferă de boala psihica nu cuprinde nicidecum petitul ori solicitarea de trimitere la expertiza ce priveşte boala psihica prevăzuta de art 164 alin l din Legea 303 / 2004 ci dimpotrivă cuprinde petitul sau solicitarea adresata CSM de expertizare a recurentei reclamante, în condiţiile prevăzute de art 62 alin.1 indice 2 din Legea 303 / 2004, deci cu privire la altă boala decât boala psihica, intrucat procedura art 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 nu are ca obiect expertizarea psihica a judecătorului ci are ca obiect expertizarea pentru alta boala decât boala psihica.

Chiar daca in cuprinsul acestei sesizări se face o referire scurta si imprecisa, neclara la faptul ca art 64 din Legea 303 / 2004 a fost modificat , ceea ce contează este petitul acestei sesizări si obiectul petitului sesizării cu care a fost investit CSM, or este clar ca obiectul petitului sesizării este ca CSM sa dispună prezentarea reclamantei in vederea evaluării de către comisia medicala in condiţiile prevăzute de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303/2004A,

Asa cum rezulta din dosarul administrativ trimis de CSM dar si din cuprinsul hotărârii CSM atacata in prezenta cauza , sesizarea emisa de preşedintele instanţei cu care a fost investit CSM , urmare a modificărilor aduse art .64 alin 1 din Legea 303 / 2004 in anul 2018 prin Legea 242 / 2018 este sesizarea emisa preşedintele instanţei in luna februarie 2019 si care a fost înregistrata la CSM data de   1 martie 2019   sub nr 14/ 27876 /1 martie 2019.

Conform Hotărârii CSM a cărei anulare se solicită dar şi Răspunsului la plângerea prealabila, emis de CSM cu ocazia respingerii plângerii prealabile formulate de mine împotriva Hotărârii CSM, aceasta sesizare a preşedintelui Jud . X înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr 14/ 27876 / 1 martie 2019 este, in opinia CSM,  unica si singura sesizare care a fost avuta in vedere la luarea hotărârii si singura sesizare care a investit CSM in mod legal.

Aceasta sesizare a preşedintelui instanţei menţionata mai sus , fiind inaintata CSM si emisa după intrarea in vigoare a Legii 242 / 2018 si ulterior aşadar modificării art .64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , este singura sesizare care a investit CSM la momentul când art .64 alin 1 din legea 303 / 2004 in varianta in vigoare si cu procedura in vigoare la momentul emiterii sesizării stabilea rolul si competenta CSM de a dispune expertizarea psihica a magistraţilor , la sesizarea preşedintelui instanţei sau a colegiului de conducere .

Or, in aceasta situaţie, cauza pendinte trebuie analizata numai in limitele si motivele stabilite expres prin sesizarea preşedintelui instanţei înregistrata la CSM in data de 1 martie 2019 sub nr 14/ 27876 /1 martie 2019 , precum si numai in limitele si motivele menţionate expres in cuprinsul hotărârii CSM a cărei anulare se solicită, respectiv Hotărârea CSM- Secţia pentru Judecători 576 / 10 aprilie 2019 .

Important este faptul ca ceea ce s-a solicitat CSM de către preşedintele instanţei şi respectiv petitul / solicitarea cu care a fost investit CSM prin sesizare a fost sa se dispună expertizarea fizica a reclamantei pentru alta boala decât boala psihica , in cu totul alta procedura decât cea prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303/ 2004, respectiv in procedura prevăzuta de art. 62 alin 1 indice  2 Legea 303 /2004 , care priveşte starea de sănătate fizica a judecătorului , respectiv alta boala decât boala psihica.

Este clar ca intre cele doua proceduri nu exista identitate , întrucât procedura prevăzuta de art . 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 presupune expertizarea in vederea stabilirii împrejurării daca judecătorul suferă de o boala psihica iar procedura prevăzuta de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 presupune expertizarea in vederea stabilirii împrejurării daca judecătorul suferă de alta boala decât boala psihica , mai exact daca suferă de o boala fizica grava care îl pune in imposibilitate de a îndeplini funcţia .

Nu exista identitate nici sub aspectul procedurii concrete, intrucat numai in cazul expertizei psihice prevăzute de art . 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 este stabilita in sarcina CSM atribuţia de aprobare a sesizării emise de preşedintele instanţei ori colegiul de conducere prin hotărâre de trimitere a magistratului la expertiza , pe când in cazul expertizei pentru alta boala decât cea psihica , in procedura prev. de art 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 nu exista prevăzuta o astfel de atribuţie in sarcina CSM si ca atare in aceasta din urma procedura CSM nu adopta vreo hotărâre care sa trimită magistratul la expertizare pentru a se stabili daca suferă de alta boala decât boala psihica.

De asemenea, in procedura prev. de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 CSM nu adopta decât hotărârea de suspendare a magistratului din funcţie pentru alta boala decât boala psihica , stabilita prin expertiza , iar ca atare in aceasta procedura CSM nu adopta vreo hotărâre care sa trimită magistratul la expertiza si legea nu prevede ca preşedintele instanţei trebuie sa emită o sesizare către CSM si aceasta sa fie aprobata de către CSM in prealabil expertizarii, pe când in procedura de expertizare psihica prev de art . 64 alin 1 din legea 303 / 2004 este obligatoriu ca in prealabil CSM sa adopte o hotărâre prin care sa aprobe sesizarea preşedintelui instanţei.

Aşadar, in cazul procedurii prevăzute de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 legea nu prevede deloc etapa procedurala in care CSM sa decidă asupra vreunei sesizări a preşedintelui instanţei/ colegiului de conducere de trimitere a judecătorului la expertizare, spre deosebire de cealaltă procedura cea care este prevăzuta de art 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 si care are o astfel de etapa procedurala , iar consecinţa acestui fapt este ca in primul tip de procedura, cel prevăzut de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 , din moment ce nu exista deloc in lege etapa procedurala a aprobării de către CSM a sesizării preşedintelui instanţei/ colegiului de conducere in vederea expertizarii magistratului, rezulta ca este exclusa din start emiterea de către CSM a unei hotărâri de trimitere a magistratului la expertizare , pe baza sesizării preşedintelui instanţei.

De asemenea, contrar celor reţinute in hotărârea CSM atacata in prezenta cauza , in ce priveşte procedura prevăzuta de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303/ 2004 , chiar daca am aplica argumentul ca in cazul anumitor instanţe judecătoreşti preşedintele instanţei îndeplineşte si atribuţia colegiului de conducere, acest argument nu poate fi aplicat decât cel mult in singura etapa procedurala de competenta CSM prevăzuta de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 si care priveşte etapa procedurala a suspendării din functie a magistratului pentru alta boala grava decât cea psihica, deja constatata prin expertiza, când se decide de CSM suspendarea din funcţie a magistratului pana la insanatosire, printr-o hotărâre de suspendare din funcţie a judecătorului respectiv, la cererea judecătorului afectat de boala sau la cererea colegiului de conducere al instanţei.

In concluzie, in cadrul procedurii reglementate de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 singura etapa procedurala de competenta CSM si in care acesta adopta hotărâri este etapa procedurala a suspendării din funcţie a magistratului respectiv pentru alta boala decât boala psihica pana la insanatosirea magistratului si care are loc fie la cererea magistratului bolnav ^e la cererea colegiului de conducere al instanţei.

Astfel, preşedintele instanţei nu poate solicita in mod legal CSM sa trimită judecătorul la expertizare fizica , in condiţiile art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 , întrucât, pe de o parte, nu exista in acest text de lege si in aceasta situaţie, o astfel de procedura in care o astfel de sesizare sa facă obiectul unei analize in prealabil de către CSM si respectiv obiectul unei hotărâri CSM , spre deosebire de procedura art. 64 alin 1 din legea 303/2004 care impune ca sesizarea preşedintelui instanţei sa fie aprobata de CSM prin hotărâre in prealabil expertizarii magistratului.

Hotărârea atacata cu prezentul recurs a fost data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 si aplicarea greşita a prevederilor art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004, deoarece judecătorul fondului trebuia sa analizeze cu prioritate atât sesizarea emisa de preşedintele Judecătoriei X si adresata CSM cat si hotărârea CSM a cărei anulare se solicită, prin prisma dispoziţiilor si procedurii cuprinse in art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 / 2004 , astfel cum sunt acestea menţionate expres in petitul obiectului sesizării emise de preşedintele Judecătoriei X, sesizare care a fost însuşită de CSM si avuta in vedere   prin hotărârea a cărei anulare se solicită si, de asemenea, judecătorul fondului trebuia sa aplice in mod corect prevederile art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 si sa retina in consecinţa ca sesizarea emisa de preşedintele instanţei si adresata CSM nu este in nici un fel conforma cu dispoziţiile art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , iar hotărârea CSM data in baza sesizării este nula.

Astfel, in prezenta cauza, judecătorul fondului a făcut aplicarea greşita a prevederilor art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , întrucât a reţinut in mod cu totul eronat existenta unei sesizări a preşedintelui instanţei respectiv a preşedintelui Judecătoriei X care sa fie adresata CSM si prin care sa se solicite CSM sa dispună trimiterea reclamantei la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303/2004, respectiv la expertizare psihica.

Totodată, judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr 554 / 2004 , întrucât a menţinut un act administrativ absolut nelegal, respectiv hotărârea CSM, act care aduce atingere grava drepturilor si intereselor legitime ale recurentei, respectiv dreptului recurentei de a nu fi obligata/ trimisa la expertizare psihica / la expertiza de specialitate prevăzuta de art 64 alin 1 din Legea 303 /2004, in lipsa îndeplinirii întocmai a condiţiilor prevăzute de art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 ,respectiv in lipsa unei sesizări a preşedintelui instanţei care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM in mod expres trimiterea la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004.

Noţiunea de examinare medicala  indicata in sesizarea preşedintelui instanţei nu este nicidecum echivalenta cu noţiunea de  expertiza de  specialitate  care are ca obiectiv a se stabili daca este vorba de boala psihica sau nu , din cel puţin doua motive: examinarea medicala îmbracă diferite forme si diferite proceduri, putând avea loc asupra corpului persoanei.

Judecătorul fondului face in mod greşit aplicarea prevederilor art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 in sensul ca in mod greşit apreciază ca textul art. 64 alin 1 din legea 303 /2004 nu conţine o dispoziţie imperativa pentru CSM care de fapt este ţinut sa o respecte in mod obligatoriu , ci doar o prevedere cu caracter dispozitiv sau de recomandare pentru CSM.

In aceasta situaţie, orice viciu al sesizării emise de preşedintele instanţei, orice ambiguitate sau neclaritate a sesizării trebuie interpretată în favoarea persoanei vizate de sesizare.

Pe de alta parte, analizând cele arătate de întâmpinarea CSM, rezulta ca la luarea hotărârii in ce o priveşte pe reclamantă, CSM nu a analizat in nici un fel astfel de indicii ci s-a limitat la a lua act in mod formal de sesizarea preşedintelui instanţei, fiind exclus a se susţine ca hotărârea CSM are la baza raportul psihologului Curţii de Apel Timişoara sau alte acte decât sesizarea preşedintelui instanţei, din moment ce hotărârea CSM are la baza doua argumente care rezulta din motivarea acesteia, ca exista o sesizare a preşedintelui instanţei si recurenta nu a fost anterior expertizata psihic.

Aşadar, aceste argumente pur formale reţinute in hotărârea CSM nu sunt nicidecum suficiente pentru trimiterea reclamantei la expertizare psihica, mai ales cu internare intr-un spital de psihiatrie , daca analizam cauza prin prisma Constituţiei României, a  CEDO si a Convenţiei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ,

Pe de alta parte,  prima instanţa nu a analizat   hotărârea CSM si sesizarea preşedintelui instanţei.prin prisma prevederilor si procedurii reglementate de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303/2004, motivarea judecătorului fondului cum ca preşedintele instanţei din eroare ar fi indicat prevederile art 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004 fiind străina de natura pricinii şi eronata cat timp însuşi intimatul-parat CSM a analizat si incidenţa prevederilor si procedurii prevăzute de art. 62 alin 1 indice 2 din Legea 303 /2004.

Din punct de vedere procedural, trebuie menţionat ca existenta sau inexistenta unei sesizări a preşedintelui instanţei care sa solicite CSM trimiterea la expertiza de specialitate, prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004  este o împrejurare esenţiala de fapt pentru soluţionarea cauzei, care trebuia analizata de prima instanţa de judecata Curtea de Apel Timişoara chiar din oficiu.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, reclamanta a invocat in termen prin precizarea de acţiune neconformitatea sesizării preşedintelui instanţei avuta in vedere de CSM la luarea hotărârii in raport cu prevederile legii 303 /2004 si nelegalitatea sesizării preşedintelui instanţei si hotărârii CSM pentru acest motiv, intrucat nu se respecta in sesizare si in hotărâre prevederile Legii 303 /2004 , de altfel paratul CSM răspunzând acestor argumente prin intampinarea la acţiunea introductiva, cat si prin intampinarea /notele de şedinţa depuse fata de precizarea de acţiune.

Aşadar, prima instanţa incalca si normele de drept procedural prevăzute de art. 394 alin 2 din Codul de procedura civila  intrucat face confuzie intre depunerea de inscrisuri după închiderea dezbaterilor si înainte de pronunţare, reglementata de art  394 alin 3 din Codul de procedura civila si depunerea de note scrise / concluzii scrise de către parte reglementata de art .394 alin 2 din Codul de procedura civila.

Mai trebuie precizat ca, asa cum rezulta din copia dosarului administrativ depus de CSM , sesizarea preşedintelui instanţei nu a fost adusa la cunoştinţa reclamantei inainte de luarea hotărârii de către CSM,  reclamanta nu amfost citata/ convocata in fata CSM – Secţia pentru Judecători in vederea discutării sesizării , in procedura finalizata cu hotărârea CSM a cărei anulare o solicită, hotărârea CSM a fost luata in lipsa reclamantei iar in prezenta cauza depunerea dosarului administrativ de către CSM s-a realizat ulterior primului termen de judecata .

Aşadar, reclamanta  a fost lipsita de posibilitatea de a-şi exprima opinia   fata de sesizarea   preşedintelui instanţei   in faţa CSM , in condiţiile in care nu a fost citata / convocata in fata CSM, pentru discutarea sesizării preşedintelui instanţei, iar conţinutul sesizării nu i-a fost adus la cunoştinţa in prealabil luării hotărârii de către CSM iar acest fapt este foarte grav si contravine dreptului la apărare si dreptului la libera exprimare astfel cum sunt acestea consacrate prin art. 6 si art. 10 din CEDO , prin art 24 din Constituţia României care prevede ca dreptul la apărare este garantat, prin art. 30 din Constituţia României care consacra libertatea de exprimare si in consecinţa si dreptul de libera exprimare al cetăţenilor in fata autorităţilor administrative, precum si prin art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si de asemenea prin art. 41 din Carta  drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Este adevărat ca Legea 303/2004 nu impune in mod obligatoriu convocarea si ascultarea judecătorului vizat de către CSM, insa aceasta era totuşi obligaţia CSM, prin prisma art 6 si art. 10 din CEDO , prin prisma art. 24 din Constituţia României.

In aceste condiţii, este clar ca instanţa de judecata este obligata sa analizeze toate apărările si argumentele reclamantei cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât prin acest act administrativ, hotărârea CSM , s-a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale reclamantei si s-a produs o vătămare care nu poate fi remediata decât prin anularea actului administrativ nelegal, respectiv prin anularea hotărârii CSM.

In ce priveşte aplicabilitatea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene pe teritoriul României , contrar celor reţinute de prima instanţa de judecata Curtea de Apel Timişoara, insasi Curtea Constituţionala prin Decizia CC nr 871 / 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a arătat in motivare, partea finala , ca prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile pe teritoriul României inclusiv in controlul de constituţionalitate făcut de Curtea Constituţionala asupra legilor in ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale consacrate de Constituţia României.

In situaţia înlăturării argumentelor prezentate mai sus, cu privire la împrejurarea ca sesizarea preşedintelui instanţei nu este conformă cu dispoziţiile art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004, respectiv in situaţia in care instanţa de recurs apreciază ca totuşi exista o sesizare valida si legala a preşedintelui instanţei care sa fie adresata CSM si care sa solicite CSM trimiterea reclamantei la expertiza de specialitate prevăzuta de art. 64 alin 1 din Legea 303 / 2004 , respectiv la expertiza psihica , sesizare care sa fi fost avuta in vedere de CSM la luarea hotărârii si sa fi fost aprobata de CSM prin hotărâre solicită instanţa de recurs sa analizeze si următoarele motive de recurs , după cum urmează:

Cu titlu prealabil, afirmă că dispoziţiile art. 64 din Legea 303 / 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt profund neconstituţionale şi contrare CEDO Şi practicii CEDO în materie, precum si Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Obligarea la expertiza medicală psihiatrică sau la expertizare psihica, sub sancţiunea că, în cazul neprezentării magistratului in vederea internării într-un spital de psihiatrie pentru expertizare , magistratul respectiv este suspendat din funcţie fără plata drepturilor băneşti pe durata de 1 an , este o măsură extremă cu potenţial maxim de afectare a imaginii si reputaţiei magistratului în cadrul instanţei respective Şi a drepturilor băneşti ale magistratului respectiv , de afectare a dreptului la viata ,a dreptului la libertate Şi integritate corporală a judecătorului, o măsură extremă întrucât presupune internarea magistratului în cadrul unui spital de psihiatrie , în condiţiile în care măsura internării medicale şi măsura expertizăni medicale psihiatrice se poate lua în cazul altor categorii de cetăţeni numai în mod restrictiv şi numai după încuviinţarea instanţei de judecată , fapt care creează şi o discriminare neconstituţională , in defavoarea magistratului respectiv , raportat la alte categorii de cetăţeni, deoarece art. 64 din Legea 303 / 2004 nu prevede cu exactitate situaţiile faptice care ar justifica o astfel de expertiză psihiatrică, nu prevede condifâile de judecare şi de soluţionare de către CSM a unei astfel de sesizări privind expertiza psihiatrică, nu prevede condiţiile concrete de expertizare psihiatrică a magistratului şi nu prevede obligativitatea dispunerii măsurii expertizării medicale de instanţa de judecată competentă , fiind lăsată această măsură extremă la îndemâna unei singure persoane respectiv preşedintele instanţei care in aceste condiţii o poate folosi după bunul său plac .

