Jurisprudența ÎCCJ | Prejudiciu cauzat bugetului de stat. Încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului. Acțiune în despăgubiri îndreptată împotriva soției defunctului

Calea procedurală la care creditorul unei obligații patrimoniale a defunctului poate recurge pentru a obține, în condițiile legii, dezbaterea succesiunii, transmiterea patrimoniului către succesibilii acceptanți expres sau tacit și, în final, recuperarea datoriei imputate defunctului de la succesori, este acțiunea oblică reglementată de art.1560 Cod civil.

Potrivit art. 1100 alin. (2) Cod civil, succesibil este persoana care îndeplinește condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală, iar dovada calității de moștenitor se face cu certificatul emis în urma dezbaterii succesiunii defunctului, moment la care se cunosc persoanele care au acceptat succesiunea, masa succesorală și cotele ce revin acestora.

Cum creditorul nu își poate recupera debitul pretins de la un succesibil, ci doar de la un moștenitor care a preluat activul și pasivul succesiunii, în acțiunea în despăgubiri pentru recuperarea prejudiciului rezultat dintr-o faptă prevăzută de legea penală, în situația încetării procesului penal ca urmare a decesului inculpatului și nesoluționarea laturii civile, soția defunctului nu are calitate procesuală pasivă, nefiind debitor al raportului juridic obligațional, câtă vreme nu s-a făcut dovada dezbaterii succesiunii nici în procedura notarială și nici pe cale judiciară.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 132 din 28 ianuarie 2021

I. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 46/C din 04.03.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, Secţia I civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de către pârâtă prin întâmpinările depuse; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, şi, prin urmare, s-a respins acţiunea civilă în pretenţii în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins cererea de menţinere a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale defunctului B., dispusă prin Ordonanţa din data de 16.04.2015; s-a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanţie introdusă de pârâta A., în contradictoriu cu chemata în garanţie A.S.C. C. S.R.L.; reclamanta a fost obligată să achite pârâtei suma de 1.600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial redus potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a formulat, în temeiul  dispoziţiilor art. 488 alin.1 pct.8 Cod proc. civilă, următoarele critici la adresa hotărârii instanţei de apel:

În mod eronat instanţa de apel a constatat faptul că pentru a se putea reţine legitimitatea procesuală pasivă a pârâtei în prezenta cauză, dat fiind obiectul acesteia care vizează angajarea răspunderii pentru o datorie a succesiunii, era necesar a se face dovada calităţii de moştenitor, aspect ce se putea proba doar în urma dezbaterii succesiunii.

Existența răspunderii civile delictuale naşte obligaţia de dezdăunare în patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii şi  dacă, înainte de a se fi stabilit întinderea răspunderii, autorul prejudiciului a decedat, această obligație se transmite moştenitorilor săi.

În considerentele hotărârii atacate s-a menţionat greșit faptul că, deşi acţiunea civilă derivă din dosarul penal nr. x/111/2015, fiind îndreptată împotriva pârâtei în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 2 Cod procedură penală, aceasta nu-i conferă de plano calitate procesuală pasivă; în realitate, potrivit art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în procesul penal are caracter accesoriu acţiunii penale, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

În opinia recurentei, pârâta A. are calitate de succesor al defunctului şi, pe cale de consecinţă, are calitate procesuală pasivă. De altfel, în dosarul penal nr. x/111/2015, pârâta A. în această calitate de succesor al defunctului, a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 36/P/2017, care a fost respins prin decizia penala nr. 265/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte  constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, reclamanta a formulat o acțiune în despăgubiri pentru recuperarea unui prejudiciu rezultat dintr-o cauză penală, acțiunea fiind îndreptată împotriva soției inculpatului B., cercetat în dosarul penal. Reclamanta, în calitate de parte civilă, a recurs la calea unei acțiuni civile separate față de împrejurarea că, în acea cauză, latura civilă a rămas nesoluționată, constatându-se încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului.

S-a reținut în cauza pendinte de către instanțele de fond că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind moștenitoarea soțului său. În acest sens, s-a constatat că succesiunea defunctului B. nu a fost dezbătută, astfel că soţia supraviețuitoare și descendenții direcţi ai acestuia (care nu sunt parte în prezenta cauză), au calitatea de succesibili; potrivit art. 1100 alin 2 Cod civil, succesibil este persoana care îndeplinește condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.  Prin urmare, deși acţiunea de faţă derivă din dosarul penal şi a fost îndreptată împotriva pârâtei în conformitate cu prevederile art. 27 alin 2 Cod proc. penală, aceasta nu-i conferă pârâtei de plano calitate procesuală pasivă, în condițiile art. 32 alin. 1 Cod proc. civilă.

S-a mai constatat că reclamantul nu a uzat de alternativa judiciară pusă la dispoziţia creditorilor moştenirii şi anume aceea de a investi pe cale oblică instanţa cu o cerere suplimentară de dezbatere succesorală judiciară după defunct (în vederea constatării calității de moștenitor, a cotelor și a masei succesorale și a partajului succesoral).

Cererea de menţinere a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale defunctului B., dispusă prin Ordonanţa din data de 16.04.2015 a fost respinsă ca o consecință a respingerii acțiunii principale.

Recurentul critică soluția, în baza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.488 pct.8 Cod proc.civilă, considerând că, potrivit art. 19 alin. 1 Cod proc. penală, acţiunea civilă exercitată în procesul penal are caracter accesoriu acţiunii penale, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei penale și că această obligație se transmite moștenitorilor, pârâta deținând calitatea de succesor al inculpatului decedat.

Critica este nefondată.

În mod corect instanța de apel, validând soluția primei instanțe, a constatat că dovada calității de moștenitor se face cu certificatul emis în urma dezbaterii succesiunii defunctului, moment la care se cunosc persoanele care au acceptat succesiunea, masa succesorală și cotele ce revin acestora. Or, în cauză nu s-a făcut dovada dezbaterii acestei succesiuni nici în procedura notarială și nici pe cale judiciară.

Împrejurarea că soția defunctului a încercat să continue procesul penal declarând apel împotriva hotărârii de primă instanță (prin decizia penală nr.265/2018 a Curții de apel Oradea fiind respins apelul persoanei interesate A., ca neavând calitatea cerută de lege pentru a solicita continuarea procesului penal), nu are relevanța juridică pretinsă de recurentă. Acest demers procedural nu echivalează cu o acceptare expresă a succesiunii care să îi confere calitatea de moștenitoare, potrivit dispozițiilor dreptului comun în materie succesorală, neputând fi considerat, deopotrivă, nici un gest de acceptare tacită, în condițiile art.1110 Cod civil, de natură a dovedi transmisiunea universală a drepturilor și obligațiilor patrimoniale de la defunct la aceasta, întrucât nu aparține categoriei actelor de dispoziție, administrare sau folosință asupra unor bunuri ale moștenirii, la care textul de lege menționat se referă.

Calea procedurală la care creditorul unei obligații patrimoniale a defunctului putea recurge pentru a obține, în condițiile legii, dezbaterea succesiunii, transmiterea patrimoniului către succesibilii acceptanți expres sau tacit și, în final, recuperarea datoriei imputate defunctului de la succesori, astfel cum au indicat instanțele de fond, era acțiunea oblică reglementată de art.1560 Cod civil, pe care reclamanta, în calitate de creditor al succesiunii,  nu a exercitat-o. Cum aceasta nu își poate recupera debitul pretins de la un succesibil, ci doar de la un moștenitor care a preluat activul și pasivul succesiunii, iar pârâta nu deține încă această calitate, corect s-a constatat că, în litigiul pendinte inițiat de reclamantă, pârâta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind debitor al raportului juridic obligațional invocat în cauză.

Este lipsită de fundament legal și critica formulată împotriva soluției de respingere a cererii de menţinere a sechestrului asigurător, aceasta fiind dispusă nu în urma analizei argumentelor ce vizează îndreptățirea și posibilitatea părţii civile de a asigura recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, cum susține recurenta, ci raportat la soluția de respingere a acțiunii principale pentru lipsa calității procesuale pasive și cu aplicarea dispozițiilor art. 397 alin. 5 C.proc.pen. conform cărora măsurile asigurătorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii penale, împrejurare căreia i se circumscrie și soluția de respingere a unei atare acțiuni.

Pentru aceste considerente, în baza art.496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.