Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței/ Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Recursul
Index alfabetic: recurs, taxă judiciară de timbru, administrator special, scutire de la plata taxei judiciare de timbru
Texte de lege incidente: O.U.G. nr. 80/2013, art. 1, art. 25 alin. (1) lit. c), art. 32, art. 33 alin. (1) | Legea nr. 85/2014, art. 115 | C. proc. civ., art. 486 alin. (2)-(3)
Din economia dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 rezultă că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu şi acţiunile introduse de administratorul special.
Prin urmare, în cazul în care cererea de recurs este formulată prin administratorul special al societăţii aflate în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014, se impune ca aceasta să fie timbrată în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 832 din 31 martie 2021
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 11 septembrie 2015, sub nr. x/94/2015, reclamanta A. GmbH, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri imobile aflate în proprietatea reclamantei şi deţinute fără drept de către pârâtă, respectiv staţie de prelucrare de betoane marca X, nr. serie 932023/2007, valoarea de piaţă estimativă a acesteia fiind de 30.000 euro, și staţie de reciclare marca Y, nr. serie 92019/2007, valoarea de piaţă estimativă a acesteia fiind de 9.500 euro.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 6426 din 30 septembrie 2016, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, Secţia civilă, sub nr. x/94/2015*.
Prin sentința civilă nr. 3300/2016 din 14 decembrie 2016, Tribunalul Ilfov, Secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 43F/2017 din 28 martie 2017, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2017, Tribunalul Ilfov, Secţia civilă, a respins excepţia netimbrării acţiunii şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 654 din 27 februarie 2018, Tribunalul Ilfov, Secția civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, a admis acţiunea și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă, în deplină proprietate şi posesie, a bunurilor – staţie de prelucrare betoane marca X nr. serie 932023/2007, şi staţie de reciclare marca Y, nr. serie 920019/2007. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.950,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, Secția a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2/2018.
Prin încheierea nr. 34A din 9 octombrie 2018, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza spre soluţionare Secţiilor a V-a sau a VI-a civile ale Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, Secția a V-a civilă, sub nr. x/2/2018.
Prin decizia civilă nr. 332 din 21 februarie 2019, Curtea de Apel București, Secţia a V-a civilă, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. prin administrator special C.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtă B. S.R.L. prin administrator special C., motivele fiind, în esenţă, următoarele:
Recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de proprietar a bunurilor revendicate şi nu a dovedit că au fost semnate procesele verbale de predare-primire a bunurilor. Arată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1650 şi art. 1674 C. civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat anularea recursului.
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului, sub condiţia achitării taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea din 9 decembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Examinând cu prioritate aspectele legate de timbrarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, a reţinut următoarele:
Recurenta-pârâtă a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în calea de atac a apelului, prin care a fost anulat ca insuficient timbrat apelul promovat de pârâta reprezentată prin administrator special C.
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care cererea a fost anulată ca netimbrată.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, iar conform art. 32 şi art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac.
Conform prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu şi acţiunile introduse de administratorul special.
Cererea de recurs din prezenta cauză este formulată prin administratorul special al recurentei-pârâte, societate aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014.
Înalta Curte constată că recurentei-pârâte prin administrator special i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei prin adresa emisă la 10 iulie 2019 şi comunicată la 12 iulie 2019, astfel cum rezultă din procesul verbal de comunicare acte aflat la fila 16 din dosarul de recurs, şi că obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru a fost menţionată şi în raportul întocmit de magistratul-asistent, care a fost comunicat părţii, astfel cum rezultă din procesul verbal de comunicare acte aflat la fila 57 din dosarul de recurs.
Pentru aceste considerente şi văzând că până la data soluţionării căii de atac formulate, recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. 2 şi 3 C. proc. civ. raportat la art. 115 din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 493 alin. 5 din același cod, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 332 din 21 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, Secţia a V-a civilă.
CITIȚI din categoria #jurisprudențaÎCCJ:
- Procedură fiscală. Suspendarea executării deciziei de impunere. Efecte asupra actelor administrative subsecvente prin care sunt stabilite obligații fiscale accesorii
- Imobil dobândit în temeiul unui act de adjudecare. Opozabilitate ex lege. Drept de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea unui terț
- Personal auxiliar și de specialitate al instanțelor judecătorești. Recunoaşterea vechimii în specialitate pentru perioada concediului de creştere a copilului realizat anterior anului 2012
Comments 1