Astfel, din adresele emise de comisia medicală de expertizare a magistraţilor anexate la acţiunea introductiva si adresele similare din dosarul administrativ, rezultă că expertizarea medicală psihiatrică are loc pe baza internării la Spitalul de Psihiatrie Y din Bucureşti.

Aşadar , contrar susţinerilor judecătorului fondului, chiar daca hotărârea CSM nu prevede internarea, este clar ca CSM si-a insusit modul de expertizare avut in vedere de comisie, respectiv cu internarea.

Or , in acest fel hotărârea CSM este nula intrucat deşi Legea 303 / 2004 nu prevede internarea judecătorului pentru expertizare , consecinţele hotărârii CSM sunt acelea ale obligativităţii internării intr-un spital de psihiatrie, in vederea expertizării psihice , in condiţiile in care din punct de vedere procedural orice măsura asupra carierei magistraţilor trebuie prevăzuta expres in Legea 303 /2004 , conform dispoziţiilor legii 303 /2004 , conform legii 317 / 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform deciziilor Curţii Constituţionale.

De altfel, ordinul comun al ministrului justiţiei si ministrului sănătăţii, depus de CSM la prima instanţa si invocat de CSM , nu prevede internarea magistratului pentru expertizare.

Trebuie arătat că internarea într-un spital de psihiatrie fie şi pentru expertizare, sub sancţiunea că in caz de neconformare judecătorul pierde drepturile băneşti pe durata de 1 an şi este suspendat din funcţie , afectează grav imaginea si reputaţia judecătorului în cadrul instanţei respective judecătorul având mereu această stigmă că a fost internat intr-un spital de psihiatrie dar şi dreptul la viata, dreptul la libertate şi integritate corporală al judecătorului respectiv  întrucât măsura internării medicale presupune că judecătorul renunţă la libertatea sa pe perioada internării, iar internarea intr-un spital creează intotdeauna condiţiile necesare ca judecătorul să fie expus riscului de a contracta o infecţie , fie de la pacienţii din acel spital fie datorită igienei necorespunzătoare fie în definitiv datorită cazului fortuit ori forţei majore , fîindu-i aşadar afectat nu numai dreptul de libertate , ci însuşi dreptul la sănătate şi integritate corporală din cauza riscului de infecţii , în condiţiile în care dispunerea la internarea medicală se realizează numai prin decizia instanţei de judecată, în cazul altor categorii de cetăţeni , de regulă infractori periculoşi, cu potenţial mare antisocial.

Pe de alta parte, perioada internării pentru expertizare psihiatrica este asimilata din punct de vedere al dreptului penal cu perioada cat o persoana este arestata, indiferent de caracterul voluntar sau nevoluntar al internării, iar perioada internării se deduce din pedeapsa finala aplicata infractorului, in acest sens s-a decis de ICCJ prin decizia RIL nr. 22/2018.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr . 458 / 25 iunie 2020 , s-a decis ca internarea obligatorie in vederea prevenirii răspândirii unor boli transmisibile si măsura carantinei sunt restrângeri ale unor drepturi fundamentale , fiind o veritabila privare de libertate , care nu pot avea loc decât prin lege organica, in condiţii clar stabilite si nicidecum prin acte adminsitrative, prin ordine ale ministrului sănătăţii, ori prin ordonanţe emise de Guvern .

In aceasta situaţie, pentru toate aceste motiv , apreciază ca judecătorul fondului de la prima instanţa de judecata a încălcat prin hotărârea atacata cu prezentul recurs normele de drept material aplicabile in cauza, respectiv a incalcat dispoziţiile art. 23 din Constituţia României, art. 22 din Constituţia României , art. 26 din Constituţia României , art . 34 din Constituţia României, art . 53 din Constituţia României , dispoziţiile art. 2 , art 5 si art 8 din Convenţia CEDO, dispozitiile art. 2, art. 3 , art. 6 si art 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

In aceste condiţii, este lipsita de relevanta imprejurarea tardiv invocata de CSM si de judecătorul fondului privind exercitarea de acţiuni disciplinare impotriva reclamantei de către Inspecţia Judiciara care ar justifica expertizarea, deoarece exerciţiul drepturilor si libertăţilor fundamentale nu poate fi restrâns decât prin lege si in condiţiile prevăzute de art 53 din Constituţia României , mai ales ca exercitarea de acţiuni disciplinare nu a fost reţinuta in nici un fel in hotărârea CSM drept motiv de expertizare.

Mai mult, chiar in situaţia unei sancţionări disciplinare definitive, acest lucru ar fi lipsit de relevanta in cauza intrucat nu a făcut obiectul analizei CSM prin hotărâre si nici obiectul sesizării preşedintelui instanţei , hotărârea CSM trebuind a fi analizata strict prin prisma motivelor menţionate expres in hotărârea CSM , conform art 1 si art 2 din Legea 554 / 2004 privind contenciosul admninistrativ , potrivit cu care vătămarea adusa dreptului sau interesului legitim al persoanei prin actul administrativ se analizează in raport de conţinutul actului adminsitrativ.

Deşi intr-adevăr sunt situaţii când un magistrat poate intr-adevăr să dezvolte o boală psihică, nimic nu justifică crearea unui regim special de trimitere a unui magistrat la expertiza psihiatrică cu internare medicală , separat de ceilalţi ce îndemâna unei singure persoane respectiv preşedintele instanţei, în infractori periculoşi sunt internaţi medical pe baza dreptului comun, de penală .

De asemenea se creează o discriminare neconstituţională Şi în cadrul categoriei sociale a magistraţilor , întrucât unii dintre magistraţi vor putea fî trimişi la expertiză psihiatrică pe baza hotărârilor colegiilor de conducere ale instanţelor ori pe baza deciziei preşedintelui instanţei , iar magistraţii care activează la instanţele judecătorii cu număr de 5 posturi de judecător sau mai mic vor putea fî trimişi la aceeaşi expertiză doar pe baza deciziei preşedintelui instanţei , care va putea aşadar folosi expertiza medicală după bunul plac sau după ordinul primit, preşedintele instanţei beneficiind in toate cazurile si de un avantaj neconstitutional in raport cu ceilalţi judecători ai instanţei, astfel cum l-am detaliat in cuprinsul excepţiei de neconstitutionalitate.

În orice caz, reglementarea existentă în prezent creează o putere absolutistă în favoarea unei singure persoane respectiv preşedintele instanţei, în cazul instanţelor cu număr de 5 posturi de judecător sau mai mic.

Aşadar, aşa cum rezultă şi din hotărârea CSM atacată, la judecătoriile cu număr maxim de 5 posturi de judecător pe schemă atribuţiile colegiului de conducere sunt îndeplinite de preşedintele instanţei , mai exact la nivelul acestor instanţe nu mai există colegiu de conducere , astfel ca preşedintele instanţei nu poate fi trimis la expertiza psihiatrica, in schimb poate trimite la libera sa apreciere la expertiza pe oricare din judecătorii instanţei, având aşadar un avantaj neconstitutional.

Recurenta a fost trimisă de CSM la expertiză psihiatrică cu internarea într-un spital de psihiatrie, pe baza sesizării unei singure persoane respectiv preşedintele judecătoriei si pe baza unei sesizări nelegale si viciate  întrucât Judecătoria X a avut la acel moment 4 posturi de judecător pe schemă.

în aceste condiţii, in ce priveşte pe  reclamantă, a existat o sesizare si aceea nelegala si viciata a unei singure persoane şi nu a unui organ colegial.

Trebuie ţinut cont şi că potrivit art 64 din Legea 303 / 2004 rolul CSM este extrem de limitat, fiind redus la minimul de a lua act de solicitarea preşedintelui instanţei , nefiind prevăzute condiţiile de judecare ori de analiză de către CSM a unei astfel de solicitări, situaţiile faptice concrete care ar justifica trimiterea judecătorului la expertiza psihiatrică, ori modalitatea concretă de desfăşurare a expertizei psihiatrice Şi procedura de urmat Şi mei posibilitatea respingerii unei astfel de solicitări de către CSM.

De altfel, art . 64 din Legea 303 / 2004 nu prevede minime situaţii faptice concrete care să justifice internarea magistratului într-un spital de psihiatrie fie şi pentru efectuarea expertizei psihiatrice , ceea ce este profund neconstitutional şi în gravă contradicţie cu drepturile si libertăţile fundamentale garantate de CEDO , de Consitutia României si de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . Trebuie să arăt faptul că recurenta  nu are nici un fel de antecedente psihiatrice, astfel cum rezultă din evidenţele medicului de familie.           

Hotărârea CSM nu indica minime motive concrete care sa justifice expertizarea psihica a reclamantei, in condiţiile in care nici sesizarea preşedintelui instanţei nu indica nici un fel de astfel de motive, iar ca atare hotărârea CSM este nula, nemotivata si nefondata si sub acest aspect.

Astfel, obligarea la o procedura de expertizare psihica , fiind o procedura de  stricta interpretare si aplicare, mai cu seama ca in fapt se realizează in varianta internării intr- un spital de psihiatrie , trebuie sa fie intemeiata pe suspiciuni de boala psihica ,  care trebuie sa facă obiectul unei analize pe fond de către CSM.

CSM nu a indicat in nici un fel motive concrete care sa justifice expertizarea psihica a reclamantei, motivele formale indicate in hotărâre fiind insuficiente  iar acest fapt îi produce o vătămare a dreptului si interesului  său legitim de a cunoaşte care ar fi motivele concrete ale obligării la expertizare psihica.

Acest fapt este foarte grav si contravine dreptului reclamantei la apărare si dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt acestea consacrate prin art . 6 si art. 10 din CEDO, prin art. 24 din Constituţia României care prevede ca dreptul la apărare este garantat , prin art . 30 din Constituţia României care consacra libertatea de exprimare si in consecinţa si dreptul de libera exprimare al cetăţenilor in fata autoritarilor administrative , precum si prin art . 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si de asemenea prin art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin acţiunea introductiva reclamanta a arătat ca nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune expertizarea sa psihica si a adus critici raportului psihologului Curţii de Apel Timişoara si hotărârii CSM prin prisma acestui raport.

Starea de fapt menţionata in acest raport al psihologului intocmit in anul 2016 nici nu corespunde realităţii întrucât aprecierile subiective ale psihologului din acest raport sunt contrazise de Raportul Inspecţiei Judiciare din anul 2016 intocmit si la nivelul Judecătoriei X unde expres se arata ca relaţiile in cadrul colectivului de judecători si personal auxiliar din cadrul Judecătoriei X sunt normale si colegiale si nu sunt probleme sub acest aspect , precum si de alte documente respectiv hotărârile colegiului de conducere al instanţei din anii 2016 si 2017.

Aşadar, la baza acestui raport al psihologului ar sta nişte chestionare anonime care arata opinia anumitor persoane din cadrul instanţei fata de judecătorul A.

Sesizarea preşedintelui instanţei este întocmită de o persoana care nu are nici un fel de atribuţii privind expertiza psihiatrica. Astfel , preşedintele instanţei , d-1 jud. Nasz Csaba Bela, la data întocmirii sesizării către CSM avea doar statut de preşedinte cu delegaţie al Judecătoriei X, iar in acest context apreciază ca nu avea nici un fel de atribuţii privind expertiza psihiatrica , întrucât el însuşi nu fusese supus unei evaluări psihologice care sa ateste ca deţine calităţile necesare pentru a exercita funcţia de conducere de preşedinte al Judecătoriei X , pe baza concursului pentru aceasta funcţie de conducere

In opinia recurentei, art 64 alin 1 din Legea 303 /2004 trebuie interpretat restrictiv , fiind de stricta interpretare ca situaţie de excepţie , si in acest context orice sesizare pentru trimitere a unui judecător la expertizare psihica nu poate fî emisa in baza acestui text de lege decât de persoana care deţine funcţia de preşedinte al instanţei in urma concursului care sa ateste abilităţile necesare pentru aceasta funcţie de conducere in urma unei evaluări psihologice pentru funcţia de conducere , aşadar o astfel de sesizare nu poate fi emisa niciodată in mod legal de persoane care îndeplinesc prin delegare funcţia de preşedinte aşadar in lipsa unui concurs care sa le ateste abilităţile , respectiv de persoane care nu au fost evaluate ele insele psihologic pentru a se atesta ca au abilităţile necesare pentru funcţia de conducere.

În concret, prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/27876/23.12.2016, preşedintele Judecătoriei X a solicitat, în temeiul art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, evaluarea doamnei judecător A de către Comisia medicală de specialitate numită prin ordinul comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii, în condiţiile art. 14 alin. 2 lit. e) din același act normativ. La data sesizării, art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 prevedea că „În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate, numită în condiţiile art. 14 alin. (2) lit. e)”.

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat preşedintelui Judecătoriei X faptul că sesizarea Comisiei medicale de specialitate se face direct de către preşedintele instanţei, iar nu de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin adresa nr. 27/A/11.01.2017, preşedintele Judecătoriei X a sesizat direct Comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asimilaţi şi personalului asimilat acestora.

Comisia de examinare medicală a stabilit data examinării pentru 4.02.2019 însă doamna judecător A nu s-a prezentat la data stabilită în vederea examinării la Spitalul. Y din Bucureşti, sens în care Consiliul Superior al Magistraturii a înştiinţat preşedintele Judecătoriei X prin adresa nr. 27876/14.02.2019. Prin aceiaşi adresă, a comunicat preşedintelui Judecătoriei X modificarea legislativă survenită în cuprinsul art. 64 din Legea nr. 303/2004, în sensul că prezentarea magistratului la expertiza de specialitate poate fi dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la sesizarea preşedintelui instanţei sau a colegiului de conducere, în măsura în care apreciază necesar un astfel de demers.

Prin Adresa nr. 14/27876/1.03.2019, în temeiul art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 – astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, preşedintele Judecătoriei X a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să dispună prezentarea doamnei judecător A în vederea evaluării de către Comisia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asimilaţi şi personalului asimilat acestora.

La această sesizare a fost anexat şi un raport întocmit de psihologul Curţii de Apel Timişoara din 29.11.2016 referitor la constatările profesionale ale acestuia în privinţa doamnei judecător A.

Prin Hotărârea nr. 576/10.04.2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători s-a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei X privind prezentarea reclamantei la expertiza de specialitate conform art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.

Temeiul legal al Hotărârii C.S.M. nr. 576/10.04.2019 este art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

„(1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii. La sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate.

 (2) Suspendarea din funcţie se dispune până la însănătoşire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabileşte termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare.

 (3) Dispoziţiile art. 62 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

 (4) În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcţie şi în magistratură. Suspendarea din funcţie încetează prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate.

 (5) Dispoziţiile alin. (1) – (4) se aplică în mod corespunzător auditorilor de justiţie, suspendarea calităţii de auditor putând fi dispusă de Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii. În acest caz, suspendarea se dispune până la însănătoşire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia prevăzută la alin. (2), dar nu mai mult de 2 ani de la data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi încetează calitatea de auditor”.

Conform art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, „Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: …

b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător;”

Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 576/10.04.2019, plângere care a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii conform Notei nr. 27876/29.05.2019.

În faţa instaţei de judecată, doamna judecător A a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune prezentarea sa la expertiza psihiatrică, şi anume:

– dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, sunt neconstituţionale şi contrare CEDO;

– sesizarea întocmită de preşedintele Judecătoriei X se întemeiază pe un document nul şi nefondat, din anul 2016, cu încălcarea prevederilor art. 42^l din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare.

– măsura dispusă prin art. 64 din aceeaşi lege este o măsură extremă care afectează dreptul la imagine al magistratului, precum şi la integritate corporală.

– nu se poate adăuga la lege prin regulamente or, prin art. 64 din Legea nr. 303/2004 nu se precizează situaţiile în care se impune trimiterea unui magistrat la expertiza psihiatrică, aşa încât nu se poate reglementa prin regulament această situaţie.

Prin încheierea din 29 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutţionalitate a art. 64 alin. 1 din L.303/2004, sesizarea fiind înregistrată pe rolul instanţei de control constituţional în dosar nr. 920D/2020, dosar aflat, la momentul pronunţării ( şi redactării ) prezentei decizii, în fază de raport.

6. Soluția instanței de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct.5 Cod proced. Civilă: “când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.”

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.pr.civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art.488 pct.5 C.pr.civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Recurenta susţine că a invocat in termen, prin precizarea de acţiune, neconformitatea sesizării preşedintelui instanţei avută in vedere de CSM la luarea hotărârii in raport cu prevederile legii 303 /2004, prima instanţa încalcând normele de drept procedural prevăzute de art. 394 alin 2 din Codul de procedura civila  intrucat face confuzie intre depunerea de inscrisuri după închiderea dezbaterilor si înainte de pronunţare, reglementata de art 394 alin 3 din Codul de procedura civila si depunerea de note scrise / concluzii scrise de către parti reglementata de art .394 alin 2 din Codul de procedura civila.

Potrivit prevederilor art. 394 din Codul de procedură civilă, „(1) Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile. (2) Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244. Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă. (3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.”

Prin concluziile scrise depuse de reclamantă la 3.07.2020, ulterior rămânerii în pronunţare asupra fondului cauzei, reclamanta a invocat inadvertenţa din cuprinsul sesizării formulate de preşedintele Judecătoriei Sânicolau Mare din 1.03.2019, apreciind că din aceasta rezultă că s-a cerut Consiliului Superior al Magistraturii „prezentarea magistratului în vederea evaluării de către Comisia …., în condiţiile art. 62 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 303/2004″, deci prezentarea în vederea efectuării unei expertize pentru ipoteza în care judecătorul „suferă de o altă afecţiune decât cea prevăzută la alin. 1 lit. b.,,

Având în vedere că neregularităţile privitoare la  sesizare, sub aspect temeiului de drept, au fost invocate după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, Curtea de apel a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 394 alin. 3 Cod de procedură civilă. Astfel, deşi părţile au posibilitatea depunerii de note privind susţinerile lor, conform art. 244 Cod de procedură civilă, aceste note nu pot privi decât aspecte care au format obiectul dezbaterilor contradictorii anterioare, iar nu aspecte noi, suplimentare celor ce au format obiectul cercetării judecătoreşti şi dezbaterilor finale ale litigiului.

Astfel, cele invocate prin concluziile scrise depuse de reclamantă la 3.07.2020, după închiderea dezbaterilor, nu pot fi luate în seamă, în considerarea art. 9 şi 394 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, neputându-se susţine că este vorba despre nulităţi absolute, ce trebuiau analizate din oficiu de către instanţă.

Potrivit jurisprudenţei CEDO (Jacimovici c. Croaţiei, 22688/09, hot. Din 31.10.2013, par. 51-52) instanţa este obligată să răspundă la motivele invocate de către părţi în cursul procesului, indiferent dacă acestea se regăsesc în concluziile scrise sau nu. Interpretând per a contrario această judecată de valoare, doar dacă reclamantul a ridicat, în cursul judecăţii, chestiunea respectivă, instanţa naţională, nerăspunzând  acesteia, încalcă art. 6 par. 1 din Convenţie.

În speţă, reclamanta  este cea care precizează motivele de fapt și de drept pentru care consideră nelegal actul administrativ contestat, instanţa pronunțându-se, potrivit dispozițiilor 9 din Codul de proced. Civilă, în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei și în toate cazurile în limitele sesizării.

Prin urmare, învestită fiind cu acţiunea formulată de reclamantă, instanța de contencios administrativ verifică legalitatea hotărârii CSM iar o atare analiză presupune luarea în considerare a limitelor învestirii, neexistând niciun argument de natură a se concluziona în sensul arătat de recurenta reclamantă, respectiv acela potrivit căruia instanța de contencios administrativ ar fi îndrituită să examineze cauza din perspectiva altor motive decât cele ce au fost invocate de parte în condiţii procedurale.

Pe de altă parte, reclamanta a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de înscrisurile existente la dosarul administrativ urmare a comunicării lor la 9.03.2020 în vreme ce concluziile orale ale părţilor au fost prezentate la termenul din 29.06.2020 astfel încât apărările formulate pentru prima dată prin concluziile scrise nu pot fi luate în seamă.

Recurenta invocă  de asemenea nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare conformă a hotărârii,  susținând  astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 Cod proced. Civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta  cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

    Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Contrar afirmației recurentei, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei,  fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăţilor de valoare, formulărilor concrete, specifice, în acord cu  exigentele impuse de art 425 alin (1) din Codul de proc civ.

            Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct.8 Cod proced. civilă.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proced. civilă, Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. 

Susţine reclamanta că judecătorul fondului a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 64 alin 1 din Legea 303/2004  întrucât a reţinut eronat existenta unei sesizări a preşedintelui instanţei respectiv a preşedintelui Judecătoriei X care sa fie adresată CSM si prin care să se solicite CSM să dispună trimiterea reclamantei la expertiza de specialitate prevăzută de art. 64 alin 1 din Legea 303/ 2004, respectiv la expertizare psihică. Totodată, judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât a menţinut un act administrativ nelegal, respectiv hotărârea CSM, act care aduce atingere gravă drepturilor si intereselor legitime ale recurentei, orice ambiguitate în actul de sesizare trebuind să profite persoanei vizate.

Referirea cuprinsă în sesizarea preşedintelui Judecătoriei X din 1.03.2019 prin care acesta a solicitat să se dispună „ prezentarea magistratului în vederea evaluării de către Comisia.., în condiţiile art. 62 alin. 1² din Legea nr. 303/2004”  nu poate constitui un temei pentru a se reţine nulitatea Hotărârii nr. 576/10.04.2019 pe considerentul că s-ar fi cerut C.S.M. supunerea magistratului A la o expertiză de specialitate în condiţiile art. 62 alin. 1² din Legea nr. 303/2004, iar nu la o expertiză psihiatrică.

În mod judicios a reţinut instanţa de fond că  în aceeaşi sesizare s-a făcut referire şi la art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 şi s-a solicitat C.S.M. să dispună „prezentarea magistratului în vederea evaluării de către Comisia …”. Or, art. 62 alin. 1² din Legea nr. 303/2004 reglementează măsura suspendării din funcţie a judecătorului „care suferă de o altă afecţiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile”, iar prin sesizare nu s-a cerut suspendarea doamnei judecător A din funcţie şi nici nu s-a afirmat că aceasta ar suferi „de o altă afecţiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b)” ci s-a solicitat să se dispună „prezentarea magistratului în vederea evaluării de către Comisia..”, respectiv s-a solicitat obligarea  magistratului la prezentarea în vederea efectuării unei expertize în condiţiile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că doar urmare a unei erori materiale, în cuprinsul cererii formulate de preşedintele Judecătoriei X se solicită dispunerea prezentării doamnei judecător A la expertiza de specialitate în conformitate cu art.64 alin. l din Legea nr.303/2004, fiind, indicate şi  dispoziţiile art.62 alin. 1² din lege, deşi art.64 alin.l face referire doar la dispoziţiile art.62 alin.l lit.b din lege.

Acesta este şi motivul pentru care, validând inclusiv propunerea făcută prin nota Direcţiei resurse Umane şi organizare din cadrul CSM nr. 27876/18.03.2019, Hotărârea nr. 576/10.04.2019 a Secţiei pentru Judecători dispune prezentarea doamnei judecător A la expertiza de specialitate în conformitate cu art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, Consiliul Superior al Magistraturii fiind abilitat să decidă cu privire la tipul de evaluare medicală necesară, în funcţie de motivarea sesizării.

În ceea ce priveşte ipoteza avansată de către recurentă, cu privire la un posibil abuz de sesizare într-o astfel de materie, se remarcă o serie de garanţii consacrate legislativ,  existenţa unei duble cenzuri, prima din partea CSM, care este forul decizional, alcătuit din judecători independenţi inclusiv faţă de titularul sesizării, a doua din partea instanţei de contencios administrativ, ceea ce confirmă posibilitatea filtrului judiciar al acestei măsuri în condiţii de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare. Aşa cum corect afirmă intimatul, sesizarea respectivă şi raportul psihologului nu puteau produce nici un efect de obligare a reclamantei la prezentarea în vederea efectuării expertizei psihiatrice în lipsa emiterii de către Consiliul Superior al Magistraturii a Hotărârii nr.576/10.04.2019 prin care s-a analizat inclusiv oportunitatea luării măsurii, în baza actelor care au stat la baza sesizării.

Cu privire la raportul de evaluare a psihologului din anul 2016, este important de subliniat faptul că activitatea şi atribuţiile acestuia nu se confundă şi nu se suprapun cu procedura de evaluare psihologică  periodică a magistraţilor, procedură reglementată prin art. 42¹ din L.303/2004, prevederi care nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă astfel că se impun a fi invalidate şi apărările reclamantei referitoare la nelegalitatea sesizării formulate de preşedintele Judecătoriei X pe considerentul justificării ei printr-un raport al unui psiholog unic şi nu al unei comisii de evaluare psihologică.

De asemenea, art. 169 din regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor de Judecată nu limitează în timp valabilitatea raportului ce cuprinde opinia profesională a  psihologului instanţei.

Esenţial însă este faptul că nici conducătorul instanţei, nici psihologul şi nici CSM nu au făcut aprecieri cu privire la  starea de sănătate a reclamantei, nu au antamat existenţa/inexistenţa unor antecedentele medicale ale acesteia.

În privinţa posibilităţii unei singure persoane – preşedintele unei judecătorii cu un număr de maximum 5 posturi de judecători – de a dispune sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obligării la expertiza psihiatrică a unui judecător, corect se reţine prin sentinţa recurată că preşedintele instanţei este persoana care, în cazurile în care exercită atribuţiile colegiului de conducere, potrivit art. 49 alin. 21 şi 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,  formulează sesizarea către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea obligării judecătorului la prezentarea la expertiza psihiatrică, însă o astfel de măsură este dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii pe baza verificării temeiniciei sesizării respective, iar nu în mod automat sau obligatoriu.

Recurenta reia, în acest context, inclusiv  criticile cu privire la o pretinsă încălcare a Constituţiei prin adoptarea prevederilor art. 64 alin 1 din Legea nr. 303/2004 însă ele nu vor fi analizate în prezentul demers judiciar, făcând, aşa cum s-a arătat anterior, obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate asupra căreia instanţa de control constituţional urmează a se pronunţa.

De altfel, instanţa de fond, reţinând în mod corect că reclamanta urmează să fie expertizată iar nu tratată psihiatric, aminteşte în mod corect anumite pasaje din decizii ale Curţii Constituţionale cu privire la această problematică: Decizia Curţii Constituţionale nr. 252/2007 (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 336 din 18 mai 2007) prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, decizia nr. 528/2015 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699 din 16 septembrie 2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (6) şi ale art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.

Criticile de neconvenţionalitate se impun a fi înlăturate,  dreptul la respectarea vieţii private, în sens larg, putând  face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Cu referire jurisprudenţa europeană generată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, examenele medicale cu o importanță relativ minoră, indiferent dacă acestea sunt obligatorii (cmanne și alții împotriva Belgiei, decizia Comisiei; Boffa și alții împotriva San Marino, decizia Comisiei; Salvetti împotriva Italiei (dec.) sau au fost autorizate prin hotărâre judecătorească (X împotriva Austriei, decizia Comisiei; Peters împotriva Țărilor de Jos, decizia Comisiei) au fost apreciate, după cum reţine judicios judecatorul fondului, ca o  ingerință proporțională cu art. 8, chiar și în absența consimțământului pacientului.

Recurenta invocă nelegalitatea sentinţei atacate  ca urmare  a reţinerii unei stări de fapt care nu corespunde realităţii şi adevărului juridic întrucât sintagma examinare medicală este diferită de sintagma expertiza de specialitate. În ciuda acestor susţineri, Înalta Curte apreciază că, din perpectiva logicii juridice, cele două noţiuni sunt de tip ,, gen-specie,,  iar examenul semantic realizat de către reclamantă nu susţine argumentele de nelegalitate arătate.

Instanţa de fond motivează, raportat la toate criticile formulate de către reclamantă, inclusiv faţă de pretinse încălcări ale dreptului la imagine şi integritate fizică, cu luarea în considerare a jurisprudenţei europene şi a deciziilor Curţii Constituţionale, nefiind identificate argumente care să conducă la reformarea sentinţei recurate.