Jurisprudența ÎCCJ | Litigiu de muncă. Cerere de recuzare. Imposibilitatea extinderii beneficiului scutirii de la plata taxei de timbru și în cazul incidentelor procedurale

Potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile de recuzare în materie civilă, pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea, se timbrează cu 100 lei.

Cererea de recuzare este un incident procedural referitor la compunerea completului de judecată. În cazul unui litigiu de muncă beneficiul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rezidă în natura drepturilor deduse spre soluționare instanței de judecată, în sensul în care în materia conflictelor juridice ce vizează raporturile de muncă între salariat și angajator ori între partenerii sociali s-a urmărit să se asigure deplinul acces la justiție.

Un atare beneficiu (al scutirii de la plata taxei de timbru) nu poate fi extins și în cazul incidentelor procedurale ivite pe parcursul unui litigiu de muncă, de vreme ce legiuitorul a prevăzut plata taxelor judiciare de timbru în art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

În motivare, a susținut că cererea de recuzare a fost formulată ca urmare a neîncrederii sale în obiectivitatea doamnei judecător B. şi a fost întemeiată în drept pe art. 42 alin. (1) pct. 13 C.proc.civ., însă instanţa nu i-a analizat cererea, ci i-a anulat-o ca netimbrată.

Recurentul a susţinut că cererea de recuzare era scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 28 şi art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dar şi al art. 197 C.proc.civ., dat fiind că obiectul pricinii era reprezentat de un litigiu de muncă, astfel că a apreciat că taxa de timbru a fost stabilită nelegal în sarcina sa. A mai arătat că dispoziţia de admitere a excepţiei de netimbrare a fost motivată prin invocarea unor prevederi de ordin general, respectiv cele ale art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 197 C.proc.civ., fără a se ţine cont de normele legale din ordonanţa de urgenţă, care prevedeau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

La 27.02.2021, recurentul a depus la dosar „completare la cererea de recurs din 14.12.2020”, prin care a arătat că recursul său vizează nelegalitatea dispoziţiei de anulare a cererii de recuzare din 02.12.2020 şi a susţinut că motivarea răspunde exigențelor de la art. 486 alin. (1) lit. d) C.proc.civ. şi că recursul se încadrează în ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., faţă de neanalizarea susţinerilor prezentate în ședința publică de la 27.11.2021, referitoare la motivele neachitării taxei judiciare de timbru.

Iar la 01.03.2021, recurentul a depus la dosar note scrise intitulate „completare la cererea de recurs”, în cuprinsul cărora a arătat că recursul lui vizează nelegalitatea încheierii din 02.12.2020, deoarece cererea de recuzare a fost anulată, fără să fi fost analizată. A mai susţinut că din considerentele încheierii recurate se înţelege că instanţa a exclus posibilitatea unei timbrări greşite, chiar când aceasta este dovedită, cu scopul încasării taxei, cu încălcarea art. 28 şi 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din conţinutul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C.proc.civ.          Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că pe calea notelor scrise depuse la 27.02.2021 şi la 01.03.2021 recurentul nu a invocat motive de recurs suplimentare, ci doar le-a dezvoltat pe cele iniţial expuse; analiza acestora relevă că în mod expres, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C.proc.civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Circumscris acestor motive de recurs, a arătat că cererea de recuzare nu i-a fost analizată, ci a fost anulată ca netimbrată, fără ca hotărârea să cuprindă motivele pentru care i-au fost înlăturate susţinerile potrivit cărora cererea de recuzare era scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 28 şi art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar art. 197 C.proc.civ. nu se aplică cererii de recuzare, admiterea excepţiei de netimbrare fiind motivată prin invocarea unor prevederi de ordin general, respectiv cele ale art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 197 C.proc.civ. 

Criticile nu pot fi reţinute, susținerea recurentului privind greșita anulare ca netimbrată a cererii de recuzare formulată în cadrul unui litigiu de muncă, cu încălcarea art. 28 și art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind nefondată.

Potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, „Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru”.

Prevalându-se de acest text normativ, recurentul a apreciat că operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece a formulat cererea de recuzare într-un litigiu de muncă pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de taxă judiciară de timbru.

Cererea de recuzare este un incident procedural referitor la compunerea completului de judecată, iar beneficiul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rezidă în natura drepturilor deduse spre soluționare instanței de judecată, în sensul în care în materia conflictelor juridice ce vizează raporturile de muncă între salariat și angajator ori între partenerii sociali s-a urmărit să se asigure deplinul acces la justiție.

Acest beneficiu al scutirii (în ipoteza unui litigiu de muncă) nu poate fi extins și în cazul incidentelor procedurale ivite pe parcursul unui litigiu pentru care legiuitorul a prevăzut plata taxelor judiciare de timbru, în art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Nici din perspectiva art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia „Dacă legea nu prevede altfel, cererile depuse în cursul judecății și care nu modifică valoarea taxabilă a cererii sau caracterul cererii inițiale nu se taxează”, recursul nu este fondat, de vreme ce în art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 se prevede că cererea de recuzare în materie civilă, pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea, se timbrează cu 100 lei.

Prin urmare, plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru învestirea legală a instanței judecătorești, iar obligaţia de achitare a acestora este justificată legal, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.

În acest context, Înalta Curte constată că la termenul din 27.11.2020, când recurentul a formulat o cerere de recuzare a unui membru al completului de judecată, instanța i-a pus acestuia în vedere să-şi îndeplinească obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru – obligaţie căreia nu s-a conformat, recurentul declarând în şedinţă publică, de altfel, că nu va achita taxa.

Astfel, în lipsa dovezii taxei judiciare de timbru de la dosar, instanţa nu putea trece la analiza pe fond a motivelor expuse în cererea de recuzare, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii dând expresie, pe plan procesual, unei excepţii absolute, asupra căreia era obligată să se pronunțe cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C.proc.civ.

Nici critica referitoare la neaplicarea art. 197 C.proc.civ. în cazul cererii de recuzare nu poate fi primită; trimiterea la aceste dispoziţii a fost făcută prin raportare la prevederile art. 1, art. 9 lit. a) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 şi a fost justificată de faptul că obligaţia achitării taxei judiciare de timbru reprezintă o condiţie legală pentru cercetarea motivelor recuzării, sancțiunea anulării cererii fiind în mod legal aplicată.

Mai mult, prevederile art. 197 C.proc.civ. trebuie să fie înţelese în sensul în care ele se aplică în cazul tuturor cererilor deduse judecăţii, care sunt supuse obligaţiei de timbrare. 

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs invocate sunt nefondate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul.