Articole incidente: C. proc. civ., art. 204 alin. (1) | O.U.G. nr. 80/2013, art. 3 alin. (1) lit. f), art. 34 alin. (2), art. 36 alin. (2), art. 39
În cazul în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, cu finalitate distinctă, instanţa judecătorească trebuie să calculeze taxa de timbru datorată pentru fiecare capăt în parte, să arate reclamantului acest mod de calcul, pentru a-i da posibilitatea contestării pe calea cererii de reexaminare, şi să-i pună în vedere să îndeplinească obligaţia de plată, acordând un termen în acest sens.
Acest raţionament se impune şi în raport cu dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., aplicabil în cazul depunerii la dosar a unei cereri de completare şi modificare a acţiunii, conţinând capete de cerere noi, distincte.
În cazul în care reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată şi a făcut dovada achitării unei sume cu titlu de taxă de timbru, este nelegală hotărârea instanţei de fond de anulare, ca insuficient timbrată, a acţiunii, în condiţiile în care aceasta nu i-a pus în vedere reclamantului modificarea sau menţinerea obligaţiei de plată a taxei de timbru la valoarea iniţială, necalculând, după momentul procesual al modificării cererii, taxa judiciară de timbru prin raportare la fiecare petit şi anulând cererea în totalitate, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. – I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1030 din 16 iunie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 septembrie 2018, sub numărul x/2/2018, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Centrul Național al Cinematografiei:
- suspendarea plăţii ajutorului de stat ilegal acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei, în baza Hotărârilor Consiliului de Administraţie nr. 134 – 144 din 11 mai 2018, precum și
- obligarea Centrului Naţional al Cinematografiei, în calitate de furnizor şi administrator al ajutorului de stat în materie de cinematografie, la plata către reclamantă, concurent afectat, a sumei de 311.368 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând suma solicitată de reclamantă pentru finanţarea proiectului cinematografic „X” (161.368 lei) şi a proiectului cinematografic „Y” (150.000 lei), proiecte ce nu au primit finanţare din cauza redistribuirii ajutorului de stat, în mod ilegal, către alte secţiuni ale concursului.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2014, cele ale Legii nr. 21/1996, ale Legii nr. 11/1991 şi ale O.G. nr. 39/2005.
Prin rezoluția de primire a acțiunii, instanţa de fond a dispus citarea reclamantei, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 6718,68 lei, în raport cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanta luând cunoștință de obligația stabilită în sarcina sa la data de 24 septembrie 2018.
Împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru a formulat cerere de reexaminare reclamanta, în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, cererea fiind respinsă prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2/2018/a1.
La termenul de judecată din data de 17 decembrie 2018, reclamanta a depus la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, precum și o cerere de completare a acțiunii, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. 1 C. proc. civ.
Prin cererea de completare a acţiunii, reclamanta a solicitat instanţei, suplimentar faţă de capetele de cerere din acţiunea introductivă, să dispună:
- recuperarea întregului ajutor de stat ilegal distribuit de pârâta Centrul Naţional al Cinematografiei, în baza Hotărârilor Consiliului de Administraţie nr. 134-144, din data de 11 mai 2018, şi prin contractele de creditare încheiate de pârâtă cu concurenţii declaraţi câştigători, cu încălcarea normelor de concurenţă loială, şi virarea sumelor recuperate înapoi în Fondul Cinematografic;
- suspendarea plăţii întregului ajutor de stat ilegal în cuantum de 50.000.000 RON acordat de pârâta Centrul Naţional al Cinematografiei, în baza Hotărârilor Consiliului de Administraţie anterior menţionate.
La același termen, reclamanta a precizat că nu mai susţine capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.
Prin sentinţa nr. 113 din data de 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a admis excepţia insuficientei timbrări şi a anulat acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Centrul Naţional al Cinematografiei, ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună:
– recuperarea întregului ajutor de stat ilegal distribuit de pârâta Centrul Naţional al Cinematografiei în baza Hotărârilor Consiliului de Administraţie nr. 134-144, din data de 11 mai 2018, şi prin contractele de creditare încheiate de pârâtă cu concurenţii declaraţi câştigători, cu încălcarea normelor de concurenţă loială, şi virarea sumelor recuperate înapoi în Fondul Cinematografic; – suspendarea plăţii întregului ajutor de stat ilegal în cuantum de 50.000.000 RON acordat de pârâta Centrul Naţional al Cinematografiei, în baza Hotărârilor Consiliului de Administraţie anterior menţionate.
Recurenta şi-a subsumat criticile motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.
O primă critică s-a referit la faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 198 C. proc. civ. şi ale art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, prin raportare la textul art. 5 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a apreciat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative de procedură, deoarece instanţa a săvârşit o denegare de dreptate, anulând în totalitate acţiunea formată din două capete de cerere, deşi unul dintre aceste capete de cerere fusese legal timbrat.
A susţinut că instanţa a refuzat să judece capătul de cerere legal timbrat privind suspendarea plăţii ajutorului de stat ilegal, precizând că dispoziţiile speciale, imperative, ale art. 34 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, stabilesc că anularea acţiunii nu se putea dispune, decât în parte, în privinţa capătului de cerere pentru care nu a fost achitată taxa.
Din această perspectivă, recurenta a considerat că anularea acţiunii, în ansamblul său, pentru netimbrarea doar a unuia dintre cele două capete de cerere, reprezintă o denegare de dreptate în privinţa primului capăt de cerere, legal timbrat.
A precizat că în mod eronat a reţinut instanţa că taxa de timbru a fost stabilită în mod global, cu privire la întreaga acţiune, de vreme ce textul art. 34 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 stabileşte, în mod imperativ, că taxele judiciare de timbru se fixează distinct, pentru fiecare capăt de cerere.
A concluzionat în sensul că instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 198 C. proc. civ. şi ale art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, cu privire la caracterul distinct al fiecărui capăt de cerere şi al taxei judiciare de timbru datorate pentru fiecare dintre aceste capete de cerere.
Cea de-a doua critică invocată în recurs a vizat încălcarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 204 alin. 1 C. proc. civ., text potrivit căruia instanţa era chemată să ia act de modificarea acţiunii, orice alte aspecte sau excepţii urmând a fi puse în dezbaterea părţilor, doar cu privire la cererea modificată.
O a treia critică a avut în vedere faptul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii, în raport cu dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., în ceea ce priveşte dreptul reclamantului de a modifica cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată.
Recurenta a criticat hotărârea atacată pentru motivul că instanţa, în mod nelegal, nu a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, modificare ce producea efecte inclusiv cu privire la modul în care era datorată taxa judiciară de timbru.
Cât timp recurenta-reclamantă a înţeles să modifice cererea de chemare în judecată, în sensul în care nu a mai susţinut capătul de cerere privind obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri, prioritar era ca instanţa de judecată să ia act de manifestarea de voinţă a părţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.
Recurenta a invocat faptul că instanţa a procedat nelegal, punând în discuţie o excepţie ce viza un capăt de cerere pe care partea nu a înţeles să îl mai susţină, cu încălcarea principiului disponibilităţii, regulă fundamentală a procesului civil.
Astfel, având în vedere cererea de modificare a acţiunii, discutarea oricăror excepţii era posibilă doar cu privire la cererea modificată.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a concluzionat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său de a dispune de capetele de cerere cu care a înţeles să învestească instanţa de judecată, instanţa punând în discuţia părţilor excepţia insuficientei timbrări, cu privire la un capăt de cerere pe care recurenta nu l-a mai susţinut la primul termen de judecată, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 alin. 2 şi ale art. 204 alin. 1 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă Centrul Naţional al Cinematografiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin cererea de recurs se invocă, pe de o parte, încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 198 C. proc. civ. şi ale art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. 1 C. proc. civ. şi a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
Cererea de chemare în judecată formulată de recurentă, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2014, a avut două capete iniţiale de cerere, prin care s-a solicitat instanţei să dispună, pe de o parte, suspendarea ajutorului de stat acordat de intimata-pârâtă, iar, pe de altă parte, acordarea de despăgubiri în sumă de 311.368 lei.
În raport cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 6718,68 lei, corespunzătoare celui de al doilea capăt de cerere constând în despăgubiri, în timp ce pentru primul capăt de cerere nu a fost stabilită vreo obligaţie de plată a taxei de timbru, astfel cum a sesizat şi completul învestit cu soluţionarea cererii de reexaminare formulate de recurenta-reclamantă.
Ulterior respingerii cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, prin încheierea pronunţată la 16 octombrie 2019 în dosarul nr. x/2/2018/a1, recurenta-reclamantă a formulat, la primul termen de judecată în faţa instanţei de fond, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 204 alin. 1 C. proc. civ., o cerere de modificare a acţiunii introductive.
Totodată, a depus la dosar dovada achitării unei taxe de timbru de 20 de lei şi a precizat că nu înţelege să mai susţină capătul de cerere privind despăgubirile, în considerarea căruia instanţa de fond stabilise obligaţia iniţială de plată a taxei de timbru, în sumă de 6718,68 lei.
La acelaşi termen la care recurenta-reclamantă a învederat primei instanţe modificarea cererii de chemare în judecată şi renunţarea la pretenţiile sale constând în despăgubiri, fără a se fixa în sarcina acesteia obligaţia de a achita vreo taxă de timbru, în raport de noile coordonate ale acţiunii modificate, şi fără a i se da posibilitatea de a formula, eventual, o nouă cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, a fost supusă dezbaterii contradictorii a părţilor excepţia insuficientei timbrări a cererii, excepţie ce a fost admisă prin sentinţa civilă recurată, fiind anulată, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în judecată.
Principiul disponibilităţii, a cărui încălcare o invocă recurenta, este prevăzut de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.
Principiul disponibilităţii trebuie, însă, coroborat şi cu principiul legalităţii, părţile având, potrivit art. 10 alin. 1 C. proc. civ., obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, astfel, finalizarea acestuia.
Cele două principii fundamentale ale procesului civil reprezintă contextul în care trebuie analizată modificarea cererii de chemare în judecată formulată de recurentă, în exercitarea prerogativei recunoscute acesteia, prin textul art. 204 C. proc. civ., aceea de a opera schimbări cu privire la obiectul cererii sale.
Se constată că, în speţă, recurenta-reclamantă a respectat rigorile impuse de principiile anterior amintite, prin aceea că a modificat cererea introductivă în interiorul termenului prevăzut de art. 204 alin. 1 C. proc. civ. (până la primul termen la care aceasta a fost legal citată, 17 decembrie 2019).
Potrivit aceluiaşi text legal, primind cererea modificatoare şi precizările orale ale recurentei, referitoare la renunţarea acesteia de a mai susţine capătul de cerere privind despăgubirile, instanţa de fond era obligată să dispună amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, obligaţie pe care nu a respectat-o.
Se confirmă, astfel, critica recurentei-reclamante privind încălcarea, de către instanţă, a prerogativelor recunoscute recurentei, în temeiul principiului disponibilităţii, deoarece, procedând în maniera arătată, instanţa nu a dat posibilitatea recurentei de a-şi exercita dreptul legitim de a modifica cererea de chemare în judecată, prevăzut de textul art. 204 C. proc. civ.
Mai mult, primind cererea de completare şi modificare a acţiunii, precum şi precizările recurentei, referitoare la renunţarea de a mai susţine capătul de cerere în considerarea căruia fusese stabilită obligaţia de plată a taxei de timbru, instanţa de fond ar fi trebuit, în raport cu noul obiect al acţiunii modificate, să analizeze dacă se impune sau nu menţinerea obligaţiei de plată a taxei de timbru în cuantumul iniţial.
Aceasta întrucât asigurarea unui proces echitabil şi garantarea dreptului la apărare al recurentei presupunea ca aceasta să cunoască intenţia instanţei de fond, de a menţine în sarcina sa obligaţia de plată iniţială, chiar în contextul modificării petitelor cererii introductive şi renunţării la petitul privind despăgubirile.
Or, acest lucru nu s-a întâmplat, ci, la aceeaşi dată, instanţa a supus dezbaterii contradictorii a părţilor şi a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată iniţiale, deşi aceasta nu mai exprima pretenţiile şi solicitările recurentei.
Această situaţie a lipsit recurenta-reclamantă de posibilitatea legală de a contesta, în termenul legal, pe calea cererii de reexaminare, modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în privinţa cererii completate şi modificate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.
Un alt aspect invocat de recurenta-reclamantă se referă la încălcarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, text care prevede că în situaţia în care la momentul înregistrării cererii, au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.
Sancţiunea nulităţii parţiale, numai pentru acele capete de cerere care nu au fost timbrate corespunzător, este impusă de dispoziţiile art. 34 alin. 2 din ordonanţă, sentinţa pronunţată fiind, şi sub acest aspect, nelegală.
În plus, potrivit textului art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, acţiunea sau cererea nu poate fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Din analiza coroborată a textelor legale evocate rezultă că, în cazul în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, cu finalitate distinctă, instanţa judecătorească trebuie să calculeze taxa datorată pentru fiecare capăt în parte, să arate reclamantului acest mod de calcul, pentru a-i da posibilitatea contestării pe calea cererii de reexaminare, şi să-i pună în vedere să îndeplinească obligaţia de plată, acordând un termen în acest sens.
Acest raţionament se impune şi în raport cu dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., aplicabil în speţă prin prisma depunerii la dosar a cererii de completare şi modificare a acţiunii, conţinând capete de cerere noi, distincte.
În speţă, recurenta-reclamantă, odată cu depunerea cererii de completare şi modificare a acţiunii, a depus şi dovada achitării unei taxe de timbru de 20 de lei, precizând că suma este achitată pentru primul capăt de cerere (din acţiunea introductivă), acela privind suspendarea plăţii ajutorului de stat ilegal.
Ca atare, având în vedere faptul că obligaţia de plată a taxei iniţiale de timbru fusese stabilită în raport cu cererea de acordare a despăgubirilor, soluţia nu putea fi aceea a anulării în integralitate a cererii iniţiale (după cum nu putea fi anulată în totalitate nici cererea modificată, dacă instanţa ar fi dat curs regulilor impuse de textul art. 204 alin. 1 C. proc. civ.).
În concluzie, raportând elementele de fapt relevante ale speţei la textele legale amintite, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat, în mod nelegal, la anularea cererii de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, prin aceea că nu a respectat dispoziţiile art. 204 alin. 1 C. proc. civ., încălcând principiul disponibilităţii, nu a pus în vedere reclamantei modificarea sau menţinerea obligaţiei de plată a taxei la valoarea iniţială, după momentul procesual al modificării cererii, nu a calculat taxa judiciară de timbru prin raportare la fiecare petit şi a anulat cererea în totalitate, deşi recurenta făcuse dovada achitării unei sume cu titlu de taxă de timbru, fiind greşit aplicate prevederile art. 34 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecinţă, fiind incident cazul de casare prevăzut de punctul 5 al art. 488 alin. 1 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care va calcula şi va pune în vedere recurentei-reclamante taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt al cererii modificate.
Pentru toate considerentele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
