Jurisprudența ÎCCJ | Lipsa dovezii calității de reprezentant reținută prin decizia pronunțată în recurs. Comunicarea hotărârii la sediul procesual ales

Dispozițiile art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează două termene pentru formularea  contestației în anulare: un termen subiectiv – 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate și un termen obiectiv – un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În verificarea respectării termenului pentru formularea contestației în anulare, instanța învestită cu judecata acestei căi extraordinare de atac se va raporta în mod prioritar la termenul subiectiv și numai în subsidiar va lua în considerare termenul obiectiv pentru formularea căii de atac, anume în cazul în care comunicarea hotărârii lipseşte sau aceasta nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Cum lipsa dovezii calității de reprezentant a societății de avocatură care a răspuns pentru partea reclamantă a fost reținută prin hotărârea instanței de recurs, dezlegarea acestei chestiuni procedurale dobândește autoritate de lucru judecat definitivă de la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea  prevederilor art. 430 alin. (4) coroborată cu interpretarea a contrario a dispozițiilor art. 430 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În acest caz, comunicarea deciziei definitive trebuia să se facă la sediul social al reclamantei, iar nu la sediul ales indicat de către apărătorul al cărui mandat a fost constatat viciat și care nu putea antrena efecte valabile, cu referire la sediul procesual ales, în sensul art. 158 din Codul de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secția a V-a civilă, reclamantele A., B., C. SA, D., E. S.P.A, F. SPA, G., H.,  I. Company LP, J. , K. SA şi L. SPA au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele M. Ltd. Bulgaria şi N. S.R.L. şi O. S.R.L., obligarea acestora la interzicerea comercializării, importului precum şi a oricărui act comercial cu produse cosmetice sau de parfumerie prin asocierea directă sau mediată de coduri numerice cu mărcile internaţionale si comunitare aparţinând reclamantelor pe teritoriul României, solicitând, totodată, în contradictoriu cu pârâta M interzicerea efectuării de astfel de acte pe teritoriul Uniunii Europene şi pe teritoriul Bulgariei.

Prin sentinţa civilă nr.1298 din 10.11.2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâta M. Ltd. Bulgaria şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Totodată, a obligat reclamantele la plata sumei de 1.500 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR la data plăţii, cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei M. Ltd. Bulgaria.

Prin decizia civilă nr. 610 din 23.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantele-reclamante împotriva sentinţei civile nr.1298/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva deciziei menționate anterior, inclusiv a încheierilor de şedinţă din datele de 20.02.2018 şi 02.05.2018, pronunţate de aceeaşi instanţă, a declarat recurs pârâta M. Ltd. Bulgaria, calea de atac fiind admisă prin decizia civilă nr. 1680 din 8.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, care a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Având în vedere că motivul contestaţiei îl vizează nelegala comunicare a hotărârii, termenul de 15 zile de la comunicare nu a început să curgă cât timp hotărârea nu a fost comunicată la sediul părţilor, iar reprezentarea la termene şi comunicarea deciziei au fost făcute printr-un reprezentant convenţional al cărui mandat de reprezentare a fost considerat nul, în conformitate cu decizia pronunţată de Înalta Curte.

Calea de atac a fost formulată în considerarea faptului că niciuna dintre contestatoare nu a fost legal citată pentru judecarea recursului, nu au fost prezenţi pe parcursul judecării acestuia, iar comunicarea hotărârii nu a fost făcută în concordanţă cu propriile statuări ale Înaltei Curţi.

Astfel, în etapa recursului, pentru părţi a răspuns dl. avocat X., din cadrul SCA X. & Y., judecata căii de atac făcându-se cu participarea doar a acestei societăţi de avocatură pentru care s-a constatat, ulterior, nulitatea mandatului.

Deşi instanţa a constatat că mandatul de reprezentare este nul, admiţând astfel recursul şi trimiţând cauza spre rejudecare, Înalta Curte a folosit o abordare contradictorie, atunci când a considerat că intimaţii au fost legal citaţi pentru judecarea recursului şi comunicarea deciziei.

Potrivit celor ce rezultă din motivarea contestației în anulare, contestatoarele-reclamante A., D., C. S.A şi L. S.A. au învederat că judecarea recursului a avut loc cu nelegala lor citare, în raport cu dezlegarea dată de instanța de recurs chestiunii dovezii calității de reprezentant pentru apărătorul ales al acestora, astfel încât, fiecare dintre acestea, având calitatea de intimate în etapa procesuală a recursului, trebuia citată la sediul social.

Totodată, s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată în recurs, a reținut nulitatea contractului de asistență juridică, ceea ce atrage concluzia că reprezentarea la termenele de judecată în fața sa și, ulterior, și comunicarea deciziei definitive, au fost făcute la un reprezentant convențional al cărui mandat de reprezentare a fost considerat nul.

Înalta Curte reține că, de regulă, actul de procedură al citării și actul de procedură al comunicării se efectuează la adresa indicată de parte în vederea îndeplinirii acestora; cele două acte de procedură evocate sunt însă distincte și autonome, iar coordonatele în care se efectuează fiecare dintre ele de către instanţă nu trebuie să fie neapărat identice, cu atât mai mult cu cât momentele procesuale la care sunt îndeplinite sunt succesive.

Contestatoarele, având calitatea de intimate-reclamante în fața instanței de recurs, prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs au indicat, precum și prin alte acte de procedură ulterioare (concluzii scrise), sediul social ales pentru comunicarea actelor de procedură, anume, sediul societății civile de avocatură X. & Y. din București, str. Z. nr. 17.

În acest context, contestatoarele susțin că dacă instanța de recurs prin decizia pronunţată a invalidat reprezentarea convențională a intimatelor-reclamante prin intermediul acestei societăți de avocatură, nici actul de procedură al comunicării la sediul ales nu putea fi indicat de către apărător în mod valabil în baza contractului nul, iar dacă actul de procedură al comunicării s-a realizat totuși la această adresă, acesta este lovit de nulitate și nu poate declanșa curgerea termenului pentru formularea contestației în anulare.

Înalta Curte apreciază că deși în privința actului de procedură al comunicării susținerile contestatoarelor sunt valabile, ca efect al aplicării prevederilor art. 179 alin. (3) din Codul de procedură civilă (comunicarea la sediul ales neputând avea existență de sine stătătoare față de actul de procedură prin care s-a indicat sediul ales, în aceleași condiții de reprezentare considerate nevalabile de instanţa de recurs), afirmația nu poate fi reținută cu referire la actul de procedură al îndeplinirii procedurii de citare, astfel cum se va arăta în motivarea soluției ce se va pronunța asupra contestației în anulare însăși, întrucât, față de circumstanțele cauzei, cele două acte de procedură în analiză (citarea în faza procesuală a recursului și comunicarea deciziei date în recurs) trebuie raportate la premise diferite.

Astfel, potrivit art. 506  alin. (1) Cod procedură civilă : ”(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.”

Înalta Curte constată că norma invocată reglementează două termene pentru formularea  contestației în anulare: un termen subiectiv – 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate și un termen obiectiv – un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În verificarea respectării termenului pentru formularea contestației în anulare, instanța învestită cu judecata acestei căi extraordinare de atac se va raporta în mod prioritar la termenul subiectiv și numai în subsidiar va lua în considerare termenul obiectiv pentru formularea căii de atac, anume în cazul în care comunicarea hotărârii lipseşte sau aceasta nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Înalta Curte constată că, potrivit susținerilor contestatoarelor, instanța de recurs, prin decizia definitivă pe care a pronunțat-o, a reținut lipsa dovezii calității de reprezentant pentru societatea de avocatură care a răspuns pentru reclamante la prima instanță, în esență, pe baza constatării neîncheierii unui contract de asistență juridică în condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și cu respectarea art. 121 și 122 din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la data declanșării litigiului (20.10.2015).

Ca atare, de la data pronunțării instanței de recurs dezlegarea acestei chestiuni procedurale – lipsa dovezii calității de reprezentant – a dobândit autoritate de lucru judecat definitivă, astfel cum reiese din interpretarea  prevederilor art. 430 alin. (4) coroborată cu interpretarea a contrario a art. 430 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Consecința acestei constatări este aceea că numai după data pronunțării hotărârii definitive de către instanța de recurs, este incidentă această dezlegare cu toate efectele pe care le antrenează, anume și acela că actele de procedură urmează a se efectua la sediul social al intimatelor-reclamante (inclusiv în rejudecare, până la eventualitatea ratificării mandatului exercitat de avocat, dar și pentru soluţionarea prezentei contestații în anulare), iar nu la sediul ales, indicat prin cererea scrisă formulată și depusă prin intermediul societății de avocatură, cu privire la care s-a reținut că nu a dovedit calitatea de reprezentant convențional al acestora, în condițiile legii care reglementează statutul profesiei de avocat.

În aceste circumstanțe, actul de procedură al comunicării deciziei definitive pronunțate în recurs reprezenta primul act de procedură în care se produceau efectele dezlegării acestei excepții procesuale și, prin urmare, comunicarea acesteia trebuia să se facă la sediul social al intimatelor-reclamante, iar nu la sediul ales indicat de către apărătorul al cărui mandat a fost constatat viciat și care nu putea antrena efecte valabile, cu referire la sediul procesual ales, în sensul art. 158 din Codul de procedură civilă.

Or, din verificările efectuate în dosarul de recurs, astfel cum reiese din procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare, Înalta Curte constată că decizia nr. 1680 din 8.10.2019, atacată cu contestaţie în anulare, a fost comunicată contestatoarelor A., D., C. S.A şi L. S.A. la data de 18.02.2020, la sediul procesual ales din București, str. Z. nr. 17, indicat de către avocat prin intermediul unor acte de procedură efectuate în recurs în calitate de apărător al acestor persoane juridice.

Precizarea anterioară este necesară întrucât orice cerere adresată instanței trebuie să fie formulată personal sau prin reprezentant, astfel cum prevede art. 148 alin. (2), dar și art. 80 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar în recurs indicarea sediului procesual ales a avut loc prin intermediul apărătorului, în cuprinsul actelor de procedură efectuate de acesta în numele intimatelor.

Ca atare, întrucât nu a avut loc o comunicare a deciziei atacate cu contestație în anulare la sediul social al contestatoarelor, astfel cum rezultă din interpretarea a contrario a prevederilor art. 158 alin. (1) coroborate cu art. 155 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că pentru aprecierea asupra termenului de declarare a contestației în anulare este aplicabil termenul obiectiv de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii (8.10.2019), astfel încât, contestația în anulare depusă la data de 11.06.2020, este formulată în termenul legal.

Pentru aceste motive, în aplicarea prevederilor art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se va respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Pe fondul contestației în anulare, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

Este de precizat că pentru analizarea motivelor contestaţiei în anulare, Înalta Curte se va raporta la motivele indicate prin cererea de declarare a căii de atac, prin urmare, fără a lua în considerare alte motive, eventual indicate ulterior, dată fiind sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel cum deja s-a arătat, contestatoarele au susținut că nu au fost legal citate și nici nu au fost prezente la termenul când a avut loc judecata recursului.

Din interpretarea prevederilor art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reiese că partea care promovează această cale extraordinară de atac de retractare poate invoca neregularități procedurale săvârșite cu ocazia derulării judecății finalizate prin pronunțarea hotărârii atacate, în speță, fiind vorba despre procedura desfășurată în fața instanței de recurs.

Contrar celor susținute de către contestatoare, Înalta Curte apreciază că în etapa procesuală a recursului, în privința reprezentării convenționale a acestora, nu este incidentă dezlegarea pe care instanța de recurs a dat-o prin pronunțarea asupra recursului (implicit, asupra criticii pârâtei privind lipsa dovezii calității de reprezentant a reclamantelor invocată la prima instanță), întrucât, pentru instanța de recurs, care verifica legalitatea deciziei date în apel, era operantă autoritatea de lucru judecat provizorie a hotărârii pronunțate în apel, în sensul celor prevăzute de art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În condițiile în care curtea de apel a pronunțat o soluție contrară celei reținute de Înalta Curte în recurs (reținând existența dovezii calității de reprezentant convențional al reclamantelor pentru societatea de avocatură menționată), pentru derularea procedurii de judecată în recurs, instanța de recurs era ținută de îndeplinirea procedurii de citare în raport de datele menționate ca atare în dispozitivul deciziei recurate (în măsura în care acestea nu conțineau erori materiale sau alte neconcordanțe cu actele de procedură din dosar efectuate până la acel moment) ori, dacă era cazul, de datele indicate prin actele de procedură efectuate de părți ulterior pronunţării deciziei recurate sau chiar în fața instanței de recurs.

Ca atare, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu putea aprecia asupra legalității procedurii de citare a intimatelor-reclamante în recurs în raport cu dezlegarea pe care avea să o pronunțe ulterior, la momentul al judecării recursului și, corelativ, nu putea da o dezlegare acestui motiv de recurs la momentul soluționării chestiunii procedurale privind modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare în fața sa, așadar, anterior judecării recursului.

În consecință, Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor din motivarea prezentei contestații în anulare, că instanța de recurs nu avea posibilitatea legală de a  dispune citarea intimatelor-reclamante la sediul lor social, iar nu la sediul ales, fără a se antepronunța asupra uneia dintre criticile recurentei-pârâte, întrucât aceasta reprezenta chestiunea litigioasă esenţială a litigiului, date fiind soluţiile pronunţate în etapele procesuale anterioare.

Lipsa dovezii calității de reprezentant al reclamantelor pentru societatea de avocatură X. & Y. a fost reținută cu autoritate de lucru judecat definitivă abia prin decizia pronunțată în recurs; or, acest aspect nu poate fi valorificat în această cale extraordinară de atac prin care se invocă neregularități procedurale pretins săvârșite până la momentul pronunțării hotărârii definitive.

Consecutiv, această instanță consideră nerelevantă conduita procesuală a părților ulterioară pronunțării deciziei din recurs (precum ratificarea realizată de către reclamante în etapa rejudecării apelului), întrucât, în mod obiectiv, aceste acte juridice sunt plasate ulterior pretinselor neregularități procedurale invocate prin promovarea acestei căi de atac, al cărei obiect, din perspectiva motivului invocat, îl constituie exclusiv procedura derulată în etapa procesuală a recursului, până la data pronunţării instanţei de recurs; în plus, se constată că intimata-pârâtă nu a invocat aceste aspecte prin întâmpinarea formulată la motivele contestaţiei în anulare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, apreciind că procedura de citare a contestatoarelor A., D., C. S.A şi L. S.A a fost legal îndeplinită de instanța de recurs, intimatele-reclamante fiind prezente la termenul când a avut loc judecata recursului prin intermediul apărătorului, a respins ca nefondată contestația în anulare, în cauză nefiind  întrunite cerințele art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă.